ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2000/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 2 aprilie 2012, C.M. a chemat în judecată Guvernul României, solicitând suspendarea executării H.G. nr. 413/2011 cu privire la anexa 29 referitoare la drumurile de exploatare din comuna D., județul Olt. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, până la soluționarea acțiunii în anularea parțială a aceluiași act administrativ, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării dispozițiilor prin care cele trei drumuri de exploatare aflate în domeniul privat al statului au fost incluse în inventarul bunurilor ce compun domeniul public al comunei D.. Prin sentința nr. 759 din 6 iulie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus suspendarea până la pronunțarea instanței de fond a executării parțiale a H.G.

nr. 413/2011, respectiv anexa 29. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt îndeplinite ambele cerințe legale pentru a se dispune suspendarea executării, cazul bine justificat reprezentându-l faptul că terenul în discuție se află în administrarea A.D.S., fiind intabulat în cartea funciară ca făcând parte din domeniul privat al Statului Român. Referitor la condiția existenței unei pagube iminente, instanța a constatat că este previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei, prin împiedicarea exploatării plantației de pomi fructiferi asupra căreia deține drept de concesiune. Împotriva sentinței a declarat recurs Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâtul a învederat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei procedurii prealabile, deși nu există identitate între reclamația administrativă depusă de reclamantă la dosar și obiectul cererii introductive, prin care se solicită suspendarea executării unor dispoziții cuprinse în anexa 29 a hotărârii de guvern. Pârâtul a criticat sentința și sub aspectul omisiunii de pronunțare asupra cererii de introducere în cauză a Comunei D., ca titulară a unui drept real asupra drumurilor de exploatare agricolă aflate în litigiu. Asupra cererii de suspendare a executării, pârâtul a arătat că prin analiza îndeplinirii condiției cazului bine justificat, instanța a antamat chestiuni de fond, depășind cadrul procesual limitat permis de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

S-a precizat totodată că din probele administrate nu rezultă nici un element de natură să pună la îndoială legalitatea actului contestat, care, prin el însuși, nu este susceptibil să creeze reclamantei un prejudiciu ireparabil. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, la dosarul cauzei se află atât copia plângerii administrative prealabile adresate de reclamantă Guvernului României, cât și dovada înregistrării acesteia la sediul pârâtului, înscrisuri în raport de care apare ca neîntemeiată susținerea privind greșita respingere a excepției neîndeplinirii procedurii prealabile.

Curtea nu poate primi nici critica privind a instanței de a se pronunța asupra introducerii în cauză a Comunei D., în calitate de titulară a unui drept real asupra imobilului în litigiu . Astfel cum rezultă din întâmpinarea depusă la prima instanță, cererea pârâtului privind introducerea în cauză a unității administrativ-teritoriale a fost făcută în considerarea faptului că ar fi fost chemat în judecată pentru anularea hotărârii de atestare a domeniului public al Comunei D., aceasta fiind titulara unui drept real. Or, acțiunea ce formează obiectul Dosarului nr. 10477/2/2009 privește doar suspendarea executării hotărârii de guvern, nepunându-se în discuție existența și natura drepturilor asupra terenului.

Asupra fondului procesului, Curtea reține că instanța de fond a constatat în mod justificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența cazului bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Desigur, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Totuși, instanța are posibilitatea în cadrul soluționării cererii de suspendare, să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, fără a prejudeca fondul litigiului.

În prezentul litigiu, rezultă din împrejurările cauzei o evidentă îndoială asupra prezumției de legalitate a hotărârii de guvern, în condițiile în care suprafața de teren reprezentând drumuri de exploatare este intabulată în cartea funciară a localității, ca proprietate privată a Statului Român, aflată în administrarea A.D.S. și concesionată reclamantei începând din 2011 pe o perioadă de cel mult 20 de ani, fără a fi înregistrată vreo mențiune dacă și în ce condiții ar fi trecut în domeniul public al comunei. Pe de altă parte și cerința necesității prevenirii producerii unei pagube iminente este îndeplinită, executarea actului administrativ contestat fiind de natură a împiedica exercitarea de către reclamantă a drepturilor sale asupra livezii, prin obstrucționarea accesului pe cele 3 drumuri de exploatare.

În consecință, în raport de motivele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 759 din 7 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 februarie 2013.