ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3602/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3602/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 124/D din data de 20

mai 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a

dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen., art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 37

lit. b) și art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 182

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 33 lit. a)

C. pen.

A fost respinsă

cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.

174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în

infracțiunea prevăzută art. 174 - 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen. și s-a dispus condamnarea inculpatului T.J., cetățean român,

căsătorit, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunilor:

a) vătămare corporală

gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., art. 73 lit. b) și art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an și 6

(șase) luni închisoare și;

b) port ilegal de

armă albă, prevăzută de art. 1

1

alin. (1) pct. 1 din Legea nr.

61/1991, modificată prin Legea nr. 355/2004, cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. la 700 RON amendă penală.

În baza art. 33 lit.

a) și 34 lit. d) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 6 (șase) luni

închisoare.

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II a și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului aflat la Camera de Corpuri Delicte

a Tribunalului Bacău, bun care a fost folosit la săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 313 din

Legea nr. 95/2006, modificat prin art. 1 pct. 34 din O.U.G. 72/2006, a fost

obligat inculpatul la plata următoarelor sume: 2079,66 RON, către partea civilă

Spitalul Municipal de Urgență Moinești, reprezentând contravaloarea serviciilor

medicale acordate părții vătămate H.R.I. în perioada 7 octombrie 2008 - 15

octombrie 2008 și 338,20 RON, actualizată la data executării, către partea

civilă Serviciu de Ambulanță Bacău, reprezentând cheltuielile de transport

efectuat la data de 7 octombrie 2008 cu partea vătămată H.R.I.

În baza art. 14 și

346 C. proc. pen., s-a luat act că partea civilă H.R.I. a renunțat la

pretențiile civile.

S-a constatat că

inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 4/P din 20 februarie 2009,

inculpatul T.J., căsătorit, recidivist, a fost trimis în judecată pentru

comiterea a două infracțiuni:

-tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.

174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și;

-port ilegal de armă

albă, prevăzut de art. 1 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen., constând în aceea că la data de 7 octombrie 2008, în

intervalul orelor 14,00 - 14,30, în timp ce se afla în parcarea din apropierea

podului "Buha" de pe raza comunei G.F., cu un cuțit (briceag), pe

care-l purta fără drept asupra sa, l-a înjunghiat pe H.R.I., provocându-i

leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25 - 30 de zile

de îngrijiri medicale și care au fost de natură să-i pună în primejdie viața.

Prin Decizia penală

nr. 64 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel s-a dispus desființarea în totalitate

a Sentinței penale nr. 446/D din data de 18 decembrie 2009 a Tribunalul Bacău

și s-a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță, fiind menținute actele

procedurale efectuate.

În rejudecare cauza a

fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub. nr. 3837/110/2010.

Analizând întregul

material probator administrat în cursul urmăririi penale și cercetării

judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Partea vătămată

H.R.I. este locuitor al comunei G.F. din județul Bacău, în timp ce inculpatul

T.B.J. este locuitor al satului P.L., comuna L. de J., județul Harghita.

Deși cei doi își au

domiciliul în județe diferite, localitățile sunt apropiate, astfel încât

animalele sunt lăsate să pască pe aceleași pășuni.

Cu aproximativ 2 ani

în urmă, între frații F. din județul Harghita și frații H. din județul Bacău a

avut loc un conflict violent, procesul penal judecându-se în județul Harghita,

victimă fiind F.L. care a suferit un traumatism.

Din această cauză

F.L. evită să intre în satul vecin din județul Bacău pentru a nu se mai întâlni

cu bărbatul cu care s-a judecat anterior și care a fost condamnat ca urmare a

conflictului violent petrecut în urmă cu doi ani. Așa se explică de ce nu a

avut curaj să vină singur în comuna G.F. pentru a-și recupera mânzul luat din

greșeală de altcineva de pe pășune.

Astfel, că la data de

7 octombrie 2008 s-a înțeles cu T.J. ca să meargă împreună cu căruța trasă de

un cal, în județul Bacău, G.F. pentru a-și recupera animalul. În căruță se mai

afla ruda sa F.S. și numitul B.D..

Pentru recuperarea

mânzului s-a stabilit telefonic locul de întâlnire cu persoana de legătură, la

podețul "Buha" din apropierea unui depozit de materiale de

construcții, numai că acolo erau așteptați de frații H., R.G. cumnatul lor și

G.L.

Inculpatul T.J. nu-i

cunoscuse anterior pe frații H. și nici pe tinerii care-i însoțeau.

Martorul G.L., pus pe

ceartă și înarmat cu o bâtă (coadă de țapină) i-a luat la întrebări pe cei care

venise cu căruța staționată pe marginea drumului, în apropierea podețului

"Buha", cu privire la motivul prezenței lor în acel loc.

Cu acel prilej F.L. a

fost lovit cu bâta în regiunea capului și a spatelui, lovitura fiind puternică

sus-numitul a căzut la pământ, fiindu-i provocate leziuni ce au necesitat

pentru vindecare 3 - 4 zile de îngrijiri medicale (certificat medico-legal din

9 octombrie 2008).

Tinerii care au

coborât din căruță l-au pus pe fugă pe G.L., care a reușit să se ascundă în

depozitul cu materiale de construcții, în conflict intervenind frații H. care

se înarmase cu țigle (cărămizi) luate de pe jos și aruncau cu acestea înspre

cei care venise din județul Harghita, deci și înspre T.J.

În aceste împrejurări

T.J. a intrat în panică, s-a speriat în așa măsură încât a deschis briceagul pe

care-l purta în mod obișnuit asupra sa cu care l-a înjunghiat pe H.R.I. în

abdomen.

În felul acesta a

luat sfârșit conflictul, cei din județul Harghita urcându-se în căruță și

plecând de unde au venit, în timp ce localnicii s-au îndreptat spre dispensarul

din comună pentru a i se acorda un ajutor victimei H.R.I.

Cu ambulanța chemată

de personalul dispensarului, victima a fost transportată la Spitalul din

Moinești unde a fost internat la ora 17,15, iar la ora 18,00 a beneficiat de o

intervenție chirurgicală de urgență pentru diagnostic "Plagă toraco

abdominală penetrantă cu secțiune față anterioară gastrică și arteră

intercostală 8 complicate cu hemoperitoneu".

Din cuprinsul

certificatului medico-legal din octombrie 2008 eliberat de C.M.L. Moinești a

rezultat că H.R.I. a prezentat un traumatism abdominal obiectivat prin plaga

înjunghiată penetrantă în cavitatea abdominală cu interesarea peretelui gastric

și hemoperitoneu. Leziunea s-a putut produce prin lovire cu un obiect înțepător

- tăios (posibil cuțit) și poate data din 7 octombrie 2008. Deși victima a fost

spitalizată doar 8 (opt) zile a avut nevoie de 25 - 30 de zile îngrijiri

medicale pentru vindecare. Leziunea abdominală a fost de natură a pune în

pericol viața victimei.

Situația de fapt

reținută de instanță a fost probată cu declarațiile părții vătămate, certificat

medico-legal din octombrie 2008, raport de expertiză medico-legală din 23

februarie 2011 emis de I.M.L. Iași, declarațiile martorilor R.G., H.A., G.L.,

F.L., F.S., coroborate cu declarațiile inculpatului.

Instanța de fond a

apreciat că în drept, fapta inculpatului, care, la data de 7 octombrie 2008, în

intervalul orelor 14,00 - 14,30, în timp ce se afla în parcarea din apropierea

podului "Buha" de pe raza comunei G.F., cu un cuțit (briceag), pe

care-l purta fără drept asupra sa l-a înjunghiat pe H.R.I., provocându-i

leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25 - 30 de zile

de îngrijiri medicale și care au fost de natură să-i pună în primejdie viața,

sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare

din partea martorului G.L. care a generat conflictul și l-a lovit pe F.L. cu

bâta în regiunea capului și a spatelui, lovitura fiind puternică sus-numitul a

căzut la pământ și din partea părții vătămate, care intervenind în conflict s-a

înarmat cu țigle (cărămizi) luate de pe jos și a aruncat cu acestea înspre cei

care venise din județul Harghita, deci și înspre T.J., întrunește elementele

constitutive ale infracțiunilor de vătămare corporală gravă și port ilegal de

armă albă, prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

b), art. 73 lit. b) și art. 1

1

alin. (1) pct. 1, modificată prin

Legea nr. 355/2004, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a apreciat că

tentativa la omor se deosebește de vătămarea corporală gravă, prevăzută de art.

182 alin. (2) C. pen. sub aspectul laturii subiective. Dacă în primul caz

făptuitorul acționează cu intenția de omor, în cazul infracțiunii prevăzute de

art. 182 alin. (2) C. pen., având ca urmare punerea în primejdie a vieții

persoanei, făptuitorul nu urmărește moartea victimei și nici nu acceptă acest

rezultat, punerea în primejdie a vieții survenind în mod obiectiv ca rezultat

mai grav, în discordanță cu ceea ce s-a urmărit sau acceptat; el acționează

numai în vederea vătămării corporale a victimei, dar în condiții susceptibile

de a-i produce moartea.

Poziția psihică a

făptuitorului trebuie stabilită în fiecare caz, în raport cu împrejurările

concrete ale cauzei, respectiv: instrumentul folosit de inculpat (cuțit),

regiunea corpului lovită (în zona abdomenului), numărul și intensitatea

loviturilor (o singură lovitură nu de mare intensitate), raporturile dintre

inculpat și partea vătămată anterioare săvârșirii faptei (nu existau raporturi

de dușmănie între părți). Instanța a considerat că este necesară luarea în

considerare a tuturor acestor împrejurări și nu numai a unora, deoarece, chiar

dacă unele împrejurări par concludente, privite în mod izolat, pot duce totuși

la o încadrare juridică greșită a faptei.

Astfel, împrejurarea

că inculpatul a folosit un cuțit, deci un instrument apt de a produce moartea

victimei, s-a apreciat că nu este suficientă pentru determinarea intenției de a

ucide, deoarece cu un asemenea obiect se poate realiza și intenția de a produce

numai vătămări corporale, în condițiile în care inculpatul a lovit cu cuțitul

partea vătămată în zona abdomenului, provocându-i leziuni superficiale (25 - 30

zile îngrijiri medicale) deși avea posibilitatea să aplice mai multe lovituri

și să vizeze și alte zone vitale (zona capului sau a toracelui). De asemenea,

în caz de îndoială în ceea ce privește intenția inculpatului, adică atunci când

nu se poate stabili cu precizie dacă acesta a acționat, cu intenția de a ucide

sau de a produce numai o vătămare corporală, ca în speța de față, fapta se

încadrează în dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen., deoarece îndoiala

profită inculpatului (in dubio pro reo).

S-a considerat că

dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen., referitoare la vătămarea corporală

gravă nu prevăd, ca element circumstanțial de agravare, portul, fără drept, a

unui instrument apt să provoace una dintre urmările prevăzute și, în

consecință, portul, fără drept, a unuia dintre instrumentele enumerate în art.

1

1

alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și lovirea unei persoane

provocându-i-se leziuni care au pus în primejdie viața acesteia, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art.

1

1

alin.

(1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și ale infracțiunii de vătămare corporală

gravă, aflate în concurs real.

În temeiul art. 345,

având în vedere că faptele există, constituie infracțiune și au fost săvârșite

de către inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, s-a dispus

condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă

și port ilegal de armă albă, prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 73 lit. b) C. pen. și art. 1

1

alin.

(1) pct. 1 din Legea 61/1991, modificată prin Legea nr. 355/2004, cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen.

Instanța de fond a

motivat că la individualizarea pedepselor a avut în vedere criteriile generale

de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și anume: limitele de pedeapsă

fixate în partea specială a C. pen. și în Legea nr. 61/1991, gradul de pericol

social al faptelor, aducându-se atingere relațiilor sociale referitoare la

integritatea corporală a persoanei și relațiile privitoare la conviețuirea

socială, împrejurările concrete în care a fost comisă fapta (prin lovirea în

public a părții vătămate H.R.I. cu un cuțit ce-l avea asupra sa fără drept,

provocându-i leziuni ce au necesitat un număr de 25 - 30 de zile îngrijiri

medicale pentru vindecare și care a fost de natură a pune în pericol viața

victimei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o

provocare din partea martorului G.L. care a generat conflictul și l-a lovit pe

F.L. cu bâta în regiunea capului și a spatelui, lovitura fiind puternică

sus-numitul a căzut la pământ și din partea părții vătămate, care intervenind

în conflict s-a înarmat cu țigle (cărămizi) luate de pe jos și a aruncat cu

acestea înspre cei care venise din județul Harghita, deci și înspre T.J., fiind

astfel îndeplinite condițiile circumstanței atenuante a provocării prevăzută de

art. 73 lit. b) C. pen.).

Instanța de fond a

arătat că a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului care,

este cunoscut cu antecedente penale, în stare de recidivă postexecutorie

prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. și care a recunoscut parțial săvârșirea

faptei.

Astfel, din fișa de

cazier judiciar a rezultat că prin Sentința penală nr. 1.141 din data de 25

septembrie 2001 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, inculpatul a fost condamnat la

pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat

și violare de domiciliu, din a cărei executare a fost liberat la data de 12

octombrie 2004, rămânând neexecutat un rest de 363 zile închisoare, pedeapsă

considerată ca executată la data comiterii faptelor.

În baza acestor

criterii, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare

cu executare pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă și o pedeapsă de

700 RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă

albă sunt apte să răspundă scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.

Constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 lit. a) C. pen., la aplicarea

pedepsei rezultante instanța a avut în vedere tratamentul sancționator propriu

concursului de infracțiuni prevăzută de art. 34 lit. d) C. pen., urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.

În ceea ce privește

pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite, gravitatea

acesteia și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la

concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor electorale

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., respectiv dreptul de a

fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a

ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care

exercițiului acestora a fost interzis pe durata executării pedepsei principale.

Împotriva acestei

hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bacău și inculpatul.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bacău a criticat hotărârea apelată, susținând că aceasta este

nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În baza probatoriului

administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul

cercetării judecătorești, în mod corect calificarea juridică a faptelor care au

fost săvârșite de inculpatul T.J. este a unei infracțiuni de omor (deosebit de

grav și nu doar calificat, așa cum s-a reținut în actul de sesizare), în

concurs real cu infracțiunea de port nelegal de armă, ambele în stare de

recidivă postexecutorie.

Din ansamblul

probelor administrate în cauză a rezultat, în mod neechivoc, faptul că

inculpatul T.J. la data de 7 octombrie 2008, în timp ce se afla într-un loc

public, a aplicat părții vătămate H.R.I. o lovitură cu cuțitul în zona

abdomenului, cauzându-i o plagă toraco-abdominală penetrantă (concretizată

într-o cicatrice liniară post operatorie de 20 cm lungime), cu secțiune față

anterioară gastrică și arteră intercostală 8, hemiperitoneu, șoc hemoragic post

traumatic, leziuni ce necesită 25 - 30 zile de îngrijiri medicale pentru

vindecare și care au fost de natură să pună în primejdie viața victimei,

potrivit certificatului medico-legal din octombrie 2008 al S.J.M.L. Bacău -

Cabinetul de Medicină Legală Moinești, concluzii confirmate prin raportul de

expertiză medico-legală din februarie 2011 al I.M.L. Iași.

Parchetul a

considerat că fapta constituie tentativă la infracțiunea de omor, fiind

relevată intenția de ucidere, întrucât inculpatul, înarmat cu un obiect apt de

a produce moartea (cuțit), a aplicat o lovitură ce a vizat o zonă anatomică

vitală (zona toraco-abdominală), lovitură puternică, de mare intensitate, care

a avut consecințe grave (plagă penetrantă în zona abdominală cu lezare de

organe interne, leziune care a pus în primejdie viața victimei), la care s-a

adăugat atitudinea infractorului, imediat după săvârșirea faptei, practica

judiciară a instanței supreme, în acest sens, fiind constantă (Decizia nr.

1.227 din 2 aprilie 2009 a I.C.C.J., secția penală, Decizia nr. 4.526 din 14

decembrie 2010 a I.C.C.J., secția penală, Decizia penală nr. 107 din 18

ianuarie 2010 a I.C.C.J., secția penală).

Mai mult decât atât,

mențiunea de punere în primejdie a vieții utilizate în actele medico-legale,

privește aspecte medicale, în timp ce tentativa la infracțiunea de omor și

deosebirea acesteia de vătămarea corporală gravă vizează strict aspecte

juridice, existând posibilitatea reținerii infracțiunii de tentativă la omor și

atunci când fapta se realizează prin lovirea victimei cu un obiect vulnerant în

abdomen, cu consecința unei eviscerații, fără a pune în primejdie viața

victimei și chiar și în ipoteza în care, urmare a unei intervenții

chirurgicale, victima a avut nevoie de un număr mai mic de zile de îngrijiri

medicale decât 25 - 30, cum este cazul speței de față.

Pentru aceste considerente,

s-a apreciat de parchet că, în mod greșit, s-a dispus schimbarea încadrării

juridice și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 182

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., calificarea juridică a

faptei comisă de acesta fiind cea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la

art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 176 alin. (1)

lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. așa cum în mod corect a

reținut aspectul de nelegalitate al calificării juridice date prin

rechizitoriu, instanța de recurs în motivarea Deciziei penale nr. 64 din 1

iunie 2010.

Potrivit cazierului

judiciar al inculpatului, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani

închisoare pentru art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.,

art. 100 C. pen. și art. 109 C. pen., prin Sentința penală nr. 19 din 15

februarie 1994, a Tribunalului Harghita, definitivă prin Decizia penală nr.

56/A din 21 iunie 1994 a Curții de Apel Tg. Mureș, sentință atașată la dosarul

cauzei în cursul cercetării judecătorești, după casarea cu trimiterea spre

rejudecare.

Această condamnare

anterioară a inculpatului, tot pentru o infracțiune de omor, coroborată cu

atitudinea adoptată de inculpat după comiterea agresiunii asupra părții vătămate

la data de 7 octombrie 2008, de părăsire a locului faptei și dezinteres

manifest față de starea părții vătămate, constituie în opinia parchetului

criterii complementare în aprecierea poziției psihice a inculpatului, care

pledează pentru reținerea intenției în comiterea infracțiunii de omor.

O altă critică se

referă la eroarea gravă de fapt, comisă de instanța de judecată, atunci când a

reținut în sarcina inculpatului T.J., circumstanța atenuantă a scuzei

provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Circumstanța

atenuantă legală a provocării constă în săvârșirea infracțiuni sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea

persoanei vătămate, produsă prin violență, pentru atingerea demnității

persoanei, sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Existența tulburării

sau emoției, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. și intensitatea acestora, nu se

pot reține de organul judiciar pe baza unei prezumții legale, așa cum s-a

întâmplat în speță, ci trebuie stabilite, în mod concret, pe bază de probe, în

principal, prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea

acestora și fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective.

În prezenta cauză, se

consideră că nu se poate reține starea de provocare, nici prin utilizarea

criteriilor subiective și nici a celor obiective, deoarece argumentele avute în

vedere de instanță la motivarea reținerii scuzei provocării nu sunt confirmate

de mijloacele de probă administrate în cauză în mod nemijlocit de însăși instanța

de judecată.

Însăși instanța de

judecată a reținut că tulburarea sau emoția pe fondul căreia a acționat

inculpatul a fost determinată de o provocare din partea martorului G.L., care a

generat conflictul și l-a lovit pe F.L., care a căzut la pământ și din partea

părții vătămate, care intervenind în conflict s-a înarmat cu țigle (cărămizi),

luate de pe jos și a aruncat cu acestea înspre cei care veniseră din județul

Harghita, deci și înspre inculpat, care făcea parte din același grup cu F.L.

Din probele

administrate în cauză rezultă că partea vătămată a ajuns la fața locului în

timp ce exista deja un conflict, iar starea de tulburare a inculpatului era

deja instalată, astfel că nu s-a putut considera că a avut loc o nouă provocare

din partea părții vătămate, în condițiile în care doar depozițiile martorilor

aflați în "tabăra" inculpatului indică faptul că partea vătămată a

aruncat cu țigle.

Existența stării de

provocare nu se prezumă, ci se verifică în raport cu momentul săvârșirii

infracțiunii, iar nu cu împrejurările ulterioare, ținându-se seama de gradul de

intensitate al tulburării în raport cu persoana făptuitorului, cu

circumstanțele faptei, cu relațiile dintre inculpat și victimă, care în speța

de față nu sunt întrunite.

Parchetul a criticat

sentința penală apelată și sub aspectul nelegalității și netemeiniciei chiar în

ipoteza în care s-ar aprecia, ignorând considerentele expuse anterior, că fapta

inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 182 alin. (2) C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Astfel, pe de o

parte, s-a apreciat că instanța trebuia să dispună reducerea despăgubirilor

civile la jumătate, atunci când a dispus obligarea inculpatului la plata

acestora, ca efect al reținerii circumstanței atenuante a scuzei provocării.

Pe de altă parte, s-a

considerat că pedeapsa aplicată inculpatului de 1 an și 6 luni închisoare,

orientată spre minimul special, pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen. și 700 RON amendă pentru infracțiunea prevăzută de art. 1

1

alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, după ce s-a dat eficiență prevederilor

art. 73 lit. b) C. pen., nu corespunde exigențelor scopului pedepselor, astfel

cum este definit acesta în art. 52 C. pen.

S-a considerat că,

prin pedepsele aplicate, instanța de fond nu a apreciat în mod plural

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., neținând seama în mod adecvat

și de gradul de pericol social în concret al faptelor comise și periculozitatea

reală a inculpatului.

Inculpatul s-a dovedit

a fi o persoană violentă, iar infracțiunile cu efect tanatogenerator sunt

infracțiuni de un pericol social deosebit, deoarece aduc atingere celui mai

important drept al omului, dreptul la viață și, implicit, perturbă grav ordinea

de drept.

În raport de natura

și împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor de către inculpatul T.J., de

gravitatea acestora (știut fiind că portul unei arme albe, în speță, un cuțit,

insuflă persoanei posesoare o stare de încredere, de siguranță), urmarea

produsă și cea care s-ar fi putut produce, valorile ocrotite de legea penală,

cărora li s-a adus atingere prin săvârșirea faptelor, circumstanțele personale

ale inculpatului, corelate cu celelalte prevederi legale ce reglementează

finalitatea procesului penal și scopul pedepselor, parchetul a apreciat că

pedepsele aplicate de instanța de judecată, învestită cu soluționarea cauzei,

sunt prea mici.

În motivarea scrisă a

apelului și în concluziile scrise depuse apelantul-inculpat a criticat

hotărârea apelată pentru următoarele motive:

În fapt, la data de 7

octombrie 2008, numitul F.L. s-a înțeles cu T.J. să meargă împreună cu căruța

trasă de un cal în județul Bacău, localitatea G.F. pentru a-și recupera un

animal pierdut pe pășunea dintre localitatea mai sus arătată și localitatea

V.L. În căruță se mai afla ruda sa F.S. și numitul B.D.

Partea vătămata

H.R.I. este locuitor al comunei G.F. din Județul Bacău, în timp ce inculpatul

T.J. este locuitorul satului P.L., comuna L. de J., județul Harghita. Deși cei

doi au domiciliul în județe diferite, localitățile sunt apropiate, astfel încât

animalele sunt lăsate să pască pe aceleași pășuni.

De precizat este

faptul că, cu aproximativ 2 ani în urmă, între frații F. din județul Harghita

și frații H. din județul Bacău a avut loc un conflict violent, procesul penal

judecându-se în județul Harghita, victima fiind F.L., care a suferit un

traumatism. H.R.I. a fost condamnat ca urmare a conflictului violent petrecut

cu doi ani in urma. Așa se explică de ce nu a avut curaj să vină singur în

comuna G.F. pentru a-și recupera mânzul luat din greșeală de altcineva de pe

pășune.

Când au ajuns în

localitatea G.F. s-au întâlnit cu frații H., care erau însoțiți de R.G.,

cumnatul lor și G.L..

Inculpatul T.J. nu-i

cunoscuse anterior pe frații H. și nici pe tinerii care-i însoțeau.

Martorul G.L., pus pe

ceartă și înarmat cu o bâtă (coada de țapină) i-a luat la întrebări pe cei care

veniseră cu căruța staționată pe marginea drumului, în apropierea podețului

"Buha", cu privire la motivul prezenței lor acolo.

Cu acel prilej F.L. a

fost lovit cu bâta în regiunea capului și a spatelui, lovitura fiind puternică

sus-numitul a căzut la pământ, pierzându-și conștiința.

În conflict au

intervenind frații H. care erau înarmați cu cuțite și aruncau asupra celor din

V.L. cu cărămizi și bâte.

Ulterior agresorii

s-au îndreptat spre inculpatul T.J., atacându-l cu bâte și cărămizi, iar partea

vătămata H.R.I., înarmată cu un cuțit, a încercat să-l atace.

În aceste

împrejurări, T.J. a intrat în panică, s-a speriat în așa măsură încât a deschis

briceagul pe care-l purta în mod obișnuit asupra sa și făcând un gest spontan

de apărare din eroare l-a înjunghiat pe H.R.I. în abdomen.

În ceea ce privește

primul motiv de apel s-a considerat că în mod greșit instanța de fond nu a

dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. e), coroborat cu art. 44 C. pen., întrucât fapta a fost

săvârșită în stare de legitimă apărare.

Potrivit legii, nu

constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de

legitimă apărare. Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta

pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat

împotriva sa. Este, de asemenea, în legitimă apărare și acela care, din cauza tulburării

sau temerii, a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea

pericolului și împrejurările în care s-a produs atacul.

Legitima apărare se

caracterizează prin riposta apărării la un atac. Actul trebuie să îndeplinească

condițiile prevăzute de lege, adică să fie material, direct, imediat și injust.

Apărarea să fie necesară (pentru înlăturarea atacului), iar obiectul ei să se

refere la valorile apărate de lege. Depășirea sau excesul limitei apărării să

fie din cauza unor puternice stări sufletești (tulburare, temere etc.).

Cu privire la acest

aspect, din întregul material probator administrat în cauză a rezultat că

partea vătămata H.R.I., împreună cu fratele său și numiții R.G., cumnatul lor

și G.L., aflând (de la persoana care își însușise mânzul) că numitul F.L. (din

cauza căruia fusese condamnați) va veni în localitatea G.F., au hotărât să-i

aștepte și să răzbune. Așa se explică faptul că la locul de întâlnire dat de

persoana care își însușise mânzul se aflau cei patru bărbați înarmați cu bâte

și cuțite, putând trage și concluzia că acestea au premeditat și înscenat

dispariția animalului tocmai pentru a-i atrage pe acestea în localitatea G.F.

și să se răzbune (fapt reținut și de instanța de fond care nu a exclus faptul

ca cei patru, printre care și partea vătămată să fi întins o capcană celor

ademeniți în localitatea lor).

Conflictul a izbucnit

în momentul în care F.L. a fost lovit cu bâta în regiunea capului și a căzut la

pământ, pierzându-și conștiința (fapt dovedit atât cu declarațiile martorilor

cât și cu faptul că în dosarul de urmărire penală există certificatul

medico-legal din octombrie 2008, eliberat pe numele lui F.L., care a suferit

leziuni traumatice cranio-cerebrale prin loviri cu sau de corpuri dure,

vindecabile in 3 - 4 zile de îngrijiri medicale.

Ulterior și

persoanele cu care era F.L. (printre care și inculpatul T.J.) au fost atacate

de cei patru agresori. Atacul celor patru a fost foarte violent, mai ales ca

aceștia erau înarmați cu bâte și cuțite.

S-a arătat că

inculpatul T.J. a fost atacat de partea vătămata H.R.I., atât cu cuțitul, cât

și alte obiecte contondente.

Faptul că partea

vătămată era înarmată cu un cuțit a rezultat din acte efectuate în cursul

urmăririi penale, fiind dovedită împrejurarea că și partea vătămată H.R.I. avea

cuțit asupra sa, care i-a fost ridicat de către organele de poliție, însă în

sarcina sa nu s-a reținut infracțiunea de port ilegal de armă alba, motiv

pentru care i-a și fost restituit în cursul urmăririi penale. Mai mult decât

atât, faptul că victima era înarmată cu un cuțit, a rezultat și din declarația

cumnatului său R.G.

În aceste împrejurări

T.J. a intrat în panică, s-a speriat în așa măsură încât a deschis briceagul pe

care-l purta în mod obișnuit asupra sa și făcând un gest spontan de apărare din

eroare l-a înjunghiat pe H.R.I. în abdomen.

Fapta a fost comisă

sub stăpânirea unei puternice emoții determinată de atacul violent al victimei,

care a întrebuințat primul violența și care era înarmată cu un cuțit și o bâtă.

Această stare a fost creată atât de faptul că agresorii, sub privirile sale

l-au lovit pe numitul F.L. cu bâta în cap și peste corp, acesta pierzându-și

conștiința (neștiind dacă mai trăiește sau nu), precum și de faptul că

agresorul (partea vătămată) era înarmată cu un cuțit și era și în stare de

ebrietate, existând riscul ca acesta să nu realizeze ceea ce făcea.

În concluzie, s-a

considerat că fapta a fost comisă în stare de legitimă apărare, din moment ce

sunt întrunite, cumulativ, toate cerințele prevăzute în art. 44 alin. (2) C.

pen., între care și existența unui atac imediat, inculpatul lovind victima

într-un gest de apărare de atacul victimei, care era în stare de ebrietate și

era înarmată cu un cuțit, dar și datorită faptului că atacul victimei prezenta

un pericol care să amenințe grav viața inculpatului, mijloacele folosite de

victimă în atacul său - aplicarea de lovituri cu bâta în cap și înarmat cu un

cuțit, fiind în măsură să justifice o asemenea ripostă.

În ceea ce privește

al doilea motiv de apel invocat, în subsidiar, s-a considerat că instanța de

fond trebuia să procedeze la schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., motivat de faptul că

victima a fost spitalizată doar 8 zile și a avut nevoie de 25 - 30 zile îngrijiri

medicale pentru vindecare, ceea ce îndeplinește elementele constitutive ale

infracțiunii de vătămare corporală.

Totodată, se arătă că

în timpul judecării procesului la fond, între inculpat și partea vătămată a

intervenit împăcarea, ceea ce impunea instanței să înceteze procesul penal

luându-se act de împăcarea părților (art. 181 alin. (3) C. pen.).

La termenul din 28

mai 2009 partea vătămată a făcut cunoscut că nu mai are pretenții civile în

cauză și că s-a împăcat cu inculpatul.

Apelantul-inculpat a

susținut că în mod greșit s-a reținut că leziunea abdominală a fost de natură a

pune în pericol viața victimei.

În acest sens, se

contestă atât concluziile certificatului medico-legal din octombrie 2008,

eliberat de C.M.L. Moinești, cât și expertiza medico-legală.

În ceea ce privește

raportul de expertiză, s-a arătat că expertul nu a stabilit în baza propriilor

constatări dacă leziunea provocată a fost de natură a pune viața în pericol

victimei. Concluziile expertului nu se referă la constatările făcute cu ocazia

examinării părții vătămate, ci se refera la actele medicale anterioare.

Expertul nu a stabilit dacă leziunile avute provin în urma evenimentului din 7

octombrie 2008. Leziunile reținute de expert nu sunt de natură să concluzioneze

că victimei i-a fost pusă viața în pericol, sens în care, s-a solicitat

efectuarea unei contraexpertize medico-legale la I.M.L. București.

În subsidiar, s-a

solicitat instanței redozarea pedepsei aplicate de instanța de fond, în sensul

aplicării unei pedepse mai blânde, care să țină cont de împrejurările în care

s-a săvârșit fapta.

Prezent în fața

Curții, instanța de apel i-a prezentat apelantului-inculpat învinuirile care i

se aduc prin actul de sesizare al instanței și faptele pentru care a fost

condamnat de instanța de fond, precum și prevederile art. 70 alin. (2) C. proc.

pen., respectiv, faptul că are dreptul să nu facă nici o declarație la instanța

de control judiciar, că tot ce declară poate fi folosit și împotriva sa, iar

dacă acceptă să dea declarații are obligația să spună tot ce știe cu privire la

învinuirile care i se aduc.

Apelantul-inculpat nu

a dat declarație, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Prin Încheierea din

data de 22 noiembrie 2011, Curtea, având în vedere concluziile concordante ale

certificatului medico-legal eliberat de Cabinetul de Medicină Legală Moinești

și raportul de expertiză întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași,

prevederile O.G. nr. 1/2000, privind organizarea și funcționarea instituțiilor

de medicină legală și ale H.G. nr. 774/2000, privind aprobarea Regulamentului

de aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 1/2000, precum și faptul că Institutul

Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București, nu are

competența de a efectua expertize medico-legale decât pentru județele din sudul

țării, a respins cererea apelantului-inculpat, privind efectuarea unei

contraexpertize la Institutul Național de Medicină Legală "Mina

Minovici" București.

Prin Încheierea din

data de 24 septembrie 2011, Curtea a pus în discuția părților și a dispus

reaudierea martorului G.L., audierea acestui martor, efectuându-se la termenul

de judecată din data de 13 martie 2012.

Având în vedere și

motivul de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, privind schimbarea

încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută

de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit.i)

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., așa cum a fost trimis inculpatul

în judecată, în tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută

de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit.i)

C. pen., art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., precum și dispozițiile art. 117 alin. (1) C. proc. pen., prin Încheierea

din data de 06 decembrie 2011, s-a dispus efectuarea de Serviciul de Medicină

Legală al Județului Bacău, în condiții de internare la Spitalul Județean de

Urgență Bacău - Secția Psihiatrie, a unei expertize medico-legale psihiatrice a

inculpatului.

Prin Raportul de

expertiză medico-legală psihiatrică din data de 11 ianuarie 2012 a Serviciul de

Medicină Legală al Județului Bacău, s-a concluzionat că inculpatul nu prezintă

tulburări psihice cu semnificație majoră în prezent și că păstrează

discernământul asupra faptelor și consecințelor acestora.

Prin Decizia penală

nr. 41 din 23 martie 2012 Curtea de Apel Bacău, secția penală cauze minori și

familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău

împotriva Sentinței penale nr. 124/D din data de 20 mai 2011, pronunțată de

Tribunalul Bacău, cu privire la soluționarea laturii penale a cauzei.

A desființat sentința

penală apelată sub aceste aspecte, a reținut cauza spre rejudecare și în fond;

În temeiul art. 334

C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.

174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în

tentativă la infracțiunea de omor calificat deosebit de grav, prevăzută de art.

20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

și art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În temeiul art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și

art. 176 lit. c) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74

alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) și art. 80 C. pen., pentru tentativă la

infracțiunea de omor calificat deosebit de grav, a fost condamnat inculpatul

T.J., căsătorit, fără ocupație, recidivist, la pedeapsa principală de 4 (patru)

ani și 6 (șase) luni închisoare și aplică inculpatului și pedeapsa

complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru o durată de 3 (trei) ani.

În baza art. 2 alin.

(1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, cu art. 37 lit. b) C. pen., cu

aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen. și art.

80 C. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa principală de 2

(două) luni închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus contopirea celor două pedepse

principale în pedeapsa cea mai grea, cea de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni

închisoare.

Pedeapsă de executat

- pedeapsa principală rezultantă de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru o durată de 3

(trei) ani.

A interzis

inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În temeiul art. 118

lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuțitului folosit la săvârșirea

infracțiuni, bun aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în

sarcina statului.

În baza art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de

apelantul-inculpat T.J. împotriva Sentinței penale nr. 124/D din data de 20 mai

2011, pronunțată de Tribunalul Bacău.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul-inculpat să plătească statului

suma de 650 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de prim control judiciar a constatat că instanța de

fond a reținut o situație de fapt necorespunzătoare probelor administrate, a

dat faptelor săvârșite de inculpat o încadrare juridică greșită, aplicând

pedepse nelegale.

Instanța de apel a

considerat că raportat la obiectul vulnerant folosit de către inculpat,

regiunea corpului vizată, intensitatea loviturii, atitudinea inculpatului după

săvârșirea faptei, fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav.

De asemenea a

considerat că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea în legitimă apărare și nici

nu a fost provocat de către partea vătămată.

La individualizarea

pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul T.J., invocând cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17, 17

1

, 18 și 14

C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i), 176 lit. c) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art.

182 C. pen., în cauză neexistând intenția inculpatului de a ucide partea

vătămată și pe fond să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., coroborat cu art.

44 C. pen. întrucât fapta a fost săvârșită în legitimă apărare. De asemenea

inculpatul a învederat că instanța a comis o gravă eroare de fapt prin

înlăturarea declarațiilor martorilor F., care tindeau la aflarea adevărului,

instanța reținând o situație de fapt care nu corespundea realității.

În subsidiar, a

solicitat reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) și 74 lit. c) C. pen. și

reducerea pedepsei aplicate.

Cu privire la

infracțiunea prevăzută de art. 1 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 să se

constate că este absorbită de infracțiunea de vătămare corporală.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate

și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. îl

consideră fondat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Criticile

inculpatului întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18, 17 și 17

1

C. proc. pen. sunt nefondate.

În mod corect,

instanța de prim control judiciar a apreciat că fapta inculpatului întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor

deosebit de grav, prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) raportat la art. 176 lit.

c) C. pen. și nu infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Încadrarea juridică

este o chestiune de drept și, prin urmare, supusă controlului instanței de

recurs.

Prin aceasta nu se

aduce atingere fondului, întrucât chestiunea de fond rezidă în constatarea

existenței sau inexistenței faptei inculpatului, precum și a tuturor

împrejurărilor de fapt.

Aprecierea dacă

această faptă constituie infracțiune și ce anume infracțiune este o chestiune

de drept.

Dacă instanța de fond

a încadrat fapta constatată într-o formă juridică alta decât cea corectă,

înseamnă că a dat faptei o încadrare juridică greșită.

Principiul învestirii

in rem leagă instanța de orice grad numai în privința faptei sau faptelor nu și

în privința încadrării juridice.

În doctrina juridică

este statuat faptul că poate fi incident acest caz de casare atunci când

soluția de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni este corectă, dar

încadrarea juridică a faptei să fie greșită, caz în care se impune casarea

hotărârii atacate pentru aplicarea corespunzătoare a prevederilor legii penale.

Tentativa de omor se

deosebește de vătămarea corporală gravă numai sub aspectul laturii subiective.

Astfel, latura subiectivă a tentativei la omor se realizează prin intenția

directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând moartea victimei ca

rezultat al acțiunii sau inacțiunii sale a urmărit sau acceptat producerea ei.

În cazul în care prin

actul respectiv s-a acceptat rezultatul morții, încadrarea juridică corectă

este în art. 182 alin. (2) C. pen.

Intenția de a ucide

(animus necandi) trebuie stabilită în fiecare caz în raport de împrejurările

cauzei (dolus ex re) cum sunt: instrumentul folosit, regiunea corpului vizată,

numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre inculpat și victimă,

atitudinea făptuitorului după comiterea faptei.

Raportat la

împrejurările comiterii faptei, Înalta Curte, analizând probele dosarului,

constată că inculpatul a acționat pe fondul unui conflict declanșat spontan cu

partea vătămată, lovind-o cu un cuțit în zona abdominală, deși atacul îndreptat

împotriva sa nu era făcut cu același obiect vulnerant. Deși s-a reținut că și

partea vătămată a avut asupra sa un cuțit, din probele administrate nu a

rezultat că aceasta l-ar fi folosit asupra inculpatului. Dealtfel, atitudinea

ulterioară a inculpatului după săvârșirea faptei duce la concluzia că

inculpatul, deși nu a urmărit moartea victimei, a acceptat producerea acesteia,

prin abandonarea și neacordarea vreunui ajutor victimei.

Faptul că în timpul

procesului partea vătămată și inculpatul s-au împăcat nu prezintă relevanță în

ceea ce privește încadrarea juridică decât prin prisma circumstanțelor

atenuante, care de altfel au fost reținute inculpatului. Încadrarea juridică a

faptei inculpatului în infracțiunea de tentativă la omor este susținută de

modul în care inculpatul a acționat, de obiectul folosit, de zona vizată, de

intensitatea loviturilor aplicate, cât și de atitudinea ulterioară a acestuia

după săvârșirea faptei.

Instrumentul folosit

de către inculpat era apt să producă moartea.

Lovitura aplicată de

către inculpat părții vătămate cu cuțitul a vizat un organ vital (abdomenul) și

a fost de mare intensitate (plagă penetrantă în zona abdominală cu lezare de organe

interne, leziune care a pus în primejdie viața victimei). Astfel, această zonă,

chiar la nivelul cunoștințelor comune, este considerată, pe lângă torace, cap,

zonă vitală, inculpatul trebuia să-și dea seama că prin acțiunea sa, care a

vizat o asemenea regiune a corpului, se pot produce leziuni de natură să

producă moartea. În antecedența infracțională a inculpatului se mai regăsește o

infracțiune de omor, din ale cărei consecințe inculpatul trebuia să învețe

ceva, neputându-se susține că era la primul impact cu legea penală și nu

cunoștea consecințele acțiunii sale violente. Nu se poate reține faptul că

inculpatul a lovit victima la întâmplare, fără a viza o regiune sau organ

vital, că nu a acționat cu intenția de a ucide, neputându-se reține în sarcina

inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Cu privire la

solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 44

C. pen., întrucât fapta a fost săvârșită în stare de legitimă apărare (caz de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.)

Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 44

C. pen.

Este în stare de

legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac

material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau

împotriva unui interes obștesc, și care pune în pericol grav persoana sau

drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

Este de asemenea în

legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit

limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu

împrejurările în care s-a produs atacul.

Pentru a se reține că

o faptă a fost săvârșită în stare de legitimă apărare trebuie îndeplinite

cumulativ următoarele condiții:

a)să se fi săvârșit o

faptă prevăzută de legea penală;

b)fapta să se fi

săvârșit ca urmare unui atac material direct, imediat și injust;

c)atacul să fie

îndreptat contra persoanei sau contra unui interes public;

d)atacul să prezinte

un pericol grav;

e)apărarea să fie

proporțională cu gravitatea și împrejurările atacului și;

f)apărarea să rămână

în limitele necesare.

Această ultimă

condiție rezultă din dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen., care sancționează

depășirea limitelor apărării. Potrivit acestei condiții, apărarea trebuie să

înceapă în momentul declanșării atacului sau imediat după începerea atacului și

trebuie să se termine odată cu înlăturarea atacului. Sau cu alte cuvinte,

apărarea trebuie să se facă în intervalul de timp de la începerea atacului și

până la înlăturarea atacului.

Apoi, se cere ca

apărarea să fie proporțională sau să fie mai ușoară, (de exemplu, în caz de

atac contra vieții, se poate răspunde cu apărarea contra vieții agresorului,

iar în caz de atac contra integrității corporale să se răspundă cu apărarea

contra integrității corporale a agresorului).

Apărarea, apoi, este

legitimă până în momentul în care atacul este înlăturat, respins. Cu alte

cuvinte, apărarea este legitimă până la limita înlăturării atacului și a

pericolului ce-l împiedică, până la respingerea agresorului și a încetării

pericolului. Dincolo de această limită începe depășirea de legitimă apărare și

eventuala răzbunare.

Depășirea legitimei

apărări există în următoarele cazuri:

a) când s-a pornit la

o acțiune "de apărare" înainte de a se fi declanșat un atac material,

direct, imediat și injust (cel ce bănuiește un atac și ripostează, cel ce nu

are în față un atac obiectiv și material și lovește);

b) când apărarea a

depășit intervalul de timp dintre atac și respingerea atacului (după ce

agresorul a fost imobilizat "apărarea" continuă, aplicându-se

lovituri care nu mai erau necesare, situație când nu mai este apărare, ci

răzbunare);

c) când există

disproporție dintre atac și apărare (când în mod vădit la un atac de o anumită

intensitate se răspunde cu o apărare de o intensitate mai mare, disproporționat

de mare și de o natură mult mai gravă; astfel este cazul celui lovit - atac

c