ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1650/2014

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 140/D/P/2009 din data de 31 mai 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 31 mai 2010 sub nr. 4268/30/2010, s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L.A.F., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În

fapt s-a reținut că la data de 01 iulie 2009, ofițerii de poliție din cadrul B.C.C.O. Timișoara, compartimentul combaterea substanțelor psihotrope, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un anume individ cunoscut cu porecla de „F." distribuie și comercializează cannabis printre consumatorii municipiului Timișoara contra sumei de 50 RON/gram. Preocupările acestui dealer au fost aduse la știința organelor de cercetare penală din cadrul B.C.C.O. Timișoara și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, de numitul P.M., căruia F. i-a oferit spre vânzare cannabis contra sumei de 50 RON/gram și pentru că acesta nu dispunea de suma necesară achitării drogurilor au stabilit că se vor contacta ulterior.

Având în vedere aceste informații Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara a emis ordonanțe de autorizare a investigatorului acoperit D.D. și a colaboratorului acoperit P.M. în vederea procurării controlate de droguri de risc. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că F. poartă următoarele date de identificare, respectiv L.A.F. Astfel în data de 01 iulie 2009 învinuitul L.A.F. a luat legătura cu colaboratorul

acoperit stabilind o întâlnire în zona C.B. din Timișoara, mai precis în apropierea centrului comercial N. Fiind de acord cu propunerea, cei doi s-au întâlnit la locația stabilită unde învinuitul a pus în vânzare circa 4 gr. de cannabis contra sumei de 200 RON. Ulterior cantitatea de droguri a fost predată ofițerilor B.C.C.O. Timișoara, care la rândul lor au predat-o laboratorului de analize în vederea efectuării expertizei științifice. Rezultatul acestor teste a probat faptul că cantitatea de 2,60 gr. stabilită în urma cântăririi a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis care face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Cât privește cantitatea de 2 gr. rezină de cannabis rămasă în urma analizelor de laborator, aceasta a fost ambalată și sigilată cu sigiliul tip M.I. cu nr. S1 și predată organelor de cercetare penală în vederea distrugerii lor cu păstrarea de contraprobe.

La câteva zile de la prima tranzacție, mai precis data de 03 iulie 2009, învinuitul L.A.F. l-a contactat din nou pe colaboratorul acoperit P.M. dându-i întâlnire la intersecția str. P.R. cu

V.

B., unde a pus în vânzare circa 9 gr. rezină de cannabis contra sumei de 350 RON. După despărțirea de acesta, colaboratorul acoperit s-a deplasat la locul de staționare al investigatorului acoperit D.D., care supraveghease întreaga tranzacție și împreună cu acesta și-a continuat deplasarea spre centrul orașului. Ulterior, investigatorul acoperit D.D. a predat drogurile ofițerilor B.C.C.O. Timișoara pentru testarea lor în laborator.

Concluziile acestor teste au stabilit că cantitatea de 8,38 gr. rezultată în urma cântăririi a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis, care face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Cât privește cantitatea de 7,73 gr. rezină de cannabis rămasă în urma analizelor de laborator, aceasta a fost ambalată și sigilată cu sigiliul tip M.I. cu nr. S1 și predată organelor de cercetare penală în vederea distrugerii lor cu păstrarea de contraprobe.

Cu privire la persoana învinuitului L.A.F., s-a reținut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pe timpul urmăririi penale a manifestat un

comportament nesincer în raport cu acuzația adusă, negând vehement implicația sa infracțională la comercializarea cantității de 10 gr. cannabis către colaboratorul acoperit P.M. Același învinuit a refuzat categoric să accepte prelevarea probelor biologice de sânge/urină pentru stabilirea consumului de droguri, fapt care denotă încă o dată implicația sa infracțională în sfera acțiunilor ce cad sub incidența Legii nr. 143/2000.

Chiar dacă învinuitul nu a recunoscut fapta de trafic de droguri, precum și refuzul de a i se preleva probe biologice, s-a reținut că probele administrate în cauză (declarația colaboratorului acoperit, declarația investigatorului acoperit, rapoarte tehnico-științifice, procese-verbale de constatare a activității de comercializare de droguri efectuate de învinuit) dovedesc în mod cert vinovăția acestuia sub aspectul infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în formă continuată, negarea învinuitului nereprezentând un impediment care să-l exonereze de răspundere penală atâta vreme cât organele de cercetare penală sunt obligate să probeze vinovăția acestuia cu probe certe și pertinente, situație care se regăsește în cauza în speță.

În

ceea ce privește consumul de droguri de risc, având în vedere că din materialul probator nu rezultă date temeinice care să probeze consumul sau deținerea de droguri de risc în vederea consumului propriu, s-a făcut aplicarea prev. art. 66 C. proc. pen. referitoare la prezumția de nevinovăție.

În

baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 coroborat cu art. 118 lit. d) C. pen., instanța de judecată a apreciat asupra confiscării cantității de 2 gr., respectiv 7,73 gr. rezină de cannabis rămase în urma testelor de laborator, iar în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea drogurilor cu păstrarea de contraprobe. De asemenea, în temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, instanța de judecată a apreciat asupra confiscării sumei de 200 RON respectiv 350 RON reprezentând sumele pe care învinuitul L.A.F. le-a încasat în mod nejustificat și fraudulos de la colaboratorul acoperit P.M. pe perioada celor două comercializări ilicite de rezină de cannabis.

S-a arătat că în drept, fapta învinuitului L.A.F. de a pune în vânzare în mod repetat colaboratorului acoperit P.M. și investigatorului acoperit D.D. cantitatea de circa 10 gr. rezină de cannabis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc

în

formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin sentința penală nr. 429 din 14 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4268/30/2010, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul L.A.F., poreclit „F.", pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În

baza art. 17 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 143/2000 au fost confiscate următoarele cantități de droguri: 2,00 grame rezină de cannabis (menționată în raportul de constatare tehnico-științifîcă din 06 august 2009 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor); 7,73 grame rezină de cannabis (menționată în raportul de constatare tehnico-științifîcă din 06 august 2009 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor), urmând ca drogurile să fie distruse cu păstrarea de contraprobe.

În

baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul este acuzat în esență că în zilele de 01 iulie 2009 și 03 iulie 2009 a vândut unui colaborator sub acoperire (cu nume de cod P.M.) cantitatea totală de 10,98 grame rezină de cannabis contra sumei de 550 RON.

S-a reținut că elementul de fapt esențial care trebuie dovedit este acela că inculpatul L.A.F. a fost persoana care i-a predat colaboratorului cantitatea de drog menționată și a încasat de la acesta suma de bani reprezentând prețul drogului. În legătură cu această împrejurare de fapt, mijloacele de probă propuse de acuzare sunt declarațiile colaboratorului sub acoperire P.M. și ale investigatorului sub acoperire D.D.

Din piesele dosarului de urmărire penală prima instanță a reținut că nu s-a organizat nici un flagrant, nu există interceptări telefonice, de imagini sau convorbiri surprinse în mediul ambiental.

De asemenea, din procesul verbal de percheziție domiciliară s-a reținut că la percheziția efectuată la domiciliul inculpatului nu au fost descoperite droguri sau obiecte care ar putea fi puse în relație cu deținerea ori comercializarea de astfel de substanțe.

Pe de altă parte, prima instanță a constatat că inculpatul a avut atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată o poziție de nerecunoaștere a acuzațiilor aduse.

S-a reținut că audierea de către instanță a polițiștilor cu identitate reală, care au întocmit procesele-verbale din dosarul de urmărire penală, a relevat faptul că aceștia nu au văzut efectiv persoana implicată în tranzacția cu droguri, iar identitatea acesteia le-a fost făcută cunoscută de către investigatorul acoperit.

Tribunalul a reținut că, potrivit art. 86

1

alin. (6) și (7) C. proc. pen., declarațiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate (inclusiv cele ale investigatorilor sub acoperire) pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Totodată, având în vedere și jurisprudența Curții Europene în materie (cauza Teixeira de Castro împotriva Portugaliei, hotărârea din 08 iunie 1998, cauza Constantin și Stoian împotriva României, hotărârea din 29 septembrie 2009), instanța de fond nu și-a putut întemeia, în mod exclusiv sau determinant, o hotărâre de condamnare pe declarațiile martorilor protejați, astfel că este necesar ca acestea să se coroboreze cu o parte importantă a celorlalte probe administrate în cauză.

Tribunalul a constatat că predarea cantității de drog și încasarea prețului sunt elemente de fapt deduse exclusiv din declarațiile martorilor protejați, fără a se corobora cu alte mijloace de probă, astfel încât s-a apreciat că nu se poate fundamenta o hotărâre de condamnare a inculpatului. Mai mult, sa reținut că în cazul de față mărturia colaboratorului sub acoperire este pusă sub semnul îndoielii, în contextul în care deși a beneficiat de toate dispozițiile procedurale de natură să îi protejeze identitatea, a refuzat să depună mărturie. Totodată Tribunalul a observat o neconcordanță între declarațiile date de investigator și colaborator în faza de urmărire penală. Astfel, în legătură cu cea de-a doua tranzacție investigatorul a susținut că s-a plătit suma de 350 RON, iar colaboratorul a declarat că s-a plătit suma de 500 RON.

Prin urmare, s-a apreciat ca nefiind dovedită participarea inculpatului la săvârșirea faptelor de natură penală de care a

f

ost acuzat, sens în care a pronunțat achitarea acestuia în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În

baza art. 17 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 143/2000 instanța a dispus confiscarea următoarelor cantități de droguri: 2,00 grame rezină de cannabis (menționată în raportul de constatare tehnico-științifică din 06 august 2009 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor); 7,73 grame rezină de cannabis (menționată în raportul de constatare tehnico-științifică din 06 august 2009 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor), urmând ca drogurile să fie distruse cu păstrarea de contraprobe.

Împotriva sentinței penale nr. 429 din data de 14 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4268/30/2010 a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 09 ianuarie 2012, sub nr. 4268/30/2010.

În

motivarea apelului procurorul a arătat că sentința apelată este netemeinică deoarece din analiza întregului probatoriu rezultă, dincolo de orice bănuială, că inculpatul L.A.F. este cel care a comis infracțiunea, și nu o altă persoană.

S-a arătat că investigatorul sub acoperire D.D. și colaboratorul sub acoperire P.M. au declarat că inculpatul L.A.F. este persoana care în zilele de 1 iulie 2009 și 3 iulie 2009 i-a vândut colaboratorului rezină de cannabis, inculpatul fiind cel care a luat legătura cu acesta, oferindu-i spre vânzare drogurile. Fiind audiat de instanță, investigatorul sub acoperire D.D. a arătat că, în cele două ocazii în care i-a vândut cannabisul, atât colaboratorul sub acoperire cât și inculpatul s-au aflat sub supravegherea sa vizuală și a văzut cu ochii lui când inculpatul a predat cannabisul, iar colaboratorul suma de bani. Întrucât în faza de urmărire penală, la datele la care s-au realizat cele două tranzacții, respectiv 1 iulie 2009 și 3 iulie 2009, lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. - Serviciul Antidrog, M.L. și Ș.O. au încheiat câte un proces-verbal în care au consemnat modalitatea în care s-a desfășurat acțiunea de supraveghere a tranzacțiilor, la termenul de judecată din data de 23 mai 2011 instanța a dispus suplimentarea probatoriului prin audierea celor doi lucrători de poliție. Aceștia au fost audiați de către instanță și au declarat că nu au văzut la față persoana care a tranzacționat drogurile,

întrucât

supravegherea vizuală se face de la distanță, ca mențiunile din cele două procese-verbale sunt consemnate în baza datelor oferite de investigator, acesta fiind cel care are un contact direct cu persoanele care tranzacționează drogurile.

S-a mai arătat că potrivit disp. art. 17 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în cazul în care există indicii că s-a săvârșit sau se pregătește săvârșirea unei infracțiuni care nu poate fi descoperită prin alte mijloace, pot fi folosiți investigatori și colaboratori sub acoperire și potrivit alin. (2) al aceluiași art., actele încheiate de investigatorii sub acoperire și colaboratorii acestora constituie mijloace de probă.

Prin decizia penală nr. 77/A din data de 19 aprilie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 429 din data de 14 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4268/30/2010.

În

baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, suma de 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu urmând a se va avansa din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș.

Din analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că inculpatul este acuzat în esență că a pus în vânzare, în mod repetat, colaboratorului acoperit P.M. și investigatorului acoperit D.D. cantitatea totală de 10,98 grame rezină de cannabis contra sumei de 550 RON.

S-a reținut că prima instanță a identificat în mod corect că obiectul concret al probațiunii îl formează împrejurarea că inculpatul a fost persoana care i-a predat colaboratorului cantitatea de drog menționată și a încasat de la acesta suma de bani reprezentând prețul drogului.

Totodată, s-a reținut că în mod legal prima instanță a apreciat valoarea probatorie a investigatorului sub acoperire și a colaboratorului sub acoperire. Susținerea procurorului că aceste probe coroborate cu sesizarea din oficiu a I.G.P.F. Timiș ar fi suficiente pentru a răsturna prezumția de nevinovăție, nu poate fi primită. Valoarea probatorie a unor astfel de declarații este stabilită de art. 86

1

alin. (6) C. proc. pen., text de lege

conform căruia, aceste mijloace de probă pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Or, coroborând declarațiile menționate cu împrejurarea că faptic s-a predat o cantitate de droguri, rezultă fără dubiu că o persoană a dat colaboratorului rezină de cannabis. În ce privește identitatea acestei persoane, s-a constatat că organele de urmărire penală nu au stabilit cine este autorul acestei fapte.

Curtea de apel a constatat că deși prima instanță a solicitat audierea colaboratorului sub acoperire, sens în care a acordat mai multe termene, acesta a arătat că refuză să dea declarație în fața instanței.

S-a arătat că respectarea principiului contradictorialității este una din garanțiile dreptului la un proces echitabil stabilite prin art. 6 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată s-a reținut că este necesară tratarea cu extremă prudență a declarațiilor obținute în condițiile în care drepturile apărării nu au putut fi garantate, iar inculpatul în nici un stadiu al procedurii nu a avut posibilitatea să pună întrebări acestui martor, în mod legal apreciind valoarea declarației martorului sub acoperire P.M. și reținând refuzul acestuia de a da declarații în proces. În aceste împrejurări, s-a reținut că acuzarea a fost întemeiată doar pe declarația investigatorului sub acoperire și a cantității de droguri predate.

În

ce privește investigatorul sub acoperire, instanța a reamintit că situația acestora diferă de situația unui martor dezinteresat în condițiile în care ei au o îndatorire generală de subordonare, astfel că mărturia acestora se ia în considerație în situații excepționale și numai dacă se coroborează cu alte fapte sau împrejurări. De asemenea, declarațiile date de către acesta în cauză sunt contradictorii cu privire la suma plătită în cazul celei de a doua tranzacții. Cu ocazia percheziției efectuată la domiciliul inculpatului nu au fost găsite droguri, iar din declarațiile polițiștilor cu identitate reală rezultă faptul că aceștia nu au văzut efectiv persoana implicată în tranzacția cu droguri.

De asemenea, s-a reținut că în cauză, ancheta penală a fost una defectuoasă, întâlnirea dintre colaborator și pretinsa persoană care ar fi deținut droguri nu a fost fixată prin mijloace tehnice (înregistrare convorbiri telefonice, înregistrare video, ș.a). Curtea a mai reținut că în lipsa unor probe, legal prima instanță a constatat neîntrunite condițiile prevăzute de art. 354 alin. (2) C.

p

roc. pen. privitoare la cerința ca fapta să fi fost săvârșită de inculpat.

Argumentul legal invocat de procuror, respectiv art. 17 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 conform căruia pot fi folosiți investigatori și colaboratori sub acoperire, nu modifică situația mai sus prezentată, întrucât folosirea acestora nu a fost contestată în vreun mod, dar, așa cum s-a menționat, valoarea probatorie a declarațiilor acestora este dată de art. 86

1

C. proc. pen.

Astfel, s-a considerat că având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, s-a impus a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., solicitând casarea hotărârii atacate și a hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, condamnarea inculpatului în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În

motivele de recurs Ministerul Public a susținut următoarele:

Cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen. presupune că învinuirea inițială a unei persoane s-a dovedit a fi neîntemeiată și că acțiunea penală urmează a fi exercitată împotriva celui care a săvârșit infracțiunea. Instanțele de judecată, întemeindu-și soluția de achitare pe dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc. pen., au considerat că fapta există în materialitatea ei, constituie infracțiune, dar nu a fost săvârșită de inculpatul L.A.F., fiind posibilă exercitarea acțiunii penale numai după descoperirea adevăratului autor al faptei. Or, această apreciere, raportat la probele administrate în cauză, nu poate fi acceptată.

S-a arătat că din analiza întregului probatoriu rezultă, dincolo de orice bănuială, că inculpatul L.A.F. este cel care a comis infracțiunea și nu o altă persoană. Astfel, investigatorul sub acoperire D.D. și colaboratorul sub acoperire P.M. au declarat că inculpatul L.A.F. este persoana care în zilele de 1 iulie 2009 și 3 iulie 2009 a vândut colaboratorului rezina de cannabis, inculpatul fiind cel care a luat legătura cu acesta, oferindu-i spre vânzare drogurile.

De asemenea, s-a mai arătat că audiat de către instanță, investigatorul sub acoperire D.D. a arătat că, în cele două ocazii în care s-a vândut cannabisul, atât colaboratorul sub acoperire, cât și inculpatul s-au aflat sub supravegherea sa vizuală și a văzut când inculpatul a predat cannabisul, iar colaboratorul suma de bani.

Întrucât

în faza de urmărire penală, la datele la care s-au realizat cele două tranzacții (1 iulie 2009 și 3 iulie 2009) lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. - Servicul Antidrog, M.L. și Ș.O., au încheiat câte un proces-verbal în care au consemnat modalitatea în care s-a desfășurat acțiunea de supraveghere a tranzacțiilor, la termenul de judecată din data de 23 mai 2011, instanța a dispus suplimentarea probatoriului prin audierea celor doi lucrători de poliție. Audiați de către instanță, aceștia au declarat că nu au văzut trăsăturile persoanei care a tranzacționat drogurile întrucât supravegherea vizuală se face de la distanță, că mențiunile din cele două procese-verbale sunt consemnate în baza datelor oferite de investigator, acesta fiind cel care are un contact direct cu persoanele care tranzacționează drogurile.

Potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în cazul în care există indicii că s-a săvârșit sau se pregătește săvârșirea unei infracțiuni care nu poate fi descoperită prin alte mijloace, pot fi folosiți investigatori și colaboratori sub acoperire și potrivit alin. (2) al aceluiași art., actele încheiate de investigatorii sub acoperire și colaboratorii acestora constituie mijloace de probă.

Ministerul Public a conchis în sensul că nu există nici un dubiu cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin urmare, s-a arătat că instanțele au comis o eroare care a influențat soluția procesului, în sensul că s-a reținut în mod eronat nevinovăția inculpatului, când în realitate trebuia dispusă condamnarea sa.

Prin decizia penală nr. 1159 din 03 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 4268/30/2010, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva deciziei penale nr. 77/A din data de 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul inculpat L.A.F.

A fost casată decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 429 din data de 14 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4268/30/2010, la Curtea de Apel Timișoara.

Au fost menținute actele îndeplinite până la data de 19 aprilie 2012 în fața instanței Curții de Apel Timișoara.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva motivelor și cazului de casare invocat a apreciat calea de atac declarată ca fiind fondată.

Astfel, s-a reținut că prima instanță a analizat ansamblul probator, apreciind că nu sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului, pronunțând o soluție de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

S-a mai reținut că în apelul declarat de Ministerul Public, instanța de control judiciar, fără a administra probe, a menținut hotărârea de achitare.

În

cursul judecării recursului, în ședința publică din 31 octombrie 2012, Înalta Curte a pus în vedere Ministerului Public să precizeze dacă are de formulat probatorii în susținerea motivelor de recurs care apreciază hotărârile de achitare ca nelegale, Ministerul Public achiesând la audierea inculpatului.

Înalta Curte a precizat că lipsa cercetării judecătorești în apel și pronunțarea unei hotărâri în contextul reaprecierii probelor administrate în faze anterioare (urmărire penală și judecată în fond), determină o nulitate relativă a hotărârii, în temeiul art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.

S-a arătat că instanța de apel poate, după o apreciere completă a problemei vinovăției sau nevinovăției, în urma administrării de probe, fie să decidă menținerea soluției de achitare, fie să pronunțe o soluție de condamnare (pag. 49, cauza Mircea împotriva României).

Înalta Curte a reținut că în cauză însă instanța de control judiciar nu a administrat probe ci s-a mărginit la a reaprecia probatoriul anterior, deși apelul devoluase cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

Astfel, s-a arătat că încălcarea dispozițiilor referitoare la judecata căii de atac generează o nulitate relativă ce nu poate fi înlăturată decât în contextul rejudecări acesteia de către aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Timișoara, instanța apel urmând ca în urma analizei coroborate a probelor inclusiv a celor administrate în baza principiilor oralității, nemijlociții și contradictorialității, și în contextul caracterului devolutiv al apelului, să realizeze propria analiză în fapt și în drept și să se pronunțe motivat asupra întrunirii condițiilor tragerii la răspundere penală sau dimpotrivă asupra existenței unei cauze de stingere a acțiunii penale din cele enumerate la art. 10 C. proc. pen.

S-a reținut că abținerea de la administrarea probelor dovedește o încălcare a rolului activ și lipsa unei cercetări judecătorești. Audierea inculpatului (care nu a înțeles să invoce dreptul la tăcere) cu conținutul "doresc să dau declarații în fața instanței. Mențin declarațiile date în fața primei instanțe" susține concluzia anterioară referitoare la lipsa administrării oricărei probe. În condițiile exprimării acordului referitor la audierea sa, audiere de altfel obligatorie conform art. 378 alin. (1

1

)

C. proc. pen. erau incidente dispozițiile prevăzute de art. 70 și urm. C. proc. pen.

În

ceea ce privește dispoziția art. 378 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căreia instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor administrate de prima instanță, s-a reținut că trebuie interpretate sistematic și teleologic și nu poate conduce la ideea că în apel cercetarea judecătorească poate lipsi cu desăvârșire.

S-a arătat că în condițiile criticării de către Ministerul Public a soluției de achitare și a invocării în motivele scrise a unor probatorii utile susținerii acuzației în materie penală, instanța de apel trebuia să pună în discuție și ulterior să procedeze la administrarea probelor.

În

ceea ce privește fundamentarea hotărârii de condamnare pe audieri de martori cu identitatea protejată, s-a arătat că vor fî avute în vedere dispozițiile art. 86

1

alin. (6) C. proc. pen., care neagă acestor mijloace de probă forța probantă necondiționată, dar și faptul că acestea nu sunt unicele mijloace de probă administrate. Astfel, s-a reținut că actul de sesizare s-a

fundamentat pe procesele-verbale întocmite de lucrătorii de poliție judiciară și investigatorul acoperit, constatările tehnico-științifice ale substanțelor predate de investigator.

Revenind la declarațiile martorilor cu identitatea protejată, respectiv a colaboratorului P.M. și a investigatorului

D.D., s-a considerat că se impune audierea acestora în apel mai ales având în vedere că martorul P.M. nu a fost audiat nici în cursul judecății în fond. S-a reținut că, potrivit procesului verbal întocmit la data de 24 ianuarie 2011, colaboratorului P.M. a refuzat să se prezinte la instanța de fond în vederea audierii, fără a invoca un motiv, iar instanța de apel nu a reluat demersurile în vederea audierii acestui martor pe care s-a fundamentat acuzația în materie penală, deși această probă era invocată în motivele de apel.

Totodată, Înalta Curte a reținut că în hotărârea C.E.D.O din data de 4 iulie 2000, pronunțată în cauza Kok v. Pays-Bas (43149/1998) a reluat condițiile în care declarațiile unor martori anonimi pot fundamenta o hotărâre de condamnare, subliniind că administrarea acestor probatorii trebuie să permită exercitarea efectivă a dreptului la apărare prin posibilitatea adresării de întrebări, iar datele furnizate să se coroboreze cu cele conținute de alte mijloace de probă. În concret procedura audierii martorilor anonimi astfel cum este reglementată de art. 86

1

și urm. C. proc. pen., permite valorificarea acestor exigențe legate de principiul egalității armelor, iar aceste mijloace de probă nu sunt singurele administrate în cauză.

În

ceea ce privește cazul de casare invocat, prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., s-a arătat că acesta presupune reținerea unei erori grave de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, cu consecința prevăzută de art. 385

15

pct. 2 lit. c) și art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen. constând în rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată.

Ca urmare, Înalta Curte a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva deciziei penale nr. 77/A din data de 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul inculpat L.A.F., a casat decizia recurată și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 429 din data 14 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4268/30/2010, la Curtea de Apel Timișoara, menținând actele îndeplinite până la data de 19 aprilie 2012 în fața instanței Curții de Apel Timișoara.

Cu ocazia rejudecării apelului formulat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, au fost audiați martorii cu identitate protejată D.D. și P.M.; iar inculpatul L.A.F. a uzat de dreptul de a nu da nicio declarație în fața instanței.

În

declarația dată în fața instanței de apel, investigatorul sub acoperire D.D. a arătat că a supravegheat operațiunea desfășurată „undeva, la ieșirea din Timișoara, sensul giratoriu de la A.E.M.", că nu poate preciza cu exactitate zona întrucât nu este din localitate; că i-a dat colaboratorului suma de 200 RON, bani ce au fost dați inculpatului în schimbul drogurilor; că a doua operațiune a avut loc în aceeași zonă, „însă mai spre interior, parcă spre o școală". Investigatorul a susținut că inculpatul este persoana care a predat drogurile colaboratorului, a subliniat că au trecut 4 ani de atunci, dar ține minte că era un tânăr înalt; precizând că înainte de întâlnire l-a identificat după fișa din baza de date, fiindu-i prezentată fotografia.

Colaboratorul cu identitate protejată P.M. a arătat în fața instanței de apel că nu mai poate preciza cantitatea exactă de droguri cumpărată și nici suma plătită întrucât au trecut mulți ani de atunci; că au avut loc două întâlniri, prima în zona S., despre cea de-a doua nu poate preciza locul. Totodată, acesta l-a identificat pe inculpat ca fiind persoana care i-a vândut drogurile și a arătat că deși nu-și amintește cu exactitate statura acesteia, crede că era de statură medie.

Prin decizia penală nr. 223/A din 21 noiembrie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 429 din data de 14 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș.

În

temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Analizând sentința penală atacată prin prisma motivelor de apel și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat că este temeinică și legală, pentru următoarele considerente:

Conform actelor din dosarul de urmărire penală nr. 140/D/P/2009, în data de 01 iulie 2009 s-a încheiat procesul-verbal de sesizare din oficiu cu privire la faptul că numitul L.A.F., poreclit „F.", ar face parte dintr-o grupare de narcotraficanți ce desfășoară activități pe linia

traficului și consumului ilicit de droguri pe raza municipiului Timișoara; acesta deținând și intenționând să comercializeze o cantitate însemnată de droguri de risc, respectiv rezină de cannabis, pe care ar fi comercializat-o contra unor sume de bani cuprinse între 50 - 70 RON/gram.

Prin ordonanța nr. 23/A/2009 din 01 iulie 2009 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara s-a dispus autorizarea sub altă identitate a investigatorului sub acoperire din cadrul B.C.C.O. Timișoara D.D. și colaboratorului cu altă identitate P.M. privind procurarea unor cantități de droguri.

În

data de 01 iulie 2009 se încheie procesul verbal de către angajații B.C.C.O. Timișoara - Serviciul Antidrog în care se consemnează că în data respectivă s-au deplasat în zona B. din Timișoara, în apropierea magazinului N., unde i-au observat pe P.M. și D.D. care discutau, că s-a făcut controlul corporal numitului P.M., iar apoi D.D. i-a înmânat o sumă de bani și s-au despărțit; „în continuare, P.M. s-a deplasat în fața magazinului N., unde la scurt timp s-a întâlnit cu L.A.F., poreclit F., iar după o scurtă discuție P.M. i-a dat o sumă de bani lui F., iar acesta i-a înmânat un pachețel de mici dimensiuni învelit în staniol". Conținutul pachetului respectiv a fost introdus într-un plic și sigilat cu sigiliul M.I. nr. S2, cântărind aproximativ 3 grame cu tot cu ambalaj; iar prin raportul de constatare tehnico-științifică din 06 august 2009 se constată că fragmentele de substanță solidă ale probei au 2,60 grame și sunt rezină de cannabis.

În

data de 03 iulie 2009 se încheie procesul verbal de către aceeași angajați ai B.C.C.O. Timișoara în care se consemnează că în data respectivă s-au deplasat în zona B. din Timișoara, în apropierea magazinului N., unde i-au observat pe P.M. și D.D. care discutau, că s-a făcut controlul corporal numitului P.M., iar apoi D.D. i-a înmânat o sumă de bani și s-au despărțit; „în continuare, P.M. s-a deplasat pe str. P.R. din Timișoara în dreptul imobilului cu nr. xx, unde la scurt timp s-a întâlnit cu L.A.F., poreclit F., iar după o scurtă discuție P.M. i-a dat o sumă de bani lui F., iar acesta i-a înmânat un pachețel de mici dimensiuni învelit în staniol". Conținutul pachetului respectiv a fost introdus într-un plic și sigilat cu sigiliul M.I. nr. S2, cântărind aproximativ 9 rame cu tot cu ambalaj; iar prin raportul de constatare tehnico-științifică din 06 august 2009 se constată că fragmentele de substanță solidă ale probei au 8,38 grame și sunt rezină de cannabis.

La dosarul de urmărire penală există declarația olografă a colaboratorului P.M. din 01 iulie 2009 care relatează că în aceeași zi a vorbit la telefon cu L.A.F. și au stabilit să se întâlnească în zona B., N., în continuarea descriind aceeași derulare a faptelor, cu diferența că inculpatul i-ar fi spus că în pachet sunt 4 grame hașiș. De asemenea, mai există două declarații ale investigatorului D.D. cu privire la faptele din 01 iulie 2009 și 03 iulie .2009, care însă nu sunt datate, nici unele nefiind înseriate sau cu vreun număr de înregistrare.

Rezoluția de începere a urmăririi penale față de L.A.F. sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. este dată abia în data de 04 mai 2010, la 10 luni după constatarea faptelor, și tot atunci au fost audiați și investigatorul cu identitate protejată D.D. (declarație seria nr. D1 din 03 mai 2010), colaboratorul cu identitate protejată P.M. (declarație seria nr. D2 din 03 mai 2010). Așa cum a constatat și Tribunalul Timiș, între cele două declarații există diferențe în ceea ce privește suma de bani plătită de colaborator la a doua tranzacție, respectiv colaboratorul susține că a dat 500 RON, investigatorul că s-au plătit 350 RON. Având în vedere că anterior tranzacției, se arată că, s-a efectuat percheziția corporală a colaboratorul cu identitate protejată de către investigator, iar ultimul i-a predat suma de bani ce urma să fie folosită la cumpărarea drogurilor, instanța apreciază că între cele două declarații se impunea să nu existe diferențe sub acest aspect. Este adevărat că declarațiile au fost luate după o perioadă de 10 luni de la momentul faptelor și aceasta poate fi un motiv al inadvertenței, însă pune sub semnul întrebării și caracterul cert al celorlalte aspecte, între care chiar identitatea persoanei care a vândut drogurile.

Procesul verbal de percheziție domiciliară, efectuată tot după o perioadă mare de timp, în 04 mai 2010, constată că în locuința inculpatului nu au fost găsite bunuri, obiecte, înscrisuri sau valori interzise de lege la deținere.

Inculpatul L.A.F. a negat constant comiterea faptelor, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanțelor de judecată; aducând martori în sensul că în

perioada respectivă era angajat ca vânzător la o tarabă în Piață B.C. din Timișoara.

În

fața primei instanțe, angajații B.C.C.O. Timișoara care au întocmit procesele-verbale din 01 iulie 2009 și 03 iulie 2009, martorii M.L. și Ș.O. au arătat că personal nu au văzut trăsăturile feței persoanei implicate în vânzarea drogurilor, iar referirile la numele inculpatului L.A.F. sunt consemnate în baza datelor oferite de investigator.

În

aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. proc. pen., analizând modul în care declarațiile investigatorului și colaboratorului cu identități protejate se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, instanța de apel constată că această exigență este îndeplinită numai în ceea ce privește existența celor două fapte din 01 iulie 2009 și 03 iulie 2009, în acest sens fiind procesele-verbale întocmite de angajații B.C.C.O. Timișoara, care au constatat personal predarea pachetelor de mici dimensiuni, învelite în staniol, de către o altă persoană către colaborat contra unei sume de bani; precum și rapoartele de constatare tehnico-științifică ce confirmă că în acestea de afla rezină de cannabis. Referitor la identitatea persoanei, nu există decât declarațiile colaboratorului și investigatorului cu identitate protejată, declarații date cu o zi înainte de începerea urmăririi penale, la aproximativ doi ani de la fapte (23 mai 2011); respectiv la mai mult de patru ani (24 octombrie 2013, 21 noiembrie 2013 - dosar apel); ceea ce face să planeze un grad mare de incertitudine asupra corespondenței lor cu realitatea, știut fiind că în timp informațiile din memoria persoanei se estompează. Astfel, în declarația dată de colaboratorul cu identitate protejată P.M. în fața instanței de apel, singura dată în fața instanței de judecată, acesta își amintește că prima întâlnire a avut loc în zona Stadionului, deși din actele întocmite rezultă că este vorba de zona B.; îl cunoștea întrucât frecventau același anturaj; îl recunoaște pe inculpat ca fiind persoana care i-a vândut drogurile și îl descrie ca având statură medie. De partea cealaltă, investigatorul a arătat în data de 24 octombrie 2013 că datorită intervalului de timp scurs de la data faptelor crede că inculpatul este persoana cu care s-a întâlnit colaboratorul, dar ține minte că era „un tânăr înalt"; cu toate că în 23 mai 2011 a arătat că nu mai ține minte care sunt trăsăturile fizice ale inculpatului și nu îl mai poate descrie; inculpatul nefîind oricum o persoană înaltă. în aceste condiții, în care nici măcar declarațiile martorilor cu

identitate protejată nu concordă, instanța constată că nu există probe administrate cu respectarea dreptului la un proces echitabil care să conducă la concluzia certă a vinovăției inculpatului L.A.F. în comiterea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 25 noiembrie 2014, fîxându-se termen de judecată la 14 mai 2014.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, apărătorul intimatului inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs".

La data de 13 mai 2014, a fost depusă la dosarul cauzei, sub nr. 15509 din partea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, o cerere prin care se solicită ca, în temeiul art. 385 alin. (2) teza a-II-a, raportat la art. 369 C. proc. pen., să se ia act de retragerea recursului declarat de Serviciul Teritorial Timișoara împotriva deciziei penale nr. 223/A din data de 21 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe inculpatul L.A.F.

Așa fiind, avându-se în vedere dispozițiile art. 385

4

alin. (2), cu referire la art. 369 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, recursul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic și constatându-se îndeplinite cerințele respective, Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva nr. 223/A din data de 21 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe inculpatul L.A.F.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Minsiterului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

- Serviciul Teritorial Timișoara împotriva deciziei penale nr. 223/A din 21 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe inculpatul L.A.F.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Minsiterului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2014.