ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 214/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 741 din 22

august 2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca nefondată, cererea

de întrerupere a executării pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 25 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului Prahova, formulată

de condamnatul C.C.

A obligat pe condamnat la 300.000

lei cheltuieli judiciare către stat, din care 150.000 lei onorariu avocat din oficiu.

A reținut Tribunalul că față de

concluziile expertizei medico-legale, se impune respingerea cererii.

Împotriva acestei sentințe

condamnatul a formulat apel, solicitând desființarea acesteia și, pe fond,

admiterea cererii, fiind îndeplinite prevederile art. 453 lit. a) C. proc. pen.

Curtea de Apel București a respins

ca nefondat apelul declarat de condamnat reținând că soluția pronunțată de prima

instanță este legală și temeinică și se bazează pe concluziile unei probe

științifice în conformitate cu care maladia de care suferă condamnatul nu-l

pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa.

Împotriva deciziei instanței de apel

a formulat recurs condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

în motivele de recurs depuse la dosar precizând că prin cererea de întrerupere

a executării închisorii pe care a formulat-o nu solicită punerea sa în

libertate, dorește doar să fie internat și tratat într-un spital din cadrul

D.G.P.

Recursul nu este întemeiat.

Verificând actele și lucrările de la

dosar, hotărârile pronunțate în raport de dispozițiile art. 453 lit. a) C.

proc. pen., text de lege pe care condamnatul și-a întemeiat cererea adresată

primei instanțe Curtea constată, că atât instanța de fond, cât și cea de apel

au pronunțat soluții corecte de respingere a cererii condamnatului și respectiv

a apelului declarat de acesta.

Conform art. 453 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se

constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o

boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa.

În cauză, expertiza medico-legală

efectuată concluzionează în sensul că recurentul C.C. prezintă diagnosticul „tulburare

de personalitate de tip instabil-impulsiv”, poate fi tratat în rețeaua sanitară

a D.G.P., nefiind în imposibilitate de a executa pedeapsa.

Cât privește recomandările medicale

este de observat că acestea se reduc la prescrierea unei medicații cu caracter

sedativ, la nevoie, fără a se face referire la o eventuală internare care s-ar

impune.

Față de concluziile raportului de

expertiză, singura probă concludentă în baza căreia se poate dispune admiterea

cererii de amânare sau întrerupere a executării pedepsei pe motiv de boală,

Curtea apreciază că recursul declarat de condamnat este nefondat, urmând a-l

respinge ca atare, atâta timp cât boala de care suferă recurentul nu este de

natură a-l pune în imposibilitatea să execute pedeapsa în regim de detenție.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 605/ A din 4

octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurentul condamnat să

plătească statului 550.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 ianuarie 2003.