ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2378/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 septembrie 2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, au formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 269 din 10 iunie 2015 emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând să se dispună anularea acesteia și să se constate în mod direct că sunt discriminați, raportat la colegii care au îndeplinit aceeași condiție de vechime și au fost încadrați într-o altă tranșă de vechime anterior datei de 31 octombrie 2010; în subsidiar, să se dispună obligarea pârâtului CNCD la emiterea unei hotărâri, în condițiile legii, în cadrul căreia să se pronunțe dacă sunt sau nu discriminați sau să emită un punct de vedere prin care să se constate această discriminare.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința nr. 24/F din 28 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea reclamanților, în sensul că a fost anulată Hotărârea nr. 269 din 10 iunie 2015 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și s-a constatat că reclamanții sunt discriminați în raport cu colegii acestora care au îndeplinit aceeași condiție de vechime și au fost încadrați într-o altă tranșă de vechime, anterior datei de 31 decembrie 2010.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești.

1.3.1. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a criticat sentința pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, în ceea ce privește anularea Hotărârii CNCD nr. 269 din 10 iunie 2015.

Recurentul a arătat că prin hotărârea atacată a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu cu privire la aspectele cu care a fost sesizat prin petiția nr. x din 28 august 2014 și anume, o posibilă discriminare salarială a petenților, judecători în cadrul Curții de Apel Ploiești, în ceea ce privește încadrarea în altă tranșă de vechime după data de 1 ianuarie 2011.

A invocat disp. art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 425 C. proc. civ. și a criticat sentința întrucât considerentele cuprind exclusiv analiza situației de discriminare la care sunt supuși reclamanții în raport cu colegii care au îndeplinit aceeași condiție de vechime și au fost încadrați într-o altă tranșă de vechime, anterior datei de 31 decembrie 2010, fără a fi prezentate motivele pe care instanța le-a avut în vedere la pronunțarea soluției de anulare a Hotărârii CNCD nr. 269 din 10 iunie 2015. Afirmațiile instanței de judecată reprezintă, în realitate, simple concluzii și nu veritabile motivări de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii menționate.

Recurentul a precizat că nu se opune constatării de către instanță a săvârșirii unor fapte de discriminare împotriva reclamanților, dar nu înțelege motivele pentru care instanța a anulat hotărârea CNCD.

1.3.2. Recurenta Curtea de Apel Ploiești a criticat sentința pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În motivarea cererii de recurs a arătat că hotărârea CNCD este legală, contestatorii nefiind discriminați. A invocat disp. art. 2 și art. 6 din Legea nr. 285/2010, Deciziile Curții Constituționale nr: 669/2012 și 1325/2008, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - SCAF, Decizia nr. 32/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept concluzionând că drepturile salariale ale constatatorilor au fost corect stabilite, fără a exista o discriminare față de magistrații care au împlinit vechimea până la data de 31 decembrie 2010.

1.3.3. Recurentul Ministerul Justiției a criticat sentința pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., considerând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale.

În motivarea cererii de recurs a arătat că instanța de fond, în mod eronat, a dispus anularea hotărârii CNCD și a constatat existența discriminării, fără a se pronunța asupra excepției necompetenței materiale a CNCD, în condițiile în care reclamanții au criticat prin contestație soluția dată în ceea ce privește admiterea excepției necompetenței materiale ridicată din oficiu de CNCD.

Recurentul a susținut că soluția instanței este neîntemeiată cu atât mai mult cu cât în cauză nu există o situație discriminatorie care să determine incidența dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, art. 14 din CEDO, întrucât reîncadrarea reclamanților a fost făcută ca urmare a ordinelor ministrului justiției emise în conformitate cu prevederile Legii cadru nr. 284/2010 și ale O.U.G. nr. 84/2012 privind salariile personalului din sectorul bugetar.

Au fost invocate jurisprudența CJUE, jurisprudența Curții Constituționale în materie (Deciziile nr: 997/2008, 1325/2008, 669/2012, 1576/2011) și s-a concluzionat că Ministerul Justiției și celelalte autorități sau instituții care au competența de a aplica legea nu au nicio justificare juridică sau de altă natură pentru a exclude aplicarea, pe cale de interpretare, a acestor noi prevederi care au fost verificate și din punct de vedere al constituționalității.

1.4. Apărările intimaților

Recurentul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la recursul declarat de Curtea de Apel Ploiești prin care a solicitat admiterea acestuia.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, față de următoarele considerente:

Reclamanții au solicitat instanței de fond anularea Hotărârii nr. 269 din 10 iunie 2015 emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și să se constate în mod direct că sunt discriminați, raportat la colegii care au îndeplinit aceeași condiție de vechime și au fost încadrați într-o altă tranșă de vechime anterior datei de 31 octombrie 2010; în subsidiar, să se dispună obligarea pârâtului CNCD la emiterea unei hotărâri, în condițiile legii, în cadrul căreia să se pronunțe dacă sunt sau nu discriminați sau să emită un punct de vedere prin care să se constate această discriminare.

Prin Hotărârea nr. 269 din 10 iunie 2015, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dispus: respingerea excepției de necompetență ridicată din oficiu în ce privește Decizia nr. 997/2008 a Curții Constituționale; admiterea excepției de necompetență materială ridicată din oficiu de către Colegiul director, cu privire la interpretarea și aplicarea legii.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că petenții sunt judecători la Curtea de Apel Ploiești și că prin ordinele ministrului justiției le-a fost stabilită încadrarea în gradațiile 4 sau 5, ca urmare a trecerii în altă tranșă de vechime în muncă sau în funcție, urmare acestei reîncadrări beneficiind de o indemnizație mai mică față de colegii magistrați care au împlinit, mai înainte de această dată (01 ianuarie 2013), aceeași condiție de vechime și care beneficiază de o indemnizație mai mare.

Examinând conținutul petiției și legislația în vigoare, Colegiul director, dezbătând excepția de vădită necompetență a CNCD cu privire la încadrarea petenților în gradațiile 4 sau 5, ca urmare a trecerii în altă tranșă de vechime în muncă sau în funcție, a reținut prevederile art. 28 din Procedura Internă de Soluționare a Petițiilor și Sesizărilor, constatând că petiția formulată nu este de competența Consiliului.

Colegiul director a constatat că petenții invocă reîncadrarea, aceștia beneficiază astfel de o indemnizație mai mică decât colegii magistrați care au împlinit, mai înainte de 31 decembrie 2010, aceeași condiție de vechime și care beneficiază de o indemnizație mai mare. Reîncadrarea acestora a fost făcută ca urmare a ordinelor ministrului justiției emise având în vedere prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 și ale O.U.G. nr. 84/2012 privind salariile personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. Astfel, în considerarea incidenței obiectului petiției în câmpul de aplicare al O.G. nr. 137/2000, republicată, s-a precizat că jurisdicția exercitată de CNCD este o "jurisdicție administrativă" ce presupune o procedură specială, administrativ-jurisdicțională, ce se bazează pe principiul independenței organului care emite actul față de părțile de litigiu, cu asigurarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.

Colegiul director este de opinie că, în speță, CNCD, ca autoritate de stat, autonomă, nu se poate substitui instanțelor judecătorești și nu se poate pronunța sine qua non asupra aspectelor corelative actului de justiție, nu se poate pronunța cu privire la modalitatea de interpretare și aplicare a legii, atribut exclusiv al instanțelor de judecată.

Instanța de fond a anulat Hotărârea nr. 269 din 10 iunie 2015 emisă de CNCD și a constatat că reclamanții sunt discriminați în raport cu colegii care au îndeplinit aceeași condiție de vechime și au fost încadrați într-o altă tranșă de vechime, anterior datei de 31 decembrie 2010 reținând că, în esență, Colegiul Director a evitat să se pronunțe cu privire la fondul cererii cu care a fost sesizat, invocând, în principal, faptul că nu se poate pronunța cu privire la modalitatea de interpretare și aplicare a legii civile, atribut care ar reveni exclusiv instanțelor de judecată.

Dar Colegiul Director a omis să spună că este competent să se pronunțe asupra modalităților de discriminare ce rezultă din aplicarea acestor legi, ceea ce implică o interpretare a acestora, exclusiv prin prisma instituției discriminatorii. Ca atare, prima instanță a constatat că în mod greșit CNCD a eludat fondul cauzei, pronunțându-se pe excepție.

Pe fondul litigiului a reținut disp. art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 paragraf 1 și 2 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, jurisprudența CEDO și jurisprudența Curții Constituționale în materia discriminării, constatând că pentru a ne găsi în situația unei fapte de discriminare trebuie să avem două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit. Subsecvent, tratamentul diferențial trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Raportat la speță, instanța reține că prin aplicarea noilor dispoziții legale - Legile nr. 284 și nr. 285 din 2010 - s-a ajuns la situația în care să existe o diferență de salariu, ce are în vedere aplicarea unor cote de calcul pentru calculul indemnizației lunare corespunzătoare vechimii în funcție.

În acest sens a avut în vedere fapta - diferența salarială, acordarea unei indemnizații brute lunare corespunzătoare vechimii în funcție mai mică; dreptul încălcat - dreptul la tratament egal, salariu egal pentru funcții egale; criteriul - un eventual criteriu de timp, respectiv se consideră discriminați față de colegii care au îndeplinit condiția de timp anterior datei de 31 decembrie 2010 și la care plata brută lunară nu a fost modificată; situație comparabilă - ceilalți colegi care au beneficiat de indemnizația pentru vechime, anterior datei de 31 decembrie 2010; scop/efect - existența unor diferențe la nivel de plăți salariale, deși condițiile sunt similare și atribuțiile la fel; raportul de cauzalitate - direct, consecință a noilor prevederi legale în domeniu.

În analiza elementelor faptei de discriminare, instanța consideră că acestea sunt întru-totul îndeplinite și că ne aflăm în situația în care, prin modificările legislative, cât privește drepturile salariale și celelalte drepturi, suplimentare dreptului la salariu, s-a creat o diferențiere clară în cadrul aceleași categorii de personal salarizat.

Recurentul CNCD invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, în ceea ce privește anularea Hotărârii CNCD nr. 269 din 10 iunie 2015.

De asemenea, se reține că recurentul Ministerul Justiției, deși invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., formulează și critici privind nepronunțarea instanței de fond asupra excepției necompetenței materiale a CNCD, în condițiile în care reclamanții au criticat prin contestație soluția dată în ceea ce privește admiterea excepției necompetenței materiale ridicate din oficiu de CNCD.

Așadar, acești recurenți critică sentința sub aspectul nemotivării soluției de anulare a hotărârii prin care CNCD a admis excepția de necompetență materială ridicată din oficiu de către Colegiul director, cu privire la interpretarea și aplicarea legii, astfel că instanța de control judiciar va examina mai întâi în ce măsură considerentele primei instanțe privind soluția de anulare a actului administrativ contestat satisface exigențele reglementate de disp. art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Referitor la anularea hotărârii CNCD, prima instanță a menționat că, în esență, Colegiul Director a evitat să se pronunțe cu privire la fondul cererii cu care a fost sesizat, invocând, în principal, faptul că nu se poate pronunța cu privire la modalitatea de interpretare și aplicare a legii civile, atribut care ar reveni exclusiv instanțelor de judecată.

Dar Colegiul Director a omis să spună că este competent să se pronunțe asupra modalităților de discriminare ce rezultă din aplicarea acestor legi, ceea ce implică o interpretare a acestora, exclusiv prin prisma instituției discriminatorii. Ca atare, prima instanță a constatat că în mod greșit C.N.C.D. a eludat fondul cauzei, pronunțându-se pe excepție.

Înalta Curte constată că instanța de fond s-a limitat la enunțarea unei concluzii, aceea că emitentul hotărârii s-a pronunțat în mod greșit pe excepția necompetenței, fără să arate argumentele de fapt și de drept pe care se întemeiază respectiva concluzie, în condițiile în care CNCD a menționat motivele avute în vedere la pronunțarea soluției de admitere a excepției de necompetență, motive ce se impuneau a fi examinate prin raportare la criticile formulate de reclamanți.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților și la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar (în speță, de legalitate a hotărârii). De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și al argumentelor invocate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătorești, total sau parțial, echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În mod evident, prin omisiunea instanței de fond de a examina și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate, motivele de fapt și de drept invocate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, sub aspectul solicitării de anulare a actului administrativ contestat, prin prisma competenței CNCD de soluționare a petiției întemeiate pe disp. O.G. nr. 137/2000, motive ce necesitau un răspuns specific și explicit, respectiv prin omisiunea de a analiza argumentele regăsite în considerentele hotărârii a cărei anulare se solicită, pentru a stabili dacă este legală soluția de admitere a excepției invocate din oficiu, au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuțiile de control judiciar.

În aceste condiții, vătămarea procesuală cauzată pârâtului - emitent al actului contestat nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

În consecință, se constată incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care vizează situația în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare are în vedere neregularități procedurale, altele decât cele prevăzute la alin. (1) - (4), precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului civil, în speță, principiul dreptului la apărare și principiul dreptului la un proces echitabil.

În raport cu aceste argumente, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici ale recurenților, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acestea urmând să fie analizate cu ocazia rejudecării, numai în măsura în care instanța va aprecia că pârâtului CNCD îi revine competența de soluționare a petiției reclamanților și că, în lipsa unei hotărâri a acestuia referitoare la existența presupusei fapte de discriminare invocate, având în vedere temeiul de drept al acțiunii, instanța se poate pronunța direct asupra respectivei fapte.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești împotriva Sentinței nr. 24/F din 28 ianuarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2019.

Procesat de GGC - MM