ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 584/2019

Ședința publică din data de 21 martie 2019

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1134, pronunțată la data de 17 aprilie 2018, în dosarul nr. x/2018, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 36 din 2 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, în termen, recurenta A., la data de 27 aprilie 2018, motivele contestației fiind depuse, ulterior, la data de 17 ianuarie 2019, solicitând: admiterea contestației, anularea deciziei atacate și admiterea recursului împotriva deciziei civile nr. 36 din 02.02.2018 și a încheierii de ședință din 19.01.2018, date în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă, prin care a invocat contradicțiile dintre decizia civilă nr. 926/06.12.2016, din dosar nr. x/2016 al Curții de Apel București și sentința civilă nr. 849/24.10.2010 pronunțată în dosarul civil nr. x/2010 al Judecătoriei Filiași, irevocabilă prin decizia civilă nr. 787/04.04.2011 din dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Dolj, și cu decizia civilă nr. 1701 A din 26.04.2016, dată în dosarul civil nr. x/2012 al Tribunalului București, și cu decizia civilă nr. 91R/29.01.2016 dată în dosarul civil nr. x/2012 al Curții de Apel București.

Astfel, contestatoarea a solicitat, în temeiul prevederilor art. 312 și urm. vechiul C. proc. civ., raportat la prevederile art. 304, 313, 314 și 328 din același Cod, admiterea recursului și a se avea în vedere casarea/modificarea deciziei civile nr. 36/2018 și, pe cale de consecință, casarea deciziei civile nr. 926/06.12.2016 din dosar nr. x/2016 al Curții de Apel București și a deciziei civile nr. 1701 A din 26.04.2016 din dosarul civil nr. x/2012 al Tribunalului București, a deciziei nr. 91R/29.01.2016 din dosarul nr. x/2012 și a sentinței civile nr. 7769/2014 din dosarul civil nr. x/2012 al Judecătoriei Sector 6 București, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În principal, a solicitat casarea hotărârii, cu reținerea cauzei spre rejudecare și, rejudecând cauza, admiterea recursului său și respingerea acțiunii reclamantei, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În contestația sa, întemeiată în drept pe prevederile art. 317- 320 și art. 328, C. proc. civ. de la 1865, contestatoarea A. a invocat, în esență, următoarele motive:

În prezenta cauză, instanțele anterioare din eroare nu au avut în vedere la soluționare excepții absolute incidente în cauză, în continuare, arătând contestatoarea că, pe cale de excepție, înțelege să invoce nulitatea absolută a actelor subsecvente celor trei convenții constatate nule absolut pentru frauda la lege prin sentința civilă nr. 849/2010 a Judecătoriei Filiași, irevocabilă prin decizia civilă nr. 787 din 04.04.2011 a Tribunalului Dolj- autorizație pentru executarea de lucrări din 15.02.1965 și nr. 231/1980, contracte și devize de lucrări și procese-verbale de admitere a recepției definitive, și nulitatea absolută a raportului de expertiză întocmit în cauză în baza respectivelor acte lovite de nulitate absolută.

Arată contestatoarea că, respectivele autorizații de construire, contracte, devize de lucrări și procese-verbale de admitere a recepției definitive au fost întocmite tocmai în baza celor trei convenții constatate nule absolut și fără a se avea în vedere mențiunile din cuprinsul Cărții Funciare C.F. nr. x privind dreptul de proprietate, conform prevederilor legale în materie.

Tot pe cale de excepție absolută, a puterii de lucru judecat- art. 166 C. proc. civ. de la 1865, contestatoarea A. apreciază decizia contestată ca fiind nelegală, întrucât, susține contestatoarea, și această hotărâre, și decizia civilă nr. 36 din 02.02.2018 pronunțată în dosarul civil nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă, au fost pronunțate în contradictoriu cu o reclamantă care nu are calitate procesuală activă, cu încălcarea și greșita aplicare a legii "la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite între părți în cadrul unei proceduri judiciare anterioare cu putere de lucru judecat"- art. 166 vechiul C. proc. civ., raportat la art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ. de la 1864, art. 1201 C. civ. de la 1864.

În prezenta cauză, se arată, instanțele anterioare au ignorat cu desăvârșire puterea de lucru judecat corelativă a sentinței civile nr. 849/24.10.2010 a Judecătoriei Filiași, încălcând în mod nelegal o prezumție absolută și admițând în mod greșit acțiunea reclamantei, apreciind contestatoarea că excepția absolută a lipsei calității procesuale active a reclamantei trebuia să fie admisă, urmând ca acțiunea să fie respinsă, întrucât, reclamanta- intimata Societatea Cooperativă B., s.n., nu are calitate procesuală activă în formularea acțiunii, nu are dreptul la plata despăgubirilor solicitate, ea nefiind constructor la bunurilor pentru care se cer despăgubiri, și nici continuatoarea în drepturi a constructorului stabilit între părți cu putere de lucru judecat, conform sentinței civile nr. 849 din 24.10.2010 pronunțată în dosarul civil nr. x/2010 al Judecătoriei Filiași, irevocabilă prin decizia civilă nr. 787/04.04.2011 din dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Dolj.

În al treilea rând, a solicitat contestatoarea A. a se avea în vedere și un alt aspect: având în vedere natura comercială a cauzei, decizia contestată, nr. 1134 din 17.04.2018 din dosar nr. x/2018 al I.C.C.J., și decizia civilă nr. 36 din 02.02.2018, ca și celelalte hotărâri pronunțat în cauză, au fost date cu nerespectarea dispozițiilor art. 720

1

vechiul C. proc. civ., dispoziții invocate la fond.

Astfel, contestatoarea a arătat că pe cale de excepție absolută a invocat prematuritatea cererii reclamantei, solicitând admiterea excepției și, pe cale de consecință, să se dispună respingerea acțiunii.

Natura comercială a cauzei a fost stabilită de Judecătoria Deva prin încheierea de ședință din 12 septembrie 2011, act de procedură menținut ulterior strămutării dispuse prin încheierea nr. 603/09.02.2012 din dosar nr. x/2011 al I.C.C.J., secția a II-a civilă, pricina fiind strămutată la Judecătoria Sector 6 București și astfel, în prezenta cauză fiind incidente dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. privind procedura prealabilă obligatorie, nerespectată în cauză.

Or, în cauză, mai arată contestatoarea, nu este anexat cererii de chemare în judecată nici un înscris privind parcurgerea procedurii prealabile obligatorii, prevăzută de art. 720

1

vechiul C. proc. civ., ceea ce denotă încălcarea dispozițiilor legale imperative sus- indicate, cu consecința respingerii acțiunii, inclusiv din această perspectivă.

Printr-un alt motiv de contestație în anulare invocat, contestatoarea A. a susținut că hotărârea este pronunțată cu încălcarea prevederilor legale privind competența instanței, motiv de nulitate a hotărârii conform art. 159, raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Astfel, a arătat contestatoarea, a invocat chiar în fața primei instanțe excepția necompetenței materiale a Judecătoriei- ca instanță de fond- în soluționarea cauzei, susținând că, față de natura comercială a litigiului, competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei aparține Tribunalului, reclamanta având calitatea de comerciant, ce solicită prin acțiunea formulată despăgubiri pentru construcțiile pretins a fi incluse în activul acestei organizații cooperatiste, fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii speciale nr. 1/2005.

Mai mult, s-a arătat, excepția necompetenței materiale a instanței, fiind o excepție de ordine publică, poate fi invocată de orice parte din dosar, de instanță din oficiu, și în orice fază procesuală, putând fi invocată chiar și în recurs, și consideră contestatoarea că în mod greșit, făcând o aplicare greșită a legii, instanța a respins excepția necompetenței materiale a judecătoriei, instanța competentă material să soluționeze cauza- ca primă instanță, fiind Tribunalul.

În acest sens, arată că trebuia avut în vedere și faptul că nu doar valoarea litigiului- de peste 100.000 RON atrage competența ca primă instanță a Tribunalului în litigiile comerciale, fiind incident art. 63 din Legea nr. 31/1990, conform art. 20 din Legea nr. 1/2005, făcând corelarea cu prevederile art. 41 lit. h) din Legea nr. 1/2005 și necesitatea ca la baza acțiunii să existe o Hotărâre A.G.A. de înlocuire a activului.

Conchizând pe acest aspect, contestatoarea a arătat că acțiunea reclamantei, având indubitabil caracter comercial, are și un capăt de cerere de stabilire a unui drept de retenție asupra imobilului în litigiu- astfel că, având în vedere atât teza I, cât și teza a II-a a art. 2 pct. 1 lit. (a) C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță aparține Tribunalului, și nu Judecătoriei, iar apelul trebuia soluționat de Curtea de Apel, și nu de către Tribunal, recursul fiind de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În continuare, contestatoarea A. a reluat, foarte pe larg, motivele dezvoltate în susținerea recursului și alte aspecte de nelegalitate și netemeinicie invocate pe parcursul litigiului său, cu trimitere amplă la probatoriu, excepții, motive de recurs, cu temeiurile de drept invocate, etc.

Legal citată, intimata SOCIETATEA COOPERATIVĂ B. nu a formulat întâmpinare.

Analizând contestația în anulare formulată, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare "când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii" (alin. (1) pct. 1) ori "când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență" (alin. (1) pct. 2), iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol contestația mai poate fi primită în cazul când motivele anterior enunțate au fost invocate prin cererea de recurs, "dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins tară ca el să fi fost judecat în fond".

Art. 318 C. proc. civ. de la 1865 stabilește că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație "când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se referă strict la competența instanțelor judecătorești așa cum este reglementată în Cartea I (Competența instanțelor judecătorești), titlul I (competența materială) și titlul II (competența teritorială) și la încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, cu aplicarea dispozițiilor art. 158 și 159 C. proc. civ.

Acest motiv de contestație în anulare vizează situația în care hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competența generală, materială și teritorială exclusivă a instanțelor judecătorești, iar nu eventuala nerespectare a dispozițiilor referitoare la procedura de judecată a excepției de necompetență ori soluțiile pronunțate asupra acesteia.

În speță, se reține, pe de o parte, că susținerile din cuprinsul cererii nu vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 317 C. proc. civ. pentru care poate fi retractată o hotărâre irevocabilă, pe calea contestației în anulare, respectiv "când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență".

Astfel, contestatoarea invocă aspecte ce nu se subsumează dispozițiilor art. 317 C. proc. civ., pe care nu le poate valorifica pe calea contestației în anulare generale. Criticile sale privesc, în sinteză, faptul că instanțele au soluționat greșit cererile ce au format obiect al dosarelor între părți, fiind invocate atât greșeli de procedură, cât și erori de judecată.

Or, toate aspectele invocate nu se încadrează în neregulile de procedură reglementate strict de art. 317 C. proc. civ., care justifică admisibilitatea unei contestații în anulare generale.

Prin contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., contestatoarea arată că se impune desființarea deciziei contestate întrucât, susține aceasta, în mod greșit instanța a respins excepția necompetenței materiale a judecătoriei, instanța competentă material să soluționeze cauza- ca primă instanță fiind Tribunalul.

Or, motivul privitor la necompetență, prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se referă exclusiv la necompetența instanței care a pronunțat hotărârea care se atacă, și anume, a instanței de recurs.

Prin urmare, este exclus și nu poate fi utilizat pe calea contestației în anulare să se invoce motive privitoare la o eventuală necompetență a instanței care a judecat într-o fază procesuală anterioară, reglementare prin care, este limitată semnificativ posibilitatea invocării excepției de necompetență în diferite stadii ale procesului civil.

În consecință, împrejurarea invocată de contestatoare nu se încadrează în noțiunea de încălcare a dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență, astfel că nu este incident motivul, de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin motivul de contestație în anulare circumscris prevederilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ. contestatoarea a pretins că instanța de recurs, din eroare, nu a observat și nu a avut în vedere la soluționarea cauzei mai multe excepții absolute incidente în cauză, pe care le reiterează prin contestația formulată: nulitatea absolută a actelor subsecvente celor trei convenții constatate nule absolut pentru frauda la lege prin sentința civilă nr. 849/2010 a Judecătoriei Filiași, irevocabilă prin decizia civilă nr. 787 din 04.04.2011 a Tribunalului Dolj- autorizație pentru executarea de lucrări din 15.02.1965 și nr. 231/1980, contracte și devize de lucrări și procese-verbale de admitere a recepției definitive, și nulitatea absolută a raportului de expertiză întocmit în cauză în baza respectivelor acte lovite de nulitate absolută, excepția absolută a puterii de lucru judecat- art. 166 C. proc. civ. de la 1865, etc.

În sensul textului art. 318 teza I C. proc. civ., prin "greșeală materială" se înțelege acea eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi anularea recursului ca netimbrat, când la dosar se găsește recipisa de plată a taxelor legale de timbru, sau respingerea recursului ca tardiv, deși a fost depus în termen la poștă, dar instanța nu a observat recipisa scrisorii recomandate, luând în considerare data înregistrării căii de atac, etc.

Se constată că în cauză, aspectele pe care contestatoarea le invocă drept motive ale contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 318 teza I, nu se încadrează în noțiunea de eroare materială, întrucât nu vizează aspecte formale ale judecății de recurs înfăptuite prin decizia atacată, ci reprezintă chestiuni de fond deduse judecății în recurs și critici de netemeinicie și nelegalitate pe care aceasta, cu nesocotirea regimului special ce guvernează contestația în anulare, le aduce hotărârii pronunțate în recurs, acestea neputând fi analizate ca motive de contestație în anulare.

În realitate, subsumat motivului de contestație reglementat de art. 318 C. proc. civ., contestatoarea supune analizei aspecte identice cu cele ce au tăcut obiectul judecății de recurs ori care țin de fondul raporturilor juridice dezlegate prin hotărârile pronunțate în cauză, pe parcursul procesual al litigiului, asupra cărora instanțele anterioare s-au pronunțat, și care nu mai pot fi reevaluate în prezenta cale de atac.

Contestația în anulare nu poate fi utilizată ca un recurs deghizat, spre a provoca un control judiciar al hotărârii pronunțate în recurs (control care este inadmisibil deoarece vizează o hotărâre irevocabilă) pentru că s-ar deturna rolul și scopul acestei căi extraordinare de atac, rezervat exclusiv remedierii acelor erori procedurale menționate limitativ de legiuitor prin dispozițiile legale mai sus redate.

Administrarea și aprecierea probatoriilor ori a dispozițiilor legale incidente într-o anumită cauză este atributul instanței de judecată astfel învestită și reprezintă expresia principiului rolului activ al acesteia, neputând constitui premise ale formulării unor căi extraordinare de atac.

Astfel, motivul potrivit căruia hotărârea contestată trebuie să fie rezultatul unei erori materiale se referă la săvârșirea unei greșeli de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

În realitate, contestatoarea confundă semnificația sintagmei "greșeală materială" cu pretinse greșeli de judecată, respectiv de apreciere și de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial și procedural.

Or, în înțelesul normei prevăzute de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., eroarea materială care deschide calea contestației în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deși distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condițiile art. 281 C. proc. civ., nu poate fi inițiată pentru remedierea unor greșeli decurgând din aprecierea probelor sau a interpretării unor dispoziții legale cu incidență în speță, ori din stabilirea eronată a situației de fapt.

Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

Or, împrejurările reclamate de contestatoare nu se circumscriu motivului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. pentru promovarea căii extraordinare de atac, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs, ceea ce nu poate fi analizat.

În consecință, aspectele prezentate în motivarea căii de atac nu pot fi supuse analizei în cadrul unei contestații în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege, săvârșite de instanță cu ocazia judecății, iar nu pentru că dezlegarea cauzei nu a fost bine soluționată, în conformitate cu opinia contestatoarei.

Conchizând, Înalta Curte reține și că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: hotărârile pronunțate în cauzele Mitrea împotriva României/2008, Stanca Popescu împotriva României/2009).

Pe de altă parte, căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, de strictă interpretare, prioritar analizării motivelor invocate în susținerea căii de atac fiind aspectul admisibilității acesteia, iar constatarea neîndeplinirii acestei cerințe, cu consecința respingerii căii de atac ca fiind inadmisibilă, face de prisos analiza motivelor formulate.

Cum, în speță, instanța de recurs s-a pronunțat în sensul respingerii recursului, ca inadmisibil, analiza motivelor propriu- zise de recurs nu mai era posibilă, astfel că, și sub acest aspect nu este cazul erorii materiale ce ține de judecata formală a recursului, avută în vedere de prevederile art. 318 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând că, în cauză, criticile deduse judecății nu se circumscriu motivelor de contestație în anulare reglementate de dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., de la 1865, Înalta Curte apreciază că se impune respingerea contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1134 din 17 aprilie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2019.