ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2288/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanțelor care au declanșat conflictul negativ de competență

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă, de contencios

administrativ, de conflicte și muncă și asigurări, sociale sub nr. 9004/117/2011,

reclamanții Asociația "P.E.B.", B.C.A., C.A.G., H.S.N.I., L.O.,

M.C.D., M.I.I., M.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul

Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane

Regiunea Nord-Vest (OIMPOSDRU NV), suspendarea executării Deciziei nr. 5098 din

08 august 2011 emisă de acesta, până la soluționarea definitivă a acțiunii

referitoare la anularea acestei decizii.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că în urma controlului efectuat de pârât a fost emisă

decizia contestată, care este nelegală, întrucât prin aceasta s-a încălcat

principiul legalității și al proporționalității, iar prin suspendarea acestui

act se intenționează evitarea unui prejudiciu viitor și previzibil, cât și o

perturbare previzibilă gravă a funcționării unui serviciu public.

Prin întâmpinare,

pârâtul a invocat excepțiile privind necompetența materială a Tribunalului

Cluj, motivat de faptul că toate actele și activitățile pârâtului pentru

punerea în executare a Acordului de delegare au fost întreprinse în numele și

pentru M.M.F.P.S./AMPOSDRU, organismul responsabil pentru gestionarea

programului operațional și care este o instituție publică centrală și cea a

netimbrării cererii la valoarea contractului, iar în subsidiar a solicitat

respingerea acțiunii ca inadmisibilă în ce privește reclamanții indicați la

pozițiile 2 - 8, raportat la lipsa calității procesuale active a acestora, iar

pe fond respingerea cererii de suspendare a deciziei menționate, pentru

neîndeplinirea cumulativă a condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

Tribunalul Cluj, prin

Sentința civilă nr. 5557 din 21 noiembrie 2011, a admis excepția de

necompetență materială și, în consecință, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios

administrativ și fiscal.

Tribunalul a reținut

că reclamanții se consideră vătămați într-un drept al lor printr-un act

administrativ care însă este emis de o structură centrală din cadrul

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, astfel că în raport și de

prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,

și cele ale art. 3 C. proc. civ., revine competența de soluționare a cauzei

Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Învestită cu

soluționarea cauzei, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios

administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 127 din 21 februarie 2012, a admis

excepția necompetenței materiale a instanței și, în consecință, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut că autoritatea pârâtă respectiv

Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial pentru

Dezvoltarea Resurselor Umane Nord-Vest a preluat gestionarea fondurilor

comunitare la nivel regional de la M.M.F.P.S./AMSPODRU, în baza delegării de

atribuții, care îi conferă o competență proprie în gestionarea fondurilor

comunitare și care se manifestă doar la nivel regional și nu la nivelul

întregii țări.

Dovada acestei

competențe proprii și limitate teritorial o reprezintă chiar actul a cărei

suspendare se solicită care este emis de către pârât în nume propriu, în

exercitarea acestor competențe, respectiv acelea de gestionare a fondurilor

comunitare în regiunea Nord-Vest a României.

Prin urmare, în

stabilirea competenței materiale în cauză, Curtea de apel a avut în vedere

primul criteriu prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv cel al

poziționării autorității publice emitente în sistemul administrației publice,

în raport de faptul că pârâtul nu este o autoritate centrală, întrucât nu are o

structură, o organizare și o competență teritorială similară cu o autoritate a

administrației publice centrale de stat, respectiv o competență care s-ar putea

exercita pe întreg teritoriul țării.

De asemenea, Curtea

de apel a avut în vedere și prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr.

554/2004.

Totodată, a constatat

ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea

soluționării acestui conflict.

Curți, secția contencios administrativ și fiscal, ca regulator de competență

Înalta Curte,

constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2) C. proc.

civ., în cauză existând un conflict negativ de competență.

Statuând asupra

conflictului de competență, se reține că obiectul cererii de chemare în

judecată îl constituie suspendarea Deciziei nr. 5098 din 8 august 2011 emisă de

pârâtul OIMPOSDRU NV, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Decizia a cărei

suspendare se solicită a fost emisă în temeiul O.G. nr. 79/2003, în urma

procesului-verbal de constatare nr. 5018 din 4 august 2011 care constituie și

anexă la decizie.

Prin această decizie

s-a dispus ca reclamanții să restituie suma de 639.267,04 RON cu majorări de

întârziere primită în cadrul contractului de asistență financiară

nerambursabilă POSDRU 104/5.1./G/79740.

În partea finală a

procesului-verbal de constatare menționat se arată că acesta constituie titlul

executoriu în temeiul O.G. nr. 79/2003 cu modificările și completările

ulterioare, coroborat cu art. 137 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată,

cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește

procesul-verbal de constatare menționat anterior, Înalta Curte reține incidența

următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003:

"Art. 1 -

Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a

sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată

României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente,

ca urmare a unor nereguli.";

"Art. 2 - În

sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după

cum urmează: […] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume

de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele

administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de

cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor

comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii

necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare

integrală ori parțială a acestor fonduri";

Art. 3 alin. (2) lit.

a): "(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare,

stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare

rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile

bancare";

Art. 3 alin. (4) -

(6): "(4) Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie

înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal

prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo

unde este necesar;

(5) Titlul de creanță

se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură

fiscală.

(6) Împotriva

titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în

condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare";

Art. 4 alin. (2):

"Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor

fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor,

autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare

nerambursabile și debitorilor".

Din cuprinsul

dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal nr. 5018

din 4 august 2011 este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art.

41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de

același Cod, respectiv Titlul IX - "Soluționarea contestațiilor formulate

împotriva actelor administrative fiscale".

Decizia emisă în

temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării

contestației formulate împotriva procesului-verbal poate fi contestată în

condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora "Deciziile

emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de

către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit

art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în

condițiile legii."

În temeiul normei de

trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce

privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să

soluționeze contestația formulată împotriva unei asemenea decizii

administrativ-fiscale, cât și cererea de suspendare a executării acestei

decizii, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și

aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că

aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței

materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric,

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă

litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite,

contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește

în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru

departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de

500.000 lei.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu cu caracter fiscal, având ca obiect suspendarea unui act

administrativ fiscal care vizează o creanță bugetară - în sumă de 639.267,04

RON - asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură

fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială

a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul

valoric și revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de

Apel Cluj.

În consecință, față

de cele reținute anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., apreciază că revine competența de soluționare a cauzei dedusă judecății Curții

de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

De altfel, în acest

sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți, secția contencios

administrativ și fiscal, exemplu în acest sens fiind Deciziile nr. 4290/2011,

nr. 3998/2010, nr. 2654/2010 etc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Asociația "P.E.B.",

B.C.A., C.A.G., H.S.N.I., L.O., M.C.D., M.I.I., M.C. în contradictoriu cu

pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial

Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Nord-Vest, în favoarea Curții de Apel

Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2012.

Procesat de GGC - GV