ÎCCJ, Decizia nr. 101/2019
ÎCCJ, Decizia nr. 101/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 74/2018 din data de 10.05.2018 Judecătoria Podu Turcului a stabilit inculpatului A., fără antecedente penale, o pedeapsă de:
- 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În temeiul art. 83 C. pen. nou, a amânat aplicarea pedepsei pe durata unui termen de 2 ani, stabilit conform art. 84 C. pen.
A încredințat supravegherea Serviciului de Probațiune Bacău.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul urma a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existență.
În temeiul art. 88 C. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea amânării aplicării pedepsei.
A respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă formulată de numitul B.
În temeiul art. 274 C. proc. pen., a obligat pe inculpat să plătească 800 RON cheltuieli judiciare către stat.
Cu privire la latura civilă Judecătoria Podu Turcului a reținut că între pretențiile civile formulate de numitul B. și fapta reținută în prezenta cauză în sarcina inculpatului A. (faptă de pericol și nu de rezultat), nu există niciun fel de legătură de cauzalitate, nefiind astfel îndeplinite condițiile de admisibilitate ale unei răspunderi civile delictuale pentru faptă proprie.
Împotriva Sentinței penale nr. 74 din data de 10.05.2018 a Judecătoriei Podu Turcului, în termen procedural a declarat apel B.
Prin Decizia penală nr. 1012 din 13 septembrie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de partea civilă B. împotriva Sentinței penale nr. 74/2018 a Judecătoriei Podu Turcului, ca nefondat.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 300 RON către stat, respectiv a sumei de 2000 RON către inculpat, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Pentru a dispune astfel instanța de apel a reținut că instanța de fond a apreciat just situația de fapt în cauză, aceasta fiind conformă probelor administrate, astfel că soluția de condamnare a inculpatului a fost apreciată ca fiind legală.
Cu privire la critica vizând respingerea acțiunii civile, curtea de apel a constatat că obiectul procesului penal de față îl constituie tragerea la răspundere penală a inculpatului A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
De asemenea, s-a reținut că B. nu a suferit nicio vătămare fizică, materială sau morală prin fapta ilicit penală imputată inculpatului, astfel că nu are, potrivit art. 79 C. proc. pen., calitatea de persoană vătămată, context în care nu poate exercita acțiunea civilă în procesul penal de față.
Prin urmare, s-a constatat că în mod just prima instanță nu a primit favorabil acțiunea civilă intentată de partea civilă B., acesta putând să-și valorifice pretențiile civile față de inculpat într-un proces civil în fața unei instanțe civile cu plenitudine de jurisdicție.
Împotriva Deciziei penale nr. 1012 din 13 septembrie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a declarat apel B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 310/A din data de 26 noiembrie 2018, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017 a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul B. împotriva Deciziei penale nr. 1012 din 13.09.2018 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, în speță, calea de atac promovată vizează Decizia penală nr. 1012 din 13 septembrie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 (prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă B. împotriva Sentinței penale nr. 74/2018 a Judecătoriei Podu Turcului), hotărâre care este definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac, iar dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.
Nemulțumit de această soluție apelantul B. a formulat contestație, ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație, Completul de 5 Judecători la data de 11.02.2019.
În motivarea contestației a susținut că numitul A., în mod fraudulos a ocupat o suprafață mare de terenuri intravilan și extravilan, motiv pentru care s-a constituit parte civilă.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestator, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora cu respectarea dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În prezenta cauză, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu contestația formulată de apelantul B. împotriva Deciziei penale nr. 310/A din data de 26 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi ordinare sau extraordinare de atac, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de cele menționate mai sus, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de apelantul B. împotriva Deciziei penale nr. 310/A din data de 26 noiembrie 2018, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în suma de 78 RON va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de apelantul B. împotriva Deciziei penale nr. 310/A din data de 26 noiembrie 2018, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în suma de 78 RON rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2019.
Procesat de GGC - NN