ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4229/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în privința pârâtului B.M. Prin Sentința civilă nr. 3835 din 12 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul B.M., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a înțeles să probeze calitatea de colaborator al Securității a pârâtului cu notele de analiză întocmite de către lucrători ai Securității statului și cu propunerile acestora consemnate în mai multe rapoarte informative referitoare la recrutarea în calitatea de informator a pârâtului, precum și cu nota informativă semnată de către acesta la 15 iulie 1985. Curtea de apel a reținut că din niciuna din dovezile administrate în cauză nu reiese că în mod voluntar și conștient pârâtul ar fi acceptat furnizarea unor informații de natură să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viață privată și dreptul la libertatea de exprimare.

Curtea de apel a înlăturat și argumentul reclamantului referitor la incidența dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 întrucât informațiile furnizate securității puteau fi comunicate sub orice formă, în considerarea faptului că și în situația reținerii acestei ipoteze se impune și îndeplinirea celei de-a doua condiții vizând îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că este îndeplinită atât prima condiție de fond, cu privire la denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, cât și cea de a doua condiție, referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale.

Mai întâi, este demonstrată prima condiție pusă de legiuitor (art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008) pentru reținerea calității de colaborator al Securității: furnizarea de informații despre atitudini sau acțiuni potrivnice regimului comunist. Manifestarea nemulțumirii față de modul de retribuire a muncii era evident o atitudine neagreată de autoritățile comuniste. Potrivit propagandei de la acea vreme, toți salariații - atât cei din industrie, cât și cei din agricultură - se bucurau pe deplin de roadele muncii lor. Mai mult, autoritățile susțineau că nivelul de trai al cetățenilor atingea cele mai înalte standarde. Interzicerea unor astfel de discuții publice este tipică regimurilor totalitare, fiind de neconceput într-un regim democratic.

Faptul că ofițerii de legătură ai intimatului notau că „informațiile furnizate au avut valoare operativă" dovedește, o dată în plus, faptul că informațiile furnizate se circumscriau sferei de interes a organelor represive ale regimului. A doua condiție de fond se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - și nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul putea și trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale informației furnizate. Și această condiție este îndeplinită, întrucât este exclus ca intimatul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații, asupra persoanelor la care se referea în delațiunile sale urma, de obicei, să se desfășoare o acțiune de investigare din partea Securității.

Recurentul mai arată că definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității nu cere existența unei pluralități de informații furnizate pentru reținerea acestei calități, fiind de ajuns și un singur denunț care să îndeplinească cele două condiții. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca o persoană să fie apreciată ca fiind colaborator al Securității trebuia să furnizeze informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Înalta Curte apreciază că informațiile din notele întocmite de ofițerii de securitate depuse la dosarul cauzei de către reclamant nu sunt de natură să îndeplinească celelalte cerințe ale legii referitoare la scopul comunicării acestor date, respectiv a dreptului la viață privată, dreptului la libertatea de exprimare, a dreptului la libertatea cuvântului și libertatea opiniilor. Din conținutul Notelor întocmite de ofițerii de securitate se conturează existența unor aprecieri pozitive de natură să conducă la concluzia că pârâtul ar fi putut fi integrat în sistemul delaționist al fostei Securități a statului, posibilitate nesancționată însă de dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008 modificată și republicată.

Aceste informații, prin natura și scopul lor, precum și cele referitoare la modalitatea în care se purtau discuții în legătură cu retribuția muncii la CAP, sau în care se desfășura activitatea unui dispensar medical din comuna Laza, nu pot fi apreciate ca fiind de natură să conducă la posibilitatea restrângerii unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Aprecierile și caracterizările inițial pozitive ale organelor de securitate la adresa pârâtului, atât în contextul naturii informațiilor furnizate precum și în contextul în care nu există nicio probă că acestea ar fi fost furnizate direct de către pârât, nu pot face dovada calității de colaborator al Securității, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile O.U.G.

nr. 24/2008. Ca urmare, în acest caz nu este îndeplinită prima condiție cerută de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Trebuie precizat că legiuitorul face referire în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2003 și la relatările verbale consemnate de lucrătorii de Securitate, ca fiind acte probante ale colaborării cu securitatea. Însă în analiza forței probante a unor astfel de relatări trebuie avut în vedere și modul în care ofițerii de securitate trebuiau să-și îndeplinească obligațiile de serviciu. Din amplele materiale documentare publicate după anul 1989, care au căpătat forța unor documente istorice, cu notorietate, rezultă că ofițerii de securitate aveau un plan de racolări, un plan de informații etc., context în care informația putea să nu aparțină persoanei la care se face referire.

În aceste condiții relatările consemnate în rapoartele informative ale ofițerilor nu pot beneficia de o prezumție legală absolută de veridicitate, acestea urmând a fi analizate prin coroborare cu ansamblul probator al cauzei. A considera că în mod cert relatările cuprinse în rapoartele lucrătorilor de Securitate reprezintă adevărul ar însemna că tocmai ceea ce se condamnă, securitatea ca poliție politică, să fie reabilitată printr-o credibilizare absolută. În cauza de față, probele administrate în susținerea acțiunii pentru a se dovedi calitatea de colaborator al securității, demonstrează că pârâtul nu și-a asumat calitatea de colaborator, că nu a furnizat informații prin care să fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natura celor prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În temeiul dispozițiile art. 274, Înalta Curte va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva Sentinței civile nr. 3835 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 1.200 RON cheltuieli de judecată pentru intimatul-pârât. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2011. Procesat de GGC - LM