ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1434/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1434/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra perimării recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentință nr. 158/PI din data de 22 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantei S.C. A. S.R.L., s-a respins acțiunea principală formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții B. și C., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Prin aceeași sentință, s-a admis în parte cererea reconvențională precizată formulată de pârâții B. și C. și s-a dispus obligarea reclamantei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 72.380,65 Euro cu TVA.
Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., care a fost soluționat prin decizia nr. 32/A din 11 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în sensul respingerii.
Reclamanta S.C. A. S.R.L. și D. au declarat recurs împotriva deciziei evocate anterior.
Prin încheierea de ședință din data de 22 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, a dispus suspendarea judecării cauzei, ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L., fiind desemnat administrator judiciar E., prin încheierea din 6 decembrie 2012 a Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă.
Prin aceeași încheiere a fost admisă excepția netimbrării recursului declarat de recurentul D..
Ulterior, la data de 6 decembrie 2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar E. a formulat cerere de reluare a judecării cauzei.
Prin încheierea din 31 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea reclamantei privind reluarea judecării recursului, reținându-se că subzistă temeiurile care au condus la această măsură.
Prin referatul din data de 30 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fixat termen de judecată pentru data de 17 octombrie 2017, în vederea efectuării verificărilor prevăzute de art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375 din 17 decembrie 2015, în sensul dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea judecării recursului.
În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a luat în examinare excepția perimării recursurilor, invocată din oficiu, și a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicare generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților în termenul prevăzut de lege.
În speță, se constată că pricina a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, prin încheierea din 22 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L., măsură menținută ulterior prin încheierea din 31 ianuarie 2014.
Dosarul de insolvență care a determinat suspendarea judecării recursurilor a fost soluționat prin sentința civilă nr. 773 din 2 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, fiind dispusă închiderea procedurii insolvenței debitoarei S.C. A. S.R.L.. Această hotărâre a rămas definitivă la data de 5 iulie 2016 prin neapelare, astfel cum rezultă din adresa Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, aflată la dosar.
Înalta Curte constată că, în speță, condițiile perimării, așa cum se desprind din dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauză.
Astfel, la data de 5 iulie 2016 sentința comercială nr. 773 din 2 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012, a rămas definitivă și irevocabilă, prin neapelare, acesta fiind ultimul act de procedură, ulterior părțile nemaiformulând nicio cerere.
Totodată, se reține că de la data de 5 iulie 2016 și până la 17 octombrie 2017, momentul luării în examinare a excepției perimării, a trecut un termen mai mare de un an.
Prin urmare, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de un an, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau întrerupere în condițiile art. 249 - 251 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 248 alin. (1) și art. 252 C. proc. civ., va constata perimate recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar E. Timișoara și de recurentul D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimate recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar E. Timișoara și de recurentul D. împotriva deciziei civile nr. 32/A din 11 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2017.