ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2288/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluțiile instanțelor care au declanșat conflictul negativ de competență Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă, de contencios administrativ, de conflicte și muncă și asigurări, sociale sub nr. 9004/117/2011, reclamanții Asociația "P.E.B.", B.C.A., C.A.G., H.S.N.I., L.O., M.C.D., M.I.I., M.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Nord-Vest (OIMPOSDRU NV), suspendarea executării Deciziei nr. 5098 din 08 august 2011 emisă de acesta, până la soluționarea definitivă a acțiunii referitoare la anularea acestei decizii.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în urma controlului efectuat de pârât a fost emisă decizia contestată, care este nelegală, întrucât prin aceasta s-a încălcat principiul legalității și al proporționalității, iar prin suspendarea acestui act se intenționează evitarea unui prejudiciu viitor și previzibil, cât și o perturbare previzibilă gravă a funcționării unui serviciu public.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepțiile privind necompetența materială a Tribunalului Cluj, motivat de faptul că toate actele și activitățile pârâtului pentru punerea în executare a Acordului de delegare au fost întreprinse în numele și pentru M.M.F.P.S./AMPOSDRU, organismul responsabil pentru gestionarea programului operațional și care este o instituție publică centrală și cea a netimbrării cererii la valoarea contractului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă în ce privește reclamanții indicați la pozițiile 2 - 8, raportat la lipsa calității procesuale active a acestora, iar pe fond respingerea cererii de suspendare a deciziei menționate, pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Tribunalul Cluj, prin Sentința civilă nr. 5557 din 21 noiembrie 2011, a admis excepția de necompetență materială și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal. Tribunalul a reținut că reclamanții se consideră vătămați într-un drept al lor printr-un act administrativ care însă este emis de o structură centrală din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, astfel că în raport și de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, și cele ale art. 3 C. proc. civ., revine competența de soluționare a cauzei Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 127 din 21 februarie 2012, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că autoritatea pârâtă respectiv Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Nord-Vest a preluat gestionarea fondurilor comunitare la nivel regional de la M.M.F.P.S./AMSPODRU, în baza delegării de atribuții, care îi conferă o competență proprie în gestionarea fondurilor comunitare și care se manifestă doar la nivel regional și nu la nivelul întregii țări.

Dovada acestei competențe proprii și limitate teritorial o reprezintă chiar actul a cărei suspendare se solicită care este emis de către pârât în nume propriu, în exercitarea acestor competențe, respectiv acelea de gestionare a fondurilor comunitare în regiunea Nord-Vest a României. Prin urmare, în stabilirea competenței materiale în cauză, Curtea de apel a avut în vedere primul criteriu prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv cel al poziționării autorității publice emitente în sistemul administrației publice, în raport de faptul că pârâtul nu este o autoritate centrală, întrucât nu are o structură, o organizare și o competență teritorială similară cu o autoritate a administrației publice centrale de stat, respectiv o competență care s-ar putea exercita pe întreg teritoriul țării.

De asemenea, Curtea de apel a avut în vedere și prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestui conflict. 2. Soluția Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal, ca regulator de competență Înalta Curte, constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2) C. proc. civ., în cauză existând un conflict negativ de competență. Statuând asupra conflictului de competență, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea Deciziei nr. 5098 din 8 august 2011 emisă de pârâtul OIMPOSDRU NV, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă în temeiul O.G. nr. 79/2003, în urma procesului-verbal de constatare nr. 5018 din 4 august 2011 care constituie și anexă la decizie. Prin această decizie s-a dispus ca reclamanții să restituie suma de 639.267,04 RON cu majorări de întârziere primită în cadrul contractului de asistență financiară nerambursabilă POSDRU 104/5.1./G/79740. În partea finală a procesului-verbal de constatare menționat se arată că acesta constituie titlul executoriu în temeiul O.G. nr. 79/2003 cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 137 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește procesul-verbal de constatare menționat anterior, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G.

nr. 79/2003: "Art. 1 - Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli."; "Art. 2 - În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: […] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri"; Art. 3 alin. (2) lit. a): "(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare"; Art. 3 alin. (4) - (6): "(4) Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar;

(5) Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. (6) Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare"; Art. 4 alin. (2): "Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor". Din cuprinsul dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal nr. 5018 din 4 august 2011 este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc.

fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX - "Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale". Decizia emisă în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii." În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc.

fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva unei asemenea decizii administrativ-fiscale, cât și cererea de suspendare a executării acestei decizii, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei. În cauză, fiind vorba de un litigiu cu caracter fiscal, având ca obiect suspendarea unui act administrativ fiscal care vizează o creanță bugetară - în sumă de 639.267,04 RON - asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj.

În consecință, față de cele reținute anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., apreciază că revine competența de soluționare a cauzei dedusă judecății Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal. De altfel, în acest sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal, exemplu în acest sens fiind Deciziile nr. 4290/2011, nr. 3998/2010, nr. 2654/2010 etc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Asociația "P.E.B.", B.C.A., C.A.G., H.S.N.I., L.O., M.C.D., M.I.I., M.C. în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Nord-Vest, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2012. Procesat de GGC - GV