Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.06.2013
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2297/2013

HOTĂRÂRE
06.06.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2297/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Timiș a fost sesizat de creditoarea Banca C.R. SA Direcția Remediere Recuperare Echipa Regională Timiș-București care a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună deschiderea procedurii generale de insolvență față de debitoarea SC T. SRL Moravița. Litigiul a fost soluționat prin sentința nr. 1425 din 20 iunie 2012, prin care tribunalul a admis cererea formulată de creditoare și s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență, fiind numit administrator judiciar practicianul în insolvență C.I.I. H.S. Soluționând recursul declarat de debitoare, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 2206/R din 13 decembrie 2012, a respins recursul debitoarei.

Împotriva deciziei sus evocată pronunțată de Curtea de Apel Timișoara au formulat cerere de revizuire SC T. SRL și SC S.T.A.C. SRL, prin care au invocat dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în argumentarea căruia s-a susținut că dispozițiile acești hotărâri cuprind dispoziții potrivnice cu cele ale deciziei civile nr. 149/R din 30 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Prin precizarea cererii, revizuenții au susținut că SC T. SRL a fuzionat cu SC S.T.A.C. SA, situație care a fost ignorată de către creditoarea Banca C.R., care prin adresa din 26 februarie 2013 a arătat că, contractul de credit este în desfășurare normală. Cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată.

Revizuirea potrivit art. 322 și urm. C. proc. civ. este 3 o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive în cazurile și condițiile prevăzute de lege. Revizuientele au invocat prevederile art. 322 pct. (7) C. proc. civ., care presupun existența unor hotărâri definitive potrivnice date în una și aceeași cauză. Astfel, prin decizia civilă nr. 149/R din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, a fost admis recursul declarat de petentele SC T. SRL și SC S.T.A.C. SA împotriva deciziei civile nr. 658/A din 2 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 23529/325/2010; a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

Litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. 23529/325/2010 a avut drept obiect plângerea formulată de petenta SC T. SRL împotriva încheierii de carte funciară din 5 august 2010 A O.C.P.I. Timiș-B.C.P.I. Timișoara. Prin decizia nr. 2206/R din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, pronunțată în cadrul recursului, în Dosarul nr. 2120/30/2012/a2 a fost respins recursul debitoarei SC T. SRL. Cauza a avut drept obiect cererea privind deschiderea procedurii generale a insolvenței. Analizând condițiile de admisibilitate ale revizuirii întemeiată pe contrarietate de hotărâri, care trebuie îndeplinite cumulativ, se constată că alin. (1) al art. 322 C. proc. civ. stabilește cu putere de principiu faptul că pot fi atacate cu revizuire și hotărârile instanței de recurs atunci când acestea evocă fondul.

Urmărind dacă cererea de față se înscrie în termenii art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate observa că hotărârea a cărei anulare se cere, nr. 2208/R din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, nu evocă fondul, așa încât nu îndeplinește condiția de admisibilitate cerută de text. Prin urmare chiar dacă se admite că în cazul motivului prevăzut de art. 322 pct. (7) C. proc. civ. poate să fie vorba să fie vorba și de hotărâri prin care nu se rezolvă fondul cauzei, se constată că în speță deși hotărârile au fost pronunțate în dosarediferite, obiectul acestora este diferit. Un alt argument este reprezentat de faptul că trebuie să aibă în vedere finalitatea cererii de revizuire, aceea de a remedia erorile care decurg din nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, motivat de aceeași inexistență a triplei identități de părți, obiect și cauză.

În considerarea celor ce preced, având în vedere inexistența condiției fundamentale, privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca nefondată.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentele SC T. SRL și SC S.T.A.C. SRL împotriva deciziei nr. 2206 din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2013.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-03-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1168/2014
erea cererii de revizuire. Aceasta întrucât finalitatea avută în vedere de legiuitor la edictarea dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este, așa cum am arătat, aceea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat,
ÎCCJ 2012-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4205/2013
va acestei sentințe, pârâta SC M. SRL a declarat apel, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii principale și admiterii cererii reconvenționale. De asemenea, reclamanta SC E. SA a declarat
ÎCCJ 2013-03-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1015/2013
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 mai 2012 revizuenții C.N., C.V. și SC R.N. SRL au formulat ce
ÎCCJ 2015-03-05
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 738/2015
Insolvență U.A.R. și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.205 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 77/2013 din 27 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, a f
ÎCCJ 2017-10-17
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1434/2017
Asupra perimării recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentință nr. 158/PI din data de 22 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, s-a admis excepția lipsei calității proc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă