ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 364/F din 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală,

în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul O.D. la pedeapsa de 1 an închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 privind aplicarea pedepsei accesorii pe durata executării pedepsei.

În baza art. 86

C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru un termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 86

C. pen. din 1969.

În baza art. 86

alin. (1) C. pen. din 1969, s-a dispus ca inculpatul să se supună pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București la datele fixate de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a dispus ca executarea pedepsei accesorii să fie suspendată pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON, cu tiltu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 50 RON, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că

prin rechizitoriul nr. 601/P/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului O.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că la data de 24 martie 2012, ora 18,30, inculpatul O.D. a condus pe drumurile publice autoturismul marca D.L. cu numărul de înmatriculare B-xxx pe DN 51, după ce anterior consumase băuturi alcoolice, având în sânge o îmbibație alcoolică de 0,93 mg/l de alcool pur în aerul expirat, iar la analiza probelor de sânge s-a constatat că a prezentat la prima probă o alcoolemie de 1,60 g‰, iar la a doua probă o alcoolemie de 1,50 g‰ și în privința căruia s-a stabilit, prin raportul de expertiză medico-legală, că a prezentat la ora conducerii autovehiculului o alcoolemie teoretică de circa 1,65 g‰.

S-a mai dispus prin rechizitoriu neînceperea urmăririi penale în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. din 1969, în ceea ce privește faptul că învinuitul O.D. s-a autoaccidentat în ziua de 24 martie 2012.

Situația de fapt reținută prin rechizitoriu a fost probată în faza de urmărire penală pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente, procese-verbale de identificare a inculpatului și planșele foto aferente, alcool test, procesul de prelevare a probelor de sânge, buletinul de examinare clinică, raportul Serviciului de Medicină Legală al județului Teleorman privind analizele de sânge, raportul de expertiză medico legală, acte medicale emise de Spitalul Județean Teleorman, procesul-verbal de redare a conținutului apelului la DAAU 112 și un CD înregistrat, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului.

În cursul cercetării judecătorești, au fost audiați inculpatul și martorii din rechizitoriu, respectiv N.T., T.L., R.T.C., M.G., S.S.M., P.D., O.M., B.G., P.G.M., P.F., M.P., P.A., B.M.A. și au fost depuse înscrisuri.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

La data de 24 martie 2012, ora 16:00, inculpatul O.D. a condus autoturismul marca D.L. cu numărul de înmatriculare B-xxx pe DN 51, după ce anterior consumase băuturi alcoolice, nu a adaptat viteza de deplasare, a pierdut controlul volanului și a intrat în derapaj, ieșind în afara drumului public, în urma impactului rezultând vătămarea sa corporală. La fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție și deoarece inculpatul emana halenă alcoolică, rezultatul testării cu aparatul Dragger fiind la ora surprinderii de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, având în sânge o îmbibație alcoolică de 0,93 mg/l de alcool pur în aerul expirat, inculpatul a fost condus la Camera de Gardă a Spitalului Alexandria, unde i s-au prelevat probe de sânge, iar la analiza probelor de sânge s-a constatat că a prezentat la prima probă, recoltată la ora 19,30 o alcoolemie de 1,60 g‰, iar la a doua probă, recoltată la ora 20,30 o alcoolemie de 1,50g‰, raportul de expertiză medico-legală concluzionând că inculpatul a prezentat la ora conducerii autovehiculului o alcoolemie teoretică de circa 1,65 ‰.

Inculpatul a negat săvârșirea faptei, declarațiile sale fiind, pe parcursul procesului penal, ușor diferite, în funcție de faza procesuală și probele care s-au administrat.

Astfel, în prima declarație dată la data de 29 iunie 2012, cu ocazia audierii de către procuror, inculpatul a arătat că în intervalul 09,00 - 17,00, cât a fost la partida de vânătoare și după, la petrecerea care se organizează uzual după astfel de partide, nu a consumat alcool și nici nu a mâncat. În jurul orei 17,00 s-a urcat la volanul autoturismului marca D.L., cu numărul de înmatriculare B-xxx și a plecat, luând de la unul dintre participanți, P.F., o sticlă de palincă de 1 litru; pe drum, din cauza denivelărilor, autoturismul s-a rostogolit, rămânând pe roți, inculpatul reușind să iasă, a sunat poliția și din cauza uscăciunii gurii a băut jumătate din sticla de palincă, fără a-și da seama, doar după consum realizând că a băut palincă. Deoarece a constatat că a suferit vătămări și fiind observat de un trecător, a sunat și ambulanța. Deplasându-se la spital a fost testat și cu aparatul etilotest și i-au fost prelevate și probe de sânge.

La momentul reaudierii din data de 15 octombrie 2012, inculpatul a arătat că, de fapt, a consumat jumătate de lichid dintr-o sticlă de 500 de ml ce conținea palincă, și nu dintr-o sticlă de 1.000 de ml, susținere pe care a menținut-o și în fața instanței de judecată, când arătat că a fost chiar surprins să constate că lichidul din care a băut era de fapt alcool.

Curtea de Apel București, referitor la declarațiile inculpatului, a avut în vedere că acesta a încercat să arate că nu a consumat alcool anterior conducerii autoturismului, ci doar după, înțelegând că nu poate contesta consumul efectiv de alcool față de probele evidente, cu caracter științific, care atestă fără nici o urmă de îndoială, faptul că a consumat alcool, iar revenirea asupra cantității consumate a fost determinată doar de împrejurarea arătată în raportul de constatare medico legală referitoare la consecințele ingerării rapide, așa cum a declarat inculpatul inițial, a unei cantități de 500 de ml de palincă, respectiv instalarea comei alcoolice. Or, față de această mențiune, inculpatul a revenit și a menționat că de fapt a băut jumătate dintr-o sticlă de 500 de ml de alcool, nu dintr-o sticlă de 1 litru.

Instanța de fond nu a putut ignora nici împrejurarea că prin conduita sa, inculpatul a împiedicat orice posibilitate de a se verifica ce cantitate de alcool a consumat față de faptul că a aruncat sticla, susținerea sa, în sensul că din cauza situației în care s-a aflat și a vătămărilor a aruncat sticla, neputând fi reținută, pe de o parte având în vedere că inculpatul cunoștea, chiar și în situația accidentului suferit și poate chiar cu atât mai mult, că se păstrează orice dovezi care ar putea fi relevante în cauză, înțelegând consecințele unei asemenea conduite, pe de altă parte reținând că în sticla respectivă se mai afla jumătate de conținut, orice și oricât ar fi fost acesta, de vreme ce a inculpatul a băut doar jumătate de sticlă.

Toate acestea nu fac însă decât să arate, dincolo de celelalte probe administrate, că inculpatul nu a urmărit decât să ascundă orice probă care putea să ateste consumul de alcool și mai ales cantitatea, inculpatul știind că acest element este important la momentul efectuării calculului retroactiv al alcoolemiei, care are la bază cantitatea de alcool declarată de cel supus testării.

Confirmarea împrejurării primirii unei sticle de palincă pentru acasă de către martorul F. nu dovedește nimic în plus față de faptul că inculpatul a avut asupra sa o sticlă cu palincă, aspect care este necontestat de altfel și care mai degrabă confirmă împrejurarea că inculpatul putea consuma în timpul imediat ulterior primirii sticlei, din conținutul acesteia.

Curtea de Apel București a constatat însă că prima declarație a inculpatului, referitoare la incidentul în care a fost implicat, a fost cea dată imediat după incident, la momentul recoltării probelor, așadar practic imediat după săvârșirea faptei. Printre răspunsurile date de inculpat cu ocazia interogatoriului specific efectuat de către medicul de gardă de la Spitalul Județean de Urgență Alexandria în buletinul de examinare clinică, acesta a declarat că a consumat alcool în intervalul orar 09,00-18,00, concomitent cu consumul de mâncare, respectiv bere și vin, câte 500 ml din fiecare, același buletin atestând că inculpatul prezenta la examinare semne neurofizicopsihice specifice persoanelor care au consumat alcool, referindu-se la culoarea feței hiperemică, halenă alcoolică, conduită și atitudine.

Așadar, instanța de fond a reținut că inculpatul însuși a recunoscut, în această primă declarație, faptul că a consumat o cantitate importantă de alcool, bere și vin, în momentele imediat anterioare practic surprinderii sale, este adevărat, întâmplătoare, de către organele de poliție, declarație pe care ulterior a negat-o, arătând că nu își amintește contextul în care a dat o astfel de declarație. Curtea nu a putut să rețină această susținere, față de necontestarea sa la momentul prelevării probelor și față de lipsa de consistență a negării, care nu a fost explicată în nici un fel de inculpat.

De asemenea, din declarațiile martorilor care au petrecut ziua de 24 martie 2012 cu inculpatul, a rezultat că acesta a consumat bere și vin la petrecerea desfășurată după partida de vânătoare și a mâncat.

Martorul P.A. a declarat că în ziua de 24 martie 2012 circula cu autoturismul marca F.F., cu numărul de înmatriculare B-zzz, dinspre Zimnicea spre București, iar în jurul orei 17,00 a observat din sensul opus un Logan argintiu, care circula cu viteză, iar la un moment dat a derapat și s-a rostogolit pe câmp. Martorul a mai arătat că a coborât și a observat că șoferul era rănit, iar acesta a ieșit singur din mașina care se rostogolise, l-a întrebat pe șofer cum se simte, iar acesta i-a spus că e lovit la cap și vrea acasă. Potrivit susținerilor martorului, cam după 10 minute a apărut un echipaj de poliție, apoi salvarea, dar până să vină salvarea, i-a dat șoferului apă de la el, ca să se spele pe frunte de sânge și să bea. Martorul a subliniat în declarație că șoferul avea dureri de cap și de spate destul de mari și a stat până la venirea salvării sprijinit de autoturism, iar el nu a plecat de lângă accidentat în tot acest timp. Martorul a mai arătat că șoferul respectiv nu a băut după accident altceva decât puțină apă, pe care i-a dat-o chiar martorul, iar această susținere este confirmată și de martorul P.G.M., martor asistent la cercetarea la fața locului.

Revenirea martorului P.A. din cursul judecății, relativ la ceea ce a văzut anterior incidentului și respectiv la faptul că inculpatul nu mirosea a alcool este nerelevantă sub aspectul esențial al dovedirii consumului de alcool de către inculpat, iar pe de altă parte mirosul este un simț perceput diferit de fiecare persoană, fiind o chestiune subiectivă, percepția unei persoane asupra acestei împrejurări neputând face vreo dovadă într-un sens sau altul în raport de celelalte probe administrate.

Referitor la declarațiile martorilor N.T., T.L., M.G., O.M., B.G. și S.S., care în cursul urmăririi penale au confirmat împrejurarea că inculpatul a consumat, alături de toți participanții la petrecere alcool și mâncare, iar în cursul judecății au revenit parțial asupra mențiunii exprese referitoare la consumarea de către inculpat de alcool, arătând doar că în general s-a consumat la masă alcool, dar nu pot arăta explicit că inculpatul a consumat vreo cantitate de alcool, Curtea de Apel București nu reținut declarațiile din cursul judecății, pe de o parte deoarece data la care acestea au fost date a fost mult ulterioară faptelor, fiind evident și că amintirile martorilor s-au estompat prin trecerea firească a timpului, redarea faptelor fiind, în mod natural, mult mai aproape de realitate la un moment imediat săvârșirii faptelor.

Pe de altă parte, martorii nu au putut oferi explicații referitoare la schimbarea de atitudine și, așa cum a procedat și inculpatul, au arătat că nu înțeleg de ce au dat acele declarații la Parchet, or, în lipa oricărei logici care să lase să se înțeleagă schimbarea de atitudine, instanța de fond nu a reținut astfel ca fiind fidele realității decât acele declarații date imediat după săvârșirea faptelor.

Reținând că expertiza medico-legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei atestă că la data de 24 martie 2012, la ora 18,30, ora când a condus, inculpatul O.D. putea avea o alcoolemie teoretică de cca. 1,65‰, (parametrii de calcul având în vedere rezultatul alcooltestului, rezultatele analizei toxicologice exprimate prin raportul nr. 416/L/2012, actul medical necontestat întocmit de medicul de gardă de la Spitalul Județean de Urgență Alexandria, declarațiile martorilor, procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului, actele medicale întocmite de personalul medical de la Spitalul Județean de Urgență Alexandria, declarațiile inculpatului privind consumul de alcool după conducerea autoturismului), Curtea de Apel București a apreciat că s-a făcut dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a consumat alcool înainte de a conduce autoturismul pe drumurile publice.

Instanța de fond a avut în vedere că buletinele de analiză toxicologice, buletinul de examinare clinică, raportul de expertiză medico-legală sunt probe științifice care atestă fără dubiu consumul de alcool anterior, reținând că la ora testării cu alcooltestul, alcoolemia era în scădere, și nu în urcare, așa cum ar fi fost firesc dacă acesta ar fi consumat alcool cu puțin timp înainte de prelevarea probelor de sânge. Acest aspect este confirmat de altfel și de martorul B.M.A., medicul de gardă de la Spitalul de Urgență al Municipiului Alexandria, ale cărui consemnări privind examinarea clinică sunt în sensul consumului de alcool anterior conducerii autoturismului, martorul având aceeași poziție și în cursul judecății.

Curtea de Apel București nu a reținut nici încercarea inculpatului de a-și dovedi nevinovăția prin inducerea ideii că fapta nu s-a consumat pe un drum public, ci pe câmp, din procesul-verbal de cercetare la fața locului, fotografiile efectuate cu acea ocazie, declarația martorului P.A., declarația martorului M.P., care a participat la efectuarea cercetării la fața locului, rezultând că deplasarea s-a efectuat pe drumul național, și nu pe câmp, câmpul fiind doar locul final în care autoturismul condus de inculpat a derapat de pe traseul său din drumul național.

De asemenea, instanța de fond nu a reținut nici susținerile inculpatului referitoare la posibilele defecțiuni tehnice la sistemul de direcție ale autoturismului condus, cauzele producerii accidentului fiind nerelevante în raport de fapta reținută, consumul de alcool peste limita legală putând fi una dintre cauze, însă starea tehnică a autoturismului nefiind o circumstanță care să atenueze răspunderea inculpatului.

În drept, fapta inculpatului O.D., judecător la Judecătoria Zimnicea, care la data de 24 martie 2012, ora 18:30, a condus pe drumurile publice autoturismul marca D.L. cu numărul de înmatriculare B-xxx pe DN 51, după ce anterior consumase băuturi alcoolice, având în sânge o îmbibație alcoolică de circa 1,65 ‰, îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Instanța de fond a apreciat astfel că încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este corect reținută în raport de noul C. pen., urmând să rețină dispozițiile art. 5 C. pen., apreciind că în ansamblu legea penală anterioară este mai favorabilă inculpatului, sub aspectul nu neapărat al limitelor de pedeapsă, care au rămas aceleași, cât mai ales sub aspectul celorlalte instituții incidente în cauză și, în mod deosebit sub aspectul modalității efective de individualizare, instanța orientându-se la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Or, referindu-se la condițiile de aplicare ale celor două instituții, așa cum sunt acestea reglementate de cele două legi succesive, la conținutul obligațiilor impuse și al măsurilor de supraveghere.

Curtea a apreciat că legea veche este mai favorabilă în pofida termenului de încercare mai mare, reamintind și dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind noul C. pen.

Constatând așadar că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, Curtea de Apel București a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța de fond a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul în care fapta a fost comisă, cât și de datele privind persoana inculpatului, alături de posibilitatea reeducării acestuia prin prisma scopului pedepsei.

În acest sens, Curtea de Apel București a reținut că inculpatul nu are antecedente penale, după cum rezultă din fișa de cazier judiciar și a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile circumstanțe atenuante, nici cele prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, lipsa antecedentelor penale fiind de altfel o condiție obligatorie pentru activitatea desfășurată de inculpat și o situație de normalitate în general, care nu implică și premiere, nici cea prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, respectiv conduita bună după săvârșirea infracțiunii, reținând că această din urmă circumstanță nici nu se mai regăsește în C. pen. în vigoare.

Instanța de fond a reținut, de altfel, la aprecierea asupra cuantumului pedepsei și gradul de alcoolemie, foarte mare, și împrejurarea care a determinat constatarea faptei, inculpatul nefiind surprins pur și simplu la un control de rutină, ci provocând un accident care s-a soldat cu vătămarea sa corporală, acesta părăsind carosabilul, autoturismul răsturnându-se, or, această consecință a fost determinată și de starea avansată de ebrietate în care se afla și reducerea performanțelor de șofat, rezultatul care se putea produce putând fi și unul mult mai grav.

Sancțiunile de drept penal nu pot acționa eficient decât în măsura în care ele corespund principiilor fundamentale ale politicii penale și ale dreptului penal și dacă sunt guvernate de acestea. Aplicarea sancțiunii implică luarea în considerare a coordonatelor sociale, profesionale, comportament, atitudinea față de exigențele legii penale, conduita față de organele judiciare. Astfel, reținând vârsta, profesia, buna integrare socială a inculpatului anterior săvârșirii faptei și aplicând aceste criterii în concret, având în vedere toate considerentele enunțate anterior, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 1 an închisoare este de natură să constituie un mijloc suficient de constrângere, precum și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, motiv pentru care a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa cu închisoarea în acest cuantum, această pedeapsă răspunzând în mod eficient dublului scop de prevenire și sancționare, contribuind în egală măsură la reeducarea și atenționarea reală a inculpatului.

Potrivit art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, Curtea de Apel București a aplicat, pe lângă pedeapsa principală, pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei.

Instanța de fond a subliniat că, potrivit deciziei în interesul legii nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dedusă din cauzele Hirst contra Regatului Unit și Sabou și Pârcălab contra României dispozițiile art. 71 C. pen. din 1969 referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I, c) C. pen. din 1969 nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. din 1969, respectiv natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana infractorului și interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.

Astfel, având în vedere natura și pericolul concret al infracțiunii, Curtea de Apel București a apreciat că drepturile sus-menționate, respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, și implicit încrederea persoanelor care aleg acea persoană, nu sunt compatibile cu faptul de a săvârși o infracțiune intenționată de natura aceleia deduse judecății.

Având în vedere faptul că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, că este încadrat în societate, instanța de fond a apreciat că scopul deopotrivă sancționator și preventiv al pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia, motiv pentru care, în baza art. 86

C. pen. din 1969 a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru un termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 86

C.pen. din 1969.

În baza art. 86

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus ca executarea pedepsei accesorii să fie suspendată pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării.

Împotriva sentinței penale nr. 364/F din 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat apel inculpatul O.D.

În motivarea căii de atac, în esență, apelantul inculpat a invocat că sentința apelată a fost pronunțată de un judecător care nu a efectuat cercetarea judecătorească decât în faza ei finală, audiind un singur martor și respingând prin încheierea din 06 octombrie 2014 probele solicitate de acesta, proba privind efectuarea unei expertize tehnice auto și recalcularea alcoolemiei, fără a motiva respingerea acestor probe, mărginindu-se a afirma că respectivele probe sunt inutile și nerelevante cauzei.

Cel de-al doilea judecător al fondului, care a și pronunțat hotărârea de condamnare, nu a procedat la reaudierea inculpatului și a martorilor în baza mărturiilor cărora a fost condamnat (conform motivării sentinței), înlăturând în mod netemeinic apărările inculpatului, cu toate că declarațiile unora dintre martori au fost fundamental diferite la cercetarea judecătorească față de cele de la urmărirea penală (martorii P.A., N.T.), încălcându-se astfel principiul nemijlocirii probelor.

În sprijinul celor susținute a invocat jurisprudența C.E.D.O., respectiv cauzele Cutean contra României și Beraru contra României.

În continuare, apelantul inculpat a susținut că nu a condus pe drumurile publice autovehiculul implicat în evenimentul rutier, arătând că motivarea instanței de fond este în vădită contradicție cu probele administrate în cauză.

A arătat că declarațiile date de martorul P.A. în cursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești sunt contradictorii, motiv pentru care solicită să fie înlăturate din materialul probator.

A precizat că rechizitoriul și hotărârea atacată nu clarifică cum a ajuns inculpatul pe câmp și în ce condiții s-a produs evenimentul rutier și a subliniat că deplasarea de la fondul de vânătoare la DN51 se face exclusiv pe câmp, în acest sens fiind declarația inculpatului și cele ale martorilor S.S.M., O.M. și M.P.

Cu privire la împrejurarea că inculpatul ar fi consumat băuturi alcoolice, s-a arătat că în raportul de expertiză medico-legală în mod eronat s-a reținut că ar fi consumat în intervalul orar 9

-18

cantitatea de 500 ml bere și 500 ml vin, întrucât în dosarul de urmărire penală există declarațiile martorilor R.T.C., T.L., P.l., O.M., S.S., P.F. și P.F., care afirmă că nu l-au văzut pe inculpat consumând băuturi alcoolice la întrunirea care a avut loc după terminarea acțiunii la fondul de vânătoare. Martorii N.T. și M.G., care au declarat la urmărire penală că l-au văzut pe inculpat consumând o cantitate mică de bere, nu au mai susținut aceste aspecte în cadrul declarațiilor date în fața instanței.

S-a arătat că, la ora 18

, inculpatul, în urma leziunilor produse, nu mai putea conduce autoturismul, aspect confirmat de apelul la serviciul de urgență 112, care a fost efectuat la ora 18

, ceea ce îndreptățește ideea că accidentul s-a produs în jurul orei 18, contrar celor reținute de instanța de fond, în sensul că evenimentul rutier a avut loc la ora 18

S-a menționat că expertiza medico-legală s-a efectuat raportat la cantitatea de 1 litru de palincă și s-a solicitat ca rezultatul acestei expertize să nu fie avut în vedere de către instanță, întrucât în chiar cuprinsul acesteia se arată că un asemenea calcul retroactiv nu are valoare obiectivă de probă științifică, ci doar prelevarea probelor biologice are o asemenea valoare, cu mențiunea că prima recoltare a avut loc la ora 19. Astfel, s-a apreciat că alcoolemia de 1,60‰ putea exista indiferent dacă inculpatul ar fi consumat băuturile alcoolice înainte sau după ora 18.

Referitor la faptul că apelantul inculpat a aruncat sticla de palincă, după ce a consumat o parte din conținutul ei, s-a susținut că acesta (raportat și la vătămările suferite în urma producerii evenimentului rutier) nu s-a gândit că acea sticlă va reprezenta un mijloc de probă, pentru a o conserva.

Într-un subsidiar, s-a susținut că hotărârea atacată este contradictorie și în ceea ce privește individualizarea pedepsei, deoarece instanța de fond a asimilat prevederile art. 74 lit. a) C. pen. numai cu lipsa antecedentelor penale, deși a reținut că există împrejurări care se pot încadra în dispozițiile art. 76 C. pen.

În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de Curtea de Apel București și achitarea inculpatului O.D. în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. sau art. 16 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar s-a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. din 1969.

Analizând sentința apelată atât din perspectiva criticilor formulate de către inculpat, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

O primă critică formulată de apelantul inculpat O.D. vizează faptul că sentința apelată a fost pronunțată de un judecător care nu a efectuat cercetarea judecătorească decât în faza ei finală și probele solicitate (cu expertiză tehnică auto și recalcularea alcoolemiei) au fost respinse nemotivat. Înalta Curte reține că acest aspect a fost remediat în calea de atac a apelului.

Astfel, instanța de apel, la termenul din 03 februarie 2015, a procedat la reaudierea inculpatului O.D. și a încuviințat reaudierea martorilor P.A., N.T., P.F. și S.E.

Martorii N.T., P.F. și S.E. au fost audiați la termenul din 17 martie 2015 și martorul P.A. a fost audiat la termenul din 09 iunie 2015.

De asemenea, Înalta Curte s-a pronunțat motivat asupra probelor solicitate de apelantul inculpat, prin încheierea din 03 februarie 2015 fiind respinsă cererea privind efectuarea unei expertize tehnice auto, pentru a verifica dacă sistemul de direcție al autoturismului era sau nu defect la momentul producerii accidentului, apreciindu-se că

această probă nu este utilă în raport de obiectul cauzei, precum și solicitarea privind efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se efectua calculul retroactiv privind gradul de alcoolemie, apreciindu-se că nu este utilă, în raport de apărările formulate de inculpat, în sensul că consumul de băuturi alcoolice a intervenit ulterior conducerii autoturismului.

Referitor la situația de fapt, instanța de apel constată că aceasta a fost în mod corect reținută, în urma unei ample și coroborate analize a materialului probator administrat în cauză, din acesta rezultând că la data de 24 martie 2012, în jurul orei 18,30, inculpatul O.D. a condus pe drumurile publice autoturismul marca D.L. cu numărul de înmatriculare B-xxx pe DN 51, după ce anterior consumase băuturi alcoolice, având în sânge o îmbibație alcoolică de 0,93 mg/l de alcool pur în aerul expirat, iar la analiza probelor de sânge s-a constatat că a prezentat la prima probă o alcoolemie de 1,60 g‰, iar la a doua probă o alcoolemie de 1,50 g‰, iar prin raportul de expertiză medico-legală s-a stabilit că a prezentat la ora conducerii autovehiculului o alcoolemie teoretică de circa 1,65 g‰.

Apărarea formulată de apelantul inculpat, în sensul că nu a condus pe drumurile publice autovehiculul implicat în evenimentul rutier, este contrazisă de materialul probator existent la dosar.

Astfel, în procesul-verbal întocmit la data de 24 martie 2012 de agentul de poliție M.M.D. din cadrul secției 13 Poliție Rurală Cervenia, județul Telorman, se reține că inculpatul O.D. a precizat că a pierdut controlul autoturismului, răsturnându-se în afara părții carosabile.

De asemenea, din procesul-verbal de cercetare la fața locului rezultă următoarele: „Locul producerii accidentului este situat de DN 51 în afara localității Smărdioasa, județul Teleorman, la km. 19+800 m pe partea dreaptă a drumului în direcția de mers comuna Smărdioasa - Oraș Zimnicea"; „Ca reper a fost stabilit stâlp susținere rețea electrică numerotat cu numărul S. 249"; locul producerii accidentului de circulație am descoperit și fixat următoarele urme și mijloace materiale de probe: I. două urme de derapaj având traiectorii ușor curbilinii spre dreapta marcate cu jetoanele 1 și 2 față de axul DN51 în direcția com. Smărdioasa - Oraș Zimnicea având următoarele caracteristici: urma nr. 1 având începutul pe marginea din dreapta a DN 51 la 26 m de reper, continuându-se pe terenul agricol pe o lungime de 22 m sfârșitul urmei fiind marcat cu jetonul 3 locul unde au fost descoperite o bucată de plastic culoare neagră și lângă aceasta în partea dreaptă la o distanță de 1,80 m se observă o urmă de tasare a terenului agricol având diametrul de 1,40 m, de la jetonul 3 la marginea DN 51 este o distanță de 7 m până la autoturismul B-xxx, 13,70 m iar până la reper o distanță de 28 m; urma nr. 2 având începutul pe banda dreaptă a DN 51 la 1,83 m de marginea dreaptă a DN 51 și 24,90 m de reper, până la începutul urmei 1 este o distanță de 1,90 m, în lungime de 3,20 m pe partea carosabilă continuându-se pe terenul agricol în lungime de 25,20 m, sfârșindu-se ca și urma 1 la jetonul 3".

Procesul-verbal de cercetare la fața locului se coroborează cu planșele fotografice privind aspectele fixate, urmele și mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei, efectuată la data de 24 martie 2012, precum și cu declarația martorului P.A., care arată în declarația din 06 noiembrie 2012 următoarele: În data de 24 martie 2014, circulam cu autoturismul marca F.F., având nr. de înmatriculare B-zzz dinspre Zimnicea spre București pe DN 51, în jurul orei 17,00. La un moment dat am observat din sensul opus un Logan argintiu care circula cu viteză. Acesta a derapat și s-a rostogolit pe câmp. Am oprit, am coborât din mașină și am observat că șoferul era rănit. Acesta a ieșit singur din mașină, care după rostogolire era pe roți. Șoferul era singur în

mașină. L-am întrebat cum se simte, mi-a răspuns că este lovit la cap și vrea acasă. Am sunat la 112 și am solicitat o ambulanță. Cam după 10 minute a apărut o mașină de poliție și apoi salvarea. Până să vină salvarea am acordat primul ajutor în sensul că i-am dat acestuia apă de la mine să se spele pe frunte și să bea. Până la sosirea salvării eu am stat tot timpul lângă șofer și nu l-am văzut să bea altceva decât apa pe care i-am dat-o eu"

Referitor la apărarea formulată în sensul că declarațiile date de martorul P.A. în cursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești sunt contradictorii, solicitându-se înlăturarea acestora din materialul probator, Înalta Curte reține că aceasta este nefondată.

În

declarația dată în fața instanței de apel, martorul P.A. a susținut că menține declarația dată în fața instanței și nu pe cea din faza de urmărire penală, arătând că ceea ce nu menține este faptul că nu ar fi văzut momentul în care s-a produs accidentul. Acesta a declarat: „Eu veneam dinspre Zimnicea mergând spre București și la un moment dat am observat o mașină răsturnată pe câmp. Am observat însă urme de frânare în sensul de mers spre Zimnicea. Nu am reținut însă și nu pot aprecia pe ce distanță de întindeau aceste urme. Am oprit autoturismul și am mers la mașina care era implicată în accident, l-am scos afară pe șofer, care prezenta urme de sânge la nivelul capului, am luat de la mașina mea apă, i-am dat să bea un pic de apă, după care am sunat la 112 și am anunțat accidentul. (...) Nu am stat în permanență alături de inculpat ci am mers la mașina mea, întrucât eram însoțit de o doamnă care lucra ca și contabilă la o fabrică din Zimnicea. (...) Nu mi-a dictat nimeni declarația din cursul urmăririi penale, este adevărat că am afirmat că am văzut Loganul care circula cu viteză, a derapat și s-a rostogolit pe câmp, însă am presupus de fapt acest lucru, datorită faptului că pe șosea am observat urmele de frânare".

Se observă că aspectele esențiale relatate de martorul P.A. nu sunt contradictorii. Declarația acestuia dovedește faptul că apelantul inculpat circula pe DN 51. Anumite detalii se pot estompa odată cu trecerea timpului, martorul relatând aspectele legate de accident și persoana inculpatului, astfel cum și le amintește, după o perioadă îndelungată.

În

consecință, din procesul-verbal de cercetare la fața locului și declarațiile martorului P.A. rezultă faptul că autoturismul se deplasa pe DN 51 și nu pe câmp, câmpul fiind doar locul final în care autoturismul condus de inculpat a derapat de pe traseul său din drumul național, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Instanța de apel constată că și apărarea formulată de inculpat, în sensul că nu a consumat băuturi alcoolice și, din greșeală, confundând sticla de palincă cu o sticlă de apă, a băut alcool după producerea accidentului, este nefondată.

În

acest sens, Înalta Curte are în vedere declarațiile martorilor M.G. și N.T. date în cursul urmăririi penale, care se coroborează cu declarația martorului M.B., fișa de consultații, buletinul de examinare clinică însoțitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicație etilică și buletinul de analiză toxicologică cu nr. 416/L din 19 aprilie 2012 emis de Serviciul de Medicină Legală a Județului Teleorman și concluziile expertizei medico-legale privind calculul retroactiv al alcoolemiei.

Astfel, în declarația dată în cursul urmăririi penale, la data de 25 iunie 2015, martorul M.G. a arătat: În jurul orei 13,00 s-a pus capăt acțiunii de vânătoare și ne-am strâns toți pentru a servi ceva de mâncare. Paznicul a preparat tocăniță de carne, friptură și un aperitiv adus fiecare. La masă s-a băut bere și apă. Nu știu dacă s-a băut vin. Pot să spun că l-am văzut pe dl. judecător O.D. când a băut

un pahar de bere, dar nu pot afirma cât a băut, pentru că nu l-am urmărit să văd ce face. Acesta a consumat mâncarea servită".

De asemenea, martorul N.T. în cuprinsul declarației dată în cursul urmăririi penale, la data de 25 iunie 2012, menționează: „Am văzut că dl. O. a băut câteva pahare de bere, apă, dar nu pot preciza cu exactitate cât".

Revenirea parțială a martorilor, în cursul cercetării judecătorești, asupra mențiunii exprese referitoare la consumul băuturilor alcoolice de către inculpat, nu poate fi avută în vedere, pe de o parte deoarece momentul la care acestea au fost date este cu mult ulterior faptelor, fiind evident și că amintirile martorilor s-au estompat prin trecerea firească a timpului, redarea faptelor fiind, în mod natural, mult mai aproape de realitate la un moment imediat săvârșirii faptelor, iar pe de altă parte declarațiile lor inițiale se coroborează cu restul materialului probator, așa cum se va arăta în continuare.

Astfel, este avută în vedere fișa de consultații, în cuprinsul căreia s-a consemnat „Bolnav în stare avansată de ebrietate", fiind aplicată parafa medicului M.B.

La fila d.u.p., în buletinul de examinare clinică însoțitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicație etilică, s-a menționat la rubrica felul băuturii „BERE+VIN", la rubrica cantitatea „500 ml+500 ml", la rubrica intervalul de consum „de la ora 09 la ora 18", la rubrica „dacă a mâncat" a fost subliniată mențiunea „concomitent" (cu consumul de alcool), pe acest buletin, existând, de asemenea, parafa medicului M.B.

Audiat în calitate de martor la data de 26 iunie 2012, B.M.A. a declarat: „S-au pus întrebări legate de felul și cantitatea băuturii, cu examinarea minimă a pacientului, starea lui nepermițând efectuarea anumitor manevre medicale. A fost întrebat ce a consumat și cantitatea băuturii, intervalul de timp, dacă a mâncat între timp, acestea notându-se în fișa de recoltare a alcoolemiei, după care s-a trecut la recoltarea probelor de sânge. Menționez că victima a declarat că a băut toată ziua (vin și bere), dar nu poate preciza exact cantitatea (jumătate de litru din fiecare, a spus) (...) Toate informațiile aflate și menționate în fișă aparțin celui căruia i s-au recoltat probele de sânge (victima accidentului rutier). (...) Din câte îmi amintesc pacientul era coerent și a menționat că toată ziua a fost la un grătar unde nu mai știe cât a băut".

În fața instanței de fond, martorul B.M.A. a arătat că își menține declarația dată anterior, că inculpatul a specificat că a fost la un grătar la o cunoștință și că ar fi consumat băuturi. Martorul a menționat că nu mai ține minte ce cantități de băuturi a consumat inculpatul, datorită timpului scurs de la acel moment, dar cele specificate în declarația de la urmărirea penală corespund adevărului.

Din buletinul de analiză toxicologică cu nr. 416/L din 19 aprilie 2012 emis de Serviciul de Medicină Legală a Județului Teleorman rezultă că numitul O.D. avea în data de 24 martie 2012 la ora 19,30 o alcoolemie de 1,60 g ‰, iar la ora 20,30 o alcoolemie de 1,50 g ‰, deci în scădere, iar la examinare acesta prezenta semne neurofizicopsihice specifice persoanelor care au consumat alcool, respectiv culoarea feței hiperemică, halenă alcoolică, conduită și atitudine.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 1608/1/2012 din 26 septembrie 2012 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, care s-a raportat și la apărarea inculpatului, în sensul consumului de alcool după accident.

Astfel, s-a reținut că, în aerul expirat, concentrația alcoolului a fost 0,93 mg/l la ora 19,27.

La orele 19,30 și 20,30 i s-au recoltat inculpatului probe de sânge, prin a căror analiză de laborator s-au stabilit alcoolemiile de 1,60 g‰ și 1,50 g‰.

Varianta I a avut în vedere că inculpatul a declarat că a consumat, între orele 09,00-18,00, 500 ml bere și 500 ml vin pe mâncate, conform buletinului de examinare și declarațiilor martorilor.

Varianta a II-a a avut în vedere că inculpatul a declarat că a consumat, după eveniment, mai mult de jumătate de litru de palincă, conform ordonanței.

Prin concluziile expertizei s-a apreciat că în data de 24 martie 2011, ora 18,30, numitul O.D. ar fi avut o alcoolemie teoretică de circa 1,65 g‰ în varianta I.

În varianta a II-a inculpatul nu ar fi avut alcool în sânge.

S-a specificat și faptul că în situația în care nu se precizează intervalul de timp în care a fost consumată palinca, dar din felul în care este descrisă derularea evenimentelor în declarația inculpatului se poate deduce că acesta a fost unul scurt, un astfel de consum este neplauzibil și ar fi condus la o alcoolemie ce induce coma alcoolică (putând fi și letală), lucru ce intra în contradicție cu constatările medicului care a efectuat examinarea clinică.

Apelantul a susținut că alcoolemia de 1,60 g‰ putea exista indiferent dacă ar fi consumat băuturile alcoolice înainte sau după ora 18. Analiza celei de-a doua probe biologice prelevate în vederea determinării gradului de intoxicație etilică, în urma căreia s-a stabilit o valoare a alcoolemiei de 1,50 g‰ dovedește că alcoolemia era în scădere, ceea ce contrazice apărările inculpatului.

Mai mult, în concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 1608/1/2012 din 26 septembrie 2012 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, referitor la varianta a II-a se specifică că inculpatul nu ar fi avut alcool în sânge, deoarece alcoolul nu ar fi avut timp să fie absorbit.

Concluzionând, în raport de întregul probatoriu administrat, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile inculpatului.

În continuare, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. din 1969.

Deși art. 336 alin. (1) C. pen. actual prevede ca sancțiune închisoarea de la unu la 5 ani alternativ cu amenda, iar art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 prevedea pedeapsa cu închisoare de la 1 la 5 ani, legea nouă nu este mai favorabilă întrucât la stabilirea legii mai blânde trebuie avute în vedere toate dispozițiile de drept substanțial, inclusiv cele referitoare la modalitatea de executare a pedepsei, obligațiile impuse pe perioada termenului de încercare și, nu în ultimul rând, consecințele condamnării din perspectiva modului de reglementare a reabilitării de drept.

Din perspectiva legii noi, niciuna din modalitățile de individualizare ce exclud regimul de detenție nu sunt reglementate în absența vreunei obligații pe perioada termenului de încercare.

În acest sens, se constată că, potrivit art. 83 și urm. C. pen., s-ar putea dispune amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de 2 ani calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii, perioadă în care, conform art. 85 alin. (1) C. pen. în vigoare, inculpatul ar trebui să respecte măsurile de supraveghere constând în: prezentarea la Serviciul de probațiune la datele fixate de acesta, primirea vizitelor consilierului de probațiune, anunțarea în prealabil despre schimbarea locuinței și a oricărei deplasări care depășește 5 zile, precum și a întoarcerii, comunicarea schimbării locului de muncă, comunicarea informațiilor și documentelor de natură a permite controlul mijloacelor de existență.

Suplimentar, instanța ar putea impune inculpatului respectarea uneia sau mai multora dintre obligațiile prevăzute de art. 85 alin. (2) C. pen. în vigoare.

De asemenea, potrivit art. 91 și urm. C. pen. în vigoare, în cazul în care s-ar dispune executarea pedepsei sub supraveghere, în mod obligatoriu s-ar impune stabilirea în sarcina inculpatului a mai multor măsuri și obligații. În acest caz, chiar dacă inculpatul nu ar săvârși o altă infracțiune în cursul termenului de încercare, la împlinirea acestui termen nu ar interveni reabilitarea de drept, similar cu dispozițiile art. 86 C. pen. din 1969 ci, în conformitate cu dispozițiile art. 165 rap. la art. 167 alin. (4) C. pen. în vigoare, reabilitarea ar interveni de abia după trecerea unui termen de 3 ani de la data împlinirii termenului de supraveghere.

Astfel, urmare a evaluării legii penale mai favorabile prin metoda aprecierii globale a dispozițiilor de drept substanțial, se constată că legea veche este mai favorabilă.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că fapta inculpatului O.D., judecător la Judecătoria Zimnicea, care la data de 24 martie 2012, în jurul orei 18:30, a condus pe drumurile publice autoturismul marca D.L. cu numărul de înmatriculare B-xxx pe DN 51, după ce anterior consumase băuturi alcoolice, având în sânge o îmbibație alcoolică de circa 1,65 ‰, îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a procedat la individualizarea cuantumului pedepsei, raportat la pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul în care fapta a fost comisă, cât și de datele privind persoana inculpatului, alături de posibilitatea reeducării acestuia prin prisma scopului pedepsei.

S-a avut în vedere gradul de alcoolemie foarte mare și împrejurarea care a determinat constatarea faptei, inculpatul nefiind surprins pur și simplu la un control de rutină, ci provocând un accident care s-a soldat cu vătămarea sa corporală, acesta părăsind carosabilul, autoturismul răsturnându-se, or, această consecință a fost determinată și de starea avansată de ebrietate în care se afla și reducerea performanțelor de șofat, rezultatul care se putea produce putând fi și unul mult mai grav.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte consideră că o pedeapsă de 1 an închisoare este de natură să constituie un mijloc suficient de constrângere, precum și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, această pedeapsă răspunzând în mod eficient dublului scop de prevenire și sancționare, contribuind în egală măsură la reeducarea și atenționarea reală a inculpatului.

Însă, instanța de apel apreciază ca apelul inculpatului este fondat cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei.

Suspendarea condiționată a executării pedepsei este o măsură de politică penală bazată pe încrederea în posibilitatea îndreptării inculpatului și observarea comportării acestuia pe durata suspendării pedepsei. Rolul instituției suspendării condiționate este acela de a realiza scopul pedepsei prin stimularea eforturilor de autoreeducare ale inculpatului.

Prin suspendarea condiționată a pedepsei i se acordă posibilitatea inculpatului să se îndrepte nu prin efectul pedepsei, ci prin propria lui voință, punându-l la încercare să probeze, printr-o conduită ireproșabilă în tot timpul fixat, că pentru el pedeapsa nu e necesară.

Înalta Curte constată că circumstanțele personale ale apelantului (vârsta, profesia, buna integrare socială a acestuia anterior săvârșirii faptei, lipsa antecedentelor penale) impun concluzia că pronunțarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment sever pentru inculpat, acesta dispunând de resorturi interioare suficiente pentru corectarea comportamentului său, nefiind necesară intervenția pe parcursul termenului de încercare a Serviciului de probațiune.

Ca atare, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. din 1969.

Față de cele menționate, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., urmează să admită apelul declarat de inculpatul O.D. împotriva sentinței penale nr. 364/F din 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, să desființeze, în parte, sentința penală menționată și rejudecând:

În baza art. 81 C.pen. din 1969 va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului O.D. pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

Conform dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei va fi suspendată și executarea pedepsei accesorii.

Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. din 1969.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, iar onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a apelantului inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.