ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1159/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 429 din 14 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4268/30/2010, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul L.A.F., pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 143/2000 au fost confiscate următoarele cantități de droguri: 2,00 grame rezină de cannabis (menționată în raportul de constatare tehnico-științifică din 06 august 2009 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor; 7,73 grame rezină de cannabis (menționată în raportul de constatare tehnico-științifică

din 06 august 2009 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor), urmând ca drogurile să fie distruse cu păstrarea de contraprobe.

În

baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 140/D/P/2009 din data de 31 mai 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 31 mai 2010 sub nr. 4268/30/2010, s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L.A.F., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În

fapt s-a reținut că la data de 01 iulie 2009, ofițerii de poliție din cadrul B.C.C.O. Timișoara, compartimentul combaterea substanțelor psihotrope, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un anume individ distribuie și comercializează cannabis printre consumatorii municipiului Timișoara contra sumei de 50 RON/gram. Preocupările acestui dealer au fost aduse la știința organelor de cercetare penală din cadrul B.C.C.O. Timișoara și D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Timișoara, de numitul P.M., căruia i-a oferit spre vânzare cannabis contra sumei de 50 RON/gram și pentru că acesta nu dispunea de suma necesară achitării drogurilor au stabilit că se vor contacta ulterior.

Având în vedere aceste informații D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara a emis ordonanțe de autorizare a investigatorului acoperit D.D. și a colaboratorului acoperit P.M. în vederea procurării controlate de droguri de risc. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că acesta poartă următoarele date de identificare, respectiv L.A.F. Astfel, în data de 01 iulie 2009 învinuitul L.A.F. a luat legătura cu colaboratorul acoperit stabilind o întâlnire în Timișoara. Fiind de acord cu propunerea, cei doi s-au întâlnit la locația stabilită unde învinuitul a pus în vânzare cca. 4 grame de cannabis contra sumei de 200 RON. Ulterior cantitatea de droguri a fost predată ofițerilor B.C.C.O. Timișoara, care la rândul lor au predat-o laboratorului de analize în vederea efectuării expertizei științifice. Rezultatul acestor teste a probat faptul că cantitatea de 2,60 grame stabilită în urma cântăririi a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis care face parte din tabelul Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Cât privește cantitatea de 2 gr. rezină de cannabis rămasă în urma analizelor de laborator, aceasta a fost ambalată și sigilată și predată organelor de cercetare penală în vederea distrugerii lor cu păstrarea de contraprobe.

La câteva zile de la prima tranzacție, mai precis data de 03 iulie 2009, învinuitul L.A.F. l-a contactat din nou pe colaboratorul acoperit P.M. dându-i întâlnire la intersecția str. P.R. cu V.B., unde a pus în vânzare circa 9 gr. rezină de cannabis contra sumei de 350 RON. După despărțirea de acesta, colaboratorul acoperit s-a deplasat la locul de staționare al investigatorului acoperit D.D., care supraveghease întreaga tranzacție și împreună cu acesta și-a continuat deplasarea spre centrul orașului. Ulterior, investigatorul acoperit D.D. a predat drogurile ofițerilor B.C.C.O. Timișoara pentru testarea lor în laborator.

Concluziile acestor teste au stabilit că cantitatea de 8,38 grame rezultată în urma cântăririi a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis, care face parte din tabelul Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Cât privește cantitatea de 7,73 grame rezină de cannabis rămasă în urma analizelor de laborator, aceasta a fost ambalată și sigilată și predată organelor de cercetare penală în vederea distrugerii lor cu păstrarea de contraprobe.

Cu privire la persoana învinuitului L.A.F., s-a reținut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pe timpul urmăririi penale a manifestat un comportament nesincer în raport cu acuzația adusă, negând vehement implicația sa infracțională la comercializarea cantității de 10 grame cannabis către colaboratorul acoperit P.M. Același învinuit a refuzat categoric să accepte prelevarea probelor biologice de sânge/urină pentru stabilirea consumului de droguri, fapt care denotă încă o dată implicația sa infracțională în sfera acțiunilor ce cad sub incidența Legii nr. 143/2000.

Chiar dacă învinuitul nu a recunoscut fapta de trafic de droguri, precum și refuzul de a i se preleva probe biologice, probele administrate în cauză (declarația colaboratorului acoperit, declarația investigatorului acoperit, rapoarte tehnico-științifice, procese-verbale de constatare a activității de comercializare de droguri efectuate de învinuit) dovedesc în mod cert vinovăția acestuia sub aspectul infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în formă continuată. Negarea învinuitului nu reprezintă un impediment care să-l exonereze de răspundere penală atâta vreme cât organele de cercetare penală sunt obligate să probeze vinovăția acestuia cu probe certe și pertinente, situație care se regăsește în cauza în speță.

În

ceea ce privește consumul de droguri de risc, având în vedere că din materialul probator nu rezultă date temeinice care să probeze consumul sau deținerea de droguri de risc în vederea consumului propriu, s-a făcut aplicarea prev. art. 66 C. proc. pen. referitoare la prezumția de nevinovăție.

În

baza art. 17 alin. (1) din Legea nr, 143/2000 coroborat cu art. 118 lit. d) C. pen., instanța de judecată a apreciat asupra confiscării cantității de 2 gr., respectiv 7,73 gr. rezină de cannabis rămase în urma testelor de laborator, iar în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispusă distrugerea drogurilor cu păstrarea de contraprobe. De asemenea, în temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, instanța de judecată a apreciat asupra confiscării sumei de 200 RON respectiv 350 RON reprezentând sumele pe care învinuitul L.A.F. le-a încasat în mod nejustificat și fraudulos de la colaboratorul acoperit P.M. pe perioada celor două comercializări ilicite de rezină de cannabis.

În

drept, fapta învinuitului L.A.F. de a pune în vânzare în mod repetat colaboratorului acoperit P.M. și investigatorului acoperit D.D. cantitatea de circa 10 gr. rezină de cannabis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Mijloacele de probă administrate sunt următoarele: proces-verbale de sesizare din oficiu; procese-verbale de constatare; declarații învinuit; declarații colaborator acoperit și investigator acoperit; rapoarte tehnico-științifice; alte înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:

Inculpatul este acuzat în esență că în zilele de 01 iulie 2009 și 03 iulie 2009 a vândut unui colaborator sub acoperire (cu nume de cod P.M.) cantitatea totală de 10,98 grame rezină de cannabis contra sumei de 550 RON.

Elementul de fapt esențial care trebuie dovedit este acela că inculpatul L.A.F. a fost persoana care i-a predat colaboratorului cantitatea de drog menționată și a încasat de la acesta suma de bani reprezentând prețul drogului. În legătură cu această împrejurare de fapt, mijloacele de probă propuse de acuzare sunt declarațiile colaboratorului sub acoperire P.M. și ale investigatorului sub acoperire D.D.

Din piesele dosarului de urmărire penală rezultă că nu s-a organizat nici un flagrant, nu există interceptări telefonice, de imagini sau convorbiri surprinse în mediul ambiental.

De asemenea, din procesul verbal de percheziție domiciliară rezultă că la percheziția efectuată la domiciliul inculpatului nu au fost descoperite droguri sau obiecte care ar putea fi puse în relație cu deținerea ori comercializarea de astfel de substanțe.

Pe de altă parte inculpatul a avut atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată o poziție de nerecunoaștere a acuzațiilor aduse.

Audierea de către instanță a polițiștilor cu identitate reală care au întocmit procesele-verbale aflate la dosarul de urmărire penală, a relevat faptul că aceștia nu au văzut efectiv persoana

implicată în tranzacția cu droguri, iar identitatea acesteia le-a fost făcută cunoscută de către investigatorul acoperit.

Potrivit art. 86

1

alin. (6) și (7) C. proc. pen., declarațiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate (inclusiv cele ale investigatorilor sub acoperire) pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Având în vedere și jurisprudența Curții Europene în materie (cauza Teixeira de Castro împotriva Portugaliei, hotărârea din 08 iunie 1998, cauza Constantin și Stoian împotriva României, hotărârea din 29 septembrie 2009), instanța nu și-a putut întemeia, în mod exclusiv sau determinant, o hotărâre de condamnare pe declarațiile martorilor protejați, astfel că este necesar ca acestea să se coroboreze cu o parte importantă a celorlalte probe administrate în cauză. În speță, după cum s-a menționat anterior, predarea cantității de drog și încasarea prețului sunt elemente de fapt deduse exclusiv din declarațiile martorilor protejați, fără a se corobora cu alte mijloace de probă, astfel încât tribunalul a apreciat că nu pot fundamenta o hotărâre de condamnare a inculpatului. Mai mult, în cazul de față mărturia colaboratorului sub acoperire este pusă sub semnul îndoielii, în contextul în care deși a beneficiat de toate dispozițiile procedurale de natură să îi protejeze identitatea, a refuzat să depună mărturie. Totodată tribunalul a observat o neconcordanță între declarațiile date de investigator și colaborator în faza de urmărire penală. Astfel, în legătură cu cea de-a doua tranzacție investigatorul a susținut că s-a plătit suma de 350 RON, iar colaboratorul a declarat că s-a plătit suma de 500 RON.

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat ca nefiind dovedită participarea inculpatului la săvârșirea faptelor de natură penală de care a fost acuzat, sens în care a pronunțat achitarea acestuia în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 143/2000 instanța a dispus confiscarea următoarelor cantități de droguri: 2,00 grame rezină de cannabis (menționată în raportul de constatare tehnico-științifică din 06 august 2009 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor); 7,73 grame rezină de cannabis (menționată în raportul de constatare tehnico-științifică din 06 august 2009 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor), urmând ca drogurile să fie distruse cu păstrarea de contraprobe.

Împotriva sentinței penale nr. 429 din 14 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4268/30/2010 a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Timișoara, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 09 ianuarie 2012, sub nr. 4268/30/2010.

În

motivarea apelului procurorul a arătat că sentința apelată este netemeinică deoarece din analiza întregului probatoriu rezultă, dincolo de orice bănuială, că inculpatul L.A.F. este cel care a comis infracțiunea, și nu o altă persoană.

S-a arătat că investigatorul sub acoperire D.D. și colaboratorul sub acoperire P.M. au declarat că inculpatul L.A.F. este persoana care în zilele de 01 iulie 2009 și 03 iulie 2009 i-a vândut colaboratorului rezina de cannabis, inculpatul fiind cel care a luat legătura cu acesta, oferindu-i spre vânzare drogurile. Fiind audiat de instanță, investigatorul sub acoperire D.D. a arătat că, în cele două ocazii în care i-a vândut cannabisul, atât colaboratorul sub acoperire cât și inculpatul s-au aflat sub supravegherea sa vizuală și a văzut cu ochii lui când inculpatul a predat cannabisul, iar colaboratorul suma de bani. Întrucât în faza de urmărire penală, la datele la care s-au realizat cele două tranzacții, respectiv 01 iulie 2009 și 03 iulie 2009, lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. - Serviciul Antidrog, M.L. și S.O. au încheiat câte un proces-verbal în care au consemnat modalitatea în care s-a desfășurat acțiunea de supraveghere a tranzacțiilor, la termenul de judecată din 23.05.2011 instanța a dispus suplimentarea probatoriului prin audierea celor doi lucrători de poliție. Aceștia au fost audiați de către instanță și au declarat că nu au văzut la față persoana care a tranzacționat drogurile, întrucât supravegherea vizuală se face de la distanță, că mențiunile din cele două procese-verbale sunt consemnate în baza datelor oferite de investigator, acesta fiind cel care are un contact direct cu persoanele care tranzacționează drogurile.

S-a mai arătat că potrivit disp. art. 17 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea D.I.I.C.O.T., în cazul în care există indicii că s-a săvârșit sau se pregătește săvârșirea unei infracțiuni care nu poate fi descoperită prin alte mijloace, pot fi folosiți investigatori și colaboratori sub acoperire și potrivit alin. (2) al aceluiași articol, actele încheiate de investigatorii sub acoperire și colaboratorii acestora constituie mijloace de probă.

Prin decizia penală nr. 77/A din 19 aprilie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 429 din 14 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4268/30/2010.

În

baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, suma de 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu urmând a se va avansa din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș.

Din analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

Inculpatul este acuzat în esență că a pus în vânzare, în mod repetat, colaboratorului acoperit P.M. și investigatorului acoperit D.D. cantitatea totală de 10,98 grame rezină de cannabis contra sumei de 550 RON.

Așa cum bine a identificat prima instanță obiectul concret al probați unii îl formează împrejurarea că inculpatul a fost persoana care i-a predat colaboratorului cantitatea de drog menționată și a încasat de la acesta suma de bani reprezentând prețul drogului.

În

mod legal prima instanță a apreciat valoarea probatorie a investigatorului sub acoperire și a colaboratorului sub acoperire. Susținerea procurorului că aceste probe coroborate cu sesizarea din oficiu a I.G.P.F. Timiș ar fi suficiente pentru a răsturna prezumția de nevinovăție, nu poate fi primită. Valoarea probatorie a unor astfel de declarații este stabilită de art. 86

1

alin. (6) C. proc. pen., text de lege conform căruia aceste mijloace de probă pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Or, coroborând declarațiile menționate cu împrejurarea că faptic s-a predat o cantitate de droguri, rezultă fără dubiu că o persoană a dat colaboratorului rezină de cannabis. În ce privește identitatea acestei persoane, s-a constatat că organele de urmărire penală nu au stabilit cine este autorul acestei fapte.

Curtea de apel a constatat că deși prima instanță a solicitat audierea colaboratorului sub acoperire, sens în care a acordat mai multe termene, acesta a arătat că refuză să dea declarație în fața instanței.

Respectarea principiului contradictorialității este una din garanțiile dreptului la un proces echitabil stabilite prin art. 6 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Este necesară tratarea cu extremă prudență a declarațiilor obținute în condițiile în care drepturile apărării nu au putut fi garantate, iar inculpatul în nici un stadiu al procedurii nu a avut posibilitatea să pună întrebări acestui martor. Legal tribunalul a apreciat valoarea declarației martorului sub acoperire P.M. și a reținut refuzul acestuia de a da declarații în proces. În aceste împrejurări, acuzarea a fost întemeiată doar pe declarația investigatorului sub acoperire și a cantității de droguri predate.

În

ce privește investigatorul sub acoperire, instanța a reamintit că situația acestora diferă de situația unui martor dezinteresat în condițiile în care ei au o îndatorire generală de subordonare, astfel că mărturia acestora se ia în considerație în situații excepționale și numai dacă se coroborează cu alte fapte sau împrejurări. De asemenea, declarațiile date de către acesta în cauză sunt contradictorii cu privire la suma plătită în cazul celei de a doua tranzacții. Cu ocazia percheziției efectuată la domiciliul inculpatului nu au fost găsite droguri, iar din declarațiile polițiștilor cu identitate reală rezultă faptul că aceștia nu au văzut efectiv persoana implicată în tranzacția cu droguri.

În cauză, ancheta penală a fost una defectuoasă, întâlnirea dintre colaborator și pretinsa persoană care ar fi deținut droguri nu a fost fixată prin mijloace tehnice (înregistrare convorbiri telefonice, înregistrare video, ș.a). În lipsa unor probe, legal prima instanță a constatat neîntrunite condițiile prevăzute de art. 354 alin. (2) C. proc. pen. privitoare la cerința ca fapta să fi fost săvârșită de inculpat.

Argumentul legal invocat de procuror, respectiv art. 17 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 conform căruia pot fi folosiți investigatori și colaboratori sub acoperire, nu modifică situația mai sus prezentată, întrucât folosirea acestora nu a fost contestată în vreun mod, dar, așa cum s-a menționat, valoarea probatorie a declarațiilor acestora este dată de art. 861 C. proc. pen.

Având în vedere că la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, s-a impus a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și solicitând casarea hotărârii atacate și a hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, condamnarea inculpatului în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În motivele de recurs Ministerul Public a susținut următoarele:

Cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen. presupune că învinuirea inițială a unei persoane s-a dovedit a fi neîntemeiată și că acțiunea penală urmează a fi exercitată împotriva celui care a săvârșit infracțiunea. Instanțele de judecată, întemeindu-și soluția de achitare pe dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc. pen., au considerat că fapta există în materialitatea ei, constituie infracțiune, dar nu a fost săvârșită de inculpatul L.A.F., fiind posibilă exercitarea acțiunii penale numai după descoperirea adevăratului autor al faptei. Or, această apreciere, raportat la probele administrate în cauză, nu poate fi acceptată.

Din analiza întregului probatoriu rezultă, dincolo de orice bănuială, că inculpatul L.A.F. este cel care a comis infracțiunea și nu o altă persoană. Astfel, investigatorul sub acoperire D.D. și colaboratorul sub acoperire P.M. au declarat că inculpatul L.F.A. este persoana care în zilele de 01 iulie 2009 și 03 iulie 2009 a vândut colaboratorului rezina de cannabis, inculpatul fiind cel care a luat legătura cu acesta, oferindu-i spre vânzare drogurile.

Audiat de către instanță, investigatorul sub acoperire D.D. a arătat că, în cele două ocazii în care s-a vândut cannabisul, atât colaboratorul sub acoperire, cât și inculpatul s-au aflat sub supravegherea sa vizuală și a văzut când inculpatul a predat cannabisul, iar colaboratorul suma de bani.

Întrucât în faza de urmărire penală, la datele la care s-au realizat cele două tranzacții (01 iulie 2009 și 03 iulie 2009) lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. - Servicul Antidrog, M.L. și S.O., au încheiat câte un proces-verbal în care au consemnat modalitatea în care s-a desfășurat acțiunea de supraveghere a tranzacțiilor, la termenul de judecată din data de 23 mai 2011, instanța a dispus suplimentarea probatoriului prin audierea celor doi lucrători de poliție. Audiați de către instanță, aceștia au declarat că nu au văzut trăsăturile persoanei care a tranzacționat drogurile întrucât supravegherea vizuală se face de la distanță, că mențiunile din cele două procese-verbale sunt consemnate în baza datelor oferite de investigator, acesta fiind cel care are un contact direct cu persoanele care tranzacționează drogurile.

Potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea D.I.I.C.O.T., în cazul în care există indicii că s-a săvârșit sau se pregătește săvârșirea unei infracțiuni care nu poate fi descoperită prin alte mijloace, pot fi folosiți investigatori și colaboratori sub acoperire și potrivit alin. (2) al aceluiași articol, actele încheiate de investigatorii sub acoperire și colaboratorii acestora constituie mijloace de probă.

Ministerul Public a conchis în sensul că nu există nici un dubiu cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin urmare, instanțele au comis o eroare care a influențat soluția procesului, în sensul că s-a reținut în mod eronat nevinovăția inculpatului, când în realitate trebuia dispusă condamnarea sa.

Curtea, analizând hotărârea din perspectiva motivelor și cazului de casare invocate apreciază calea de atac declarată ca fiind fondată pentru următoarele considerente:

Prima instanță a analizat ansamblul probator, apreciind că nu sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului, pronunțând o soluție de achitare, în temeiul art 11 pct. 2 lit. a) rap. la art 10 lit. c) C. proc. pen.

În apelul declarat de Ministerul Public, instanța de control judiciar, fără a administra probe, a menținut hotărârea de achitare.

În cursul judecării recursului, în ședința publică din 31 octombrie 2012, Înalta Curte a pus în vedere Ministerului Public să precizeze dacă are de formulat probatorii în susținerea motivelor de recurs care apreciază hotărârile de achitare ca nelegale, Ministerul Public achiesând la audierea inculpatului.

Înalta Curte precizează că lipsa cercetării judecătorești în apel și pronunțarea unei hotărâri în contextul reaprecierii probelor administrate în faze anterioare (urmărire penală și judecată în fond), determină o nulitate relativă a hotărârii, în temeiul art 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.

Instanța de apel poate, după o apreciere completă a problemei vinovăției sau nevinovăției, în urma administrării de probe, fie să decidă menținerea soluției de achitare, fie să pronunțe o soluție de condamnare (cauza Mircea împotriva României).

În

cauză însă instanța de control judiciar nu a administrat probe, ci s-a mărginit la a reaprecia probatoriul anterior, deși apelul devoluase cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

Încălcarea dispozițiilor referitoare la judecata căii de atac generează o nulitate relativă ce nu poate fi înlăturată decât în contextul rejudecări acesteia de către aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Timișoara.

Instanța de apel urmează ca în urma analizei coroborate a probelor inclusiv a celor administrate în baza principiilor oralității, nemijlocirii și contradictorialității, și în contextul caracterului devolutiv al apelului, să realizeze propria analiză în fapt și în drept și să se pronunțe motivat asupra întrunirii condițiilor tragerii la răspundere penală sau dimpotrivă asupra existenței unei cauze de stingere a acțiunii penale din cele enumerate la art. 10 C. proc. pen.

Abținerea de la administrarea probelor dovedește o încălcare a rolului activ și lipsa unei cercetări judecătorești. Audierea inculpatului (care nu a înțeles să invoce dreptul la tăcere) cu conținutul „doresc să dau declarații în fața instanței. Mențin declarațiile date în fața primei instanțe” susține concluzia anterioară referitoare la lipsa administrării oricărei probe. În condițiile exprimării acordului referitor la audierea sa, audiere de altfel obligatorie conform art. 378 alin. (1

1

) C. proc. pen. erau incidente dispozițiile prevăzute de art 70 și urm. C. proc. pen.

În

ceea ce privește dispoziția art 378 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căreia instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor administrate de prima instanță trebuie interpretate sistematic și teleologic și nu poate conduce la ideea că în apel cercetarea judecătorească poate lipsi cu desăvârșire.

În

condițiile criticării de către Ministerul Public a soluției de achitare și a invocării în motivele scrise a unor probatorii utile susținerii acuzației în materie penală, instanța de apel trebuia să pună în discuție și ulterior să procedeze la administrarea probelor.

În

ceea ce privește fundamentarea hotărârii de condamnare pe audieri de martori cu identitatea protejată vor fi avute în vedere dispozițiile art. 86

1

alin. (6) C. proc. pen., care neagă acestor miloace de probă forța probantă necondiționată, dar și faptul că acestea nu sunt unicele mijloace de probă administrate. Astfel actul de sesizare s-a fundamentat pe procesele-verbale întocmite de lucrătorii de poliție judiciară și investigatorul acoperit, constatările tehnico științifice ale substanțelor predate de investigator.

Revenind la declarațiile martorilor cu identitatea protejată, respectiv a colaboratorului P.M. și a investigatorului D.D. se impune audierea acestora în apel mai ales având în vedere că martorul P.M.

nu a fost audiat nici în cursul judecății în fond. Potrivit procesului verbal întocmit la data de 24 ianuarie 2011, colaboratorului P.M. a refuzat să se prezinte la instanța de fond în vederea audierii, fără a invoca un motiv, iar instanța de apel nu a reluat demersurile în vederea audierii acestui martor pe care s-a fundamentat acuzația în materie penală, deși această probă era invocată în motivele de apel.

În hotărârea C.E.D.O. din 04 iulie 2000, pronunțată în cauza Kok v. Pays-Bas (43149/1998) a reluat condițiile în care declarațiile unor martori anonimi pot fundamenta o hotărâre de condamnare, subliniind că administrarea acestor probatorii trebuie să permită exercitarea efectivă a dreptului la apărare prin posibilitatea adresării de întrebări, iar datele furnizate să se coroboreze cu cele conținute de alte mijloace de probă. În concret procedura audierii martorilor anonimi astfel cum este reglementată de art 86

1

și urm. C. proc. pen., permite valorificarea acestor exigențe legate de principiul egalității armelor, iar aceste mijloace de probă nu sunt singurele administrate în cauză.

Cazul de casare invocat, prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., presupune reținerea unei erori grave de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, cu consecința prevăzută de art art. 385

15

pct. 2 lit. c) și art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen. constând în rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată.

Ca urmare, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva deciziei penale nr. 77/A din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul inculpat L.A.F.

Va casa decizia recurată și va trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 429 din 14 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4268/30/2010, la Curtea de Apel Timișoara.

Va menține actele îndeplinite până la data de 19 aprilie 2012 în fața instanței Curții de Apel Timișoara.

Onorariul în sumă de 200 RON cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat L.A.F., se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva deciziei penale nr. 77/A din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul inculpat L.A.F.

Casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 429 din 14 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4268/30/2010, la Curtea de Apel Timișoara.

Menține actele îndeplinite până la data de 19 aprilie 2012 în fața instanței Curții de Apel Timișoara.

Onorariul în sumă de 200 RON cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat L.A.F., se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 03 aprilie 2013.