ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1621/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1621/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra cauzei penale de

față, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 43 din 27 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș,

s-a respins cererea inculpatului privind aplicarea procedurii reglementate de

art. 320 C. proc. pen.

În

baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului C.R. din

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea prevăzută

de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

În

baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la

art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 42 C. pen. și art. 37 lit. a) C.

pen. s-a dispus condamnarea inculpatului C.R., la o pedeapsă de 3 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc

în formă continuată.

În

baza art. 86 C. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a

revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2904 din 2 noiembrie 2005 a

Judecătoriei Timișoara și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de

pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul să execute

pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

În

baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pe

durata executării pedepsei.

În

baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute la art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după

executarea pedepsei principale.

În

baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată durata arestului preventiv din perioada

30

iulie

2005-3 noiembrie 2005.

În

baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat

de la inculpat o cantitate de 16,7 gr. de cannabis.

În

baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea

drogurilor confiscate de la inculpat, cu păstrarea de contraprobe.

În

baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la

art. 118 lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpat suma de 300 RON, bani dobândiți

prin săvârșirea infracțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 15/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara, emis la data

de 16 august 2010 și înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 6741/30/2010,

la data de 18 august 2010, inculpatul C.R. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, faptă prevăzută și

pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

În

fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului C.R. că, în perioada

2009-2010, a distribuit și pus în vânzare, în mod repetat, martorului P.F. și colaboratorului

sub acoperire A.T., o cantitate totală de circa 18,7 gr. cannabis.

Analizând materialul probator administrat

în cele două faze ale procesului penal, respectiv: procesele-verbale de sesizare

din oficiu și constatare, procesul-verbal de înseriere, declarațiile inculpatului,

declarațiile investigatorului sub acoperire G.A. și colaboratorului sub acoperire,

A.T., declarația martorului P.F., declarațiile martorului B.L., procesul-verbal

de percheziție, rechizitoriul nr. 14/D/P/2008 din 10 iulie 2009 al Direcției de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul

Teritorial Timiș, rapoartele de constatare tehnico-științifice,

procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și de înregistrare

a convorbirilor în mediu ambiental, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La începutul lunii ianuarie 2010 colaboratorul

sub acoperire A.T. s-a întâlnit cu inculpatul C.R. pe care-l cunoștea de mai

mult

timp dintr-un cerc comun de prieteni, știind despre acesta că este consumator de

cannabis.

În

urma discuțiilor purtate, inculpatul i-a oferit spre vânzare

colaboratorului sub acoperire cannabis contra sumei de 50-60 RON/gram. Colaboratorul

nu dispunea în acel moment de banii necesari pentru plata drogurilor, acesta fiind

totodată sceptic cu privire la calitatea mărfii oferite, motiv pentru care cei doi

au stabilit să se contacteze ulterior pentru a proba calitatea drogurilor.

Potrivit înțelegerii stabilite, cele două

persoane s-au întâlnit din nou la data de 25 ianuarie 2010, la intersecția str.

V. cu str. P. din Timișoara, unde a locuit inculpatul. Înainte de a se deplasa la

locul de întâlnire, colaboratorul a luat legătura cu investigatorul sub acoperire

G.A. și împreună cu acesta s-au deplasat la locația stabilită, investigatorul rămânând

camuflat în mașină pentru a supraveghea tranzacția de droguri ce urma să se desfășoare.

Știind că A.T. este neîncrezător cu privire

la calitatea cannabisului, inculpatul a acceptat să-i ofere o probă de cannabis

pentru verificarea calității, urmând ca la viitoarele comercializări să plătească

prețul de 50-60 RON așa cum au stabilit inițial. Această discuție a fost înregistrată

de colaborator pe un reportofon, procedură admisă prin emiterea de către procurorul

D.I.I.C.O.T., la data de 25 ianuarie 2010, a unei ordonanțe de autorizare provizorie

a înregistrării audio-video în mediu ambiental. După sosirea inculpatului la locul

de întâlnire, acesta i-a cerut colaboratorului să aștepte câteva minute, timp în

care el se va deplasa la domiciliu pentru a-i aduce cannabisul. După trecerea unei

perioade de circa 20 de minute inculpatul a revenit și i-a înmânat colaboratorului

o cantitate de aproximativ 10 gr. de cannabis drept probă.

După despărțirea de inculpat, A.T. a revenit

la locul de staționare ales de investigator și împreună și-au continuat deplasarea

până la întâlnirea cu ofițerii B.C.C.O. Timișoara, cărora le-au predat cannabisul

primit de la inculpatul C.R. Supusă testelor de laborator, cantitatea de 9,3 gr,

rezultată înurma cântăririi, a pus în evidență prezența tetrahidrocannabinolului

(THC) - substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis, care face parte

din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea

traficului și consumului ilicit de droguri.

La data de 26 februarie 2010, conform înțelegerii

stabilite, inculpatul C.R. a luat legătura cu colaboratorul A.T., care a confirmat

calitatea mărfii și astfel au stabilit o nouă întâlnire într-o locație situată la

intersecția str. R.S. cu str. B. La locul stabilit, inculpatul, înainte de a se

deplasa după marfa, i-a cerut colaboratorului suma de 300 RON pentru plata cannabisului,

lăsându-l în așteptare circa 30 de minute. La revenire inculpatul i-a înmânat colaboratorului

circa 10 gr. de cannabis.

După finalizarea tranzacției, cei doi s-au

despărțit, fiecare dintre ei plecând în direcții opuse. În ceea ce-l privește pe

colaboratorul acoperit acesta a revenit la locul de staționare ales de investigatorul

G.A. și împreună cu acesta și-au continuat deplasarea până la întâlnirea cu ofițerii

B.C.C.O. Timișoara, Serviciul antidrog cărora le-au predat cannabisul cumpărat cu

câteva minute înainte de la inculpatul C.R.

Supusă testelor de laborator, cantitatea

de 9,4 gr. rezultată în urma cântăririi a pus în evidență prezența tetrahidrocannabinolului

(THC) substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis care face parte din

tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului

și consumului ilicit de droguri.

Instanța a mai reținut că față de inculpatul

C.R. au fost efectuate cercetări și în Dosarul nr. 156/D/P/2009, din care au rezultat

date și indicii temeinice că acesta a avut preocupări pe linia traficului de droguri

de risc și anterior datei de 25 ianuarie 2010 și 26 februarie 2010. Pentru aceste

considerente la data de 30 iulie 2010 procurorul a emis o ordonanță de conexare

a Dosarului cu nr. 156/D/P/2009 la Dosarul cu nr. 15/D/P/2010, fiind emisă și o

ordonanță de extindere a cercetărilor față de inculpatul C.R. sub aspectul comiterii

infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în cursul anului

2009, stabilindu-se că în cursul anului 2009 inculpatul C.R. a pus în vânzare în

mod repetat martorului P.F. cantități cuprinse între 10-30 gr. de cannabis, pe care

acesta l-a rândul lui le-a pus în vânzare altor consumatori, putând fi observat

în acest sens rechizitoriul cu nr. 14/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial

Timișoara.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2002 infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc are,

din punct de vedere obiectiv, un conținut alternativ, putându-se realiza prin oricare

dintre acțiunile de cultivare, de producere, fabricare, experimentare, extragere,

preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare

cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deținere ori alte operațiuni

privind circulația drogurilor de risc, fără drept.

Având în vedere probele administrate în

cauză, instanța a constatat că fapta inculpatului de a oferi și vinde, în mod repetat,

diferite cantități de cannabis țigări confecționate artizanal cu conținut de cannabis,

întrunește sub aspectul laturii obiective elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În

prezenta cauză s-a subliniat faptul că prin ordonanțele

nr. 15/D/P/2010 ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara a fost autorizată folosirea investigatorului

sub acoperire G.A., precum și a colaboratorului sub acoperire A.T.

Instanța a reținut că în faza de urmărire

penală inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, el menționând că nu a vândut

niciodată droguri. Pe de altă

parte,

inculpatul a recunoscut faptul că i-a oferit colaboratorului sub acoperire droguri

în situația în care acesta nu dispunea de asemenea substanțe, fără însă a-i cere

vreun ban, în condițiile în care ambii erau consumatori de droguri.

Ulterior, în faza cercetării judecătorești,

inculpatul a revenit asupra poziției sale și a recunoscut săvârșirea faptei în modalitatea

indicată de către procuror, recunoscând astfel că a vândut droguri colaboratorului

sub acoperire A.T.

Declarațiile inculpatului au putut fi coroborate

cu declarațiile colaboratorului sub acoperire A.T. Acesta a precizat că pe inculpat

îl cunoaște de mai multă vreme, știind că este consumator de cannabis. Inculpatul

i-a oferit spre vânzare droguri la prețul de 50-60 RON/gr. Colaboratorul a mai arătat

că inițial nu a dispus de sumele necesare, dar inculpatul i-a oferit o cantitate

de cannabis pentru a testa calitatea mărfurilor, urmând ca, în situația în care

va fi mulțumit, să realizeze și alte tranzacții atunci când A.T. va face rost de

bani. Colaboratorul a mai adăugat că în această situație a luat legătura cu investigatorul

sub acoperire G.A., care l-a însoțit la întâlnirile cu inculpatul și i-a înmânat

sumele de bani necesare achiziționării drogurilor. În sfârșit, colaboratorul A.T.

a confirmat faptul că a primit la data de 25 ianuarie 2010, cu titlu gratuit, pentru

a testa calitatea mărfii, de la inculpat, o cantitate de cannabis, pentru ca la

data de 26 februarie 2010 să cumpere de la același inculpat o altă cantitate de

droguri contra sumei de 300 RON.

În

același sens au fost fi observate și declarațiile investigatorului

sub acoperire G.A. Acesta a învederat faptul că la data de 25 ianuarie 2010 l-a

însoțit pe A.T. la întâlnirea cu inculpatul, el rămânând în mașină pentru a supraveghea

tranzacția. Cei doi au discutat ceva, după care inculpatul a plecat, revenind după

aproximativ 15 minute, înmânându-i colaboratorului un pachețel, despre care s-a

dovedit ulterior că avea în conținutul său droguri.

Investigatorul a mai arătat că la data

de 26 februarie 2010, după ce în prealabil i-a predat lui A.T. suma de 300 RON,

a primit de la colaborator o cantitate de cannabis pe care acesta, la rândul său,

o primise de la inculpat, întreaga tranzacție fiind supravegheată de el din interiorul

mașinii.

În

același sens, au putut fi avute în vedere și

procesele-verbale de constatare întocmite de către organele de cercetare penală

la datele de 25 ianuarie 2101 și 26 februarie 2010, în cuprinsul acestora fiind

consemnată modalitatea în care au decurs întâlnirile dintre inculpat și colaboratorul

sub acoperire A.T., modalitate descrisă și în cuprinsul declarațiilor analizate

mai sus.

De asemenea, după predarea de către colaborator

către organele de cercetare penală a pachețelelor primite de la inculpat, polițiștii

au procedat la cântărirea și efectuarea testului antidrog asupra substanțelor tranzacționate

de inculpat, în ambele situații testerul reacționând pozitiv, el indicând prezența

substanței specifice cannabisului.

Analizând cuprinsul procesului-verbal întocmit

la data de 25 ianuarie 20101 prin care au fost redate convorbirile purtate de inculpat

cu numitul A.T., convorbiri înregistrate pe un reportofon, prima instanță de fond

a constatat că cei doi au vorbit despre vânzarea unei cantități de droguri contra

sumei de 300 RON, tranzacție realizată în final la data de 26 februarie 2010.

La stabilirea vinovăției inculpatului s-au

avut în vedere și dispozițiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 143/2000 unde s-a arătat

că prin noțiunea de „droguri de risc” se înțeleg drogurile înscrise în tabelul

nr. III din aceeași Lege, unde se regăsește și cannabisul.

În

legătură cu substanțele oferite sau vândute de către inculpat

colaboratorului A.T., acestea au fost supuse analizelor de laborator. Astfel, potrivit

rapoartelor de constatare tehnico-științifică din 9 februarie 2010 și din 20

aprilie 2010 ale Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate, Brigada

Timișoara, Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori, după analizele

de laborator, în conținutul substanțelor vândute și oferite de inculpat s-a pus

în evidență tetrahidrocannabinol, compus cu acțiune psihotropă, biosintetizat de

planta cannabis sativa.

În

ceea ce privește incidentul petrecut în cursul anului 2009,

instanța a reținut că prin rechizitoriul nr. 14/D/P/2008 emis la data de 10

iulie 2009 de D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara au fost trimiși în judecată

inculpații B.L. și P.F. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000. Prin același rechizitoriu, organele de urmărire penală

au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpatul C.R.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Astfel a luat naștere dosarul nr. 156/D/P/2010

al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara, dosar care, prin ordonanța nr.

15/D/P/2010 din data de 30 iulie 2010, a fost conexat la prezentul dosar de urmărire

penală, prin rechizitoriul ce formează obiectul prezentului dosar organele de urmărire

penală dispunând trimiterea în judecată a inculpatului și pentru faptele petrecute

în cursul anului 2009.

Sub acest aspect, instanța a luat în considerare,

în primul rând, declarațiile martorului P.F., acesta precizând că, în cursul anului

2009, în mai multe rânduri s-a aprovizionat cu droguri de la inculpatul C.R. (aproximativ

30 de gr.), știind că și alte persoane au cumpărat stupefiante de la inculpat. La

rândul său, potrivit propriilor declarații, P.F. vindea drogurile mai departe altor

consumatori, printre care s-a numărat și numitul B.L.

Fiind audiat în dosarul nr. 14/D/P/2008

al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara, martorul B.L. a recunoscut faptul

că a cumpărat, de mai multe ori, droguri de la martoml P.F., pe care îl contacta

telefonic atunci când avea nevoie.

Sub acest aspect, cu colaborarea martorului

B.L., în dosarul mai sus amintit s-a realizat și un flagrant care l-a avut ca subiect

pe numitul P.F. Astfel, potrivit procesului-verbal de constatare a infracțiunii

flagrante întocmit la data de 13 martie 2009, în ziua respectivă numitul B.L. a

cumpărat de la martorul P.F. o cantitate de aproximativ 3,6 gr. cannabis contra

sumei de 150 RON.

S-a menționat faptul că banii folosiți

pentru cumpărarea drogurilor au fost predați martorului Budurea de către organele

de urmărire penală, fiind în prealabil consemnați în procesul-verbal de înseriere

întocmit la data de 12 martie 2009.

Or, așa cum au rezultat din

procesele-verbale de constatare a infracțiunii flagrante și percheziție, banii au

fost descoperiți la locuința martorului P.F., iar drogurile, pe care Păvan le avea

de la inculpatul Covaschi, au fost descoperite asupra lui B.L.

Atât P.F., cât și B.L., au confirmat aspectele

consemnate de către organele de urmărire penală în procesul verbal de constatare,

P.F. arătând că obținuse drogurile pe care le-a tranzacționat mai departe de la

inculpatul C.R.

În

condițiile în care martorul P.F. a precizat că a cumpărat

droguri de la inculpat de mai multe ori, s-a efectuat și o percheziție domiciliară

la locuința acestuia. Potrivit procesului verbal de percheziție întocmit la data

de 13 martie 2009, la locuința martorului au fost descoperite mai multe fragmente

vegetale de culoare verde-oliv, susceptibile de a fi cannabis.

Atât substanțele pe care martorul P.F le-a

vândut martorului B.L. contra sumei de 150 RON, cât și cele găsite la locuința sa

au fost supuse analizelor de laborator. Astfel, potrivit rapoartelor de constatare

tehnico-științifică din 25 martie 2009 și din 3 aprilie 2009 ale Direcției Generale

de Combatere a Criminalității Organizat, Brigada Timișoara, Laboratorul de Analiză

și Profil al Drogurilor, Precursori, după analizele de laborator, în conținutul

substanțelor amintite s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol, compus cu acțiune

psihotropă, biosintetizat de planta cannabis sativa.

În

opinia instanței, esențial a fost faptul că martorul P.F.

a arătat în mod repetat că aceste droguri pe care el le vindea mai departe, le cumpăra

la rândul său de la inculpatul C.R.

Inițial, în faza de urmărire penală, inculpatul

a negat implicarea sa în traficul de droguri în cursul anului 2009, arătând că declarațiile

martorului P.F. nu reprezintă altceva decât o răzbunare din partea acestuia întrucât

în cursul anului 2008 l-ar fi bătut, inculpatul menționând că el este cel care a

cumpărat droguri de la P.F. și nu invers.

Ulterior, în faza cercetării judecătorești,

inculpatul a revenit asupra poziției sale. Astfel, fiind audiat la termenul de judecată

din data de 12 ianuarie 2011, inculpatul a recunoscut faptul că în cursul anului

2009 a vândut, în mai multe situații, droguri martorului P.F., motiv pentru care

instanța

a reținut în sarcina inculpatului și aceste

acte materiale, cu atât mai mult cu cât din analiza proceselor-verbale de redare

a convorbirilor telefonice interceptate și aflate în copie la dosarul de urmărire

penală, s-a putut constata că în mod repetat atât inculpatul, cât și martorul P.F.

au discutat cu diferite persoane (consumatori de droguri) în legătură cu vânzarea

unor cantități de stupefiante.

Ținând seama de condițiile de existență

ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluție

infracțională și pluralitatea de acte de executare, instanța a reținut în sarcina

inculpatului și dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că în baza aceleiași

rezoluții infracționale, care a fost suficient de determinată, în sensul că inculpatul

a avut imaginea de ansamblu a activității sale viitoare pe care a realizat-o prin

acte de executare separate, și care s-a menținut în linii generale pe parcursul

desfășurării întregii activități infracționale, inculpatul a vândut în mod repetat

substanțe ce conțineau cannabis, fiecare dintre aceste acțiuni realizând conținutul

legal al infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc.

La termenul de judecată din data de 14

decembrie 2010, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanța a pus în discuție schimbarea

încadrării juridice a faptei, în sensul reținerii în sarcina inculpatului a prevederilor

art. 37 lit. a) C. pen. în loc de art. 37 lit. b) C. pen.

Analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului

s-a putut constata că prin sentința penală nr. 2904 din 2 noiembrie 2005 a Judecătoriei

Timișoara, rămasă definitivă prin neapelare, numitul C.R. a fost condamnat la o

pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208

alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen., instanța dispunând suspendarea

sub supraveghere a executării acestei pedepse pe o perioadă de 5 ani termen de încercare.

Această sentință a rămas definitivă la

data de 22 noiembrie 2005, moment de la care a început să curgă termenul de încercare,

termen care s-ar fi împlinit la data de 21 noiembrie 2010.

Or, s-a reținut că, în prezenta cauză,

activitatea infracțională a inculpatului s-a desfășurat în perioada 2009-februarie

2010, adică înăuntrul termenului de încercare.

La termenul de judecată din data de 12

ianuarie 2011 inculpatul a solicitat aplicarea procedurii reglementate de art. 320

C. proc. pen., el recunoscând starea de fapt indicată de procuror în rechizitoriu.

Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor

art. 320 C. proc. pen., aplicarea procedurii solicitate de inculpat este posibilă

numai atunci când inculpatul declară personal că recunoaște săvârșirea faptelor

până la începerea cercetării judecătorești.

În

prezenta cauză, s-a constatat că momentul începerii cercetării

judecătorești a avut loc la data de 19 noiembrie 2010. Inculpatul nu s-a prezentat

în fața instanței nici la acest termen, și nici la termenul din data de 14

decembrie 2010 când, în lipsa inculpatului, instanța a procedat la audierea a doi

martori. Mai mult decât atât, apărătorul inculpatului, în condițiile în care acesta

nu a recunoscut săvârșirea faptelor în faza de urmărire penală, a solicitat suplimentarea

probatoriului și în fața instanței de judecată, astfel că nu se poate considera

că inculpatul a fost de acord ca judecata să se facă pe baza probelor administrate

în faza de urmărire penală.

În

consecință, în opinia instanței, s-a arătat că procedura reglementată

de art. 320

1

C. proc. pen. nu este aplicabilă în prezenta cauză, instanța

administrând probe în cursul cercetării judecătorești, iar poziția inculpatului,

cunoscută până în momentul începerii cercetării judecătorești, era de negare a vinovăției

sale.

Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat

că inculpatul a acționat cu intenție directă, el având reprezentarea faptului că

desfășoară o activitate ilegală, aspect pe care l-a și recunoscut, urmărind ca prin

aceasta să dobândească foloase materiale ilicite.

La individualizarea judiciară a pedepsei

s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72

C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului,

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală

S-a considerat că fapta inculpatului a

prezentat un pericol social deosebit, prin acțiunile sale numitul C.R. aducând o

atingere gravă relațiilor sociale referitoare la ocrotirea sănătății publice.

La stabilirea pedepsei instanța a luat

în considerare și persoana inculpatului, acesta fiind cunoscut cu antecedente penale,

neaflându-se la prima abatere de acest gen. De asemenea, instanța a luat în considerare

și atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului, precum și împrejurările concrete

în care s-a desfășurat activitatea infracțională, practic inculpatul a comis mai

multe acte materiale, punând în vânzare o cantitate redusă de cannabis. Ținând seama

de prevederile art. 42 C. pen. referitoare la sancționarea infracțiunii continuate,

instanța a apreciat că scopul pedepsei, așa cum acesta a fost stabilit prin dispozițiile

art. 52 C. pen., poatr fi atins doar prin aplicarea unei sancțiuni privative de

libertate orientate spre minimul special, respectiv 3 ani închisoare. Prin decizia

nr. 82 din 21 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

a fost respins apelul declarat de inculpatul C.R. împotriva sentinței penale

nr. 43/PI din 27 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control

judiciar a reținut că starea de fapt reținută de prima instanță a fost corectă fiind

rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și

în faza de urmărire penală, respectiv declarația inculpatului, declarațiile colaboratorului

sub acoperire A.T., ale investigatorului sub acoperire G.A. și cu rapoartele de

constatare tehnico-științifică și din care a rezultat că inculpatul C.R. a vândut

colaboratorului sub acoperire, în repetate rânduri

diverse

cantități de cannabis. Tribunalul Timiș a efectuat o analiză completă și fundamentată

a probelor administrate, pe care instanța de apel și-a însușit-o. De altfel, starea

de fapt nu a fost contestată de inculpatul în fața instanței de fond, iar în fața

instanței de apel inculpatul nu s-a prezentat solicitând prin apărător reținerea

incidenței art. 320

1

C. proc. pen.

S-a constatat că încadrarea juridică dată

faptelor a fost corectă, având în vedere că sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de vânzare de droguri de risc în formă consumată prevăzută de dispozițiile

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În

ceea ce privește solicitarea apărătorului ales privind reținerea

incidenței dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., instanța de apel a

apreciat neîntemeiată această cerere. Astfel, s-a reținut că potrivit art. 320

1

C. proc. pen.: „Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara

personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în

actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală”. S-a arătat că art. 320

1

C.

proc. pen a fost introdus prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor și a intrat în vigoare la data de 26 noiembrie 2010 aplicându-se

situațiilor care se încadrează în situația descrisă mai sus, iar în speță, inculpatul

C.R. a fost audiat de instanța de fond la data de 12 ianuarie 2011, cauza fiind

înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 18 august 2010. Prin urmare, declarația

inculpatului de aplicare a procedurii simplificate reglementate de art. 320

1

C. proc. pen a avut loc după începerea cercetării judecătorești, fiind deci depășit

momentul procesual cerut de textul de lege pentru aplicabilitatea actului normativ.

S-a remarcat că la momentul la care inculpatul a solicitat să i se aplice procedura

prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen, instanța de fond procedase deja

la audierea investigatorului sub acoperire G.A. și a colaboratorului sub acoperire

A.T. și dispusese atașarea unor acte procesuale aflate la D.I.I.C.O.T., Serviciul

Teritorial Timișoara și care priveau activitatea infracțională pentru care inculpatul

a fost trimis în judecată.

În

ce privește elementele prevăzute de art. 72 C. pen., s-a considerat

că nu se poate face abstracție de faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea

infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, reținându-se în sarcina

sa comiterea unui număr mare de acte materiale, inițiativa inculpatului în derularea

tranzacțiilor, ceea ce denotă perseverența acestuia. Față de susținerea inculpatului-apelant,

prin apărător ales, referitor la faptul că, deși a recunoscut săvârșirea faptei

și nu are antecedente penale, prima instanță nu a reținut în favoarea sa circumstanțele

atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. și nici dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., s-a precizat că trebuie avut în vedere că această circumstanță atenuantă

este una judiciară, care nu operează automat, este lăsată la aprecierea judecătorului,

chemat să analizeze dacă o astfel de atitudine a inculpatului reflectă un grad de

periculozitate scăzut al acestuia și faptul că

reeducarea lui se poate realiza și printr-o pedeapsă mai ușoară.

Instanța de control judiciar a precizat că recunoașterea anumitor împrejurări, ca

fiind circumstanțe atenuante, nu a fost posibilă decât dacă împrejurările luate

în considerare au redus în asemenea măsură gravitatea faptei sau caracterizează

de o așa manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul

special este în măsură să corespundă unei juste individualizări. În acest context,

s-a apreciat că recunoașterea faptei și antecedentele penale nu au dovedit un grad

mai redus de periculozitate al inculpatului, suficient pentru a determina reținerea

circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 C. pen., ci doar orientarea spre minimul

special al pedepsei aplicate.

Pentru a conduce la atingerea scopului

prevăzut de art. 52 C. pen., instanța de apel a arătat că pedeapsa trebuie să fie

adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională

cu gravitatea faptelor comise. Instanța de control judiciar a relevat că, în cauză,

se impune a se avea în vedere caracterul continuat al infracțiunii, numărul actelor

materiale, perseverența inculpatului, precum și faptul că din probele administrate

nu a rezultat că această conduită ar fi accidentală sau că ar exista elemente favorabile

deosebite în atitudinea acestuia. S-a mai avut în vedere că în urma individualizării

judiciare a pedepsei potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa

aplicată trebuie să aibă un cuantum care să realizeze și funcția preventivă, educativă,

în contextul în care infracțiunea a fost săvârșită și al caracterului de fenomen

dobândit de acest tip de infracțiuni în ultima perioadă de timp. S-a evidențiat

că infracțiunile de trafic de droguri aduc atingere uneia dintre cele mai importante

valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea persoanei, și chiar viața acesteia,

reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate,

iar reducerea excesivă a pedepsei pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact

social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea

unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă

a justiției și, în plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății,

ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista

în sfidarea legii.

Astfel fiind, pedeapsa de 3 ani închisoare

aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37

lit. a) C. pen. și pedeapsa totală de 6 ani, s-a considerat că sunt în măsură să

asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., respectiv reeducarea inculpatului

și prevenirea comiterii de noi fapte penale.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul

C.R. invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen. Apărătorul ales al inculpatului a arătat, în esență, că au apărut elemente

noi, respectiv declarațiile unor martori, o sesizare făcută de inculpat la Parchetul

de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva lui P.F. în baza căreia s-a început

urmărirea penală împotriva sa și declarația dată de de P.F., motiv pentru care a

solicitat casarea cu trimitere pentru completarea cercetărilor.

Examinând horărârea atacată prin prisma

motivului de casare invocat și prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este neîntemeiat, pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

Stabilirea situației de fapt este, în principiu,

atributul exclusiv al instanțelor competente, în fața cărora cauza devoluează în

fapt și în drept, respectiv instanța de fond și de apel, în cazul ambelor situații

fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta și completa stabilire

a faptelor.

În

mod excepțional, examinarea situației de fapt poate reveni

instanței de recurs numai în cazul în care aceasta este afectată de o eroare gravă

de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau

de condamnare, așa cum prevăd dispzițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen.

Eroarea gravă trebuie să rezulte din compararea

faptelor reținute prin hotărâre cu probele administrate, cazul de casare menționat

neputând fi asimilat cu o greșită apreciere a probelor.

În

speță, instanța de recurs constată că critica recurentului

inculpat C.R. privind greșita condamnare vizează o pretinsă eroare de fapt în raport

de elemente noi care ar rezulta din declarația unor martori și sesizarea pe care

a formulat-o acesta la Parchet în legătură cu săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă de către unul dintre acești martori, dovedită cu înscrisurile depuse.

Analizând probele administrate în cauză,

Înalta Curte constată că situația de fapt reținută de instanțele de fond nu este

în contradicție cu probele administrate, respectiv declarațiile martorului P.F.

(cercetat pentru trefle de droguri în Dosarul 14/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T., Serviciul

Teritorial Timișoara), procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor

telefonice dintre acesta și diferite persoane în perioada 28 ianuarie 2009-20

februarie 2009, înscrisuri din Dosarul 14/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial

Timișoara, declarațiile investigatorului sub acoperire „G.A.” și colaboratorului

„A.T.”, procesele-verbale de constatare tehnico-științifică privind natura drogului

traficat, procesele-verbale de investigații ale organelor de cercetare penală, procesul-verbal

de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate purtate de inculpat

cu diferite personae în perioada 27 ianuarie 2010-10 martie 2010, declarația inculpatului

dată în fața primei instanțe prin care a recunoscut toate învinuirile aduse prin

rechizitoriu.

Potrivit acestora, în concordanță cu cele

reținute de instanțele de fond, Înalta Curte constată că, în anul 2009, inculpatul

C.R. a vândut martorului P.F., în mod repetat, cannabis, iar în anul 2010, a disptribuit

și a pus în vânzare, în mod repetat, colaboratorului sub acoperire A.T., cantitatea

totală de 18,7 gr. cannabis.

Astfel, martorul P.F. a relatat că a cumpărat

frecvent droguri de la C.R., aprovizionându-se cu cannabis de la acesta, în timp

ce martorul A.T. a declarat cum, la 25 ianuarie 2010, inculpatul i-a dat cannabis

„drept probă”, iar la 26 februarie 2010 a cumpărat de la acesta circa 10 gr. de

cannabis contra sumei de 300 RON, cele două vânzări fiind confirmate de investigatorul

sub acoperire „G.A.”, prin rapoartele de constatare științifică constatându-se că,

în probele înaintate spre analiză, constituite din 9,4 gr. și 9.3 gr., s-a pus în

evidență THC, substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis.

În

recurs, apărătorul ales al inculpatului a prezentat înscrisuri

constând în fotocopiile plângerii penale depusă de C.R., împotriva numitului P.F.,

că ar fi declarat mincinos, în prezenta cauză, că a cumpărat cannabis de la el,

deoarece erau certați și inculpatul l-a amenințat anterior cu bătaia, precum și

ale declarațiilor martorilor P.F., B.M.C. și B.L.F., date în fața unui notar, prin

care se susține acuzația făcută de inculpat prin plângerea adresată Parchetului

de pe lângă Judecătoria Timișoara .

Analizând înscrisurile, Înalta Curte apreciază

că acestea nu modifică și nici nu aduc elemente noi ale situației de fapt întrucât,

în faza de urmărire penală, când inculpatul nu a recunoscut comiterea actelor materiale

din 2009, a susținut aceeași împrejurare, și anume că P.F., prin declarațiile date

împotriva sa, s-a răzbunat pe el deoarece în urmă cu doi ani l-ar fi bătut întrucât

l-a surprins în timp ce încerca să-i sustragă motorul staționat în apropierea locuinței,

moment la care martorul i-a și promis că se va răbuna. Totodată, inculpatul a delarat

că martorul P.F. este cel care l-a aprovizionat pe el cu droguri, nu invers.

Ca urmare, proba fiind cunoscută încă de

la urmărirea penală, la stabilirea situației de fapt, instanțele de fond au avut

în vedere această apărare a inculpatului, care analizată prin prisma întregului

material probator administrat, nu conduce la achitarea inculpatului pentru actele

materiale din 2009. De altfel, așa cum s-a precizat, inculpatul a arătat, în fața

primei instanțe, că recunoaște în totalitate atât actele materiale din ianuarie

și februarie 2010, cât și pe cele din anul 2009.

Dacă situația de fapt ar fi fost cea prezentată

de inculpat în faza de urmărire penală, acesta nu recunoștea săvârșirea faptelor

și ar fi avut posibilitatea să formuleze plângere penală împotriva martorului P.F.,

încă de la acel moment procesual, și de asemenea, să-i propună ca martori în apărare

pe B.M.C. și B.L.F., ale căror declarații notariale le-a depus abia în recurs. Se

constată că plângerea penală este datată 3 aprilie 2012, iar declarațiile notariale,

inclusiv cea a lui P.F., sunt din luna mai 2012.

În

concluzie, se apreciază că nu sunt motive temeinice pentru

trimiterea cauzei spre rejudecare și administrare de probe, situația de fapt fiind

pe deplin lămurită.

Analizând pricina și din perspectiva cazurilor

de casare care se iau în considerare întotodeuna din oficiu, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

că nu există motive pentru casarea hotărârii criticate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R. împotriva deciziei penale nr. 82/A

din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul

inculpat la plata sumei de 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul C.R. împotriva deciziei penale nr. 82/A din 21 aprilie 2011 a Curții

de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 16 mai 2012.