ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1621/2012

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 43 din 27 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a respins cererea inculpatului privind aplicarea procedurii reglementate de art. 320 C. proc. pen. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului C.R. din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen.

și cu aplicarea art. 42 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului C.R., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată. În baza art. 86 C. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2904 din 2 noiembrie 2005 a Judecătoriei Timișoara și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

pe durata executării pedepsei. În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv din perioada 30 iulie 2005-3 noiembrie 2005. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat o cantitate de 16,7 gr. de cannabis. În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea drogurilor confiscate de la inculpat, cu păstrarea de contraprobe. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. e) C. pen.

s-a confiscat de la inculpat suma de 300 RON, bani dobândiți prin săvârșirea infracțiunii. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 15/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara, emis la data de 16 august 2010 și înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 6741/30/2010, la data de 18 august 2010, inculpatul C.R. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului C.R. că, în perioada 2009-2010, a distribuit și pus în vânzare, în mod repetat, martorului P.F. și colaboratorului sub acoperire A.T., o cantitate totală de circa 18,7 gr. cannabis. Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv: procesele-verbale de sesizare din oficiu și constatare, procesul-verbal de înseriere, declarațiile inculpatului, declarațiile investigatorului sub acoperire G.A.

și colaboratorului sub acoperire, A.T., declarația martorului P.F., declarațiile martorului B.L., procesul-verbal de percheziție, rechizitoriul nr. 14/D/P/2008 din 10 iulie 2009 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timiș, rapoartele de constatare tehnico-științifice, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și de înregistrare a convorbirilor în mediu ambiental, instanța a reținut următoarea situație de fapt: La începutul lunii ianuarie 2010 colaboratorul sub acoperire A.T. s-a întâlnit cu inculpatul C.R. pe care-l cunoștea de mai mult timp dintr-un cerc comun de prieteni, știind despre acesta că este consumator de cannabis.

În urma discuțiilor purtate, inculpatul i-a oferit spre vânzare colaboratorului sub acoperire cannabis contra sumei de 50-60 RON/gram. Colaboratorul nu dispunea în acel moment de banii necesari pentru plata drogurilor, acesta fiind totodată sceptic cu privire la calitatea mărfii oferite, motiv pentru care cei doi au stabilit să se contacteze ulterior pentru a proba calitatea drogurilor. Potrivit înțelegerii stabilite, cele două persoane s-au întâlnit din nou la data de 25 ianuarie 2010, la intersecția str. V. cu str. P. din Timișoara, unde a locuit inculpatul. Înainte de a se deplasa la locul de întâlnire, colaboratorul a luat legătura cu investigatorul sub acoperire G.A. și împreună cu acesta s-au deplasat la locația stabilită, investigatorul rămânând camuflat în mașină pentru a supraveghea tranzacția de droguri ce urma să se desfășoare.

Știind că A.T. este neîncrezător cu privire la calitatea cannabisului, inculpatul a acceptat să-i ofere o probă de cannabis pentru verificarea calității, urmând ca la viitoarele comercializări să plătească prețul de 50-60 RON așa cum au stabilit inițial. Această discuție a fost înregistrată de colaborator pe un reportofon, procedură admisă prin emiterea de către procurorul D.I.I.C.O.T., la data de 25 ianuarie 2010, a unei ordonanțe de autorizare provizorie a înregistrării audio-video în mediu ambiental. După sosirea inculpatului la locul de întâlnire, acesta i-a cerut colaboratorului să aștepte câteva minute, timp în care el se va deplasa la domiciliu pentru a-i aduce cannabisul. După trecerea unei perioade de circa 20 de minute inculpatul a revenit și i-a înmânat colaboratorului o cantitate de aproximativ 10 gr.

de cannabis drept probă. După despărțirea de inculpat, A.T. a revenit la locul de staționare ales de investigator și împreună și-au continuat deplasarea până la întâlnirea cu ofițerii B.C.C.O. Timișoara, cărora le-au predat cannabisul primit de la inculpatul C.R. Supusă testelor de laborator, cantitatea de 9,3 gr, rezultată înurma cântăririi, a pus în evidență prezența tetrahidrocannabinolului (THC) - substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis, care face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. La data de 26 februarie 2010, conform înțelegerii stabilite, inculpatul C.R. a luat legătura cu colaboratorul A.T., care a confirmat calitatea mărfii și astfel au stabilit o nouă întâlnire într-o locație situată la intersecția str. R.S.

cu str. B. La locul stabilit, inculpatul, înainte de a se deplasa după marfa, i-a cerut colaboratorului suma de 300 RON pentru plata cannabisului, lăsându-l în așteptare circa 30 de minute. La revenire inculpatul i-a înmânat colaboratorului circa 10 gr. de cannabis. După finalizarea tranzacției, cei doi s-au despărțit, fiecare dintre ei plecând în direcții opuse. În ceea ce-l privește pe colaboratorul acoperit acesta a revenit la locul de staționare ales de investigatorul G.A. și împreună cu acesta și-au continuat deplasarea până la întâlnirea cu ofițerii B.C.C.O. Timișoara, Serviciul antidrog cărora le-au predat cannabisul cumpărat cu câteva minute înainte de la inculpatul C.R. Supusă testelor de laborator, cantitatea de 9,4 gr.

rezultată în urma cântăririi a pus în evidență prezența tetrahidrocannabinolului (THC) substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis care face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Instanța a mai reținut că față de inculpatul C.R. au fost efectuate cercetări și în Dosarul nr. 156/D/P/2009, din care au rezultat date și indicii temeinice că acesta a avut preocupări pe linia traficului de droguri de risc și anterior datei de 25 ianuarie 2010 și 26 februarie 2010. Pentru aceste considerente la data de 30 iulie 2010 procurorul a emis o ordonanță de conexare a Dosarului cu nr. 156/D/P/2009 la Dosarul cu nr. 15/D/P/2010, fiind emisă și o ordonanță de extindere a cercetărilor față de inculpatul C.R.

sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în cursul anului 2009, stabilindu-se că în cursul anului 2009 inculpatul C.R. a pus în vânzare în mod repetat martorului P.F. cantități cuprinse între 10-30 gr. de cannabis, pe care acesta l-a rândul lui le-a pus în vânzare altor consumatori, putând fi observat în acest sens rechizitoriul cu nr. 14/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2002 infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc are, din punct de vedere obiectiv, un conținut alternativ, putându-se realiza prin oricare dintre acțiunile de cultivare, de producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deținere ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept.

Având în vedere probele administrate în cauză, instanța a constatat că fapta inculpatului de a oferi și vinde, în mod repetat, diferite cantități de cannabis țigări confecționate artizanal cu conținut de cannabis, întrunește sub aspectul laturii obiective elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. În prezenta cauză s-a subliniat faptul că prin ordonanțele nr. 15/D/P/2010 ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara a fost autorizată folosirea investigatorului sub acoperire G.A., precum și a colaboratorului sub acoperire A.T. Instanța a reținut că în faza de urmărire penală inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, el menționând că nu a vândut niciodată droguri.

Pe de altă parte, inculpatul a recunoscut faptul că i-a oferit colaboratorului sub acoperire droguri în situația în care acesta nu dispunea de asemenea substanțe, fără însă a-i cere vreun ban, în condițiile în care ambii erau consumatori de droguri. Ulterior, în faza cercetării judecătorești, inculpatul a revenit asupra poziției sale și a recunoscut săvârșirea faptei în modalitatea indicată de către procuror, recunoscând astfel că a vândut droguri colaboratorului sub acoperire A.T. Declarațiile inculpatului au putut fi coroborate cu declarațiile colaboratorului sub acoperire A.T. Acesta a precizat că pe inculpat îl cunoaște de mai multă vreme, știind că este consumator de cannabis. Inculpatul i-a oferit spre vânzare droguri la prețul de 50-60 RON/gr.

Colaboratorul a mai arătat că inițial nu a dispus de sumele necesare, dar inculpatul i-a oferit o cantitate de cannabis pentru a testa calitatea mărfurilor, urmând ca, în situația în care va fi mulțumit, să realizeze și alte tranzacții atunci când A.T. va face rost de bani. Colaboratorul a mai adăugat că în această situație a luat legătura cu investigatorul sub acoperire G.A., care l-a însoțit la întâlnirile cu inculpatul și i-a înmânat sumele de bani necesare achiziționării drogurilor. În sfârșit, colaboratorul A.T. a confirmat faptul că a primit la data de 25 ianuarie 2010, cu titlu gratuit, pentru a testa calitatea mărfii, de la inculpat, o cantitate de cannabis, pentru ca la data de 26 februarie 2010 să cumpere de la același inculpat o altă cantitate de droguri contra sumei de 300 RON.

În același sens au fost fi observate și declarațiile investigatorului sub acoperire G.A. Acesta a învederat faptul că la data de 25 ianuarie 2010 l-a însoțit pe A.T. la întâlnirea cu inculpatul, el rămânând în mașină pentru a supraveghea tranzacția. Cei doi au discutat ceva, după care inculpatul a plecat, revenind după aproximativ 15 minute, înmânându-i colaboratorului un pachețel, despre care s-a dovedit ulterior că avea în conținutul său droguri. Investigatorul a mai arătat că la data de 26 februarie 2010, după ce în prealabil i-a predat lui A.T. suma de 300 RON, a primit de la colaborator o cantitate de cannabis pe care acesta, la rândul său, o primise de la inculpat, întreaga tranzacție fiind supravegheată de el din interiorul mașinii.

În același sens, au putut fi avute în vedere și procesele-verbale de constatare întocmite de către organele de cercetare penală la datele de 25 ianuarie 2101 și 26 februarie 2010, în cuprinsul acestora fiind consemnată modalitatea în care au decurs întâlnirile dintre inculpat și colaboratorul sub acoperire A.T., modalitate descrisă și în cuprinsul declarațiilor analizate mai sus. De asemenea, după predarea de către colaborator către organele de cercetare penală a pachețelelor primite de la inculpat, polițiștii au procedat la cântărirea și efectuarea testului antidrog asupra substanțelor tranzacționate de inculpat, în ambele situații testerul reacționând pozitiv, el indicând prezența substanței specifice cannabisului.

Analizând cuprinsul procesului-verbal întocmit la data de 25 ianuarie 20101 prin care au fost redate convorbirile purtate de inculpat cu numitul A.T., convorbiri înregistrate pe un reportofon, prima instanță de fond a constatat că cei doi au vorbit despre vânzarea unei cantități de droguri contra sumei de 300 RON, tranzacție realizată în final la data de 26 februarie 2010. La stabilirea vinovăției inculpatului s-au avut în vedere și dispozițiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 143/2000 unde s-a arătat că prin noțiunea de „droguri de risc” se înțeleg drogurile înscrise în tabelul nr. III din aceeași Lege, unde se regăsește și cannabisul. În legătură cu substanțele oferite sau vândute de către inculpat colaboratorului A.T., acestea au fost supuse analizelor de laborator.

Astfel, potrivit rapoartelor de constatare tehnico-științifică din 9 februarie 2010 și din 20 aprilie 2010 ale Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate, Brigada Timișoara, Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori, după analizele de laborator, în conținutul substanțelor vândute și oferite de inculpat s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol, compus cu acțiune psihotropă, biosintetizat de planta cannabis sativa. În ceea ce privește incidentul petrecut în cursul anului 2009, instanța a reținut că prin rechizitoriul nr. 14/D/P/2008 emis la data de 10 iulie 2009 de D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara au fost trimiși în judecată inculpații B.L. și P.F.

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Prin același rechizitoriu, organele de urmărire penală au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpatul C.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Astfel a luat naștere dosarul nr. 156/D/P/2010 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara, dosar care, prin ordonanța nr. 15/D/P/2010 din data de 30 iulie 2010, a fost conexat la prezentul dosar de urmărire penală, prin rechizitoriul ce formează obiectul prezentului dosar organele de urmărire penală dispunând trimiterea în judecată a inculpatului și pentru faptele petrecute în cursul anului 2009. Sub acest aspect, instanța a luat în considerare, în primul rând, declarațiile martorului P.F., acesta precizând că, în cursul anului 2009, în mai multe rânduri s-a aprovizionat cu droguri de la inculpatul C.R.

(aproximativ 30 de gr.), știind că și alte persoane au cumpărat stupefiante de la inculpat. La rândul său, potrivit propriilor declarații, P.F. vindea drogurile mai departe altor consumatori, printre care s-a numărat și numitul B.L. Fiind audiat în dosarul nr. 14/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara, martorul B.L. a recunoscut faptul că a cumpărat, de mai multe ori, droguri de la martoml P.F., pe care îl contacta telefonic atunci când avea nevoie. Sub acest aspect, cu colaborarea martorului B.L., în dosarul mai sus amintit s-a realizat și un flagrant care l-a avut ca subiect pe numitul P.F. Astfel, potrivit procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit la data de 13 martie 2009, în ziua respectivă numitul B.L.

a cumpărat de la martorul P.F. o cantitate de aproximativ 3,6 gr. cannabis contra sumei de 150 RON. S-a menționat faptul că banii folosiți pentru cumpărarea drogurilor au fost predați martorului Budurea de către organele de urmărire penală, fiind în prealabil consemnați în procesul-verbal de înseriere întocmit la data de 12 martie 2009. Or, așa cum au rezultat din procesele-verbale de constatare a infracțiunii flagrante și percheziție, banii au fost descoperiți la locuința martorului P.F., iar drogurile, pe care Păvan le avea de la inculpatul Covaschi, au fost descoperite asupra lui B.L. Atât P.F., cât și B.L., au confirmat aspectele consemnate de către organele de urmărire penală în procesul verbal de constatare, P.F.

arătând că obținuse drogurile pe care le-a tranzacționat mai departe de la inculpatul C.R. În condițiile în care martorul P.F. a precizat că a cumpărat droguri de la inculpat de mai multe ori, s-a efectuat și o percheziție domiciliară la locuința acestuia. Potrivit procesului verbal de percheziție întocmit la data de 13 martie 2009, la locuința martorului au fost descoperite mai multe fragmente vegetale de culoare verde-oliv, susceptibile de a fi cannabis. Atât substanțele pe care martorul P.F le-a vândut martorului B.L. contra sumei de 150 RON, cât și cele găsite la locuința sa au fost supuse analizelor de laborator.

Astfel, potrivit rapoartelor de constatare tehnico-științifică din 25 martie 2009 și din 3 aprilie 2009 ale Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizat, Brigada Timișoara, Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori, după analizele de laborator, în conținutul substanțelor amintite s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol, compus cu acțiune psihotropă, biosintetizat de planta cannabis sativa. În opinia instanței, esențial a fost faptul că martorul P.F. a arătat în mod repetat că aceste droguri pe care el le vindea mai departe, le cumpăra la rândul său de la inculpatul C.R. Inițial, în faza de urmărire penală, inculpatul a negat implicarea sa în traficul de droguri în cursul anului 2009, arătând că declarațiile martorului P.F.

nu reprezintă altceva decât o răzbunare din partea acestuia întrucât în cursul anului 2008 l-ar fi bătut, inculpatul menționând că el este cel care a cumpărat droguri de la P.F. și nu invers. Ulterior, în faza cercetării judecătorești, inculpatul a revenit asupra poziției sale. Astfel, fiind audiat la termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2011, inculpatul a recunoscut faptul că în cursul anului 2009 a vândut, în mai multe situații, droguri martorului P.F., motiv pentru care instanța a reținut în sarcina inculpatului și aceste acte materiale, cu atât mai mult cu cât din analiza proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și aflate în copie la dosarul de urmărire penală, s-a putut constata că în mod repetat atât inculpatul, cât și martorul P.F.

au discutat cu diferite persoane (consumatori de droguri) în legătură cu vânzarea unor cantități de stupefiante. Ținând seama de condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de executare, instanța a reținut în sarcina inculpatului și dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a fost suficient de determinată, în sensul că inculpatul a avut imaginea de ansamblu a activității sale viitoare pe care a realizat-o prin acte de executare separate, și care s-a menținut în linii generale pe parcursul desfășurării întregii activități infracționale, inculpatul a vândut în mod repetat substanțe ce conțineau cannabis, fiecare dintre aceste acțiuni realizând conținutul legal al infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc.

La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2010, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul reținerii în sarcina inculpatului a prevederilor art. 37 lit. a) C. pen. în loc de art. 37 lit. b) C. pen. Analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului s-a putut constata că prin sentința penală nr. 2904 din 2 noiembrie 2005 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin neapelare, numitul C.R. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen., instanța dispunând suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe o perioadă de 5 ani termen de încercare.

Această sentință a rămas definitivă la data de 22 noiembrie 2005, moment de la care a început să curgă termenul de încercare, termen care s-ar fi împlinit la data de 21 noiembrie 2010. Or, s-a reținut că, în prezenta cauză, activitatea infracțională a inculpatului s-a desfășurat în perioada 2009-februarie 2010, adică înăuntrul termenului de încercare. La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2011 inculpatul a solicitat aplicarea procedurii reglementate de art. 320 C. proc. pen., el recunoscând starea de fapt indicată de procuror în rechizitoriu. Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., aplicarea procedurii solicitate de inculpat este posibilă numai atunci când inculpatul declară personal că recunoaște săvârșirea faptelor până la începerea cercetării judecătorești.

În prezenta cauză, s-a constatat că momentul începerii cercetării judecătorești a avut loc la data de 19 noiembrie 2010. Inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței nici la acest termen, și nici la termenul din data de 14 decembrie 2010 când, în lipsa inculpatului, instanța a procedat la audierea a doi martori. Mai mult decât atât, apărătorul inculpatului, în condițiile în care acesta nu a recunoscut săvârșirea faptelor în faza de urmărire penală, a solicitat suplimentarea probatoriului și în fața instanței de judecată, astfel că nu se poate considera că inculpatul a fost de acord ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În consecință, în opinia instanței, s-a arătat că procedura reglementată de art. 320 1 C. proc.

pen. nu este aplicabilă în prezenta cauză, instanța administrând probe în cursul cercetării judecătorești, iar poziția inculpatului, cunoscută până în momentul începerii cercetării judecătorești, era de negare a vinovăției sale. Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpatul a acționat cu intenție directă, el având reprezentarea faptului că desfășoară o activitate ilegală, aspect pe care l-a și recunoscut, urmărind ca prin aceasta să dobândească foloase materiale ilicite. La individualizarea judiciară a pedepsei s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală S-a considerat că fapta inculpatului a prezentat un pericol social deosebit, prin acțiunile sale numitul C.R.

aducând o atingere gravă relațiilor sociale referitoare la ocrotirea sănătății publice. La stabilirea pedepsei instanța a luat în considerare și persoana inculpatului, acesta fiind cunoscut cu antecedente penale, neaflându-se la prima abatere de acest gen. De asemenea, instanța a luat în considerare și atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului, precum și împrejurările concrete în care s-a desfășurat activitatea infracțională, practic inculpatul a comis mai multe acte materiale, punând în vânzare o cantitate redusă de cannabis. Ținând seama de prevederile art. 42 C. pen. referitoare la sancționarea infracțiunii continuate, instanța a apreciat că scopul pedepsei, așa cum acesta a fost stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., poatr fi atins doar prin aplicarea unei sancțiuni privative de libertate orientate spre minimul special, respectiv 3 ani închisoare.

Prin decizia nr. 82 din 21 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a fost respins apelul declarat de inculpatul C.R. împotriva sentinței penale nr. 43/PI din 27 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că starea de fapt reținută de prima instanță a fost corectă fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală, respectiv declarația inculpatului, declarațiile colaboratorului sub acoperire A.T., ale investigatorului sub acoperire G.A.

și cu rapoartele de constatare tehnico-științifică și din care a rezultat că inculpatul C.R. a vândut colaboratorului sub acoperire, în repetate rânduri diverse cantități de cannabis. Tribunalul Timiș a efectuat o analiză completă și fundamentată a probelor administrate, pe care instanța de apel și-a însușit-o. De altfel, starea de fapt nu a fost contestată de inculpatul în fața instanței de fond, iar în fața instanței de apel inculpatul nu s-a prezentat solicitând prin apărător reținerea incidenței art. 320 1 C. proc. pen. S-a constatat că încadrarea juridică dată faptelor a fost corectă, având în vedere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vânzare de droguri de risc în formă consumată prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește solicitarea apărătorului ales privind reținerea incidenței dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., instanța de apel a apreciat neîntemeiată această cerere. Astfel, s-a reținut că potrivit art. 320 1 C. proc. pen.: „Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală”. S-a arătat că art. 320 1 C. proc. pen a fost introdus prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor și a intrat în vigoare la data de 26 noiembrie 2010 aplicându-se situațiilor care se încadrează în situația descrisă mai sus, iar în speță, inculpatul C.R.

a fost audiat de instanța de fond la data de 12 ianuarie 2011, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 18 august 2010. Prin urmare, declarația inculpatului de aplicare a procedurii simplificate reglementate de art. 320 1 C. proc. pen a avut loc după începerea cercetării judecătorești, fiind deci depășit momentul procesual cerut de textul de lege pentru aplicabilitatea actului normativ. S-a remarcat că la momentul la care inculpatul a solicitat să i se aplice procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen, instanța de fond procedase deja la audierea investigatorului sub acoperire G.A. și a colaboratorului sub acoperire A.T. și dispusese atașarea unor acte procesuale aflate la D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara și care priveau activitatea infracțională pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În ce privește elementele prevăzute de art. 72 C. pen., s-a considerat că nu se poate face abstracție de faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, reținându-se în sarcina sa comiterea unui număr mare de acte materiale, inițiativa inculpatului în derularea tranzacțiilor, ceea ce denotă perseverența acestuia. Față de susținerea inculpatului-apelant, prin apărător ales, referitor la faptul că, deși a recunoscut săvârșirea faptei și nu are antecedente penale, prima instanță nu a reținut în favoarea sa circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. și nici dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., s-a precizat că trebuie avut în vedere că această circumstanță atenuantă este una judiciară, care nu operează automat, este lăsată la aprecierea judecătorului, chemat să analizeze dacă o astfel de atitudine a inculpatului reflectă un grad de periculozitate scăzut al acestuia și faptul că reeducarea lui se poate realiza și printr-o pedeapsă mai ușoară. Instanța de control judiciar a precizat că recunoașterea anumitor împrejurări, ca fiind circumstanțe atenuante, nu a fost posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare au redus în asemenea măsură gravitatea faptei sau caracterizează de o așa manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special este în măsură să corespundă unei juste individualizări.

În acest context, s-a apreciat că recunoașterea faptei și antecedentele penale nu au dovedit un grad mai redus de periculozitate al inculpatului, suficient pentru a determina reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 C. pen., ci doar orientarea spre minimul special al pedepsei aplicate. Pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., instanța de apel a arătat că pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. Instanța de control judiciar a relevat că, în cauză, se impune a se avea în vedere caracterul continuat al infracțiunii, numărul actelor materiale, perseverența inculpatului, precum și faptul că din probele administrate nu a rezultat că această conduită ar fi accidentală sau că ar exista elemente favorabile deosebite în atitudinea acestuia.

S-a mai avut în vedere că în urma individualizării judiciare a pedepsei potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa aplicată trebuie să aibă un cuantum care să realizeze și funcția preventivă, educativă, în contextul în care infracțiunea a fost săvârșită și al caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracțiuni în ultima perioadă de timp.

S-a evidențiat că infracțiunile de trafic de droguri aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea persoanei, și chiar viața acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate, iar reducerea excesivă a pedepsei pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Astfel fiind, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și pedeapsa totală de 6 ani, s-a considerat că sunt în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul C.R. invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Apărătorul ales al inculpatului a arătat, în esență, că au apărut elemente noi, respectiv declarațiile unor martori, o sesizare făcută de inculpat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva lui P.F.

în baza căreia s-a început urmărirea penală împotriva sa și declarația dată de de P.F., motiv pentru care a solicitat casarea cu trimitere pentru completarea cercetărilor. Examinând horărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat și prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Stabilirea situației de fapt este, în principiu, atributul exclusiv al instanțelor competente, în fața cărora cauza devoluează în fapt și în drept, respectiv instanța de fond și de apel, în cazul ambelor situații fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta și completa stabilire a faptelor.

În mod excepțional, examinarea situației de fapt poate reveni instanței de recurs numai în cazul în care aceasta este afectată de o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare, așa cum prevăd dispzițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Eroarea gravă trebuie să rezulte din compararea faptelor reținute prin hotărâre cu probele administrate, cazul de casare menționat neputând fi asimilat cu o greșită apreciere a probelor. În speță, instanța de recurs constată că critica recurentului inculpat C.R. privind greșita condamnare vizează o pretinsă eroare de fapt în raport de elemente noi care ar rezulta din declarația unor martori și sesizarea pe care a formulat-o acesta la Parchet în legătură cu săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către unul dintre acești martori, dovedită cu înscrisurile depuse.

Analizând probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că situația de fapt reținută de instanțele de fond nu este în contradicție cu probele administrate, respectiv declarațiile martorului P.F.

(cercetat pentru trefle de droguri în Dosarul 14/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara), procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice dintre acesta și diferite persoane în perioada 28 ianuarie 2009-20 februarie 2009, înscrisuri din Dosarul 14/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara, declarațiile investigatorului sub acoperire „G.A.” și colaboratorului „A.T.”, procesele-verbale de constatare tehnico-științifică privind natura drogului traficat, procesele-verbale de investigații ale organelor de cercetare penală, procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate purtate de inculpat cu diferite personae în perioada 27 ianuarie 2010-10 martie 2010, declarația inculpatului dată în fața primei instanțe prin care a recunoscut toate învinuirile aduse prin rechizitoriu.

Potrivit acestora, în concordanță cu cele reținute de instanțele de fond, Înalta Curte constată că, în anul 2009, inculpatul C.R. a vândut martorului P.F., în mod repetat, cannabis, iar în anul 2010, a disptribuit și a pus în vânzare, în mod repetat, colaboratorului sub acoperire A.T., cantitatea totală de 18,7 gr. cannabis. Astfel, martorul P.F. a relatat că a cumpărat frecvent droguri de la C.R., aprovizionându-se cu cannabis de la acesta, în timp ce martorul A.T. a declarat cum, la 25 ianuarie 2010, inculpatul i-a dat cannabis „drept probă”, iar la 26 februarie 2010 a cumpărat de la acesta circa 10 gr. de cannabis contra sumei de 300 RON, cele două vânzări fiind confirmate de investigatorul sub acoperire „G.A.”, prin rapoartele de constatare științifică constatându-se că, în probele înaintate spre analiză, constituite din 9,4 gr.

și 9.3 gr., s-a pus în evidență THC, substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis. În recurs, apărătorul ales al inculpatului a prezentat înscrisuri constând în fotocopiile plângerii penale depusă de C.R., împotriva numitului P.F., că ar fi declarat mincinos, în prezenta cauză, că a cumpărat cannabis de la el, deoarece erau certați și inculpatul l-a amenințat anterior cu bătaia, precum și ale declarațiilor martorilor P.F., B.M.C.

și B.L.F., date în fața unui notar, prin care se susține acuzația făcută de inculpat prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara . Analizând înscrisurile, Înalta Curte apreciază că acestea nu modifică și nici nu aduc elemente noi ale situației de fapt întrucât, în faza de urmărire penală, când inculpatul nu a recunoscut comiterea actelor materiale din 2009, a susținut aceeași împrejurare, și anume că P.F., prin declarațiile date împotriva sa, s-a răzbunat pe el deoarece în urmă cu doi ani l-ar fi bătut întrucât l-a surprins în timp ce încerca să-i sustragă motorul staționat în apropierea locuinței, moment la care martorul i-a și promis că se va răbuna. Totodată, inculpatul a delarat că martorul P.F.

este cel care l-a aprovizionat pe el cu droguri, nu invers. Ca urmare, proba fiind cunoscută încă de la urmărirea penală, la stabilirea situației de fapt, instanțele de fond au avut în vedere această apărare a inculpatului, care analizată prin prisma întregului material probator administrat, nu conduce la achitarea inculpatului pentru actele materiale din 2009. De altfel, așa cum s-a precizat, inculpatul a arătat, în fața primei instanțe, că recunoaște în totalitate atât actele materiale din ianuarie și februarie 2010, cât și pe cele din anul 2009. Dacă situația de fapt ar fi fost cea prezentată de inculpat în faza de urmărire penală, acesta nu recunoștea săvârșirea faptelor și ar fi avut posibilitatea să formuleze plângere penală împotriva martorului P.F., încă de la acel moment procesual, și de asemenea, să-i propună ca martori în apărare pe B.M.C.

și B.L.F., ale căror declarații notariale le-a depus abia în recurs. Se constată că plângerea penală este datată 3 aprilie 2012, iar declarațiile notariale, inclusiv cea a lui P.F., sunt din luna mai 2012. În concluzie, se apreciază că nu sunt motive temeinice pentru trimiterea cauzei spre rejudecare și administrare de probe, situația de fapt fiind pe deplin lămurită. Analizând pricina și din perspectiva cazurilor de casare care se iau în considerare întotodeuna din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea hotărârii criticate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R. împotriva deciziei penale nr. 82/A din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R. împotriva deciziei penale nr. 82/A din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2012.