ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 868 din data de 10 octombrie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, în baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10), cu aplicarea art. 61 C. pen., Judecătoria Sighetu Marmației a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa amenzii de 6750 RON (2225 zile x 30 RON/zi), pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

Prin decizia penală nr. 491/A din 26 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației împotriva sentinței penale nr. 868/10.10.2024 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, pe care a desființat-o, în parte, sub aspectul individualizării speciei de pedeapsă aplicată inculpatului A. și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:

În baza art. 396 alin. (2) și (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

În baza art. 96 alin. (4) din C. pen., a fost revocat beneficiului suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 808/05.10.2021 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, dispunând executarea acestei pedepse.

În baza art. 96 alin. (5) din C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a dispus executarea alăturată a prezentei pedepse, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare și a pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, dispusă prin sentința penală nr. 808/05.10.2021 a Judecătoriei Sighetu Marmației, definitivă la data de 10.02.2022, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, în regim de detenție.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

*******

Împotriva deciziei din apel, la data de 28 aprilie 2025, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat B., în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A., prin apărător, a invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., cu argumentarea că fapta pentru care a fost condamnat nu îndeplinește elementele de tipicitate ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

A arătat că instanțele de fond și apel s-au raportat exclusiv la îmbibația alcoolică pe care inculpatul A. o avea la momentul prelevării mostrelor biologice, și nu îmbibația alcoolică de la momentul conducerii autovehiculului, respectiv la momentul opririi acestuia în trafic.

Or, după oprirea în trafic, inculpatul A. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.62 mg/alcool pur în aerul expirat, deci, sub limita legală ce transformă fapta în infracțiune.

S-a mai precizat că, în cauză, nu s-a realizat o expertiză medico - legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei, din care să reiasă îmbibația alcoolică a inculpatului la momentul conducerii autovehiculului, probă ce trebuia să fie administrată de către organele de urmărire penală, în contextul deciziei Curții Constituționale nr. 732/2014.

Totodată, s-a arătat că având în vedere timpul îndelungat scurs de la momentul opririi în trafic a inculpatului și momentul efectuării primei prelevări de probe biologice (aproximativ 1 oră), există posibilitatea reală ca la momentul opririi în trafic, inculpatul să fi fost în faza de absorbție a alcoolului (sub nivelul de 0.8 g/l alcool pur în sânge), cu atât mai mult cu cât, alcooltestul a indicat o alcoolemie sub această valoare.

S-a apreciat că această situație creează un dubiu, care nu poate fi înlăturat, în prezent, iar, efectele aplicării principiului in dubio pro reo, conduc la incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat Înaltei Curți și înregistrat la data de 21.05.2025 pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 26.06.2025, fiind depus la dosar și raportul asupra recursului în casație de față.

Prin încheierea din data de 26 iunie 2025, Înalta Curte, judecătorul de filtru, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată în prezenta cauză, pentru considerentele expuse în încheierea respectivă, a dispus, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 491/A din 26 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, dispunând trimiterea cauzei Completului C6 în vederea judecării recursului în casație, pentru termenul de judecată din data de 23.10.2025, cu citarea recurentului inculpat.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 23.10.2025, s-au luat concluziile asupra recursului în casație de față, acestea fiind consemnate în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

v

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, trebuie subliniat că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiței s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.)

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) și care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.) " (decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte poate analiza dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund din punct de vedere obiectiv tiparului de incriminare a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

În cauza de față, în temeiul acestui caz de casare invocat de recurentul inculpat A., prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în esență, se reține că apărarea recurentului inculpat a solicitat să se constate că, fapta pentru care a fost condamnat nu îndeplinește elementele de tipicitate ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În concret, s-a susținut că instanțele de fond și apel s-ar fi raportat exclusiv la îmbibația alcoolică pe care inculpatul A. o avea la momentul prelevării mostrelor biologice, și nu îmbibația alcoolică de la momentul conducerii autovehiculului, respectiv la momentul opririi acestuia în trafic.

S-a susținut că, după oprirea în trafic, inculpatul A. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.62 mg/alcool pur în aerul expirat, sub limita legală ce transformă fapta în infracțiune.

S-a mai precizat că, în cauză, nu s-a realizat o expertiză medico - legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei, din care să reiasă îmbibația alcoolică a inculpatului la momentul conducerii autovehiculului, probă ce trebuia să fie administrată de către organele de urmărire penală, în contextul deciziei Curții Constituționale nr. 732/2014.

Totodată, s-a arătat că având în vedere timpul îndelungat scurs de la momentul opririi în trafic a inculpatului și momentul efectuării primei prelevări de probe biologice (aproximativ 1 oră), există posibilitatea reală ca la momentul opririi în trafic, inculpatul să fi fost în faza de absorbție a alcoolului (sub nivelul de 0.8 g/l alcool pur în sânge), cu atât mai mult cu cât, alcooltestul a indicat o alcoolemie sub această valoare.

Concluzionând, apărarea a apreciat că această situație creează un dubiu, care nu poate fi înlăturat, în prezent, iar, efectele aplicării principiului in dubio pro reo, conduc la incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Înalta Curte reține că starea de fapt valorificată cu titlu definitiv prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, constă în aceea că inculpatul A., la data de 11.06.2022, în jurul orei 15:38 a condus autoturismul pe drumurile publice din loc. Rona de Jos, pe DN 18, având o alcoolemie de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge.

Astfel, în esență, în fapt, instanțele au reținut că: potrivit procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 11.06.2022 întocmit de agenții de poliție C. și D., ambii din cadrul IPJ Maramureș, Serviciul Rutier, a rezultat că aceștia în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de servici, au oprit în trafic, pe DN 18, în localitatea Rona de Jos, la Km 77 +200 metri, autoturismul la volanul căruia se afla inculpatul A..

Întrucât inculpatul emana a halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, ora 15:50, rezultatul fiind 0,62 mg/alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la CPU Sighetu Marmației unde i-au fost recoltate două mostre de sânge. În urma analizării probelor de sânge în conformitate cu buletinul de analiză toxicologică nr. x a rezultat că inculpatul avea o alcoolemie de 1,76 g/L, alcool pur în sânge la prima probă, ora recoltării 16:23, respectiv 1,56 g/l alcool pur în sânge la a doua probă, ora recoltării 17:23.

În raport de situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., corespund faptei reținute în concret în sarcina inculpatului A..

Criticile recurentului inculpat A., vizând lipsa elementului material al laturii obiective, sunt neîntemeiate întrucât pornesc de la premisa greșită că încadrarea faptei sale în sfera ilicitului penal s-a făcut în raport de gradul de îmbibație alcoolică de la momentul prelevării mostrelor biologice, iar nu de la cel al depistării sale în trafic.

Înalta Curte subliniază, așa cum în mod corect a susținut și recurentul, că momentul la care trebuie raportată valoarea de 0,8 g/l alcool pur în sânge prevăzută de norma de incriminare este cel al săvârșirii faptei de conducere a vehiculului pe drumurile publice, care coincide cu cel al depistării în trafic a conducătorului auto.

Astfel, Înalta Curte are în vedere că prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. nr. 69 din 27 ianuarie 2015), decizie invocată și de recurent în cadrul motivelor de recurs în casație, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională.

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că sintagma menționată lipsește de previzibilitate norma de incriminare, în condițiile în care principiul respectării legilor și cel al legalității incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale.

Totodată, s-a reținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii reglementate în art. 336 alin. (1) din C. pen. se realizează prin acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Îmbibația alcoolică este procesul de pătrundere a alcoolului în sânge, consecința fiind provocarea unei stări de intoxicație (alcoolică). Sub aspectul urmării imediate este vorba de o infracțiune de pericol, acțiunea săvârșită punând în primejdie siguranța circulației pe drumurile publice. Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre acțiunea ce constituie elementul material al laturii obiective și urmarea imediată rezultă din însăși materialitatea faptei și nu trebuie dovedită.

Îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puțin îndepărtat de momentul săvârșirii infracțiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiția ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile art. 336 din C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale.

Împrejurarea că, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională, nu are drept consecință dezincriminarea faptei prevăzute în art. 336 alin. (1) din C. pen., ci doar o modificare a textului, în sensul înlăturării din cuprinsul său a acestei prevederi neconforme Constituției.

În aceste coordonate, în ceea ce privește situația inculpatului recurent A. din prezenta cauză, din examinarea actelor dosarului în limitele procesuale anterior menționate și în raport de situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că acțiunea inculpatului corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen., reținută în concret în sarcina sa.

Înalta Curte analizând criticile inculpatului constată că pentru a se reține existența faptei, astfel cum rezultă din textul legal de incriminare, interpretat în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 732/2014, este necesar ca la momentul la care conducătorul auto a fost depistat ca fiind implicat în activitatea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, îmbibația sa alcoolică să fie peste 0,80 g‰.

Contrar susținerilor inculpatului, pentru reținerea tipicității faptei în discuție, raportat la momentul depistării în trafic a conducătorului auto, nu este absolut necesar să se stabilească valoarea exactă a alcoolemiei, fiind suficient să se stabilească existența unei îmbibații alcoolice peste limita legală, singura condiție fiind de a nu exista nici cel mai mic dubiu că la momentul conducerii autovehiculului conducătorul auto ar fi putut avea o îmbibație alcoolică sub limita la care legea penală incriminează această conduită ca infracțiune.

Prin buletinului de analiză toxicologică nr. x emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Maramureș, s-a stabilit că la data de 11.06.2022, inculpatul A. prezenta, la ora 16:23 - prima probă, o alcoolemie de 1,76 gr. ‰, iar la ora 17:23 - a doua probă, o alcoolemie de 1,56 gr. ‰. Ținând cont de valoarea alcoolemiei rezultată din probele biologice (respectiv 1,76 g‰ și 1,56 g‰) și văzând că valoarea alcoolemiei potrivit celei de-a doua probe este mai redusă decât valoarea primei probe, rezultă că alcoolul se afla în faza de eliminare și, prin urmare, la momentul conducerii autovehiculului pe drumul public putea fi chiar mai ridicată decât alcoolemia rezultată din analiza primei probe biologice, fiind cert că la momentul în care inculpatul a fost depistat că a condus autoturismul, respectiv la ora 15:38, avea o alcoolemie peste limita legală, chiar dacă nu s-a stabilit valoarea exactă. Prin urmare, chiar dacă valoarea alcoolemiei nu a fost determinată pentru ora 15:38, ora opririi în trafic, aceasta era, categoric, superioară limitei de la care legea prevede că fapta de a conduce pe drumurile publice este infracțiune, atâta vreme cât recoltarea s-a făcut într-un interval de timp scurt de la momentul opririi în trafic, aproximativ trei sferturi de oră, iar ambele probe au indicat valori cu mult peste limita legală.

În cauză, așa cum s-a arătat anterior, la momentul opririi inculpatului în trafic, alcoolemia se afla în faza de eliminare și, având în vedere că valorile rezultate la analiza probelor de sânge, respectiv 1.76 g‰ la ora 16:23 și 1,56 g‰ la ora 17:23, sunt un fapt cert, necontestabil, în raport de aceste valori și de timpul foarte scurt scurs de la oprirea în trafic, 15:38, până la recoltare, aproximativ trei sferturi oră, s-a reținut în mod corect că la momentul la care inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice avea o alcoolemie superioară limitei de la care legea penală incriminează această faptă drept infracțiune.

Situația de fapt stabilită definitiv, rezultată din probatoriul administrat în cauză permite determinarea, în mod cert, a faptului că inculpatul a avut o îmbibație alcoolică peste limita de 0.80 g‰ la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice, moment ce se identifică cu cel al săvârșirii faptei, limită de la care fapta de a conduce vehicule pe drumurile publice este sancționată penal.

Prin decizia atacată, în raport cu circumstanțele factuale și mijloacele de probă, analizate coroborat, s-a apreciat în mod corect în sensul că nu există niciun un dubiu referitor la calificarea faptei drept infracțiunea de conducerea pe drumurile publice sub influența alcoolului.

Ca atare, față de cele reținute, Înalta Curte constată că în prezenta cauză, în baza situației definitiv stabilite și a probatoriului administrat, fapta imputată inculpatului A., care la data de 11.06.2022, în jurul orei 15:38 a condus autoturismul, pe drumurile publice din localitatea Rona de Jos, pe DN 18, ce prezenta o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l, se circumscrie normei de incriminare prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., existând o corespondență deplină cu toate cerințele de tipicitate obiectivă a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, Înalta Curte apreciind astfel criticile recurentului vizând greșita sa condamnare, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală, ca fiind nefondate.

Deopotrivă, realizarea condiției de tipicitate de mai sus, regăsită în norma de incriminare a art. 336 alin. (1) din C. pen., nu este condiționată de efectuarea, în toate cauzele având ca obiect o astfel de acuzație, a expertizei privind calculul retroactiv al alcoolemiei. Invocând lipsa unor dovezi certe cu privire la valoarea alcoolemiei de la momentul depistării în trafic, alcoolemie pe care inițial nu a contestat-o, inculpatul recurent a solicitat, în realitate, nu cenzurarea unor chestiuni de drept circumscrise conținutului tipic al infracțiunii, ci reevaluarea materialului probator sub aspectul menționat, negând concluzia definitivă la care au ajuns instanțele de fond și apel, sub aspectul stării de fapt. Or, având în vedere că, așa cum s-a menționat anterior, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea hotărârii și nu chestiuni de fapt, instanța supremă nu poate rejudeca pentru a treia oară o cauză în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel.

Aceasta înseamnă prin urmare că, Înalta Curte trebuie să se raporteze în speță la statuările definitive ale instanței de apel cu privire la valoarea alcoolemiei recurentului la momentul săvârșirii infracțiunii, care, așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, expuse pe larg în cele ce preced, pe baza elementelor factuale menționate anterior și care nu mai pot fi cenzurate în recurs în casație, a fost stabilită neechivoc ca depășind limita legală, de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Analiza conținutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanța de apel a stabilit această stare de fapt este proprie unei evaluări de fapt a cauzei, care excedează, așa cum s-a menționat anterior, limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În consecință, în cauză, apreciind că, din situația de fapt reținută de cele două instanțe în hotărârile pronunțate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. este prevăzută de legea penală, respectiv art. 336 alin. (1) din C. pen., criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. fiind, așadar, nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 491/A din 26 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.

Față de soluția dispusă, în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 491/A din 26 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2025.