ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2206/2012

Asupra recursurilor penale penal de față constată și reține următoarele: Prin sentința penală 187 din 24 octombrie 2011 a Tribunalului Vrancea, în baza art. ll pct. 2 lit. a), în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului D.C.l. pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 din O.G. nr. 195/2002 republicată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea cu nr. 2805/P/2010 din 29 martie 2011, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D.C.l. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că la data de 11 decembrie 210, în jurul orelor 0,00 a condus autoturismul marca O.T.

pe strada Republicii din Adjud, județul Vrancea, având o alcoolemie de l,45 %o. Această cauză a fost înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 1545/91/2011, competența instanței fiind atrasă de calitatea inculpatului, de agent de poliție în cadrul Postului de poliție Păunești. Inculpatul, fiind audiat, declară că în seara de 10 decembrie 2010, a consumat aproximativ 200 ml vin, împreună cu M.C. și C.C., că în jurul orelor 00,00, a condus autoturismul său aprox. 200 m spre o stație P., împrejurare în care, neobservând un alt autovehicul parcat dar nesemnalizat pe partea carosabilă, a intrat în coliziune, provocând avarierea celor două autovehicule.

Inculpatul susține că alcoolemia ce i-a fost stabilită este mult prea mare, că i s-a comunicat valoarea alcoolemiei stabilită prin buletinul de analiză toxicologică, însă a văzut acel buletin abia în arhiva Tribunalului Vrancea, prin luna aprilie 2011. Prin apărător, s-a susținut la termenul din 06 iunie 2011, că Buletinul de analiză toxicologică cu nr. 498 nu aparține inculpatului întrucât nu corespunde sub aspectul numărului de sigiliu aplicat pe flaconul cu sânge analizat și că recoltarea, păstrarea, transportul și înaintarea probei de sânge s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor ordinului Ministrului Sănătății nr. 376 din 10 aprilie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prelevare probelor biologice în vederea stabilirii intoxicației etilice.

Analizând probele administrate în cauză instanța a reținut următoarele: în data de 10 decembrie 20101, în jurul orelor 20.00, inculpatul D.C.l., însoțit de M.C. și C.C., fiind invitați la ziua unui prieten comun, au mers la un bar din Adjud, unde au consumat băuturi alcoolice. În jurul orei 23.00, cei trei au plecat spre domiciliile lor, însă, pe drum au hotărât să meargă în apartamentul inculpatului, unde au mai consumat câte un pahar cu vin. Deoarece aveau nevoie de țigări și apă minerală, au hotărât să meargă la o stație P. din mun. Adjud aflată la aprox. 400 m, pentru a procura produsele menționate. Inculpatul D.C.l. s-a urcat la volanul autoturismului său, marca O.T.

și însoțit de cei doi prieteni, au plecat spre stația P. După ce a parcurs aproximativ 200 m, datorită condițiilor de trafic, carosabil alunecos și vizibilitate redusă influențată de geamurile autoturismului puțin aburite și lumina farurilor a două autoturisme are circulau din sens opus, inculpatul nu a observat că pe sensul său de deplasare, pe banda de lângă acostament, se afla parcat un TIR, și, deși a fost atenționat de către M.C., care se afla pe scaunul din față-dreapta, a acționat sistemul de frânare, însă coliziunea celor două autovehicule nu a putut fi evitată. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a inculpatului și a martorului M.C. În urma testării cu aparatul alcooltest s-a constatat la inculpatul D.C.l.

o valoare de 0,69 g %o alcool pur în aerul expirat motiv pentru care acesta a fost condus la Spitalul Municipiului Adjud unde i s-au recoltat două probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Din procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de către organul de cercetare în data de 11 decembrie 2010, procesul verbal de prelevare și buletinul de examinare clinică rezultă că la recoltarea probelor biologice de la inculpat s-a folosit trusa standard prevăzută de dispozițiile Normelor Metodologice aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 374 din 10 aprilie 2004, cu nr. de sigiliu 0030568. Criticile inculpatului cu privire la nerespectarea procedurii de prevalare a probelor biologice nu pot fi reținute, cu excepția a două aspecte: lipsa nejustificată a semnăturii inculpatului de pe procesu-verbal de prelevare și consemnarea eronată a greutății inculpatului, de 90 kg, în loc de 130 trecută în buletinul de examinare clinică.

Susținerile inculpatului în sensul că probele biologice nu ar fi fost păstrate în mod corespunzător la sediul Poliției, și că ar fi fost înaintate spre S.M.L. Vrancea cu mare întârziere, ceea ce ar fi condus la vicierea stabilirii alcoolemiei, nu pot fi reținute, fiind infirmate de probatoriul cauzei: adresa nr. 28303 din 20 iunie 2011 a Poliției mun. Adjud și copie de pe tabelul nominal privind predarea-primirea truselor standard la S.M.L. Vrancea, cât și declarația martorului B.A.D. audiat la cererea inculpatului. În buletinul de examinare clinică semnat de inculpat se consemnează că inculpatul a consumat bere și vin și că la toate aspectele examinate, culoarea feței, nistagmus lateralizat, manifestări neurologice și psihice se constată stări de normalitate, concluzionându-se că inculpatul „nu pare sub influența alcoolului”.

Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 498, întocmit de S.M.L. Vrancea pentru inculpatul D.C.l., rezultă că proba de sânge a fost predată în data de 11 decembrie 2010, a fost primită în data de 14 decembrie 2010 și a fost prelucrată în data de 15 decembrie 2010. Se mai precizează că sigiliul probei era intact și avea nr. 0030565, cu toate că din celelalte înscrisuri, menționate mai-sus rezultă că proba de sânge prelevată de la inculpat avea alt număr de sigiliu, respectiv - 0030568. În aceste condiții se creează o insurmontabilă incertitudine cu privire la proba de sânge prelucrată în vederea stabilirii alcoolemiei inculpatului și implicit, cu privire la alcoolemia stabilită pentru inculpat prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 498 emis de S.M.L.

Vrancea. Pentru aceste motive această probă nu a fost reținută de către instanță. Prin urmare, în cauză s-a dovedit, cu certitudine, prin: procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, fișa obținută la testări prin metoda „D.A. - 8510RO”, buletinul de examinare clinică; declarațiile martorilor M.C. și M.R., toate acestea coroborate cu declarațiile inculpatului date în timpul procesului penal că în seara zilei de 10 decembrie 2010 inculpatul a consumat băuturi alcoolice, după care în jurul orelor 24.00, fiind sub influenta băuturilor alcoolice a condus propriul autoturism pe un drum public aproximativ 200 m, provocând un accident de circulație fără consecințe grave. Cu toate acestea, instanța a apreciat că un element esențial al laturii obiective pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002 republicată, respectiv, existența uni îmbibații alcoolice de peste 0.80 g %o I alcool pur în sânge, nu a fost dovedit, cu certitudine, în cauză. Pentru aceste considerente, instanța a dispus în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen, achitarea inculpatului D.C.l. pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, criticând-o pe motive de nelegalitate. Prin apelul promovat, Parchetul a susținut că instanța de fond a dispus în mod eronat achitarea inculpatului D.C.l., conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 din O.U.G.

nr. 195/2002 republicată. S-a mai arătat că neconcordanța a existat între numerele sigiliului probei de sânge prelevate la data de 11 decembrie 2010, respectiv menționarea numărului 0030565 pentru trusa standard a reprezentat o eroare de dactilografiere. În susținerea apelului, s-a mai arătat că inculpatul a fost testat cu fiola alcooletst, înregistrându-se o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, în faza urmăririi penale a recunoscut comiterea faptei, a arătat că nu are probe de solicitat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, însă în faza cercetării judecătorești a revenit asupra declarațiilor date. Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a solicitat desființarea sentinței penale apelate și în rejudecare condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (l) din O.U.G.

nr. 195/2002, republicată. Prin decizia penală nr. 71/ A din 26 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. A fost desființată sentința penală 187 din 24 octombrie 2011 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare: În baza art. 11 pct. 2 lit. b) în referire la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., raportat la art. 18 1 C. pen., a achitat pe inculpatul D.C.l., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. În baza art. 18 1 alin. (3) și art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă cu amenda în cuantum de 1.000 lei.

În baza art. 192 alin. (l) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate cu soluționarea cauzei la fond. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei în apel au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța aceasta decizie Curtea a constatat următoarele: Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, constând în aceea că la data de 11 decembrie 2010 (în jurul orelor 24.00) a condus autoturismul marca O.T., pe strada Republicii din Adjud, având o alcoolemie de l,45 %o.

Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine sinceră recunoscând și regretând fapta comisă. Inculpatul a arătat că la data de 10 decembrie 2012, în jurul orei 20.00 a fost împreună cu alte două persoane la un bar unde au consumat două beri și trei sticle cu vin. A mai declarat inculpatul că în jurul orelor 23.00 a plecat din bar, după care a mers împreună cu numitul C.C., acasă unde au mai consumat câte un pahar cu vin, în jurul orelor 24.00 s-au hotărât să meargă la un P. pentru a cumpăra țigări și apă, sens în care a condus autoturismul marca O.T. Cu ocazia audierii la instanța de fond, inculpatul a revenit asupra declarațiilor date în faza urmăririi penale, încercând să minimalizeze cantitatea de alcool consumată, prezentând totodată o altă modalitate de producere a impactului cu semiremorca marca K., tractată de autocarul marca M.A.N.

Imediat după incidentul produs inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe baza analizelor biologice s-a stabilit că inculpatul prezenta o alcoolemie de l,45g %o (prima probă), respectiv 1,35 g %o ( la cea de-a doua probă). Instanța de fond a dispus achitarea inculpatului (conform art. 10 lit. d) C. proc. pen.) reținând că s-a creat o insurmontabilă incertitudine cu privire la proba de sânge prelucrată în vederea stabilirii alcoolemiei și implicit cu privire la alcoolemia stabilită prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 498 emis de S.M.L. Vrancea. Pentru cele arătate mai sus, instanța de fond a avut în vedere în principal împrejurarea că sigiliul probei avea nr. 0030565, conform buletinului de analiză, cu toate că din celelalte înscrisuri (proces-verbal de prelevare, buletin de examinare clinică, tabelul nominal privind predarea-primirea truselor standard la S.M.L.

Vrancea) rezultă că proba de sânge prelevată de la inculpat avea alt număr de sigiliu, respectiv 0030568. S-a considerat că aspectul invocat de inculpat în favoarea sa și primit drept favorabil de către prima instanță nu este în măsură să justifice, în mod singular, prin nesocotirea celorlalte probatorii, soluția de achitare dispusă în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. În concret, neconcordanța dintre numerele de sigilii de probe biologice ce apar în procesul verbal de prelevare, buletinul de examinare clinică, respectiv buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nu poate sta la baza concluziei că ar lipsi unul din elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (l) din O.U.G.

nr. 195/2002 republicată. S-a apreciat că mențiunea numărului de sigiliu-0030565 din buletinul de analiză toxicologică, alcoolemie nr. 498, în condițiile în care din restul actelor ce au stat la baza stabilirii alcoolemiei, rezultă ca și număr de sigiliu-0030568 reprezintă în fapt o eroare materială. Astfel, s-a considerat că doar invocarea respectivei contradicții existente între numerele sigiliului nu justifică soluția de achitare adoptată de prima instanță. În concret, nu a existat o justificare juridică în baza căreia se putea înlătura restul materialului probator din care rezultă existența faptei și împrejurarea că aceasta prezenta toate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (l) din O.U.G.

nr. 195/2002 republicată. Nu trebuie omisă împrejurarea că în procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din 24 martie 2011 inculpatul a declarat că recunoaște și regretă fapta comisă, precizând că nu are alte probe de solicitat și nici cereri de formulat. Rezultă astfel, că la acel moment, inculpatul nu a înțeles să speculeze contradicția vizând numărul sigiliului, și mai mult nu a contestat gradul de alcoolemie stabilit pe baza analizei toxicologice. Împrejurarea că inculpatul nu a semnat procesul verbal de prelevare (anexa 2) în condițiile în care semnătura acestuia se regăsește în buletinul de examinare clinică (anexa 3) nu poate avea drept consecință nelegalitatea probei vizând stabilirea alcoolemiei.

Față de cele de mai sus se consideră că nu se impune achitarea inculpatului conform art. ll pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Se apreciază însă, că fapta reținută în sarcina inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Conform art. 18 1 alin. (l) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret,fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Conform art. 18 1 alin. (2) C. pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Având în vedere actele și lucrările dosarului constatăm că în speță sunt incidente dispozițiile art. 18 1 C. pen., motivat de următoarele considerente: - activitatea desfășurată de inculpat, în sensul conducerii autoturismului, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, pe o distanță mică de drum, în jurul orelor 24.00, când nu exista un trafic intens nu prezintă o gravitate deosebit de ridicată. - pe parcursul urmăririi penale inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă. - inculpatul s-a prezentat în fața instanțelor de judecată cu ocazia soluționării cauzei la fond și în apel; - inculpatul s-a aflat la primul impact cu legea penală, este angajat ca agent de poliție în cadrul P.P.

Păunești-județ Vrancea, anterior comiterii faptei, inculpatul a avut un comportament demn în societate și de asemenea a manifestat o conduită ireproșabilă pe linie profesională. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul D.C.l. Parchetul de pe Lângă Curtea De Apel Galați a invocat ca și caz de casare dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului formulat, casarea deciziei recurate și în raport de probele existente condamnarea inculpatului, întrucât soluția de achitare se bazează pe o analiză greșită a probelor care atestă existența gradului de pericol social al faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

Apărătorul inculpatului D.C.l. deși a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 17 2 și 18 C. proc. pen.

și a solicitat admiterea recursului și menținerea hotărârii de achitare pronunțată de prima instanță în susținerea recursului și-a formulat apărările doar pe pct. 18. Înalta Curte, analizând recursurile formulate prin prisma cazurilor de casare invocate, apreciază, ca nefondate, recursurile pentru considerentele ce vor fi expuse: Cu privire la incidența dispozițiilor art. 385 9 pct. 18, în recursul inculpatului, în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt și că situația de fapt reținută de instanța de apel nu este conformă cu mijloacele de probă administrate în cauză și nu rezultă în nici un mod vinovăția sa, sau datele reținute cu privire la fapta sau nu sunt conforme cu realitatea, precum și raportat la recursul parchetului în sensul că probele existente impun condamnarea inculpatului, întrucât soluția de achitare se bazează pe o analiză greșită a probelor care atestă existența gradului de pericol social al faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, Înalta Curte apreciază că nu-și găsesc aplicabilitatea în raport de următoarele considerente: Caracterul penal al faptei este înlăturat dacă fapta concretă nu prezintă gradul de pericol necesar al unei infracțiuni.

Pericolul social al infracțiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei trebuie să existe, să se verifice prin fiecare faptă săvârșită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracțiune. Este posibil ca în concret fapta săvârșită, deși formal să îndeplinească toate trăsăturile pentru a fi caracterizată ca infracțiune, adică este prevăzută de legea penală, este săvârșită cu vinovăția cerută de lege, dar pericolul social să nu evidențieze o periclitare a valorilor sociale ocrotite, să fie minim, să nu fie suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune. Cu alte cuvinte este posibil, ca în concret fapta săvârșită să fie lipsită de importanță prin pericolul social minim pe care-l prezintă, iar pentru combaterea ei, nu este necesară aplicarea unei pedepse.

În astfel de situații, când pericolul social concret al faptei săvârșite este minim, când nu este suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune, este înlăturat caracterul infracțional al faptei și pe cale de consecință este înlăturată și răspunderea penală. Cum însă, la incriminarea unei fapte legiuitorul ia în considerare, printre altele, și pericolul social ce-l reprezintă fapta, tot legiuitorul trebuie să prevadă în ce condiții fapta concretă nu are gradul de pericol social necesar al unei infracțiuni. În art. 18 1 C. pen., se prevede că „nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni”.

Prin aceste dispoziții, așa cum au fost expuse mai sus se stabilește pentru organul de aplicare a legii sarcina de a stabili pe baza unor criterii legale prevăzute în art. 18 1 alin. (2) C. pen., dacă fapta săvârșită prezintă sau nu gradul de pericol social necesar pentru caracterizarea acesteia ca infracțiune. Când pericolul social concret nu este suficient pentru caracterizarea faptei ca infracțiune, caracterul penal al faptei este înlăturat, iar făptuitorului i se aplică o sancțiune cu caracter administrativ prevăzută de art. 91 C. pen. Fapta prevăzută de legea penală care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, potrivit art. 18 1 C. pen., este o faptă lipsită în mod vădit de importanță, concluzie ce rezultă din atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de legea penală și din conținutul ei concret.

Așadar, fapta prevăzută de legea penală lipsită de pericol social are ca trăsături caracteristice o atingere minimă adusă valorii sociale ocrotite penalicește și prin aceasta reliefează o lipsă vădită de importanță. Instituția prevăzută în art. 18 1 C. pen., are un caracter general, în sensul că este aplicabilă în principiu în cazul tuturor faptelor prevăzute de legea penală indiferent de natura lor și de pedeapsa prevăzută pentru ele. Înlăturarea caracterului penal al faptei prevăzute de legea penală ca urmare a constatării lipsei de pericol social concret are loc cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Prevederea condițiilor în care o faptă prevăzută de legea penală nu are caracter penal asigură cadrul legal în care organele de aplicare a legii penale evaluează pericolul social concret cu evitarea arbitrariului, subiectivismului, abuzurilor.

La stabilirea, în concret a gradului de pericol social, potrivit dispozițiilor art. 18 1 alin. (2) C. pen., se ține seama de: modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana și conduita făptuitorului. Criteriile prevăzute în lege se folosesc împreună pentru a stabili gradul de pericol social al faptei comise și necesitatea ori inutilitatea pedepsei în cazul concret. Modul și mijloacele de săvârșire pot reliefa un pericol social concret suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune, când au fost folosite mijloacele de săvârșire periculoase (explozii, otrăvirea apei ori a alimentelor care urmează să fie servite mai multor persoane) ori prin numărul mare de acte comise.

După scopul urmărit de făptuitor pericolul social poate fi scăzut când fapta a fost comisă pentru satisfacerea unei trebuințe (cumpărarea unui medicament pentru cineva bolnav din familie cu banii sustrași din gestiune). Când infracțiunea a fost comisă pentru înlesnirea ori acoperirea altei infracțiuni, pericolul social de data aceasta este ridicat și suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune. împrejurările în care fapta a fost comisă sunt relevante pentru cunoașterea pericolului social al acesteia și al periculozității făptuitorului. Dacă fapta a fost comisă în împrejurări agravante (noaptea ori profitând de situația creată de o calamitate, pericolul social este ridicat, iar fapta poate fi infracțiune.

Dimpotrivă fapta comisă în împrejurări nefavorabile pentru făptuitor (o suferință, starea de ebrietate în care a ajuns întâmplător etc.) pot reliefa un pericol social scăzut. După urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. Când prin faptă s-a produs un prejudiciu foarte mic, fapta după acest criteriu nu are pericolul social suficient al unei infracțiuni. Dacă prin faptă s-ar fi putut produce prejudicii mari, fapta are pericolul social al unei infracțiuni. Persoana și conduita făptuitorului este examinată de asemenea pentru a stabili gradul de pericol social al faptei comise de acesta. Se ține seama fără îndoială de atitudinea făptuitorului înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea acesteia, de antecedentele penale, de orice circumstanțe personale ale acestuia.

Ori, pornind de la aceste criterii, obligatorii pentru instanța în aprecierea gradului de pericol social concret al faptei, Înalta Curte apreciază ca aceste dispoziții se regăsesc în situația de fapt reținută in sarcina inculpatului si probată pe deplin așa încât solicitarea parchetului de condamnarea inculpatului sau a inculpatului de menținerea soluției de achitare astfel cum a fost dispusă de instanța de fond este una netemeinică și nu se impunea din întreaga economie a actelor și lucrărilor dosarului. Conduita socială buna invocată în apărare de către inculpat prin apărător, de asemenea, este justificata; in favoarea inculpatului pledează un întreg lanț de circumstanțe reale și personale care susțin însă soluția de achitare dispusă de instanța de apel și nu cea solicitată de inculpat.

Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului. În această manieră se realizează și scopul pedepsei,cel de prevenție generală și specială. Cu atât mai mult în cazul infracțiunilor comise de persoane care au o anumită calitate, cum este cazul și în speța de față, trebuie avute în vedere în egală măsură persoana infractorului și respective, reintegrarea și reeducarea sa socială, cât și dimensiunea fenomenului infracțional și așteptările societății față de mecanismul justiției penale pentru a realiza o proporționalitate reală între cele două aspecte, pentru că nu ideea aplicării unor pedepse exemplare cu efect intimidant este cea care dă valoare procesului în sine, ci aplicarea unor pedepse juste, echitabile atât pentru inculpat cât și pentru societate.

Analiza criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., este obligatorie și trebuie făcută cumulativ, având în vedere faptul că primele două criterii, dispozițiile Părții generale ale Codului penal și limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia, vizează legalitatea operațiunilor de individualizare judiciară, astfel încât trebuie insistat deopotrivă și asupra celorlalte criterii și anume gravitatea faptei săvârșite, persoana făptuitorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol social al faptei săvârșite nu trebuie analizat în detrimentul celorlalte criterii de individualizare, iar simpla constatare a gradului de pericol social generic crescut al unei infracțiuni nu trebuie să reprezinte o motivare a mecanismului de individualizare judiciară a pedepsei ce urmează să fie aplicată, ci impune obligația analizării gradului de pericol social concret alături de analiza celorlalte criterii de individualizare. Pentru a se putea aprecia în mod concret gravitatea faptei și pentru a se realiza o justă individualizare a pedepsei este necesar a se raporta fapta dedusă judecății la sistemul general de valori acceptat de societate și care ar trebui să se reflecte în hotărârea pronunțată.

De asemenea, este important a se analiza conținutul concret al faptei, acțiunea sau inacțiunea concretă, mijloacele folosite, urmarea imediată și în egală măsură caracterul și importanța obiectului infracțiunii, caracterul și importanța urmărilor acesteia .prejudicial efectiv produs care trebuie să se reflecte în conținutul hotărârii judecătorești evaluarea gravității faptei nu se poate realiza în absența unei analize serioase a vinovăției infractorului, a atitudinii psihice a acestuia față de fapta comisă și urmările produse. În speță, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, constând în aceea că la data de 11 decembrie 2010 (în jurul orelor 24.00) a condus autoturismul marca O.T., pe strada Republicii din Adjud, având o alcoolemie de l,45 %o.

Probele administrate în cauză atestă neechivoc faptul că inculpatul, la data de 10 decembrie 2012, în jurul orei 20,00, a fost împreună cu alte două persoane la un bar unde au consumat două beri și trei sticle cu vin, aspect recunoscut practic și de acesta, faptul că ulterior a revenit asupra declarațiilor date în faza urmăririi penale încercând să minimalizeze cantitatea de alcool consumată, prezentând totodată o altă modalitate de producere a impactului cu semiremorca marca Koegel, tractată de autocarul marca M.A.N. nu duce ia înlăturarea vinovăției sale.

Neconcordanțele invocate de inculpat ca temei al achitării sale (pe motivul că dubiile existente în cauză îi profită) în sensul că mențiunea numărului de sigiliu-0030565 din buletinul de analiză toxicologică, alcoolemie nr. 498, în condițiile în care din restul actelor ce au stat la baza stabilirii alcoolemiei, rezultă ca și număr de sigiliu-0030568 reprezintă în fapt o eroare materială așa cum corect a apreciat și instanța de apel și nu justifică soluția de achitare adoptată de prima instanță după cum nu justifică nici condamnarea acestuia în raport de faptul că nu au fost apreciate corect probele. Mai mult decât atât, în procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din 24 martie 2011 inculpatul a declarat că recunoaște și regretă fapta comisă, precizând că nu are alte probe de solicitat și nici cereri de formulat.

Totodată, trebuie relevat și faptul că activitatea desfășurată de inculpat, în sensul conducerii autoturismului, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, pe o distanță mică de drum, în jurul orelor 24.00, când nu exista un trafic intens nu prezintă o gravitate deosebit de ridicată așa încât nici sub acest aspect nu poate fi vorba despre o apreciere greșită a probelor în sensul celor susținute de parchet. În raport de toate aspectele arătate, Înalta Curte apreciază că în cauză instanța de apel a ținut seama în mod corect la aprecierea gravitatății concrete a faptei de mobilul și scopul acesteia, precum și de finalitatea faptei respectiv fără a nega sau minimaliza gradul de pericol social concret al faptei prin prisma calității deținută de inculpat și a modalității și mijloacelor concrete de săvârșire a luat în considerare și circumstanțele reale și personale ale acestuia care susțin aplicarea dispozițiilor art. 18 C. pen.

Persoana infractorului care reprezintă un alt criteriu de individualizare judiciară a pedepselor care trebuie să corespundă și să fie adecvate și proporționale față de fiecare inculpat,raportat la periculozitatea socială a acestuia și trăsăturile sale specifice care îi definesc personalitatea și care alcătuiesc practic cumulul de circumstanțe care nu pot fi ignorate,circumstanțe care trebuie acordate în considerarea persoanei sale și din altă perspectivă,respectiv calitatea sa de agent de poliție, conduită profesională bună anterior comiterii faptei și un comportament riguros și ireproșabil, compatibil cu atribuțiile și rolul său în ocrotirea ordinii de drept și care nu trebuie minimizate în alegerea sancțiunii ce corect a fost aplicată; astfel încât soluția de achitarea a acestuia întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni este una justă de natură să fundamenteze proporționalitatea între scopul reeducării inculpatului prin caracterul retributiv al pedepsei aplicate și așteptările societății față de actul de justiție realizat sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, motivele invocate de recurenți fiind nefondate, Înalta Curte urmează a le respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul D.C.l. împotriva deciziei penale nr. 71/ A din 26 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2012.