ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5126/2013

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 3029 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta M. (M.) E., și a constatat calitatea acesteia de colaborator al Securității. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Așa acum reiese din înscrisul depus la dosar, pârâta a fost recrutată la data de 23 martie 1978, dată la care s-a angajat să furnizeze informații organelor de securitate sub pseudonimul "Martinaș". După semnarea angajamentului, pârâta a redactat note informative în care relata despre colegii săi de liceu. În acest sens, relata despre eleva M.V., clasa a X-a C, care "ne-a dat de înțeles că este pocăită și ca urmare merge la o casă de adunare existentă în orașul Buhuși; împreună cu ea a mai mers și colega ei I.R. care este de aceeași religie", sau despre elevele C.D., care asculta postul de radio E.L., și M.V., care comenta chestiuni legate de Tratatul de la Varșovia. Informațiile furnizate de pârâtă au fost prelucrate de ofițerii de Securitate, așa cum reiese din mențiunile făcute în subsolul notelor informative. Curtea a apreciat, raportând situația de fapt la dispozițiile art. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, că informațiile furnizate de pârâtă au vizat îngrădirea unor drepturi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libertatea conștiinței și a religiei și dreptul la libertatea de exprimare; concluzie întărită de însemnările făcute de ofițeri în subsolul notelor informative, conform cărora pârâta trebuia instruită să relateze în continuare despre conduita persoanelor vizate. Prima instanță a respins apărările pârâtei legate de vârsta sa la data redactării notelor, cu motivarea că excepția prevăzută de art. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 se referă la persoanele sub 16 ani, iar reclamanta împlinise, vârsta respectivă la data recrutării, precum și susținerile legate de ascendentul moral pe care pedagogul liceului îl avea asupra pârâtei, arătând că o astfel de circumstanță nu se află printre excepțiile prevăzute de textul legal citat.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 3029 din data de 22 iunie 2010 a declarat recurs în termen legal pârâta M. (M.) E., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Hotărârea instanței de control judiciar Prin Decizia civilă nr. 1907 din 5 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a apreciat că în cauză, cum judicios a reținut și instanța de fond (pe baza materialului probator pe care s-a întemeiat nota de constatare nr. S DI/1/730 din 5 martie 2009 emisă de Direcția Investigații din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității), sunt îndeplinite condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, pentru constatarea calității recurentei M.E. de colaborator al Securității. Recurenta-pârâtă a avut, în perioada 23 martie 1978 - 27 decembrie 1982, calitatea de informator al organelor de securitate, cu numele conspirativ de "M.", furnizând în această calitate mai multe note informative. A arătat că prezintă relevanță, în prezentul litigiu, numai informațiile conținute de notele informative întocmite în zilele de 19 ianuarie 1979, 14 martie 1979 și 19 septembrie 1980, prin care recurenta, elevă la Liceul Industrial Textil Buhuși, a transmis Securității date despre anumite colege din internatul liceului, care fie ascultau postul de radio "E.L.", fie făceau parte din gruparea religioasă "O.D.", fie participau la adunări ale cultului baptist organizate în orașul Buhuși. Înalta Curte a apreciat că este îndeplinită în speță condiția denunțării, prin informațiile furnizate Securității de către recurentă, a unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind considerată astfel ascultarea unor posturi de radio străine, în special a postului "E.L.", deosebit de critic la adresa regimului din România acelor ani, dar și practicarea unor convingeri religioase. Pe de altă parte, este întrunită, în cauză, și cerința ca informațiile furnizate de pârâtă să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind evident că prin conduita recurentei s-au îngrădit următoarele drepturi fundamentale ale omului: - dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice; - dreptul la libertatea conștiinței și a religiei prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965 și de art. 18 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice; - dreptul la viața privată, drept prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice. Instanța de recurs a respins apărările recurentei referitoare la vârsta avută la data semnării angajamentului de colaborare și la momentul întocmirii notelor informative, precum și cele privitoare la ascendentul moral al pedagogului internatului liceului, cu motivarea că niciuna din aceste împrejurări nu este de natură să înlăture aplicarea prevederilor clare ale art. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare.

Contestația în anulare declarată Împotriva Deciziei civile nr. 1907 din 5 aprilie 2012 a formulat contestația în anulare recurenta M. (M.) E., solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului său, cu consecința admiterii acestuia și modificării sentinței de fond în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 318 alin. (1) ambele teze C. proc. civ. În argumentarea cererii, contestatoarea a susținut, mai întâi, că instanța de control judiciar nu s-a pronunțat asupra următoarelor motive de recurs: - Că stabilirea calității de colaborator al securității nu se face, de plano, ca urmare a constatării faptului semnării unui angajament sau a furnizării unor informații, ci prin verificarea concomitentă a întrunirii condiției legale relative la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat; - Că textul art. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 trebuie să fie interpretat în mod sistematic, în raport de întreaga economie a prevederilor ordonanței, precum și istorico-teleologic, adică în raport cu împrejurările socio-juridice care au stat la baza elaborării și adoptării legii; - Că notele care i se impută contestatoarei au fost date cât timp aceasta a stat în căminul școlii, sub observația institutoarei și cât timp a stat la căminul fabricii sub directa observație a ofițerului de securitate. A arătat contestatoarea că, din decizia instanței de recurs, rezultă că susținerile sale nu au fost înlăturate cu o motivare din care să rezulte convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, aceasta nefăcând o motivare argumentată pro sau contra, în raport de fiecare motiv de recurs invocat. Contestatoarea a mai susținut că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei erori materiale, rezultată din greșita analizare și reținere a documentelor din dosar.

Soluția dată contestației în anulare Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, și o va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului". Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior. Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv. În orice caz, textul nu vizează stabilirea situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze înscrisurile cauzei sau prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil. Față de cele ce preced, analizând decizia criticată, Înalta Curte apreciază că în pricina de față nu pot fi identificate elemente de natură a contura existența unei erori materiale în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Se constată că, în speță, instanța de recurs a apreciat în mod corect, în raport de actele și lucrările dosarului, faptul că recursul pârâtei este nefondat, pronunțând o hotărâre legală și temeinică. Aspectele invocate de către contestatoare nu pot fi încadrate în ipoteza unei erori materiale în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., aceasta are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină. În speță, contestatoarea susține, în esență, argumentând incidența acestor dispoziții, că instanța de control judiciar nu s-ar fi pronunțat cu privire la motivele de recurs referitoare la modul în care au fost interpretate și aplicate, în speță, dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008, și anume: - Că stabilirea calității de colaborator al securității nu se face, de plano, ca urmare a constatării faptului semnării unui angajament sau a furnizării unor informații, ci prin verificarea concomitentă a întrunirii condiției legale relative la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat; - Că textul art. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 trebuie să fie interpretat în mod sistematic, în raport de întreaga economie a prevederilor ordonanței, precum și istorico-teleologic, adică în raport cu împrejurările socio-juridice care au stat la baza elaborării și adoptării legii; - Că notele care i se impută contestatoarei au fost date cât timp aceasta a stat în căminul școlii, sub observația institutoarei și cât timp a stat la căminul fabricii sub directa observație a ofițerului de securitate. S-a mai arătat că susținerile contestatoarei nu au fost înlăturate cu o motivare din care să rezulte convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, aceasta nefăcând o motivare argumentată pro sau contra, în raport de fiecare motiv de recurs invocat. Or, argumentele astfel invocate nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză. Susținerile din motivarea contestației în anulare reprezintă de fapt o reluare a apărărilor invocate în recurs, prin acestea dorindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului. Pe de altă parte, se constată că instanța de control judiciar a analizat temeinic motivele de recurs și argumentele contestatoarei apreciate a fi pertinente în cauză, neputându-se reține incidența dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. numai pentru că instanța de recurs nu a adoptat interpretarea dorită de către contestatoare. Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat" ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008). Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.