ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1276/2014

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 336 din 04 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 8751/30/2013, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.V.I., la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 86 1 alin. (1) C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului B.V.I. pe o perioadă de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, căruia i se încredințează supravegherea; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86 3 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să desfășoare o activitate neremunerată în folosul comunității, cu o durată de 100 de ore, într-una din locațiile stabilite de instituția de supraveghere. În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 05 iunie 2013. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantității de 2,81 g. cannabis.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea drogurilor confiscate, cu păstrarea de contraprobe. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul B.V.I. suma de 560 RON, bani dobândiți prin săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 177/D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 28 august 2013 sub nr. 8751/30/2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.V.I.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în modalitatea oferirii și vânzării, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În fapt, în sarcina inculpatului B.V.I. s-a reținut că, în perioada 27 septembrie 2013 - 28 noiembrie 2013, la date diferite, dar în baza unei rezoluții infracționale unice, a oferit și vândut colaboratorului sub acoperire M.L.I. cantitatea totală de 5,48 g. droguri de risc - cannabis (5 acte materiale). Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În data de 27 septembrie 2012, în urma unor discuții prealabile, inculpatul B.V.I.

și colaboratorul sub acoperire M.L.I. au hotărât să se întâlnească în vederea realizării unei tranzacții de cannabis. Colaboratorul l-a contactat pe investigatorul acoperit F.A., care a fost de acord să-l însoțească. Astfel, cei doi s-au deplasat împreună în zona stabilită - respectiv str. M.J. din Timișoara, colaboratorul întâlnindu-se cu inculpatul pe acea stradă, iar investigatorul sub acoperire rămânând în umbră pentru a supraveghea tranzacția. Cei doi au discutat aproximativ 10 minute, iar apoi inculpatul B.V.I. a dat colaboratorului, cu titlu gratuit, pentru a testa, un pachet de mici dimensiuni, ambalat într-o folie de aluminiu, în care se aflau fragmente vegetale și inflorescențe de culoare verde-oliv - în cantitate de aproximativ 0,9 g. cannabis.

După preluarea mărfii, colaboratorul și investigatorul sub acoperire s-au întâlnit cu ofițerii B.C.C.O. Timișoara și le-au predat drogurile cumpărate. Supusă testelor de laborator, marfa cumpărată, 0,50 g., a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis care face parte din Tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. În data de 13 octombrie 2012, colaboratorul sub acoperire și inculpatul a stabilit efectuarea unei tranzacții, întâlnirea având loc în căminul din complexul studențesc Timișoara, pe casa scărilor. Colaboratorul a predat inculpatului suma de 210 RON, iar acesta a i-a cerut să revină după aproximativ 40-60 minute în aceeași locație, pentru a-i da trei grame de cannabis.

în jurul orelor 18.10, colaboratorul a fost sunat de inculpat să revină la cămin pentru a prelua marfa. Investigatorul s-a deplasat împreună cu acesta, păstrând o distanță suficientă pentru a nu fi observat. Inculpatul a predat colaboratorului un pachet de mici dimensiuni, ce a fost predat ulterior ofițerilor B.C.C.O., fiind vorba de fragmente vegetale cannabis. Supusă testelor de laborator, marfa cumpărată, 1,81 g., a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis care face parte din Tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. În data de 25 octombrie 2012, colaboratorul sub acoperire s-a întâlnit din nou cu inculpatul în căminul din complexul studențesc Timișoara, predându-i acestuia suma de 140 RON pentru două grame cannabis și stabilind să se întâlnească din nou în 15 minute pentru a preda marfa.

În jurul orelor 17.30, în urma unui apel telefonic din partea inculpatului, colaboratorul a revenit la cămin, iar inculpatul i-a predat două pungi din material plastic transparent tip zip-lock, conținând cantitatea de 1,19 g. cannabis (inflorescențe). După preluarea mărfii, colaboratorul și investigatorul sub acoperire s-au întâlnit cu ofițerii B.C.C.O. Timișoara și le-au predat drogurile cumpărate. Supusă testelor de laborator, marfa cumpărată, 2,91 g., a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis care face parte din Tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

În data de 26 octombrie 2012, între colaboratorul sub acoperire și inculpatul B.V.I. s-a realizat o nouă tranzacție tot în incinta căminului din complexul studențesc Timișoara, supravegheată îndeaproape de către investigator, inculpatul vânzându-i acestuia cantitatea de 0,63 g. cannabis (inflorescențe) contra sumei de 70 RON. Imediat după ce cei doi s-au despărțit, colaboratorul și investigatorul acoperit s-au deplasat pe Bd. E., unde se aflau ofițerii B.C.C.O. Timișoara, și Ie-a predat cannabisul cumpărat cu câteva minute înainte de la inculpatul B.V.I. Supusă testelor de laborator s-a concluzionat faptul că cantitatea de 0,63 g. rezultată în urma cântăririi a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis care face parte din Tabelul anexă nr. lll din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Ultima tranzacție realizată între cei doi a avut loc în data de 28 noiembrie 2012, în același loc și aceeași modalitate, inculpatul vânzându-i colaboratorului acoperit cantitatea de 1,35 g. fragmente vegetale - cannabis în schimbul sumei de 140 RON. În urma testelor de laborator, s-a concluzionat faptul că marfa cumpărată a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis care face parte din Tabelul anexă nr. lll din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2002 infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc are, din punct de vedere obiectiv, un conținut alternativ, putându-se realiza prin oricare dintre acțiunile de cultivare, de producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deținere ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept. Având în vedere probele administrate în cauză, instanța a constatat că fapta inculpatului B.V.I. de a distribui cu titlu gratuit, iar apoi de a vinde, în mod repetat, diferite cantități de cannabis, întrunește, sub aspectul ț laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

La stabilirea vinovăției inculpatului, instanța a avut în vedere, în primul rând, declarațiile date de către acesta pe parcursul procesului penal, acesta recunoscând, atât în declarațiile date în faza urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul de inculpare și descriind cu lux de amănunte modul de săvârșire al acesteia. Astfel, în declarațiile date în faza urmăririi penale, inculpatul a arătat că în perioada septembrie-noiembrie 2012 a vândut de mai multe ori cantități mici de cannabis, la îndemnul unui coleg de cameră căruia îi aparținea marfa.

Această poziție procesuală de recunoaștere a faptei săvârșite a fost menținută și în fața instanței de judecată, când inculpatul a și a precizat că își însușește probele administrate în faza de urmărire penală și dorește ca judecata să se facă exclusiv în baza acestora, fapt ce a condus la aplicarea de către instanța de judecată a procedurii simplificate prev. de art. 320 1 C. proc. pen. Declarațiile inculpatului au fost coroborate cu declarațiile colaboratorului sub acoperire M.L., care a precizat că în perioada septembrie-noiembrie 2012 a cumpărat de patru ori cannabis de la inculpat sub directa supraveghere a investigatorului F.A., care i-a remis și sumele de bani achitate inculpatului. înainte de aceste achiziții, inculpatul i-a remis martorului o probă cu titlu gratuit pentru a o testa.

Drogurile cumpărate au fost predate ofițerilor B.C.C.O. Timișoara. Totodată, aceste declarații au fost coroborate și cu declarațiile investigatorului sub acoperire F.A., care a arătat că în data de 27 septembrie 2012 a fost contactat de către colaboratorul sub acoperire care i-a relatat că a purtat o discuție cu inculpatul, iar acesta i-a spus că îi poate distribui cannabis. Astfel, s-a deplasat de cinci ori împreună cu acesta în datele de 27 septembrie 2012, 13 octombrie 2012, 25 octombrie 2012, 26 octombrie 2012 și 28 noiembrie 2012 în apropierea sau în incinta căminului din complexul studențesc Timișoara, unde locuia inculpatul, el rămânând în umbră de fiecare dată, și a văzut cum inculpatul a remis colaboratorului cannabis, prima oară gratuit, iar ulterior contra unor sume de bani pe care le dăduse el în prealabil colaboratorului.

Cannabisul a fost predat de fiecare dată ofițerilor B.C.C.O. Timișoara, fiind supus analizelor de laborator. La stabilirea vinovăției inculpatului, prima instanță a avut în vedere și concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică din 04 octombrie 2012, 17 octombrie 2012, 06 noiembrie 2012, din 14 decembrie 2012 ale D.G.C.C.O. - Direcția Antidrog - Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, conform cărora, după efectuarea analizelor de laborator, cantitățile de 0,50 g., 1,81 g, 1,19 g., 0,63 g., 1,35 g. fragmente vegetale (inflorescențe, tulpinițe, semințe) de culoare verde-oliv, cumpărate de la inculpatul B.V.I. au pus în evidență existența Tetrahidrocannabinol-ului, substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis.

Totodată, s-au avut în vedere și dispozițiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 143/2000 unde se arată că prin noțiunea de „droguri de risc” se înțeleg drogurile înscrise în Tabelul nr. III din aceeași lege, rezina de cannabis făcând parte din Tabelul nr. lll, anexă a Legii nr. 143/2000. Având în vedere condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de executare, prima instanță a reținut în sarcina inculpatului B.V.I.

și dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a fost suficient de determinată, în sensul că inculpatul a avut imaginea de ansamblu a activității sale viitoare pe care a realizat-o prin acte de executare separate, și care s-a menținut în linii generale pe parcursul desfășurării întregii activități infracționale, inculpatul a distribuit, iar apoi vândut în mod repetat cantități de cannabis, fiecare dintre aceste acțiuni realizând conținutul legal al infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, el având reprezentarea faptului că desfășoară o activitate ilegală, aspect pe care l-a și recunoscut, și urmărind ca prin aceasta să dobândească foloase materiale ilicite.

Pentru aceste considerente, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, iar la individualizarea judiciară a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului s-a ținut seama de dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (respectiv reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime), precum și de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Fapta inculpatului prezintă un pericol social deosebit, prin acțiunile sale inculpatul aducând o atingere gravă relațiilor sociale referitoare la ocrotirea sănătății publice.

În ceea ce privește persoana inculpatului, prima instanță a avut în vedere faptul că acesta este la o vârstă tânără și, așa cum reiese din informațiile furnizate de I.P.J. - cazier judiciar și din înscrisurile depuse în circumstanțiere, a dat dovadă de o bună conduită în familie și societate anterior săvârșirii faptei, nefiind cunoscut cu antecedente penale și urmând cursurile unei instituții de învățământ superior. În ceea ce privește conduita procesuală, prima instanță a avut în vedere faptul că acesta a adoptat un comportament sincer în tot cursul procesului, recunoscând atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, ceea ce a și condus la aplicarea procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen. Ca atare, având în vedere toate aceste împrejurări de fapt, care justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., precum și împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta și cantitatea mică de cannabis vândută, însă totodată și faptul că infracțiunea de trafic de droguri a fost săvârșită în formă continuată (fiind vorba de 5 acte materiale), prima instanță a procedat la soluționarea cauzei, conform dispozitivului prezentei sentințe penale. Î mpotriva sentinței penale nr. 336 din 04 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalului Timiș în Dosarul nr. 8751/30/2013 a declarat apel inculpatul B.V.I., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 01 noiembrie 2013, sub nr. 8751/30/2013.

În motivarea apelului inculpatul a solicitat în principal menținerea pedepsei aplicate inculpatului, dar cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în subsidiar condamnarea inculpatului la aceeași pedeapsă cu aplicarea dispozițiilor art. 86 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fără aplicarea dispozițiilor art. 86 3 alin. (3) lit. a) C. pen. Prin decizia penală nr. 231/A din 28 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.V.I., împotriva sentinței penale nr. 336 din 04 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș.

Pentru a decide astfel, din analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele: Instanța de apel și-a însușit starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care a rezultat vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.

Vinovăția inculpatului cu privire la infracțiunea reținută prin actul de sesizare al instanței a fost dovedită potrivit declarațiilor inculpatului, procesul-verbal de constatare, declarațiile investigatorului sub acoperire și ale colaboratorului sub acoperire, rapoarte de constatare tehnico-științifice, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice și din care rezultă faptul că inculpatul în perioada 27 septembrie 2013-28 noiembrie 2013 în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a oferit și vândut de cinci ori colaboratorului sub acoperire cantitatea totală de 5,48 g. de droguri de risc - cannabis. De altfel, starea de fapt nu a fost contestată de către inculpat acesta beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. privind recunoașterea de vinovăție motiv pentru care instanța a analizat criticile formulate în apel privind schimbarea modalității de executare și respectiv înlăturarea dispozițiilor art. 86 3 alin. (3) lit. a) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.: dispozițiile părții generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale. La stabilirea pedepsei în cazul inculpatului s-a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul social care a adus atingere relațiilor sociale referitoare la sănătatea și viața persoanelor, forma continuată a infracțiunii, numărul de acte materiale săvârșite - cinci, dar și situația personală a inculpatului.

Cu privire la persoana inculpatului, instanța a constatat că acesta a avut o conduită procesuală corectă, recunoscând comiterea faptei, precum și lipsa antecedentelor penale. Mai mult, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de inculpat la dosar, acesta are o familie, este student, fiind o persoană cu un comportament corespunzător în familie și societate. În privința împrejurărilor care atenuează răspunderea penală, Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanță a apreciat ca având un asemenea caracter coordonatele anterior menționte, astfel că s-a reținut în favoarea inculpatului cicumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv lipsa antecedentelor penale potrivit fișei de cazier judiciar, atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezența sa în fața autorităților și faptul că este tânăr și poate conștientiza semnificația socială a activității ilicite, îndreptându-și comportamentul.

Având în vedere circumstanța atenuantă arătată mai sus și ținând cont de limitele de pedeapsă reduse cu o treime în urma aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., de atitudinea de recunoaștere a faptelor imputate și de comportamentul inculpatului de-a lungul procesului penal, Curtea a constatat că prima instanță, în mod corect, a aplicat o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de textul de lege, respectiv 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc, motiv pentru care a apreciat că nu se impune reducerea acesteia, pedeapsa fiind corect individualizată raportat la dispozițiile art. 72 și 52 C. pen. În cauză, fiind îndeplinite cumulativ prevederile art. 86 1 C. pen.

în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, dar și cele privind persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptei, împrejurările care atenuează răspunderea penală reținute în sarcina acestuia și apreciind că scopul preventiv-educativ al pedepsei aplicate (prevăzut de art. 52 C. pen.) poate fi atins și fără privare de libertate, întrucât prin modul de individualizare a executării pedepsei trebuie avută în vedere, pe lângă reeducarea inculpatului, și utilitatea socială a unei astfel de măsuri, Curtea a constatat că prima instanță, în mod corect, a suspendat sub supraveghere - executarea pedepsei.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, Curtea a apreciat că, în mod corect, prima instanță a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, iar nu suspendarea condiționată a acesteia, raportat la numărul mare de acte materiale săvârșite, respectiv cinci, la faptul că activitatea infracțională s-a desfășurat și în camera de cămin al Universității de Medicină și Farmacie Timișoara unde inculpatul era student, astfel încât s-a considerat că doar prin respectarea condițiilor impuse de suspendarea sub supraveghere, precum și prin participarea la o activitate neremunerată în cadrul colectivității sub supravegherea directă a unui consilier de probațiune, se poate realiza scopul preventiv educativ al pedepsei.

Instanța a înlăturat apărările inculpatului referitoare la faptul că menținerea dispozițiilor art. 86 3 alin. (3) lit. a) C. pen. privind prestarea unei activități în folosul activității ar crea un regim restrictiv care l-ar împiedica să urmeze cursurile și să susțină lucrarea de licență, deoarece desfășurarea acestei activități prin muncă în echipă sub coordonarea unui consilier de probațiune ar crește responsabilitatea socială a inculpatului, l-ar ajuta în găsirea unor modalități de gestionare a timpului liber și de reintegrare socială raportat la activitatea infracțională, de trafic de droguri de risc, pe care inculpatul a desfășurat-o în timpul liber în camera de cămin unde este student.

Î mpotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.V.I. Fără a indica niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., recurentul inculpat B.V.I. a solicitat prin motivele de recurs depuse în scris (prin apărător ales la data de 03 aprilie 2014) și susținute oral de apărătorul desemnat din oficiu, cu ocazia dezbaterilor, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, urmând să se constate că noul C. pen. și dispozițiile modificatoare ale Legii nr. 143/2000 sunt în mod global mai favorabile, potrivit dispozițiilor art. 5 C. pen. În situația în care se va aprecia că legea penală mai favorabilă este reglementarea anterioară, s-a solicitat, reiterându-se critica susținută și în fața instanței de apel, înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 86 3 alin. (3) lit. a) C. pen.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul formulat de inculpat ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente: În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deși la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ceea ce privește critica formulată de recurentul inculpat (care nu a fost circumscrisă niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen.), vizând reindividualizarea pedepsei sub aspectul modalității de executare a acesteia [prin înlăturarea dispozițiilor art. 86 3 alin. (3) lit. a) C. pen.

(1969)], Înalta Curte arată că unul dintre cazurile de casare modificate prin Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, putând fi așadar cenzurate doar aspecte ce vizează nelegalitatea sancțiunii penale stabilite de instanțele inferioare. Or, în cauză, hotărârile recurate au fost criticate de recurentul inculpat doar sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată de instanțele inferioare, solicitându-se înlăturarea obligației de a desfășura o activitate neremunerată în folosul comunității, situație ce nu mai poate forma, însă, obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. (1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, și nici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. (1968), atâta timp cât nu au fost invocate erori de drept, care să pună în discuție conformitatea cu legea a hotărârilor atacate, ci doar chestiuni ce țin de aprecierea judecătorului asupra individualizării sancțiunilor penale stabilite și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de ultim control judiciar. Raportat la solicitarea recurentului inculpat B.V.I.

referitoare la aplicarea art. 5 C. pen., se constată că, într-adevăr, de la data pronunțării deciziei din apel, respectiv 28 noiembrie 2013, și până la data soluționării recursului declarat de acesta, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de față, la dispozițiile care guvernează aplicarea legii penale în timp și la normele care incriminează infracțiunea ce a format obiectul acuzației penale (trafic de droguri de risc) și reglementează condițiile de tragere la răspundere penală și de sancționare, fiind abrogat C. pen. din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) și intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009), concomitent cu modificarea mai multor acte normative care cuprind dispoziții penale, printre care și Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

În această situație, fiind vorba de o succesiune de legi penale în timp intervenită între momentul săvârșirii faptelor și data soluționării definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea și aplicarea acelei legi care este mai favorabilă inculpatului, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele Coduri și din legea specială în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidență în speță și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpat în cazul infracțiunii deduse judecății.

Examinând cauza din perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C. pen. și realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare, Înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurentul inculpat este legea penală anterioară. Astfel, inculpatul B.V.I. a fost trimis în judecată și condamnat de instanțele inferioare pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, reținându-se dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. (1968) și ale art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), rezultând, așadar, în urma aplicării succesive a acestor prevederi, limite de pedeapsă cuprinse între 15 zile și 2 ani închisoare. Prin art. 81 din Legea nr. 187/2012, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost reduse (de la 2 la 7 ani închisoare), astfel încât, în urma aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., rezultă limite de pedeapsă de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni închisoare. Înalta Curte constată că în speță, deși aparent, legea în vigoare pare mai favorabilă inculpatului, întrucât limitele de pedeapsă sunt mai reduse decât cele stabilite de reglementarea anterioară, acest aspect este lipsit de relevanță, câte vreme, ca efect al reținerii circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

(1969), ce nu se mai regăsește în art. 75 din noul C. pen., pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special de 2 ani închisoare [ce rezultă în urma aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. (1968)], fiind stabilită într-un cuantum de 1 an și 6 luni închisoare. Referitor la sancționarea infracțiunii continuate, reținută în privința inculpatului B.V.I., se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, precum și posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deși C. pen.

în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus (până la 3 ani, față de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă relevanță în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce instanțele inferioare nu au dat eficiență acestei cauze de agravare a pedepsei, astfel încât, în concret, raportat la 8 împrejurările anterior menționate (reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) și coborârea cuantumului sancțiunii penale sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită redus cu o treime ca urmare a aplicării art. 320 1 C. proc. pen.), mai favorabilă este reglementarea anterioară. Totodată, se apreciază că dispozițiile părții generale a C. pen.

din 1969 creează o situație mai avantajoasă pentru inculpat și din perspectiva modalității de executare a pedepsei ce a fost stabilită prin hotărârile pronunțate de instanțele inferioare. Sub acest aspect, este de menționat că, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere. În ceea ce-l privește pe inculpatul B.V.I., condamnat la o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere, Înalta Curte constată că, deși art. 92 C. pen.

stabilește o durată a termenului de supraveghere mai redusă decât durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 86 2 C. pen. (1969), se observă că noua lege penală generală nu mai prevede ca efect al împlinirii termenului de supraveghere reabilitarea de drept a condamnatului (așa cum prevedea art. 86 6 C. pen. anterior), iar art. 93 C. pen. instituie obligativitatea impunerii unui set de obligații, ce anterior aveau caracter facultativ, situație în care, și din această perspectivă, legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că cea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru recurentul inculpat este legea penală anterioară care, în ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de sancționare a faptelor ce formează obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situație mai avantajoasă. Față de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod” urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.V.I.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V.I. împotriva deciziei penale nr. 231/A 28 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 aprilie 2014.