ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5417/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Olt reprezentată legal prin Președintele Consiliului Județean Olt - P.S., a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Control și Verificare Utilizare Fonduri Comunitare, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în principal, anularea deciziei din 26 aprilie 2012 emisă de comisia de soluționare a contestațiilor, anularea „Notei de constatare a neregulilor financiare și de stabilire a corecțiilor financiare” încheiată la data de 09 martie 2012 de Direcția de Control și Verificare Utilizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, precum și suspendarea executării acestui din urmă act administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii de suspendare a executării, s-a arătat că în temeiul art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011, coroborat cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, împotriva titlului de creanță, reclamanta a formulat contestația înregistrată la Consiliul Județean Olt sub nr. 2896 din 04 aprilie 2012 iar la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului sub nr. 25947 din 04 aprilie 2012. Pentru că prin titlul de creanță mai sus menționat se stabilește o corecție financiară în valoare de 16.994.012 RON, la care se aplică T.V.A. recuperabilă, ajungându-se la valoarea totală de 17.998.822,94 RON ce reprezintă 100% din valoarea contractului de achiziție publică supus verificării, reclamanta a promovat prezenta cerere de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Argumentele juridice invocate de reclamantă cu privire la aplicabilitatea prevederilor art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt următoarele: - posibilitatea de a solicita suspendarea, conferită de art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011. - îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, reglementate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Reclamanta a susținut că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de lege pentru a se pronunța suspendarea executării, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Prin sentința nr. 936 din 12 octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Curții de Conturi a României.

A admis cererea de suspendare privind pe reclamanta Unitatea administrativ-teritorială Județul Olt, reprezentată legal prin președintele Consiliului Județean Olt - dl. P.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. A dispus suspendarea executării „Notei de constatare a neregulilor financiare și de stabilire a corecțiilor financiare” încheiată la data de 09 martie 2012 de Direcția de Control și Verificare Utilizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență, următoarele: - Cele două condiții prevăzute în art. 14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.

- Prezumția de legalitate în materia executării actului administrativ are drept consecință doar caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ însă nu poate împieta asupra prerogativei legale a instanței de a dispune asupra suspendării executării actului administrativ. - Referitor la cazul bine justificat, prima instanță, analizând în ansamblu aspectele invocate de către reclamantă, a reținut că argumentele aduse în susținerea cererii de suspendare constituie împrejurări legate de starea de fapt și de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ contestat.

A mai reținut Curtea de apel că această condiție este îndeplinită și prin prisma faptului că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul administrativ, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.

Referitor la existența unei pagube iminente așa cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ a reținut prima instanță că și această condiție este îndeplinită în speță fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ în raport de suma reținută prin executarea inerentă a sumei foarte mari înscrisă in titlul de creanță (17.998.822,94 RON), înainte de soluționarea contestației, situație ce conduce la paralizarea activității subscrisei autorități administrativ-teritoriale, cu consecințe negative asupra derulării contractelor și a salarizării angajaților, inclusiv asupra instituțiilor și angajaților bugetari pentru care Consiliul Județean Olt este ordonator principal de credit (unități de învățământ, unități spitalicești, etc). Astfel prin titlul de creanță sus-menționat se stabilește o corecție financiară în valoare de 16.994.012 RON, la care se aplică TVA recuperabil, ajungându-se la valoarea totală de 17.998.822,94 RON ce reprezintă 100% din valoarea contractului de achiziție publică supus verificării.

Ca urmare, față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea de apel a reținut că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube . Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (înființat prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., criticile subsumate acestora fiind următoarele: - instanța de fond a omis să se pronunțe asupra autorității relative de lucru judecat, ridicată de autoritatea pârâtă prin întâmpinare.

Se arată că reclamanta a formulat anterior o cerere de suspendare a executării aceleiași note de constatare a neregulilor și stabilire corecții financiare, care a format obiectul Dosarului nr. 842/54/2012 al Curții de Apel Craiova, soluționată prin sentința nr. 385 din 20 aprilie 2012, în sensul admiterii cererii de suspendare. Afirmă că, în prezent, această sentință este recurată, având termen de judecată stabilit pentru soluționarea recursului la data de 31 martie 2013. - în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, arată că, în mod greșit, prima instanță a apeciat ca fiind îndeplinită această cerință, din perspectiva a trei aspecte, neconforme cu realitatea. Astfel, instituția recurentă nu trebuia să procedeze la propria verificare, astfel cum a reținut prima instanță, având în vedere că dispozițiile O.U.G.

nr. 66/2011 impun obligația pentru autoritatea contractantă de a duce la îndeplinire constatările consemnate de autoritatea de audit a Curții de Conturi în raportul de audit. În mod eronat s-a reținut și aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011, cu ignorarea dispozițiilor art. 66 din același act normativ, în condițiile în care controlul nu era început la momentul intrării în vigoare a acestei norme legale. În al treilea rând, în mod greșit, prima instanță și-a fundamentat îndeplinirea cazului bine justificat pe aspectul că încheierea notei de constatare s-a făcut cu desconsiderarea totală a punctelor de vedere oficiale, exprimate în speță de alte autorități legal competente în domeniul achizițiilor publice.

Susține recurentul că autoritatea de manegement nu este condiționată în luarea deciziilor de activitățile desfășurate de A.N.R.M.A.P., potrvit dispozițiilor art. 32 4 din H.G. nr. 457/2008. În ceea ce privește paguba iminentă, susține recurentul că simplul fapt că reclamanta este autoritate publică, iar pentru punerea în executare a titlului executoriu ar însemna să fie alocați bani publici care nu se regăsesc în bugetul acesteia, nu este de natură a conduce la îndeplinirea condiției analizate, în condițiile în care reclamanta nu a făcut, în concret dovada lipsei fondurilor. Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Olt a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și învederează că prin sentința nr. 169 din 12 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în anularea celor două acte emise de Ministreul Dezvoltării regionale și Turismului ca fiind nelegale.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

În ceea ce privește autoritatea relativă de lucru judecat, reiterată de recurent prin cererea de recurs, Înalta Curte, verificând afirmațiile intimatei-reclamante din întâmpinare, cu privire la acest aspect, cu datele existente în sistemul Ecris, constată că la acest moment, Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Olt nu este beneficiara unei alte hotărâri de suspendare a executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 14 martie 2012 emisă de pârât, întrucât sentința nr. 385 din 20 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 842/54/2012 a fost casată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 479 din 31 ianuarie 2013. Pe de altă parte, prima cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și viza suspendarea executării până la soluționarea acțiunii în anulare de către instanța de fond (motiv pentru care în prezent a răsmas fără obiect, instanța de fond pronunțându-se prin sentința nr. 169 din 12 aprilie 2013), iar prezenta cerere de suspendare are o altă premisă juridică, întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, scopul urmărit de reclamantă fiind acela de a obține suspendarea executării până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Așadar, nu se poate reține în cauză existența unei autorități relative de lucru judecat, care să inducă nelegalitatea sentinței atacate prin prisma acestei critici. În ceea ce privește criticile dezvoltate de autoritatea recurentă relative la fondul cererii de suspendare a executării actului administrativ, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege. Înalta Curte reține că în cauza dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei”.

Motivele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt, potrivit acestui text de lege „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente”. Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii pagubei. Înalta Curte constată că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, fiind arătate și diligențele depuse de reclamantă și efectele posibile și previzibile ale executării actului administrativ.

De asemenea, având în vedere gradul de complexitate pe care îl prezintă fondul cauzei, ce presupune verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt și de drept în care au fost emise actele administrative contestate, verificare pe care nu o poate face instanța de suspendare, în raport de argumentele de fond și de fornă invocate de intimata-reclamantă și întemeiate pe înscrisurile prezentate instanței de judecată, în mod corect, a reținut prima instanță, că, în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Constatarea Înaltei Curți că raționamentul juridic, dezvoltat de prima instanță, în motivarea soluției de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate este legal și temeinic este confirmată de sentința nr. 169 din 12 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis acțiunea reclamantei privind anularea notei de constatare și a deciziei de soluționare a contestației administrative. Înalta Curte constată că întotdeauna, suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice. În ceea ce privește existența condiției referitoare la paguba iminentă, Înalta Curte reține că și aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere atât cuantumul sumei reprezentând obligația fiscală reținută în sarcina reclamantei, cât mai ales consecința imediată și directă pe care punerea în executare a actelor contestate ar avea-o asupra activității desfășurate de către aceasta și, implicit asupra persoanelor fizice angajate să o desfășoare.

În acest context, principiile consacrate de Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă sunt pe deplin respectate, soluția de suspendare a executării fiind de natură a preveni aplicarea arbitrară a legii și crearea unei pagube semnificative, dificil de reparat, în patrimoniul autorității publice reclamante. Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței primei instanțe, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (înființat prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului), împotriva sentinței nr. 936 din 12 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2013.