ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2419/2003

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 28 din 16

ianuarie 2003, a Tribunalului București, secția I–a penală, în baza art. 455,

raportat la art. 453 lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată, cererea

de întrerupere a executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 25 din 24 ianuarie 2001, a Tribunalului Prahova, definitivă

prin decizia penală nr. 762 din 12 februarie 2002, a Curții Supreme de

Justiție, formulată de condamnatul C.C., cu obligarea sa la 500.000 lei

cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, motivele cererii de întrerupere a pedepsei sunt de ordin

medical, sens în care s-a dispus efectuarea unei expertize medico – legale,

care a concluzionat că petentul suferă de tulburare de personalitate de tip

instabil – impulsiv, poate fi tratat în rețeaua sanitară a D.G.P și nu se află

în imposibilitatea executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel condamnatul, nemotivat în scris și solicitând personal și prin

avocat întreruperea executării pedepsei, având în vedere că este grav bolnav.

Curtea de Apel București a respins

ca nefondat, apelul condamnatului reținând că expertiza medico – legală

efectuată în cauză a concluzionat, că apelantul nu se află în imposibilitatea

de a executa pedeapsa în regim de detenție, astfel că în mod corect prima

instanță i-a respins cererea.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de condamnat, care a criticat-o pentru netemeinicie, a

solicitat casarea hotărârilor pronunțate și pe fond admiterea cererii sale de

întrerupere a executării pedepsei închisorii, susținând că este grav bolnav și

nu beneficiază de tratament medical.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 453 lit. a), cu

referire la art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi

întreruptă când se constată pe baza unei expertize medico – legale că cel

condamnat suferă de o boală, care îl pune în imposibilitate de a executa

pedeapsa.

În speță expertiza medico – legală

efectuată în urma consultului condamnatului și pe baza actelor medicale

prezentate, a concluzionat în sensul că recurentul, care prezintă diagnosticul

de tulburare de personalitate de tip instabil – impulsiv, poate fi tratat în

rețeaua sanitară a D.G.P și nu se află în imposibilitatea de a executa

pedeapsa.

Din cuprinsul raportului de expertiză

mai rezultă că petentul se află în evidența cabinetului medical al

Penitenciarului București și primește tratament cu C. și D., medicație cu

caracter sedativ administrată la nevoie, infirmându-se astfel susținerea

recurentului în sensul că nu beneficiază de tratament.

În aceste condiții în care, singura

probă concludentă în cauză, în baza căreia se poate dispune admiterea unei

cereri de amânare a executării pedepsei pe motiv de boală concluzionează în

sensul arătat, Curtea urmează a constata că recursul declarat de condamnat este

nefondat și a-l respinge ca atare în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

condamnatul C.C., împotriva deciziei penale nr. 61 din 13 februarie 2003, a

Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat.

Obligă pe condamnat să plătească

statului 650.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei, ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 mai 2003.