ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1509/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 819 din 16

septembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea de

revocare a măsurii de siguranță a internării medicale, formulată de condamnatul

O.O., dispusă prin sentința penală nr. 188 din 16 octombrie 1997 a aceleiași

instanțe secția a II-a penală, definitivă prin neapelare.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut că măsura de siguranță a fost dispusă în baza dispozițiilor

art. 114 C. pen., în cauză expertizarea medico-legală psihiatrică efectuându-se

la cererea procurorului în dosarul nr. 2680/1997 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul București, petentul condamnat fiind cercetat, la acea dată, pentru

tentativă de omor calificat, faptă săvârșită la 3 decembrie 1996, victimă fiind

I.C., mama lui O.O.

Ulterior, după ce a fost internat

medical, petentul a fugit din unitatea unde a fost repartizat și a săvârșit o

faptă de tâlhărie pentru care a fost condamnat în dosarul nr. 4888/1997 al

Tribunalului București, secția I penală, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare și potrivit art. 113 C. pen., i s-a aplicat măsura de siguranță a

obligării la tratament medical.

Expertiza medico-legală dispusă în

această din urmă cauză a relevat că O.O. nu s-a însănătoșit, ci, dimpotrivă,

s-a constatat că discernământul îi este diminuat ca urmare a maladiei de care

suferă, respectiv „psihoză discordantă”, pentru care i s-a recomandat obligarea

la tratament medical pe timpul executării pedepsei.

Față de considerentele expuse,

instanța, considerând că O.O., datorită bolii psihice de care suferă, prezintă

pericol grav pentru societate, deci cererea de revocare a măsurii internării

medicale este nefondată.

Împotriva sentinței, condamnatul a

declarat apel, motivul invocat fiind nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 849 din 19 decembrie 2002, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de condamnat.

Nemulțumit și de hotărârea

pronunțată de instanța de apel, în termen legal, condamnatul a declarat recurs,

nemotivat în scris.

În ședința publică de judecată de la

25 martie 2003, apărătorul desemnat din oficiu pentru asistarea recurentului, a

reiterat oral, ca motiv de recurs, netemeinicia hotărârilor în sensul că nu mai

subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii prevăzută de

art. 114 C. pen.

Recursul declarat de condamnat nu

este fondat.

Din verificarea lucrărilor cauzei,

se reține că măsura internării medicale, prevăzută de art. 114 C. pen., s-a

dispus față de condamnat prin sentința penală nr. 188 din 16 octombrie 1997 a

Tribunalului București, secția I penală și s-a fondat pe concluziile raportului

de expertiză medico-legală psihiatrică depus în dosarul nr. 2680/1997 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Măsura de siguranță prevăzută de

dispozițiile art. 113 C. pen., dispusă prin sentința penală nr. 4888/1997 a

Tribunalului București, secția I penală, în cauza în care O.O. a fost condamnat

pentru o infracțiune de tâlhărie, a fost luată reținându-se că după aplicarea

măsurii prevăzută de art. 114 C. pen., condamnatul a fugit din instituția

medicală în care fusese internat.

Expertizele medico-legale

psihiatrice efectuate în cauză, au reținut că petentul condamnat este bolnav,

maladia constatată este „psihoză discordantă” și necesită tratament medical de

specialitate.

Conform dispozițiilor art. 114 alin.

(1) C. pen., măsura de siguranță a internării medicale se ia față de

făptuitorul care este bolnav mintal ori toxicoman și se află într-o stare de

sănătate care prezintă pericol pentru ordinea publică, măsura urmând a se dispune

pe durată nedeterminată, până la însănătoșire.

În cauză deci, nefiind îndeplinit

nici un motiv de recurs, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va fi respins ca nefondat.

Conform art. 192 C. proc. pen.,

recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul O.O. împotriva deciziei penale nr. 849 din 19 decembrie

2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

550.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

150.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 martie 2003.