ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 martie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 330 din data de 24 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Buftea, în baza art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. și ale art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului (faptă din data de 12.03.2023).

A constatat că infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită și descoperită în termenul de supraveghere stabilit prin sentința penală nr. 156 din data de 19.07.2021 pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte în dosarul penal nr. x/2021, rămasă definitivă prin neapelare la data de 24.08.2021, prin care s-a stabilit pedeapsa 2 ani închisoare cu privire la care s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen. coroborat cu art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. din C. pen., a revocat suspendarea executării pedepsei închisorii dispusă cu privire la inculpatul A. prin sentința penală nr. 156 din data de 19.07.2021 pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte în dosarul penal nr. x/2021, rămasă definitivă prin neapelare la data de 24.08.2021 și a dispus adăugarea la pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 156 din data de 19.07.2021 pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte în dosarul penal nr. x/2021, rămasă definitivă prin neapelare la data de 24.08.2021, a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A., fiind de 2 ani și 8 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă, perioada reținerii de la data de 22.03.2023, ora 16:15 până la data de 23.03.2023, ora 16:15.

A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (150 RON în faza de urmărire penală și 350 RON în faza de judecată).

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia nr. 1452/A din 27.11.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 330/24.04.2024 pronunțată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 500 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A., la data de 18 decembrie 2024.

Acesta a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, susținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.

Deopotrivă, în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., recurentul a solicitat suspendarea executării pedepsei după admiterea în principiu a cererii de recurs în casație.

În ceea ce privește motivele de recurs în casație, în esență, recurentul a susținut că faptei îi lipsește o trăsătură esențială a infracțiunii prev. de art. 336 C. pen., având în vedere neconcordanțele ce reies din cuprinsul buletinului de analiză toxicologică nr. x privind starea sa.

A susținut că această împrejurare constituie un motiv de casare, întrucât presupune chiar inexistența infracțiunii. În această ordine de idei, a menționat că a fost condamnat în condițiile în care cerința privind concentrația de alcool mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge, esențială pentru stabilirea elementului material al infracțiunii, este contrazisă de concluziile reținute în cuprinsul Buletinului de analiză.

Mai arată că, potrivit normei de incriminare (art. 336 alin. (1) C. pen.) persoana care conduce trebuie să aibă la momentul recoltării mostrelor biologice o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

A arătat că, atât din cuprinsul sentinței, cât și din cuprinsul deciziei reiese că instanțele au reținut situația de fapt astfel cum a fost arătată în rechizitoriu, constatând că din probatoriu ar reieși că a avut o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge (3,12 g‰ la prima probă și 2,89 g‰ la cea de-a doua probă). De asemenea, s-a reținut că o îmbibație alcoolică precum cea constată în cazul său produce efecte incontestabile asupra atenției și reflexelor oricărui conducător auto și determină un pericol potențial semnificativ la adresa celorlalți participanți la trafic și că această îmbibație este la limita comei alcoolice.

Recurentul a susținut că aceste aspecte reținute de instanță sunt contrazise de constatările din cuprinsul examenului clinic efectuat la data de 12.03.2023, potrivit cărora avea o ținută ordonată, atitudine cooperantă, adecvată situațional, avea o comunicare coerentă, era orientat în spațiu, nu prezenta tulburări emoțional-instinctuale, nu prezenta tulburări de ordin static și dinamic, nu avea incoordonare motorie sau imprecizie în mișcări. Un alt aspect important l-a reprezentat faptul că nu s-a putut evalua prezența halenei alcoolice.

Având în vedere toate aceste observații reținute de către specialiștii Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici, recurentul a considerat că există o vădită neconcordanță între starea efectivă a sa și valorile îmbibației alcoolice, astfel cum au fost reținute de către instanțele de fond și apel.

În acest sens, a susținut că intoxicația cu alcool (coma alcoolică) apare în momentul în care se consumă o cantitate mare de alcool într-o perioadă scurtă de timp și se manifestă prin următoarele simptome:

i. mirosul respirației:

ii. greață și vomă;

iii. ochi luminoși;

iv. puls crescut;

v. logoree;

vi. agitație psihomotorie;

vii. frecvența crescută a respirației;

viii. pierderea conștiinței de sine;

ix. bâlbâială;

x. hipotermie;

xi. dificultate în menținerea echilibrului

Recurentul a susținut că, în cazul său, nu a fost reținută nici o astfel de caracteristică la nivel comportamental și fiziologic, astfel că există dubii serioase cu privire la cele stabilite de către instanțele de fond și apel. A menționat că suferă de o serie de afecțiuni medicale, respectiv de hepatită cronică-toxică și insuficiență hepatică remisă, ceea ce ar fi putut afecta corectitudinea analizelor de sânge.

A mai menționat că, potrivit art. 15 C. pen., infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Sintagma fapta nu este prevăzută de legea penală vizează atât lipsa incriminării - neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, cât și situația în care lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la vinovăția prevăzută de lege.

Luând în considerare cele expuse mai sus, recurentul A. a considerat că nu se poate stabili cu exactitate dacă cerința privind îmbibația alcoolică mai mare de 0,80 g/l a fost într-adevăr prezentă, deoarece nu a prezentat, în fapt, simptomele intoxicației cu alcool.

Prin urmare, a solicitat să se constate că nu rezultă, fără nici un dubiu, că fapta constituie infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. și că îndoiala ce rezultă din cuprinsul Buletinului de analize, ar trebui să îi profite.

Deopotrivă, a menționat că a fost testat și cu aparatul Drugtest în data de 12.03.2023 și a ieșit pozitiv la "Amfetamina". Cu toate acestea, Buletinul de analiză toxicologică nr. x a relevat faptul că testul cu privire la prezența substanțelor psihoactive a fost negativ. În aceste condiții, a considerat că se ridică din nou un semn de întrebare serios cu privire la corectitudinea datelor din cauza a rezultat o alcoolemie atât de mare.

A mai susținut că in dubio pro reo constituie un element al prezumției de nevinovăție, un principiu care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 4 C. proc. pen.., se regăsește în materia analizării probelor și se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată. Or, dacă autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine, trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-1 achite.

Instanțele pot pronunța condamnarea în situația în care constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, din toate probatoriile administrate în cauză, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În consecință, în situația în care există elemente care se contrazic în cuprinsul probelor administrate, ar trebui să subziste o îndoială cu privire la elementele necesare pentru tragerea la răspundere penală a persoanei în cauză, prezumția de nevinovăție nu este înlăturată, iar dubiul existent va profita acuzatului, urmând a fi valorificat ca o probă în favoarea nevinovăției sale.

A solicitat instanței de recurs în casație să analizeze starea de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel și să constate că nu putea avea o concentrație de 3,49 g%

o

alcool pur în sânge raportat la starea de sănătate și la verificările efectuate de personal medical calificat imediat după săvârșirea faptei, astfel cum au fost reținute în Examenul clinic. În cauză a fost luat în calcul un "Formular pentru determinarea alcoolemiei corespunzătoare la momentul cu relevanță juridică", din care ar fi rezultat această valoare exagerată a alcoolemiei 3,49%

o

A susținut că în speță, ar fi trebuit să fie efectuată o expertiză medico-legală pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei, pe baza tuturor factorilor existenți la dosarul cauzei. În acest caz, sigur s-ar fi observat că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar valoarea alcoolemiei ar fi fost sub 0,80 g%

o

.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 83 lit. d). art. 100 și art. 172 C. proc. pen.., recurentul a solicitat efectuarea acestei expertize medico-legale pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei în faza de judecată a recursului în casație, fiind unica probă ce poate lămuri cauza și prin care se poate demonstra că valoarea alcoolemiei era sub limita de 0,80 g%

o

.

Având în vedere că aceste valori, 3,49 g%

o

, 3,12 g‰ și 2,89 g%

o

, sunt foarte mari raportate la cantitatea de alcool pe care recurentul susține că a ingerat-o (2 litri de bere în intervalul 19:00 - 00:00, în ziua de 11.03.2023), a considerat utilă și oportună efectuarea unei expertize medico-legale pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei. Astfel, a propus ca unic obiectiv al expertizei: să se efectueze calculul retroactiv al alcoolemiei, pentru determinarea alcoolemiei din momentul conducerii autovehiculului.

Pentru motivele expuse, a solicitat admiterea recursului în casație, achitarea sa pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) prima teză C. proc. pen.., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În probațiune, în temeiul dispozițiilor art. 83 lit. d), art. 100 și art. 172 C. proc. pen., a solicitat efectuarea acestei expertize medico-legale pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București .

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 18 februarie 2025, sub numărul x/2023.

Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, calitatea procesuală activă, conținutul cererii și cazurile de casare.

Cu alte cuvinte, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă și din dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din același cod.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., a fost atacată cu recurs în casație decizia nr. 1452/A pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, ca instanță de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, cererea fiind introdusă la data de 18.12.2024, cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 435 C. proc. pen.., raportat la data comunicării deciziei instanței de apel, care s-a realizat locul de deținere - Penitenciarul Mărgineni, la data de 03.12.2024 .

Se mai notează că A. având calitatea de inculpat în cauză, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză, care a fost respins ca nefondat.

De asemenea, cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele, domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casație și care a atașat împuternicirea avocațială seria nr. x/18.12.2024.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație, în ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurentul inculpat a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., însă aceasta nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație, fiind necesar a se prezente motive care să-l susțină, cel puțin în aparență.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., potrivit căruia hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere decât cea penală, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

În atare condiții, se observă că, pe calea recursului în casație recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., însă motivele prezentate, prin care recurentul inculpat solicită, în esență, reinterpretarea probatoriului și reținerea unei alte situații de fapt decât cea reținut că instanța de apel, precum și invocarea principiului in dubio pro reo, nu se circumscriu nici măcar în aparență acestui caz de casare și nici unui alt caz de casare dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, susținerile recurentului potrivit cărora o probă științifice de la dosar, respectiv buletinul de analiză toxicologică efectuată în cauză, conține o serie de neconcordanțe, solicitând efectuarea unei expertize medico-legale pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei în recurs în casație, nu se subsumează unor critici referitoare la lipsa incriminării sau lipsa elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii, ci vizează reinterpretarea probatoriului pe baza căruia să se stabilească o altă situație de fapt cu privire la nivelul alcoolemiei inculpatului la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice (DN 1, km 23 în sensul de mers către București); contestând că a avut o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge (3,12 g‰ la prima probă și 2,89 g‰ la cea de-a doua probă).

Aceste critici antamează aspecte de temeinicie a hotărârii pronunțate de instanța de apel, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reiterează că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situația de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de instanța de apel.

Analiza de legalitate a instanței de recurs în casație nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen..; cu alte cuvinte, pe calea recursului în casație nu pot fi invocate și, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Prin urmare, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. și nici a altui caz de casare dintre cele reglementate limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu este îndeplinită.

Înalta Curte mai subliniază că, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurentul inculpat trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situație ce nu se regăsește în cauza de față.

În raport de aceste constatări cu privire la neîntrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, devine redundantă orice analiză asupra cererii de suspendare a executării hotărârii pronunțate de instanța de apel, astfel cum s-a solicitat de către recurent.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1452/A din 27 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1452/A din 27 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2025.