ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1509/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 819 din 16 septembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea de revocare a măsurii de siguranță a internării medicale, formulată de condamnatul O.O., dispusă prin sentința penală nr. 188 din 16 octombrie 1997 a aceleiași instanțe secția a II-a penală, definitivă prin neapelare. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că măsura de siguranță a fost dispusă în baza dispozițiilor art. 114 C. pen., în cauză expertizarea medico-legală psihiatrică efectuându-se la cererea procurorului în dosarul nr. 2680/1997 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, petentul condamnat fiind cercetat, la acea dată, pentru tentativă de omor calificat, faptă săvârșită la 3 decembrie 1996, victimă fiind I.C., mama lui O.O.

Ulterior, după ce a fost internat medical, petentul a fugit din unitatea unde a fost repartizat și a săvârșit o faptă de tâlhărie pentru care a fost condamnat în dosarul nr. 4888/1997 al Tribunalului București, secția I penală, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și potrivit art. 113 C. pen., i s-a aplicat măsura de siguranță a obligării la tratament medical. Expertiza medico-legală dispusă în această din urmă cauză a relevat că O.O. nu s-a însănătoșit, ci, dimpotrivă, s-a constatat că discernământul îi este diminuat ca urmare a maladiei de care suferă, respectiv „psihoză discordantă”, pentru care i s-a recomandat obligarea la tratament medical pe timpul executării pedepsei. Față de considerentele expuse, instanța, considerând că O.O., datorită bolii psihice de care suferă, prezintă pericol grav pentru societate, deci cererea de revocare a măsurii internării medicale este nefondată.

Împotriva sentinței, condamnatul a declarat apel, motivul invocat fiind nelegalitatea și netemeinicia acesteia. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 849 din 19 decembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat. Nemulțumit și de hotărârea pronunțată de instanța de apel, în termen legal, condamnatul a declarat recurs, nemotivat în scris. În ședința publică de judecată de la 25 martie 2003, apărătorul desemnat din oficiu pentru asistarea recurentului, a reiterat oral, ca motiv de recurs, netemeinicia hotărârilor în sensul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii prevăzută de art. 114 C. pen. Recursul declarat de condamnat nu este fondat.

Din verificarea lucrărilor cauzei, se reține că măsura internării medicale, prevăzută de art. 114 C. pen., s-a dispus față de condamnat prin sentința penală nr. 188 din 16 octombrie 1997 a Tribunalului București, secția I penală și s-a fondat pe concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică depus în dosarul nr. 2680/1997 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Măsura de siguranță prevăzută de dispozițiile art. 113 C. pen., dispusă prin sentința penală nr. 4888/1997 a Tribunalului București, secția I penală, în cauza în care O.O. a fost condamnat pentru o infracțiune de tâlhărie, a fost luată reținându-se că după aplicarea măsurii prevăzută de art. 114 C. pen., condamnatul a fugit din instituția medicală în care fusese internat.

Expertizele medico-legale psihiatrice efectuate în cauză, au reținut că petentul condamnat este bolnav, maladia constatată este „psihoză discordantă” și necesită tratament medical de specialitate. Conform dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. pen., măsura de siguranță a internării medicale se ia față de făptuitorul care este bolnav mintal ori toxicoman și se află într-o stare de sănătate care prezintă pericol pentru ordinea publică, măsura urmând a se dispune pe durată nedeterminată, până la însănătoșire. În cauză deci, nefiind îndeplinit nici un motiv de recurs, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins ca nefondat. Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul O.O. împotriva deciziei penale nr. 849 din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 550.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2003.