ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3424/2015

Decizia nr. 3424/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.

Prin sentința civilă nr. 3845 din 3 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Împotriva sentinței civile nr. 3845 din 3 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A.

În motivarea recursului declarat se arată că judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind îndeplinite condițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Subliniază recurentul că cele două note informative avute în vedere nu conțin și nu au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, acestea prezentau doar gândurile a două persoane, fără nici un element faptic sau material și fără a fi prezentate date concrete de realizare a acestor gânduri (moduri de gândire) a celor două persoane. Apreciază recurentul că, indiferent cine a scris aceste note, ele nu relevă nici o infracțiune reală, ci doar exprimarea pe hârtie a ceea ce gândeau toți cetățenii din acea perioadă, inclusiv cei prezentați în acele note.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurentul a invocat în mod generic prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din noul C. proc. civ., fără să-și sistematizeze criticile în raport cu motivele de recurs menționate.

În privința primului motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat.

Astfel, potrivit motivului prevăzut la pct. 6 al art. 488 alin. (1) din noul C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.

Într-adevăr, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Or, în conținutul cererii de recurs nu au fost identificate susțineri referitoare la faptul că hotărârea pronunțată nu ar corespunde cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. civ. sau la existența unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise și cele pentru care au fost respinse susținerile reclamantului sau ale pârâtului.

Înalta Curte constată că instanța de fond a înfățișat într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii reclamantului.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susținerile recurentului se circumscriu exclusiv motivului de recurs prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) din noul C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia este nelegală hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se constată că recurentul, în cadrul acestui motiv de recurs, nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de fond.

Astfel, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurentul-pârât reiterează sub o altă formă argumentele prezentate în fața instanței de fond, fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată.

Înalta Curte apreciază că nici criticile recurentului-pârât vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că în speță sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității, respectiv:

- persoana să fi furnizat organelor de Securitate „informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității”.

- informațiile furnizate să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noțiunea de colaborator al Securității.

Astfel, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Din semnificația dată de legiuitor termenului de „colaborator al Securității” rezultă elementele care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate.

Astfel, persoana trebuia să furnizeze informații într-una dintre formele arătate în cuprinsul art. 2 lit. b), prin informațiile respective să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Numai îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiții poate să atragă stabilirea calității de colaborator al Securității.

Pe aspectul îndeplinirii acestor condiții, instanța de control judiciar reține faptul că, într-adevăr, recurentul a fost recrutat de I.J. Prahova - Securitate Serviciul 1 la data de 10.05.1978, în problema „persoane cu intenții de trecere frauduloasă a frontierei”, iar la aceeași dată a semnat „angajamentul” de colaborare cu Securitatea și a scris și semnat cu numele „Margot” două note informative.

Astfel cum s-a reținut în considerentele hotărârii recurate, în prima notă declara despre P.M., pe care îl cunoscuse în penitenciar, că „atât în penitenciar, cât și ulterior”, acesta „și-a manifestat nemulțumirea față de situația existentă la noi, elogiind viața și libertatea din Occident” și că va încerca prin toate mijloacele să plece; în cea de-a doua notă, pârâtul arăta că a cunoscut un tânăr, cunoștință a unui amic, care „nemulțumit de situația pe care o are în țară” afirma că „va face tot posibilul ca să fugă în Austria, unde îl așteaptă mama sa care plecase în excursie” și a refuzat să se întoarcă, iar, cu toate că numele tânărului respectiv nu era cunoscut pârâtului, din conținutul acesteia Securitatea l-a identificat ca fiind D.S. din Boldești-Scăeni și l-a semnalat ofițerului care probabil se ocupa de comuna respectivă.

Având în vedere obiectul și natura informațiilor furnizate de pârât - nemulțumirea unor persoane față de situația din țară, în raport cu cea din Occident, intenția de a trece fraudulos frontiera - în mod corect a apreciat curtea de apel că acestea se referă la atitudini potrivnice regimului comunist, cele două note vizând îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la liberă circulație, prevăzut de art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Astfel, recurentul-pârât a furnizat note informative de interes operativ, informațiile vizând probleme importante pentru Securitate, precum relațiile cu cetățenii străini ori cu rude din străinătate. Aceste informații sunt privite ca potrivnice regimului și considerate periculoase pentru securitatea acestuia, iar faptul că aceste atitudini ale unor terți, cu privire la care pârâtul a informat securitatea, au fost considerate de aceasta din urmă ca utile este probat și de valoarea operativă care le-a fost acordată.

Înalta Curte apreciază că furnizarea informațiilor către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecințe negative pentru ele, constând în supravegherea lor informativă și, drept urmare, încălcarea dreptului la viața privată, consacrat legislativ în art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, fiind astfel îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității.

De menționat este și faptul că recurentul nu a probat susținerea potrivit căreia în perioada de referință nu ar fi avut discernământ sau discernământul său ar fi fost diminuat datorită afecțiunilor pe care le avea, motiv pentru care la momentul semnării actelor sus menționate nu ar fi putut realiza consecințele acestora.

Așadar, contrar celor susținute în memoriul de recurs, colaborarea recurentului cu organele fostei securității a fost făcută cu acordul său.

Instanța de control judiciar consideră că nu prezintă nicio relevanță juridică în cauza de față celelalte susțineri ale recurentului, în legătură cu faptul că situațiile enunțate în notele informative, raportate la persoanele la care acele note se refereau, erau chestiuni notorii, generale, cunoscute și verificabile de către orice persoană, de vreme ce aceste informații au fost obținute de la pârât, prin colaborarea acestuia.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind motivată și dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din noul C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 3845 din 3 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2015.