ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5514/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5514/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

procedura derulată de prima instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată

pe pârâtul Ț.A., născut în localitatea Moreni, județul Dâmbovița, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate calitatea

pârâtului de colaborator al Securității.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a prezentat activitatea desfășurată de pârât în sprijinul

Securității, precum și urmările pe care le-au produs informațiile furnizate de

acesta asupra persoanelor vizate de notele informative.

Ca atare, reclamantul

a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

293/2008, întrucât pârâtul a furnizat informații care se refereau la activități

sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar acestea au încălcat

dreptul de exprimare, libertatea opiniilor și dreptul la viață privată.

În întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca

neîntemeiată.

În dovedirea

acțiunii, reclamantul a prezentat Nota de constatare nr. DI/I/2240 din 27

septembrie 2010, precum și documentația care a stat la baza întocmirii

acesteia.

Hotărârea Curții de

Apel

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 619

din 30 ianuarie 2012, a admis acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtului de

colaborator al Securității.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, faptul că, în speță,

sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

În concret, în

privința primei condiții, instanța a arătat faptul că pârâtul, student în anul

I la Facultatea de Drept din București, a fost recrutat la data de 22 ianuarie

1982 de către Securitate pentru cunoașterea atitudinilor studenților de la

această facultate.

În acest sens,

pârâtul a semnat un angajament de colaborare, în urma căruia a preluat numele

conspirativ de „A.Ș”.

Sub numele anterior

menționat, pârâtul a întocmit mai multe note informative referitoare la

manifestările anticomuniste ale unui vecin al său, la manifestările religioase

ale unei casiere de la întreprinderea unde acesta s-a angajat după terminarea

studiilor universitare, precum și la comentariile negative la adresa regimului

comunist făcute de o persoană pe care a întâlnit-o în tren.

În urma analizării

rapoartelor depuse la dosar și menționate în nota de constatare, prima instanță

a concluzionat în sensul că pârâtul a furnizat informații utile organelor de

Securitate care se pot încadra în textul legal anterior individualizat și a

fost recompensat pentru acestea.

În legătură cu cea

de-a doua condiție, instanța de primă jurisdicție a subliniat faptul că, prin

informațiile pe care le-a furnizat, pârâtul a contribuit la îngrădirea:

- dreptului la

libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, drept prevăzut de art. 28 din

Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional

privind Drepturile Civile și Politice;

- dreptului la

libertatea conștiinței și religiei, drept prevăzut de art. 30 din Constituția

României din 1965 coroborat cu art. 18 din Pactul Internațional privind

Drepturile Civile și Politice.

de pârâtul Ț.A.

În recursul său,

reclamantul a solicitat casarea sentinței pentru nemotivare și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în raport de prevederile art. 312

alin. (2) și (3), art. 313 și art. 314 C. proc. civ, sau respingerea acțiunii

reclamantei ca nefondată, întrucât partea nu a probat faptul că activitățile

menționate în nota de constatare au avut drept consecință suprimarea sau

îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului.

În primul motiv de

recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurentul arată, în primul rând, faptul că instanța de fond a preluat în

considerentele hotărârii atacate conținutul cererii de chemare în judecată prin

procedeul „copy paste”, nu a prezentat apărările pe care le-a formulat în

cuprinsul întâmpinării și nu a motivat în niciun fel îndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 293/2008.

În al doilea rând,

recurentul susține că hotărârea judecătorească cuprinde motive contradictorii

și străine de natura pricinii.

În concret,

recurentul precizează că nu a efectuat „activități în cadrul Direcției pentru

Securitatea Statului” după cum a reținut judecătorul fondului și nici nu a

realizat „activitățile acestei activități de șomaj” după cum se consemnează în

sentința contestată.

Pe acest aspect,

recurentul concluzionează în sensul că instanța de fond a reușit să deducă din

întâmpinarea pe care a formulat-o în cauză ”o altă realitate decât cea a dosarului”

și, pe cale de consecință, a analizat apărări ce nu au fost invocate.

În opinia

recurentului, nemotivarea hotărârii judecătorești echivalează cu nesoluționarea

fondului cauzei și impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

În cel de-al doilea

motiv de recurs, încadrabil în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul menționează că prima instanță a interpretat și aplicat greșit

prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 293/2008.

În dezvoltarea

acestui motiv de modificare, recurentul susține că actele prezentate de

intimatul-reclamant, respectiv un „dosar personal” și o „mapă anexă” sunt „o

parte dintr-un dosar militar” al său.

Activitățile

calificate de intimat ca fiind unele de „colaborare” se constituie, prin chiar

conținutul lor, ca fiind unele de „culegere de informații” sau de „cunoaștere”

și erau desfășurate, în bună măsură, la solicitarea ofițerului de securitate

controlor, care cerea o „notă de cunoaștere” dintr-un domeniu anume sau despre

o persoană anumită.

Ca atare, recurentul

menționează că a desfășurat o activitate primară care nu putea influența, prin

ea însăși, activitatea și drepturile unei persoane.

În concepția

recurentului, activitatea informativă este o activitate de cunoaștere și

prevenție și nu una de coerciție, motiv pentru care nu se încadrează în norma

anterior individualizată.

Activitatea pe care a

desfășurat-o nu a fost una de colaborare benevolă sau forțată; ea a avut loc în

cadrul serviciului militar pe care l-a prestat la trupele de Securitate.

În fine, recurentul

susține că informările și notele de cunoaștere pe care le-a dat nu au privit

atitudini potrivnice regimului comunist, ci atitudini potrivnice statului

român. Acestea nu au determinat îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, după cum s-a reținut în motivarea sentinței atacate.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor cuprinse

în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ.,

sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

fapt și de drept relevante

Intimatul-reclamant

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța

de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect constatarea calității

recurentului-pârât Ț.A. de colaborator al Securității.

Curtea de apel a

admis acțiunea, pentru considerentele expuse la pct. 1.2 din prezenta decizie.

Instanța de control

judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Detaliind problemele

de drept deduse judecății și răspunzând la motivele de recurs anterior

prezentate, Înalta Curte constată următoarele:

1.1. Referitor la

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În dreptul intern,

nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de

la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil,

drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Astfel, conform

jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil

presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa,

să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse

și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte,

dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a

prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția

Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi

teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în

discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în

mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art.

6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în

sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor,

al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a

le aprecia pertinența.

Înalta Curte

apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al

termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe

judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Într-adevăr, în cauza

de față, prima instanță a procedat la redarea în întregime a conținutului

cererii de chemare în judecată în sentința atacată, conform susținerilor

recurentului.

Însă, Înalta Curte

constată că judecătorul fondului a făcut o analiză proprie a susținerilor

părților și a materialului probator existent la dosarul cauzei din perspectiva

celor două condiții impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată

cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Ca atare, instanța de

control judiciar reține că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

1.2. Referitor la

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul Ț.A.,

procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a fost verificat de

către intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în urma

cererilor formulate în acest sens de către numiții I.S. și T.M., precum și de

Consiliul Superior al Magistraturii, în baza prevederilor art. 3 lit. l) și

art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 293/2008 (cererile nr. P 658/09 din 7 februarie 2008, nr. P

3609/08 din 10 octombrie 2008 și nr. P 7961/10 din 15 iunie 2010).

În urma acestor

verificări, intimatul-reclamant a întocmit nota de constatare DI/I/2240 din 27

septembrie 2010 în baza căreia a sesizat instanța specializată cu prezenta

acțiune în constatare.

Art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

293/2008, instituie două condiții pentru dobândirea calității de colaborator al

Securității:

1) Persoana să fi

furnizat organelor de Securitate „informații, indiferent sub ce formă, precum

și note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii

Securității”.

2) Informațiile

furnizate să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Pe aspectul

îndeplinirii acestor condiții, instanța de control judiciar reține faptul că,

într-adevăr, recurentul-pârât a fost recrutat în calitate de colaborator al Securității

la data de 22 ianuarie 1982, în timp ce era student în anul I la Facultatea de

Drept din București, pentru cunoașterea stării de spirit, a eventualelor

frământări sau nemulțumiri din rândul studenților anului I, precum și pentru

stabilirea comportării și concepțiilor studenților străini, a influențelor

negative pe care aceștia le-ar fi putut exercita asupra colegilor lor români.

Recurentul-pârât a

semnat un angajament de colaborare, în urma căruia a preluat numele conspirativ

de „A.Ș.”.

După terminarea

studiilor universitare, recurentul fost repartizat ca jurist la Întreprinderea

Județeană de Producție Industrială și Prestări Servicii Piatra-Neamț și a

continuat colaborarea cu Securitatea în perioada 1986 - 1988, când a întocmit

mai multe note informative cu privire la majoritatea salariaților din

întreprindere și la evenimentele care au avut loc în cadrul acesteia; unele

dintre ele au fost nominalizate și de către prima instanță.

De pildă, în nota

dată la 4 iunie 1986, recurentul a relatat despre un vecin al său din

București, absolvent al Facultății de Drept, că și-a manifestat atitudinea

ostilă față de regimul comunist, că era suspectat de legături cu postul de

radio „E.L.”, că ascultă acest post și comentează știrile difuzate, dar și că a

avut o relație cu preotul C., în perioada cât a fost jurist la Patriarhie.

Această notă a fost

trimisă spre exploatare la Inspectoratul de Securitate al Municipiul București.

În mod corect prima

instanță a reținut în privința acestei note faptul că, înainte de anul 1989,

ascultarea postului de radio anterior arătat reprezenta o atitudine ostilă

regimului comunist.

De asemenea, într-o

altă notă, recurentul a relatat despre o casieră de la întreprinderea unde

lucra că citea o broșură cu conținut religios dată de pastorul de la biserica

baptistă și a apreciat, pe marginea acestui eveniment, că broșura este doar o

modalitate de a face propagandă unor posturi străine.

În urma acestor

relatări, persoana în cauză a fost verificată de organele de Securitate.

Ultima notă nominalizată

de prima instanță se referă la o discuție făcută în tren de către un călător

nemulțumit de condițiile oferite în timpul deplasării.

După această

informare, ofițerii au propus identificarea persoanei semnalate în respectiva

notă.

Pentru activitatea

prestată, recurentul a fost recompensat material în repetate rânduri, după cum

rezultă din actele aflate la filele dosar CAB.

Așadar, contrar celor

susținute în memoriul de recurs, colaborarea recurentului cu organele fostei

Securități a fost făcută cu acordul său.

Înalta Curte, în

acord cu prima instanță, apreciază că activitatea desfășurată de recurent a

încălcat libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, prevăzută de art. 28

din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional

privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la viață privată, reglementat de

art. 33 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 17 din Pactul

Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

În fine, instanța de

control judiciar consideră că nu prezintă nicio relevanță juridică în cauza de

față celelalte susțineri făcute de recurent în legătură cu absolvirea de către

acesta a Școlii Militare de Ofițeri de Rezervă.

soluției adoptate în recurs

În consecință, din cele

anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică

care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea

contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Ț.A. împotriva Sentinței civile nr. 619 din 30 ianuarie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 mai 2013.

Procesat de GGC - LM