ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A.

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 567 din 14 iunie 2018, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (1) din C. pen.

S-a constatat stinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă B., asistat de reprezentantul legal C..

S-a constatat că s-au achitat pretențiile civile pretinse pe latura civilă de părțile civile Spitalul Municipal Sighetu Marmației și Spitalul Județean de Urgență "Dr. D." Baia Mare.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea civilă B., avocat E., în cuantum de 195 RON, s-a achitat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

Prin decizia penală nr. 1112/A din 09.10.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației împotriva sentinței penale nr. 576 din 14 iunie 2018 a Judecătoriei Sighetu Marmației, pe care a desființat-o cu privire la greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. și pronunțând o nouă hotărâre:

A stabilit față inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 83 din C. pen., a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 84 din C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a hotărât că inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Berbești, jud. Maramureș sau a unei unități de cult din localitate, pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare.

În baza art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen., a impus inculpatului A. ca, pe durata termenului de supraveghere, să nu conducă niciun fel de vehicule.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 din C. pen., privind cazurile de revocare a amânării aplicării pedepsei.

A menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Pe fondul cauzei, s-a reținut, în esență, că, la data de 23.10.2015, în jurul orelor 21:10, inculpatul A. a condus pe drumurile publice autoturismul x, cu număr de înmatriculare x, având o alcoolemie de 1,31 gr.‰.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație s-a susținut, în esență, că fapta reținută în sarcina inculpatului nu este prevăzută de legea penală, ci reprezintă o contravenție.

Deși a avut în vedere aceeași stare de fapt ca și prima instanță, dând o nouă interpretare probatoriului administrat în cauză și fără să administreze alte probe, Curtea de Apel Cluj a reținut, în mod greșit, că inculpatul ar fi avut o alcoolemie de 1,31 grame/litru alcool pur în sânge la momentul conducerii autovehiculului.

A arătat că instanța de apel a desființat soluția de achitare dispusă de Judecătoria Sighetu Marmației fără să readministreze declarațiile martorilor audiați în fața primei instanțe, iar aceste declarații, care confirmă varianta prezentată de inculpat, au o importanță deosebită deoarece, în funcție de momentul consumului de alcool și existența aportului alimentar, s-a determinat că la momentul conducerii autoturismului inculpatul se afla în faza de absorbție a alcoolului în organism.

A mai arătat că în jurisprudența CEDO se subliniază că posibilitatea unui acuzat de a se confrunta cu un martor în fața instanței care se pronunță în ultimul grad cu privire la acuzație constituie o garanție a unui proces echitabil, în măsura în care observațiile instanței cu privire la comportamentul și credibilitatea unui martor pot avea consecințe pentru acuzat. (cauza P.I. c - hotărârea din 9 iulie 2002, cauza Pittkanen c. Finlandei hotărârea din 9 martie 2004, cauza Milan c. Italiei hotărârea din 4 decembrie 2003). De asemenea, în hotărârea din 05.03.2013, pronunțată în cauza Manolachi c. României, CEDO a constatat că hotărârea de condamnare a reclamantului, pronunțată fără audierea sa în persoană de către instanțele de apel și de recurs și fără audierea martorilor, cu toate că reclamantul fusese achitat în primă instanță, nu se conformează cerințelor unui proces echitabil.

Prin încheierea din data de 19 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1112/A din 09 octombrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de Minori, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Se constată că inculpatul A. și-a întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte reține că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Totodată, observă că fapta concretă reținută în sarcina inculpatului constă în aceea că, la data de 23.10.2015, în jurul orelor 21:10, a condus pe drumurile publice autoturismul x, cu număr de înmatriculare x, având o alcoolemie de 1,31 gr.‰.

În motivarea recursului în casație, inculpatul A. a susținut că fapta reținută în sarcina sa este contravenție, întrucât, la momentul conducerii autoturismului x, cu număr de înmatriculare x, se afla în faza de absorbție a alcoolului, împrejurare față de care nu se poate stabili retroactiv alcoolemia la momentul producerii accidentului.

Înalta Curte constată că art. 336 alin. (1) din C. pen., pentru care a fost condamnat recurentul-inculpat A., incriminează conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Prin Decizia nr. 732/2014 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituțională a reținut că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională. S-a considerat că sintagma menționată lipsește de previzibilitate norma de incriminare, în condițiile în care principiul respectării legilor și cel al legalității incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale.

Curtea Constituțională a constatat că "îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puțin îndepărtat de momentul săvârșirii infracțiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiția ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile art. 336 din C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale mai sus menționate."

Se constată că instanța de fond a reținut alcoolemia de 1,31 gr.‰ la ora producerii accidentului, respectiv la 21:10, valorificând varianta a II-a a concluziilor raportului de expertiză, nu la momentul prelevării mostrelor biologice, la ora 22:15, când alcoolemia era de 1,20 gr.‰ (prima probă) sau la ora 23:15, când alcoolemia era de 1,10 gr.‰ (a doua probă).

Prin urmare, apărările recurentului-inculpat, în sensul că valoarea alcoolemiei nu a fost corect stabilită nu vizează sintagma declarată neconstituțională din textul de incriminare, ci aprecierea probelor administrate în cauză, cu consecințe asupra temeiniciei situației de fapt reținute de către instanța de apel, nu a legalității soluției pronunțate.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că o analiză a probelor care au condus la concluzia că recurentul-inculpat se afla la momentul producerii accidentului auto din data de 23.10.2015, în jurul orelor 21:10 în faza de absorbție a alcoolului, precum și a celor care au determinat stabilirea valorii alcoolemiei inculpatului la acest moment, nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casație, limitată doar la probleme de drept, întrucât recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, pentru a stabili dacă recurentul-inculpat A. a condus pe drumurile publice, la data de 23.10.2015, ora 21:10, autoturismul x, cu număr de înmatriculare x, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, ci analizează doar dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A..

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1112/A/2018 din 09 octombrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2019.