ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4229/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat

constatarea calității de colaborator al Securității în privința pârâtului B.M.

Prin Sentința civilă

nr. 3835 din 12 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu

pârâtul B.M., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a înțeles să probeze

calitatea de colaborator al Securității a pârâtului cu notele de analiză

întocmite de către lucrători ai Securității statului și cu propunerile acestora

consemnate în mai multe rapoarte informative referitoare la recrutarea în

calitatea de informator a pârâtului, precum și cu nota informativă semnată de

către acesta la 15 iulie 1985.

Curtea de apel a

reținut că din niciuna din dovezile administrate în cauză nu reiese că în mod

voluntar și conștient pârâtul ar fi acceptat furnizarea unor informații de

natură să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale ale omului, respectiv

dreptul la viață privată și dreptul la libertatea de exprimare.

Curtea de apel a

înlăturat și argumentul reclamantului referitor la incidența dispozițiilor art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 întrucât informațiile furnizate securității

puteau fi comunicate sub orice formă, în considerarea faptului că și în

situația reținerii acestei ipoteze se impune și îndeplinirea celei de-a doua

condiții vizând îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că este îndeplinită atât prima condiție de fond, cu privire

la denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, cât și cea de a

doua condiție, referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale.

Mai întâi, este

demonstrată prima condiție pusă de legiuitor (art. 2 lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008) pentru reținerea calității de colaborator al Securității: furnizarea

de informații despre atitudini sau acțiuni potrivnice regimului comunist.

Manifestarea

nemulțumirii față de modul de retribuire a muncii era evident o atitudine

neagreată de autoritățile comuniste. Potrivit propagandei de la acea vreme,

toți salariații - atât cei din industrie, cât și cei din agricultură - se

bucurau pe deplin de roadele muncii lor. Mai mult, autoritățile susțineau că

nivelul de trai al cetățenilor atingea cele mai înalte standarde.

Interzicerea unor

astfel de discuții publice este tipică regimurilor totalitare, fiind de

neconceput într-un regim democratic.

Faptul că ofițerii de

legătură ai intimatului notau că „informațiile furnizate au avut valoare

operativă" dovedește, o dată în plus, faptul că informațiile furnizate se

circumscriau sferei de interes a organelor represive ale regimului.

A doua condiție de

fond se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - și nu

neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul

putea și trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale informației furnizate.

Și această condiție este îndeplinită, întrucât este exclus ca intimatul să nu

fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații, asupra

persoanelor la care se referea în delațiunile sale urma, de obicei, să se

desfășoare o acțiune de investigare din partea Securității.

Recurentul mai arată

că definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității nu cere existența

unei pluralități de informații furnizate pentru reținerea acestei calități,

fiind de ajuns și un singur denunț care să îndeplinească cele două condiții.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în

continuare arătate.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca o persoană să fie apreciată ca

fiind colaborator al Securității trebuia să furnizeze informații prin care se

denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și

care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Înalta Curte

apreciază că informațiile din notele întocmite de ofițerii de securitate depuse

la dosarul cauzei de către reclamant nu sunt de natură să îndeplinească

celelalte cerințe ale legii referitoare la scopul comunicării acestor date,

respectiv a dreptului la viață privată, dreptului la libertatea de exprimare, a

dreptului la libertatea cuvântului și libertatea opiniilor.

Din conținutul

Notelor întocmite de ofițerii de securitate se conturează existența unor

aprecieri pozitive de natură să conducă la concluzia că pârâtul ar fi putut fi

integrat în sistemul delaționist al fostei Securități a statului, posibilitate

nesancționată însă de dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008 modificată și

republicată.

Aceste informații,

prin natura și scopul lor, precum și cele referitoare la modalitatea în care se

purtau discuții în legătură cu retribuția muncii la CAP, sau în care se

desfășura activitatea unui dispensar medical din comuna Laza, nu pot fi

apreciate ca fiind de natură să conducă la posibilitatea restrângerii unor

drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Aprecierile și

caracterizările inițial pozitive ale organelor de securitate la adresa

pârâtului, atât în contextul naturii informațiilor furnizate precum și în

contextul în care nu există nicio probă că acestea ar fi fost furnizate direct

de către pârât, nu pot face dovada calității de colaborator al Securității,

astfel cum aceasta este definită de dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008.

Ca urmare, în acest

caz nu este îndeplinită prima condiție cerută de art. 2 alin. (1) lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008.

Trebuie precizat că

legiuitorul face referire în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2003 și

la relatările verbale consemnate de lucrătorii de Securitate, ca fiind acte

probante ale colaborării cu securitatea.

Însă în analiza

forței probante a unor astfel de relatări trebuie avut în vedere și modul în

care ofițerii de securitate trebuiau să-și îndeplinească obligațiile de

serviciu.

Din amplele materiale

documentare publicate după anul 1989, care au căpătat forța unor documente

istorice, cu notorietate, rezultă că ofițerii de securitate aveau un plan de

racolări, un plan de informații etc., context în care informația putea să nu

aparțină persoanei la care se face referire.

În aceste condiții

relatările consemnate în rapoartele informative ale ofițerilor nu pot beneficia

de o prezumție legală absolută de veridicitate, acestea urmând a fi analizate

prin coroborare cu ansamblul probator al cauzei.

A considera că în mod

cert relatările cuprinse în rapoartele lucrătorilor de Securitate reprezintă

adevărul ar însemna că tocmai ceea ce se condamnă, securitatea ca poliție

politică, să fie reabilitată printr-o credibilizare absolută.

În cauza de față,

probele administrate în susținerea acțiunii pentru a se dovedi calitatea de

colaborator al securității, demonstrează că pârâtul nu și-a asumat calitatea de

colaborator, că nu a furnizat informații prin care să fi denunțat activități

sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natura celor

prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală.

În temeiul

dispozițiile art. 274, Înalta Curte va obliga recurentul la plata cheltuielilor

de judecată către intimata-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva

Sentinței civile nr. 3835 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurentul-reclamant la plata sumei de 1.200 RON cheltuieli de judecată pentru

intimatul-pârât.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2011.

Procesat de GGC - LM