ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5417/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5417/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Olt reprezentată legal

prin Președintele Consiliului Județean Olt - P.S., a chemat în judecată pe

pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Control și

Verificare Utilizare Fonduri Comunitare, pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună, în principal, anularea deciziei din 26 aprilie 2012

emisă de comisia de soluționare a contestațiilor, anularea „Notei de constatare

a neregulilor financiare și de stabilire a corecțiilor financiare” încheiată la

data de 09 martie 2012 de Direcția de Control și Verificare Utilizare Fonduri

Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, precum

și suspendarea executării acestui din urmă act administrativ până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii de

suspendare a executării, s-a arătat că în temeiul art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011,

coroborat cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, împotriva titlului de creanță,

reclamanta a formulat contestația înregistrată la Consiliul Județean Olt sub

nr. 2896 din 04 aprilie 2012 iar la Ministerul Dezvoltării Regionale și

Turismului sub nr. 25947 din 04 aprilie 2012. Pentru că prin titlul de creanță mai

sus menționat se stabilește o corecție financiară în valoare de 16.994.012 RON,

la care se aplică T.V.A. recuperabilă, ajungându-se la valoarea totală de 17.998.822,94

RON ce reprezintă 100% din valoarea contractului de achiziție publică supus verificării,

reclamanta a promovat prezenta cerere de suspendare în temeiul art. 15 din Legea

nr. 554/2004.

Argumentele juridice invocate

de reclamantă cu privire la aplicabilitatea prevederilor art. 15 raportat la

art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt următoarele:

- posibilitatea de a solicita

suspendarea, conferită de art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011.

- îndeplinirea condițiilor

de admisibilitate a cererii de suspendare, reglementate de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a susținut

că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de lege pentru

a se pronunța suspendarea executării, respectiv cazul bine justificat și paguba

iminentă.

Prin sentința nr. 936

din 12 octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Curții de Conturi

a României.

A admis cererea de suspendare

privind pe reclamanta Unitatea administrativ-teritorială Județul Olt, reprezentată

legal prin președintele Consiliului Județean Olt - dl. P.S., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

A dispus suspendarea executării

„Notei de constatare a neregulilor financiare și de stabilire a corecțiilor financiare”

încheiată la data de 09 martie 2012 de Direcția de Control și Verificare Utilizare

Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut în esență, următoarele:

-

Cele două condiții prevăzute

în art. 14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate,

în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.

- Prezumția de legalitate

în materia executării actului administrativ are drept consecință doar caracterul

executoriu din oficiu al actului administrativ însă nu poate împieta asupra prerogativei

legale a instanței de a dispune asupra suspendării executării actului administrativ.

- Referitor la cazul bine

justificat, prima instanță, analizând în ansamblu aspectele invocate de către reclamantă,

a reținut că argumentele aduse în susținerea cererii de suspendare constituie împrejurări

legate de starea de fapt și de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința actului administrativ contestat.

A mai reținut Curtea de

apel că această condiție este îndeplinită și prin prisma faptului că procedura administrativă

nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și

mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei

constatate prin actul administrativ, constituie un motiv întemeiat la adoptarea

soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.

Referitor la existența

unei pagube iminente așa cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din

Legea contenciosului administrativ a reținut prima instanță că și această condiție

este îndeplinită în speță fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce

reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ în raport de suma

reținută prin executarea inerentă a sumei foarte mari înscrisă in titlul de creanță

(17.998.822,94 RON), înainte de soluționarea contestației, situație ce conduce la

paralizarea activității subscrisei autorități administrativ-teritoriale, cu consecințe

negative asupra derulării contractelor și a salarizării angajaților, inclusiv asupra

instituțiilor și angajaților bugetari pentru care Consiliul Județean Olt este ordonator

principal de credit (unități de învățământ, unități spitalicești, etc). Astfel prin

titlul de creanță sus-menționat se stabilește o corecție financiară în valoare de

16.994.012 RON, la care se aplică TVA recuperabil, ajungându-se la valoarea totală

de 17.998.822,94 RON ce reprezintă 100% din valoarea contractului de achiziție publică

supus verificării.

Ca urmare, față de probele

administrate și de prevederile legale incidente, Curtea de apel a reținut că în

cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei

pagube

.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

(înființat prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului),

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ., criticile subsumate acestora fiind următoarele:

- instanța de fond a omis

să se pronunțe asupra autorității relative de lucru judecat, ridicată de autoritatea

pârâtă prin întâmpinare. Se arată că reclamanta a formulat anterior o cerere de

suspendare a executării aceleiași note de constatare a neregulilor și stabilire

corecții financiare, care a format obiectul Dosarului nr. 842/54/2012 al Curții

de Apel Craiova, soluționată prin sentința nr. 385 din 20 aprilie 2012, în sensul

admiterii cererii de suspendare. Afirmă că, în prezent, această sentință este recurată,

având termen de judecată stabilit pentru soluționarea recursului la data de 31

martie 2013.

- în ceea ce privește

condiția cazului bine justificat, arată că, în mod greșit, prima instanță a apeciat

ca fiind îndeplinită această cerință, din perspectiva a trei aspecte, neconforme

cu realitatea.

Astfel, instituția recurentă

nu trebuia să procedeze la propria verificare, astfel cum a reținut prima instanță,

având în vedere că dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 impun obligația pentru autoritatea

contractantă de a duce la îndeplinire constatările consemnate de autoritatea de

audit a Curții de Conturi în raportul de audit.

În mod eronat s-a reținut

și aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011, cu ignorarea dispozițiilor art. 66

din același act normativ, în condițiile în care controlul nu era început la momentul

intrării în vigoare a acestei norme legale.

În al treilea rând, în

mod greșit, prima instanță și-a fundamentat îndeplinirea cazului bine justificat

pe aspectul că încheierea notei de constatare s-a făcut cu desconsiderarea totală

a punctelor de vedere oficiale, exprimate în speță de alte autorități legal competente

în domeniul achizițiilor publice. Susține recurentul că autoritatea de manegement

nu este condiționată în luarea deciziilor de activitățile desfășurate de A.N.R.M.A.P.,

potrvit dispozițiilor art. 32

4

din H.G. nr. 457/2008.

În ceea ce privește paguba

iminentă, susține recurentul că simplul fapt că reclamanta este autoritate publică,

iar pentru punerea în executare a titlului executoriu ar însemna să fie alocați

bani publici care nu se regăsesc în bugetul acesteia, nu este de natură a conduce

la îndeplinirea condiției analizate, în condițiile în care reclamanta nu a făcut,

în concret dovada lipsei fondurilor.

Intimata-reclamantă Unitatea

Administrativ-Teritorială Județul Olt a formulat întâmpinare prin care solicită

respingerea recursului ca nefondat și învederează că prin sentința nr. 169 din 12

aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea în anularea celor două acte emise de Ministreul Dezvoltării regionale

și Turismului ca fiind nelegale.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi

arătate în continuare.

În ceea ce privește autoritatea

relativă de lucru judecat, reiterată de recurent prin cererea de recurs, Înalta

Curte, verificând afirmațiile intimatei-reclamante din întâmpinare, cu privire la

acest aspect, cu datele existente în sistemul Ecris, constată că la acest moment,

Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Olt nu este beneficiara unei alte hotărâri

de suspendare a executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor

financiare din 14 martie 2012 emisă de pârât, întrucât sentința nr. 385 din 20

aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 842/54/2012 a fost

casată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 479 din

31 ianuarie 2013.

Pe de altă parte, prima

cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004

și viza suspendarea executării până la soluționarea acțiunii în anulare de către

instanța de fond (motiv pentru care în prezent a răsmas fără obiect, instanța de

fond pronunțându-se prin sentința nr. 169 din 12 aprilie 2013), iar prezenta cerere

de suspendare are o altă premisă juridică, întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004,

scopul urmărit de reclamantă fiind acela de a obține suspendarea executării până

la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Așadar, nu se poate reține

în cauză existența unei autorități relative de lucru judecat, care să inducă nelegalitatea

sentinței atacate prin prisma acestei critici.

În ceea ce privește criticile

dezvoltate de autoritatea recurentă relative la fondul cererii de suspendare a executării

actului administrativ, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele

considerente:

Prin Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării

actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât

în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât

și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Suspendarea actelor administrative,

ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca

o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească,

dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte reține că

în cauza dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care „Suspendarea executării

actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele

prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea,

în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea

actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei”.

Motivele prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt, potrivit acestui text de lege „în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente”.

Dispozițiile mai sus citate

prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14

alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi

despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii pagubei.

Înalta Curte constată

că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii

temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o

îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității,

a atitudinii acesteia, fiind arătate și diligențele depuse de reclamantă și efectele

posibile și previzibile ale executării actului administrativ.

De asemenea, având în

vedere gradul de complexitate pe care îl prezintă fondul cauzei, ce presupune verificarea

condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt și de drept în care au fost emise

actele administrative contestate, verificare pe care nu o poate face instanța de

suspendare, în raport de argumentele de fond și de fornă invocate de intimata-reclamantă

și întemeiate pe înscrisurile prezentate instanței de judecată, în mod corect, a

reținut prima instanță, că, în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Constatarea Înaltei Curți

că raționamentul juridic, dezvoltat de prima instanță, în motivarea soluției de

suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate este legal și temeinic

este confirmată de sentința nr. 169 din 12 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis acțiunea reclamantei

privind anularea notei de constatare și a deciziei de soluționare a contestației

administrative.

Înalta Curte constată

că întotdeauna, suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție

provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care

instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente

juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea

juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de vedere,

actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri

din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios

administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor

particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru

a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

În ceea ce privește existența

condiției referitoare la paguba iminentă, Înalta Curte reține că și aceasta este

îndeplinită în cauză, având în vedere atât cuantumul sumei reprezentând obligația

fiscală reținută în sarcina reclamantei, cât mai ales consecința imediată și directă

pe care punerea în executare a actelor contestate ar avea-o asupra activității desfășurate

de către aceasta și, implicit asupra persoanelor fizice angajate să o desfășoare.

În acest context, principiile

consacrate de Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri

al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie

administrativă sunt pe deplin respectate, soluția de suspendare a executării fiind

de natură a preveni aplicarea arbitrară a legii și crearea unei pagube semnificative,

dificil de reparat, în patrimoniul autorității publice reclamante.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței primei instanțe,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat

de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (înființat prin reorganizarea

Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului), împotriva sentinței nr. 936 din

12 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 mai 2013.