ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5126/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5126/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 3029 din 22 iunie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta M. (M.) E., și a

constatat calitatea acesteia de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Așa acum reiese din

înscrisul depus la dosar, pârâta a fost recrutată la data de 23 martie 1978,

dată la care s-a angajat să furnizeze informații organelor de securitate sub

pseudonimul "Martinaș".

După semnarea

angajamentului, pârâta a redactat note informative în care relata despre

colegii săi de liceu. În acest sens, relata despre eleva M.V., clasa a X-a C,

care "ne-a dat de înțeles că este pocăită și ca urmare merge la o casă de

adunare existentă în orașul Buhuși; împreună cu ea a mai mers și colega ei I.R.

care este de aceeași religie", sau despre elevele C.D., care asculta

postul de radio E.L., și M.V., care comenta chestiuni legate de Tratatul de la

Varșovia.

Informațiile

furnizate de pârâtă au fost prelucrate de ofițerii de Securitate, așa cum

reiese din mențiunile făcute în subsolul notelor informative.

Curtea a apreciat,

raportând situația de fapt la dispozițiile art. (2) lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008, că informațiile furnizate de pârâtă au vizat îngrădirea unor drepturi

fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libertatea conștiinței și a religiei

și dreptul la libertatea de exprimare; concluzie întărită de însemnările făcute

de ofițeri în subsolul notelor informative, conform cărora pârâta trebuia

instruită să relateze în continuare despre conduita persoanelor vizate.

Prima instanță a

respins apărările pârâtei legate de vârsta sa la data redactării notelor, cu

motivarea că excepția prevăzută de art. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 se

referă la persoanele sub 16 ani, iar reclamanta împlinise, vârsta respectivă la

data recrutării, precum și susținerile legate de ascendentul moral pe care

pedagogul liceului îl avea asupra pârâtei, arătând că o astfel de circumstanță

nu se află printre excepțiile prevăzute de textul legal citat.

exercitată

Împotriva Sentinței

civile nr. 3029 din data de 22 iunie 2010 a declarat recurs în termen legal

pârâta M. (M.) E., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul

respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de

reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

instanței de control judiciar

Prin Decizia civilă

nr. 1907 din 5 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins recursul ca nefondat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de control judiciar a apreciat că în cauză, cum judicios a

reținut și instanța de fond (pe baza materialului probator pe care s-a

întemeiat nota de constatare nr. S DI/1/730 din 5 martie 2009 emisă de Direcția

Investigații din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor

Securității), sunt îndeplinite condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului

nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, pentru constatarea

calității recurentei M.E. de colaborator al Securității. Recurenta-pârâtă a

avut, în perioada 23 martie 1978 - 27 decembrie 1982, calitatea de informator

al organelor de securitate, cu numele conspirativ de "M.", furnizând

în această calitate mai multe note informative.

A arătat că prezintă

relevanță, în prezentul litigiu, numai informațiile conținute de notele

informative întocmite în zilele de 19 ianuarie 1979, 14 martie 1979 și 19

septembrie 1980, prin care recurenta, elevă la Liceul Industrial Textil Buhuși,

a transmis Securității date despre anumite colege din internatul liceului, care

fie ascultau postul de radio "E.L.", fie făceau parte din gruparea

religioasă "O.D.", fie participau la adunări ale cultului baptist

organizate în orașul Buhuși.

Înalta Curte a

apreciat că este îndeplinită în speță condiția denunțării, prin informațiile

furnizate Securității de către recurentă, a unor activități sau atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist, fiind considerată astfel ascultarea

unor posturi de radio străine, în special a postului "E.L.", deosebit

de critic la adresa regimului din România acelor ani, dar și practicarea unor

convingeri religioase. Pe de altă parte, este întrunită, în cauză, și cerința

ca informațiile furnizate de pârâtă să fi vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, fiind evident că prin conduita recurentei

s-au îngrădit următoarele drepturi fundamentale ale omului: - dreptul la

libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din

Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu

privire la Drepturile Civile și Politice; - dreptul la libertatea conștiinței

și a religiei prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965 și de art.

18 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice; -

dreptul la viața privată, drept prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu

privire la Drepturile Civile și Politice.

Instanța de recurs a

respins apărările recurentei referitoare la vârsta avută la data semnării

angajamentului de colaborare și la momentul întocmirii notelor informative,

precum și cele privitoare la ascendentul moral al pedagogului internatului

liceului, cu motivarea că niciuna din aceste împrejurări nu este de natură să

înlăture aplicarea prevederilor clare ale art. (2) lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu

modificările și completările ulterioare.

anulare declarată

Împotriva Deciziei

civile nr. 1907 din 5 aprilie 2012 a formulat contestația în anulare recurenta

M. (M.) E., solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei contestate și

rejudecarea recursului său, cu consecința admiterii acestuia și modificării

sentinței de fond în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pentru motive

încadrate în dispozițiile art. 318 alin. (1) ambele teze C. proc. civ.

În argumentarea

cererii, contestatoarea a susținut, mai întâi, că instanța de control judiciar

nu s-a pronunțat asupra următoarelor motive de recurs:

- Că stabilirea

calității de colaborator al securității nu se face, de plano, ca urmare a

constatării faptului semnării unui angajament sau a furnizării unor informații,

ci prin verificarea concomitentă a întrunirii condiției legale relative la

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ceea ce, în

speță, nu s-a întâmplat;

- Că textul art. (2)

lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 trebuie să fie interpretat în mod sistematic, în

raport de întreaga economie a prevederilor ordonanței, precum și istorico-teleologic,

adică în raport cu împrejurările socio-juridice care au stat la baza elaborării

și adoptării legii;

- Că notele care i se

impută contestatoarei au fost date cât timp aceasta a stat în căminul școlii,

sub observația institutoarei și cât timp a stat la căminul fabricii sub directa

observație a ofițerului de securitate.

A arătat

contestatoarea că, din decizia instanței de recurs, rezultă că susținerile sale

nu au fost înlăturate cu o motivare din care să rezulte convingerea instanței

cu privire la soluția pronunțată, aceasta nefăcând o motivare argumentată pro

sau contra, în raport de fiecare motiv de recurs invocat.

Contestatoarea a mai

susținut că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei erori

materiale, rezultată din greșita analizare și reținere a documentelor din

dosar.

contestației în anulare

Examinând cauza și

decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta

contestație în anulare este nefondată, și o va respinge, pentru considerentele

ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

În conformitate cu

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.: "Hotărârile

irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare

a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit

cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste

motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".

Reglementând

contestația în anulare specială, art. 318 alin. (1) C. proc. civ. prevede că:

"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Motivele contestației

în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar

textul care o reglementează este de strictă interpretare.

În cadrul

contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la

drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia

dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Prima ipoteză a

textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi

condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor

elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății,

cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării

taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat,

etc.

Fiind un text de

excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată

extensiv.

În orice caz, textul

nu vizează stabilirea situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici

modul cum instanța a înțeles să interpreteze înscrisurile cauzei sau

prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de

interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a

aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Față de cele ce

preced, analizând decizia criticată, Înalta Curte apreciază că în pricina de

față nu pot fi identificate elemente de natură a contura existența unei erori

materiale în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată că, în

speță, instanța de recurs a apreciat în mod corect, în raport de actele și

lucrările dosarului, faptul că recursul pârâtei este nefondat, pronunțând o

hotărâre legală și temeinică.

Aspectele invocate de

către contestatoare nu pot fi încadrate în ipoteza unei erori materiale în

sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește

ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., aceasta are

în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în

termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de

parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate

motivului de casare pe care îl sprijină.

În speță,

contestatoarea susține, în esență, argumentând incidența acestor dispoziții, că

instanța de control judiciar nu s-ar fi pronunțat cu privire la motivele de

recurs referitoare la modul în care au fost interpretate și aplicate, în speță,

dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008, și anume:

- Că stabilirea

calității de colaborator al securității nu se face, de plano, ca urmare a

constatării faptului semnării unui angajament sau a furnizării unor informații,

ci prin verificarea concomitentă a întrunirii condiției legale relative la

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ceea ce, în

speță, nu s-a întâmplat;

- Că textul art. (2)

lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 trebuie să fie interpretat în mod sistematic, în

raport de întreaga economie a prevederilor ordonanței, precum și istorico-teleologic,

adică în raport cu împrejurările socio-juridice care au stat la baza elaborării

și adoptării legii;

- Că notele care i se

impută contestatoarei au fost date cât timp aceasta a stat în căminul școlii,

sub observația institutoarei și cât timp a stat la căminul fabricii sub directa

observație a ofițerului de securitate.

S-a mai arătat că

susținerile contestatoarei nu au fost înlăturate cu o motivare din care să

rezulte convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, aceasta

nefăcând o motivare argumentată pro sau contra, în raport de fiecare motiv de

recurs invocat.

Or, argumentele

astfel invocate nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al

căii de atac exercitate în cauză.

Susținerile din

motivarea contestației în anulare reprezintă de fapt o reluare a apărărilor

invocate în recurs, prin acestea dorindu-se, în realitate, o rejudecare a

recursului.

Pe de altă parte, se

constată că instanța de control judiciar a analizat temeinic motivele de recurs

și argumentele contestatoarei apreciate a fi pertinente în cauză, neputându-se

reține incidența dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

numai pentru că instanța de recurs nu a adoptat interpretarea dorită de către

contestatoare.

Înalta Curte are în

vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant,

Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina

redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de

a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea

semnificația unui "apel-recurs deghizat" ci trebuie să fie

justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

O cale extraordinară

de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre

este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența

unui "defect fundamental".

De asemenea Curtea,

permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică

respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei

hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil,

reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03

Hotărârea din 29 iulie 2008).

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge contestația

în anulare declarată de M. (M.) E. împotriva Deciziei nr. 1907 din 5 aprilie

2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL