ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2206/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2206/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor penale penal de față constată și reține următoarele:

Prin sentința

penală 187 din 24 octombrie 2011 a Tribunalului Vrancea, în baza art. ll pct. 2

lit. a), în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea

inculpatului D.C.l. pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 din O.G. nr.

195/2002 republicată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul Parchetului de

pe lângă Tribunalul Vrancea cu nr. 2805/P/2010 din 29 martie 2011, s-a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului

D.C.l. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că la data de 11 decembrie 210, în

jurul orelor 0,00 a condus autoturismul marca O.T. pe strada Republicii din

Adjud, județul Vrancea, având o alcoolemie de l,45 %o.

Această cauză a

fost înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 1545/91/2011, competența

instanței fiind atrasă de calitatea inculpatului, de agent de poliție în cadrul

Postului de poliție Păunești.

Inculpatul,

fiind audiat, declară că în seara de 10 decembrie 2010, a consumat aproximativ

200 ml vin, împreună cu M.C. și C.C., că în jurul orelor 00,00, a condus

autoturismul său aprox. 200 m spre o stație P., împrejurare în care,

neobservând un alt autovehicul parcat dar nesemnalizat pe partea carosabilă, a

intrat în coliziune, provocând avarierea celor două autovehicule.

Inculpatul

susține că alcoolemia ce i-a fost stabilită este mult prea mare, că i s-a

comunicat valoarea alcoolemiei stabilită prin buletinul de

analiză

toxicologică, însă a văzut acel

buletin abia în arhiva Tribunalului Vrancea, prin luna aprilie 2011.

Prin apărător,

s-a susținut la termenul din 06 iunie 2011, că Buletinul de

analiză

toxicologică cu nr. 498 nu aparține

inculpatului întrucât nu corespunde sub aspectul numărului de sigiliu aplicat

pe flaconul cu sânge analizat și că recoltarea, păstrarea, transportul și

înaintarea probei de sânge s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor ordinului

Ministrului Sănătății nr. 376 din 10 aprilie 2006 pentru aprobarea Normelor

metodologice privind prelevare probelor biologice în vederea stabilirii

intoxicației etilice.

Analizând

probele administrate în cauză instanța a reținut următoarele: în data de 10

decembrie 20101, în jurul orelor 20.00, inculpatul D.C.l., însoțit de M.C. și

C.C., fiind invitați la ziua unui prieten comun, au mers la un bar din Adjud,

unde au consumat băuturi alcoolice.

În jurul orei

23.00, cei trei au plecat spre domiciliile lor, însă, pe drum au hotărât să

meargă în apartamentul inculpatului, unde au mai consumat câte un pahar cu vin.

Deoarece aveau nevoie de țigări și apă minerală, au hotărât să meargă la o

stație P. din mun. Adjud aflată la aprox. 400 m, pentru a procura produsele

menționate.

Inculpatul

D.C.l. s-a urcat la volanul autoturismului său, marca O.T. și însoțit de cei

doi prieteni, au plecat spre stația P.

După ce a

parcurs aproximativ 200 m, datorită condițiilor de trafic, carosabil alunecos

și vizibilitate redusă influențată de geamurile autoturismului puțin aburite și

lumina farurilor a două autoturisme are circulau din sens opus, inculpatul nu a

observat că pe sensul său de deplasare, pe banda de lângă acostament, se afla

parcat un TIR, și, deși a fost atenționat de către M.C., care se afla pe

scaunul din față-dreapta, a acționat sistemul de frânare, însă coliziunea celor

două autovehicule nu a putut fi evitată.

În urma

impactului a rezultat rănirea ușoară a inculpatului și a martorului M.C.

În urma

testării cu aparatul alcooltest s-a constatat la inculpatul D.C.l. o valoare de

0,69 g %o alcool pur în aerul expirat motiv pentru care acesta a fost condus la

Spitalul Municipiului Adjud unde i s-au recoltat două probe de sânge, în

vederea stabilirii alcoolemiei.

Din procesul

verbal de cercetare la fața locului întocmit de către organul de cercetare în

data de 11 decembrie 2010, procesul verbal de prelevare și buletinul de

examinare clinică rezultă că la recoltarea probelor biologice de la inculpat

s-a folosit trusa standard prevăzută de dispozițiile Normelor Metodologice

aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 374 din 10 aprilie 2004, cu nr.

de sigiliu 0030568.

Criticile

inculpatului cu privire la nerespectarea procedurii de prevalare a probelor

biologice nu pot fi reținute, cu excepția a două aspecte: lipsa nejustificată a

semnăturii inculpatului de pe procesu-verbal de prelevare și consemnarea

eronată a greutății inculpatului, de 90 kg, în loc de 130 trecută în buletinul

de examinare clinică.

Susținerile

inculpatului în sensul că probele biologice nu ar fi fost păstrate în mod

corespunzător la sediul Poliției, și că ar fi fost înaintate spre S.M.L.

Vrancea cu mare întârziere, ceea ce ar fi condus la vicierea stabilirii

alcoolemiei, nu pot fi reținute, fiind infirmate de probatoriul cauzei: adresa

nr. 28303 din 20 iunie 2011 a Poliției mun. Adjud și copie de pe tabelul

nominal privind predarea-primirea truselor standard la S.M.L. Vrancea, cât și

declarația martorului B.A.D. audiat la cererea inculpatului.

În buletinul de

examinare clinică semnat de inculpat se consemnează că inculpatul a consumat

bere și vin și că la toate aspectele examinate, culoarea feței, nistagmus

lateralizat, manifestări neurologice și psihice se constată stări de

normalitate, concluzionându-se că inculpatul „nu pare sub influența alcoolului”.

Din buletinul

de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 498, întocmit de S.M.L. Vrancea pentru

inculpatul D.C.l., rezultă că proba de sânge a fost predată în data de 11

decembrie 2010, a fost primită în data de 14 decembrie 2010 și a fost

prelucrată în data de 15 decembrie 2010. Se mai precizează că sigiliul probei

era intact și avea nr. 0030565, cu toate că din celelalte înscrisuri,

menționate mai-sus rezultă că proba de sânge prelevată de la inculpat avea alt

număr de sigiliu, respectiv - 0030568.

În aceste

condiții se creează o insurmontabilă incertitudine cu privire la proba de sânge

prelucrată în vederea stabilirii alcoolemiei inculpatului și implicit, cu

privire la alcoolemia stabilită pentru inculpat prin buletinul de analiză

toxicologică-alcoolemie nr. 498 emis de S.M.L. Vrancea.

Pentru aceste

motive această probă nu a fost reținută de către instanță. Prin urmare, în

cauză s-a dovedit, cu certitudine, prin: procesul verbal de cercetare la fața

locului, planșele foto, fișa obținută la testări prin metoda „D.A. - 8510RO”,

buletinul de examinare clinică; declarațiile martorilor M.C. și M.R., toate

acestea coroborate cu declarațiile inculpatului date în timpul procesului penal

că în seara zilei de 10 decembrie 2010 inculpatul a consumat băuturi alcoolice,

după care în jurul orelor 24.00, fiind sub influenta băuturilor alcoolice a

condus propriul autoturism pe un drum public aproximativ 200 m, provocând un

accident de circulație fără consecințe grave.

Cu toate

acestea, instanța a apreciat că un element esențial al laturii obiective pentru

infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

republicată, respectiv, existența uni îmbibații alcoolice de peste 0.80 g %o I

alcool pur în sânge, nu a fost dovedit, cu certitudine, în cauză.

Pentru aceste

considerente, instanța a dispus în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și

art. 10 lit. d) C. proc. pen, achitarea inculpatului D.C.l. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea,

criticând-o pe motive de nelegalitate.

Prin apelul

promovat, Parchetul a susținut că instanța de fond a dispus în mod eronat

achitarea inculpatului D.C.l., conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

S-a mai arătat

că neconcordanța a existat între numerele sigiliului probei de sânge prelevate

la data de 11 decembrie 2010, respectiv menționarea numărului 0030565 pentru

trusa standard a reprezentat o eroare de dactilografiere.

În susținerea

apelului, s-a mai arătat că inculpatul a fost testat cu fiola alcooletst,

înregistrându-se o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, în faza

urmăririi penale a recunoscut comiterea faptei, a arătat că nu are probe de

solicitat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, însă în faza

cercetării judecătorești a revenit asupra declarațiilor date.

Parchetul de pe

lângă Tribunalul Vrancea a solicitat desființarea sentinței penale apelate și

în rejudecare condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Prin decizia

penală nr. 71/ A din 26 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Vrancea.

A fost

desființată sentința penală 187 din 24 octombrie 2011 a Tribunalului Vrancea și

în rejudecare:

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) în referire la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen.,

raportat la art. 18

1

C. pen., a achitat pe inculpatul D.C.l., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002

republicată.

În baza art. 18

1

alin. (3) și art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului sancțiunea

administrativă cu amenda în cuantum de 1.000 lei.

În baza art.

192 alin. (l) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate cu

soluționarea cauzei la fond.

În baza art.

192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

cauzei în apel au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța aceasta decizie

Curtea a constatat următoarele: Inculpatul a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002

republicată, constând în aceea că la data de 11 decembrie 2010 (în jurul orelor

24.00) a condus autoturismul marca O.T., pe strada Republicii din Adjud, având

o alcoolemie de l,45 %o.

Pe parcursul

urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine sinceră recunoscând și regretând

fapta comisă.

Inculpatul a

arătat că la data de 10 decembrie 2012, în jurul orei 20.00 a fost împreună cu

alte două persoane la un bar unde au consumat două beri și trei sticle cu vin.

A mai declarat

inculpatul că în jurul orelor 23.00 a plecat din bar, după care a mers împreună

cu numitul C.C., acasă unde au mai consumat câte un pahar cu vin, în jurul

orelor 24.00 s-au hotărât să meargă la un P. pentru a cumpăra țigări și apă,

sens în care a condus autoturismul marca O.T.

Cu ocazia

audierii la instanța de fond, inculpatul a revenit asupra declarațiilor date în

faza urmăririi penale, încercând să minimalizeze cantitatea de alcool

consumată, prezentând totodată o altă modalitate de producere a impactului cu

semiremorca marca K., tractată de autocarul marca M.A.N.

Imediat după

incidentul produs inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o

alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe baza

analizelor biologice s-a stabilit că inculpatul prezenta o alcoolemie de l,45g

%o (prima probă), respectiv 1,35 g %o ( la cea de-a doua probă).

Instanța de

fond a dispus achitarea inculpatului (conform art. 10 lit. d) C. proc. pen.)

reținând că s-a creat o insurmontabilă incertitudine cu privire la proba de

sânge prelucrată în vederea stabilirii alcoolemiei și implicit cu privire la

alcoolemia stabilită prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 498

emis de S.M.L. Vrancea.

Pentru cele

arătate mai sus, instanța de fond a avut în vedere în principal împrejurarea că

sigiliul probei avea nr. 0030565, conform buletinului de analiză, cu toate că

din celelalte înscrisuri (proces-verbal de prelevare, buletin de examinare

clinică, tabelul nominal privind predarea-primirea truselor standard la S.M.L.

Vrancea) rezultă că proba de sânge prelevată de la inculpat avea alt număr de

sigiliu, respectiv 0030568.

S-a considerat

că aspectul invocat de inculpat în favoarea sa și primit drept favorabil de

către prima instanță nu este în măsură să justifice, în mod singular, prin

nesocotirea celorlalte probatorii, soluția de achitare dispusă în baza art. 10

lit. d) C. proc. pen.

În concret,

neconcordanța dintre numerele de sigilii de probe biologice ce apar în procesul

verbal de prelevare, buletinul de examinare clinică, respectiv buletinul de

analiză toxicologică-alcoolemie nu poate sta la baza concluziei că ar lipsi

unul din elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87

alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

S-a apreciat că

mențiunea numărului de sigiliu-0030565 din buletinul de

analiză

toxicologică, alcoolemie nr. 498, în condițiile în care

din restul actelor ce au stat la baza stabilirii alcoolemiei, rezultă ca și

număr de sigiliu-0030568 reprezintă în fapt o eroare materială.

Astfel, s-a

considerat că doar invocarea respectivei contradicții existente între numerele

sigiliului nu justifică soluția de achitare adoptată de prima instanță.

În concret, nu

a existat o justificare juridică în baza căreia se putea înlătura restul materialului

probator din care rezultă existența faptei și împrejurarea că aceasta prezenta

toate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (l)

din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

Nu trebuie

omisă împrejurarea că în procesul verbal de prezentare a materialului de

urmărire penală din 24 martie 2011 inculpatul a declarat că recunoaște și

regretă fapta comisă, precizând că nu are alte probe de solicitat și nici

cereri de formulat.

Rezultă astfel,

că la acel moment, inculpatul nu a înțeles să speculeze contradicția vizând

numărul sigiliului, și mai mult nu a contestat gradul de alcoolemie stabilit pe

baza analizei toxicologice.

Împrejurarea că

inculpatul nu a semnat procesul verbal de prelevare (anexa 2) în condițiile în

care semnătura acestuia se regăsește în buletinul de examinare clinică (anexa

3) nu poate avea drept consecință nelegalitatea probei vizând stabilirea

alcoolemiei.

Față de cele de

mai sus se consideră că nu se impune achitarea inculpatului conform art. ll

pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Se apreciază

însă, că fapta reținută în sarcina inculpatului nu prezintă gradul de pericol

social al unei infracțiuni.

Conform art. 18

1

alin. (l) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală,

dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin

conținutul ei concret,fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă

gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Conform art. 18

1

alin. (2) C. pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social se

ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul

urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau

care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Având în vedere

actele și lucrările dosarului constatăm că în speță sunt incidente dispozițiile

art. 18

1

C. pen., motivat de următoarele considerente:

- activitatea

desfășurată de inculpat, în sensul conducerii autoturismului, după ce în

prealabil a consumat băuturi alcoolice, pe o distanță mică de drum, în jurul

orelor 24.00, când nu exista un trafic intens nu prezintă o gravitate deosebit

de ridicată.

- pe parcursul

urmăririi penale inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, recunoscând și

regretând fapta comisă.

- inculpatul

s-a prezentat în fața instanțelor de judecată cu ocazia soluționării cauzei la

fond și în apel;

- inculpatul

s-a aflat la primul impact cu legea penală, este angajat ca agent de poliție în

cadrul P.P. Păunești-județ Vrancea, anterior comiterii faptei, inculpatul a

avut un comportament demn în societate și de asemenea a manifestat o conduită

ireproșabilă pe linie profesională.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați

și inculpatul D.C.l.

Parchetul de pe Lângă Curtea De Apel Galați

a invocat ca și caz de

casare dispozițiile

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului

formulat, casarea deciziei recurate și în raport de probele existente

condamnarea inculpatului, întrucât soluția de achitare se bazează pe o analiză

greșită a probelor care atestă existența gradului de pericol social al faptei

pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

Apărătorul

inculpatului D.C.l. deși a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 17

2

și 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea

recursului și menținerea hotărârii de achitare pronunțată de prima instanță în

susținerea recursului și-a formulat apărările doar pe pct. 18.

Înalta Curte,

analizând recursurile formulate prin prisma cazurilor de casare invocate,

apreciază, ca nefondate, recursurile pentru considerentele ce vor fi expuse:

Cu privire la

incidența dispozițiilor art. 385

9

pct. 18, în recursul inculpatului,

în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt și că situația de fapt reținută

de instanța de apel nu este conformă cu mijloacele de probă administrate în

cauză și nu rezultă în nici un mod vinovăția sa, sau datele reținute cu privire

la fapta sau nu sunt conforme cu realitatea, precum și raportat la recursul

parchetului în sensul că probele existente impun condamnarea inculpatului,

întrucât soluția de achitare se bazează pe o analiză greșită a probelor care

atestă existența gradului de pericol social al faptei pentru care a fost trimis

în judecată inculpatul, Înalta Curte apreciază că nu-și găsesc aplicabilitatea

în raport de următoarele considerente:

Caracterul

penal al faptei este înlăturat dacă fapta concretă nu prezintă gradul de

pericol necesar al unei infracțiuni.

Pericolul

social al infracțiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul

incriminării faptei trebuie să existe, să se verifice prin fiecare faptă

săvârșită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracțiune.

Este posibil ca

în concret fapta săvârșită, deși formal să îndeplinească toate trăsăturile

pentru a fi caracterizată ca infracțiune, adică este prevăzută de legea penală,

este săvârșită cu vinovăția cerută de lege, dar pericolul social să nu

evidențieze o periclitare a valorilor sociale ocrotite, să fie minim, să nu fie

suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune.

Cu alte cuvinte

este posibil, ca în concret fapta săvârșită să fie lipsită de importanță prin

pericolul social minim pe care-l prezintă, iar pentru combaterea ei, nu este necesară

aplicarea unei pedepse. În astfel de situații, când pericolul social concret al

faptei săvârșite este minim, când nu este suficient pentru a caracteriza fapta

ca infracțiune, este înlăturat caracterul infracțional al faptei și pe cale de

consecință este înlăturată și răspunderea penală. Cum însă, la incriminarea

unei fapte legiuitorul ia în considerare, printre altele, și pericolul social

ce-l reprezintă fapta, tot legiuitorul trebuie să prevadă în ce condiții fapta

concretă nu are gradul de pericol social necesar al unei infracțiuni.

În art. 18

1

C. pen., se prevede că „nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea

penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege

și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni”. Prin aceste dispoziții,

așa cum au fost expuse mai sus se stabilește pentru organul de aplicare a legii

sarcina de a stabili pe baza unor criterii legale prevăzute în art. 18

1

alin. (2) C. pen., dacă fapta săvârșită prezintă sau nu gradul de pericol

social necesar pentru caracterizarea acesteia ca infracțiune. Când pericolul

social concret nu este suficient pentru caracterizarea faptei ca infracțiune,

caracterul penal al faptei este înlăturat, iar făptuitorului i se aplică o

sancțiune cu caracter administrativ prevăzută de art. 91 C. pen.

Fapta prevăzută

de legea penală care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, potrivit

art. 18

1

C. pen., este o faptă lipsită în mod vădit de importanță,

concluzie ce rezultă din atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de legea

penală și din conținutul ei concret.

Așadar, fapta

prevăzută de legea penală lipsită de pericol social are ca trăsături

caracteristice o atingere minimă adusă

valorii

sociale ocrotite penalicește și prin aceasta reliefează o lipsă vădită de

importanță.

Instituția

prevăzută în art. 18

1

C. pen., are un caracter general, în sensul că

este aplicabilă în principiu în cazul tuturor faptelor prevăzute de legea

penală indiferent de natura lor și de pedeapsa prevăzută pentru ele.

Înlăturarea

caracterului penal al faptei prevăzute de legea penală ca urmare a constatării

lipsei de pericol social concret are loc cu îndeplinirea condițiilor prevăzute

de lege.

Prevederea

condițiilor în care o faptă prevăzută de legea penală nu are caracter penal

asigură cadrul legal în care organele de aplicare a legii penale evaluează

pericolul social concret cu evitarea arbitrariului, subiectivismului,

abuzurilor.

La stabilirea,

în concret a gradului de pericol social, potrivit dispozițiilor art. 18

1

alin. (2) C. pen., se ține seama de: modul și mijloacele de săvârșire a faptei,

de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în care fapta a fost comisă,

de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana și conduita

făptuitorului.

Criteriile

prevăzute în lege se folosesc împreună pentru a stabili gradul de pericol

social al faptei comise și necesitatea ori inutilitatea pedepsei în cazul

concret.

Modul și

mijloacele de săvârșire pot reliefa un pericol social concret suficient pentru

a caracteriza fapta ca infracțiune, când au fost folosite mijloacele de

săvârșire periculoase (explozii, otrăvirea apei ori a alimentelor care urmează

să fie servite mai multor persoane) ori prin numărul mare de acte comise.

După scopul

urmărit de făptuitor pericolul social poate fi scăzut când fapta a fost comisă

pentru satisfacerea unei trebuințe (cumpărarea unui medicament pentru cineva

bolnav din familie cu banii sustrași din gestiune). Când infracțiunea a fost

comisă pentru înlesnirea ori acoperirea altei infracțiuni, pericolul social de

data aceasta este ridicat și suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune.

împrejurările

în care fapta a fost comisă sunt relevante pentru cunoașterea pericolului

social al acesteia și al periculozității făptuitorului. Dacă fapta a fost

comisă în împrejurări agravante (noaptea ori profitând de situația creată de o

calamitate, pericolul social este ridicat, iar fapta poate fi infracțiune.

Dimpotrivă fapta comisă în împrejurări nefavorabile pentru făptuitor (o

suferință, starea de ebrietate în care a ajuns întâmplător etc.) pot reliefa un

pericol social scăzut.

După urmarea

produsă sau care s-ar fi putut produce. Când prin faptă s-a produs un

prejudiciu foarte mic, fapta după acest criteriu nu are pericolul social

suficient al unei infracțiuni. Dacă prin faptă s-ar fi putut produce prejudicii

mari, fapta are pericolul social al unei infracțiuni.

Persoana și

conduita făptuitorului este examinată de asemenea pentru a stabili gradul de

pericol social al faptei comise de acesta. Se ține seama fără îndoială de

atitudinea făptuitorului înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea acesteia,

de antecedentele penale, de orice circumstanțe personale ale acestuia.

Ori, pornind de

la aceste criterii, obligatorii pentru instanța în aprecierea gradului de pericol

social concret al faptei, Înalta Curte apreciază ca aceste dispoziții se

regăsesc în situația de fapt reținută in sarcina inculpatului si probată pe

deplin așa încât solicitarea parchetului de condamnarea inculpatului sau a

inculpatului de menținerea soluției de achitare astfel cum a fost dispusă de

instanța de fond este una netemeinică și nu se impunea din întreaga economie a

actelor și lucrărilor dosarului.

Conduita

socială buna invocată în apărare de către inculpat prin apărător, de asemenea,

este justificata; in favoarea inculpatului pledează un întreg lanț de

circumstanțe reale și personale care susțin însă soluția de achitare dispusă de

instanța de apel și nu cea solicitată de inculpat.

Individualizarea

pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte,

atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin punctul

de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului. În această manieră se

realizează și scopul pedepsei,cel de prevenție generală și specială.

Cu atât mai

mult în cazul infracțiunilor comise de persoane care au o anumită calitate, cum

este cazul și în speța de față, trebuie avute în vedere în egală măsură

persoana infractorului și respective, reintegrarea și reeducarea sa socială,

cât și dimensiunea fenomenului infracțional și așteptările societății față de

mecanismul justiției penale pentru a realiza o proporționalitate reală între

cele două aspecte, pentru că nu ideea aplicării unor pedepse exemplare cu efect

intimidant este cea care dă valoare procesului în sine, ci aplicarea unor

pedepse juste, echitabile atât pentru inculpat cât și pentru societate.

Analiza

criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., este obligatorie

și trebuie făcută cumulativ, având în vedere faptul că primele două criterii, dispozițiile

Părții generale ale Codului penal și limitele de pedeapsă fixate în partea

specială a acestuia, vizează legalitatea operațiunilor de individualizare

judiciară, astfel încât trebuie insistat deopotrivă și asupra celorlalte

criterii și anume gravitatea faptei săvârșite, persoana făptuitorului și

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de

pericol social al faptei săvârșite nu trebuie analizat în detrimentul

celorlalte criterii de individualizare, iar simpla constatare a gradului de

pericol social generic crescut al unei infracțiuni nu trebuie să reprezinte o

motivare a mecanismului de individualizare judiciară a pedepsei ce urmează să

fie aplicată, ci impune obligația analizării gradului de pericol social concret

alături de analiza celorlalte criterii de individualizare.

Pentru a se putea

aprecia în mod concret gravitatea faptei și pentru a se realiza o justă

individualizare a pedepsei este necesar a se raporta fapta dedusă judecății la

sistemul general de valori acceptat de societate și care ar trebui să se

reflecte în hotărârea pronunțată. De asemenea, este important a se analiza

conținutul concret al faptei, acțiunea sau inacțiunea concretă, mijloacele

folosite, urmarea imediată și în egală măsură caracterul și importanța

obiectului infracțiunii, caracterul și importanța urmărilor acesteia

.prejudicial efectiv produs care trebuie să se reflecte în conținutul hotărârii

judecătorești evaluarea gravității faptei nu se poate realiza în absența unei

analize serioase a vinovăției infractorului, a atitudinii psihice a acestuia

față de fapta comisă și urmările produse.

În speță,

inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, constând în aceea că la

data de 11 decembrie 2010 (în jurul orelor 24.00) a condus autoturismul marca O.T.,

pe strada Republicii din Adjud, având o alcoolemie de l,45 %o.

Probele

administrate în cauză atestă neechivoc faptul că inculpatul, la data de 10

decembrie 2012, în jurul orei 20,00, a fost împreună cu alte două persoane la

un bar unde au consumat două beri și trei sticle cu vin, aspect recunoscut

practic și de acesta, faptul că ulterior a revenit asupra declarațiilor date în

faza urmăririi penale încercând să minimalizeze cantitatea de alcool consumată,

prezentând totodată o altă modalitate de producere a impactului cu semiremorca

marca Koegel, tractată de autocarul marca M.A.N. nu duce ia înlăturarea

vinovăției sale.

Neconcordanțele

invocate de inculpat ca temei al achitării sale (pe motivul că dubiile

existente în cauză îi profită) în sensul că mențiunea numărului de

sigiliu-0030565 din buletinul de analiză toxicologică, alcoolemie nr. 498, în

condițiile în care din restul actelor ce au stat la baza stabilirii

alcoolemiei, rezultă ca și număr de sigiliu-0030568 reprezintă în fapt o eroare

materială așa cum corect a apreciat și instanța de apel și nu justifică soluția

de achitare adoptată de prima instanță după cum nu justifică nici condamnarea

acestuia în raport de faptul că nu au fost apreciate corect probele.

Mai mult decât

atât, în procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din 24

martie 2011 inculpatul a declarat că recunoaște și regretă fapta comisă,

precizând că nu are alte probe de solicitat și nici cereri de formulat.

Totodată,

trebuie relevat și faptul că activitatea desfășurată de inculpat, în sensul

conducerii autoturismului, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice,

pe o distanță mică de drum, în jurul orelor 24.00, când nu exista un trafic

intens nu prezintă o gravitate deosebit de ridicată așa încât nici sub acest

aspect nu poate fi vorba despre o apreciere greșită a probelor în sensul celor

susținute de parchet.

În raport de

toate aspectele arătate, Înalta Curte apreciază că în cauză instanța de apel a

ținut seama în mod corect la aprecierea gravitatății concrete a faptei de

mobilul și scopul acesteia, precum și de finalitatea faptei respectiv fără a

nega sau minimaliza gradul de pericol social concret al faptei prin prisma

calității deținută de inculpat și a modalității și mijloacelor concrete de

săvârșire a luat în considerare și circumstanțele reale și personale ale

acestuia care susțin aplicarea dispozițiilor art. 18 C. pen.

Persoana

infractorului care reprezintă un alt criteriu de individualizare judiciară a

pedepselor care trebuie să corespundă și să fie adecvate și proporționale față

de fiecare inculpat,raportat la periculozitatea socială a acestuia și

trăsăturile sale specifice care îi definesc personalitatea și care alcătuiesc

practic cumulul de circumstanțe care nu pot fi ignorate,circumstanțe care

trebuie acordate în considerarea persoanei sale și din altă

perspectivă,respectiv calitatea sa de agent de poliție, conduită profesională

bună anterior comiterii faptei și un comportament riguros și ireproșabil,

compatibil cu atribuțiile și rolul său în ocrotirea ordinii de drept și care nu

trebuie minimizate în alegerea sancțiunii ce corect a fost aplicată; astfel

încât soluția de achitarea a acestuia întrucât fapta nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni este una justă de natură să fundamenteze

proporționalitatea între scopul reeducării inculpatului prin caracterul

retributiv al pedepsei aplicate și așteptările societății față de actul de

justiție realizat sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, motivele

invocate de recurenți fiind nefondate, Înalta Curte urmează a le respinge în

consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați

și inculpatul D.C.l. împotriva deciziei penale nr. 71/ A din 26 martie 2012 a

Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 22 iunie 2012.