ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1907/2012

Prin Sentința nr. 3029 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta M.E., și a constatat calitatea acesteia de colaborator al Securității. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Așa acum reiese din înscrisul depus la filele 24-25 din dosar, pârâta a fost recrutată la data de 23 martie 1978, dată la care s-a angajat să furnizeze informații organelor de securitate sub pseudonimul „Ma.”. După semnarea angajamentului, pârâta a redactat note informative în care relata despre colegii săi de liceu.

În acest sens, relata despre eleva M.V., clasa a X-a C, care „ne-a dat de înțeles că este pocăită și ca urmare merge la o casă de adunare existentă în orașul Buhuși; împreună cu ea a mai mers și colega ei I.R. care este de aceeași religie”, sau despre elevele C.D., care ascultă postul de radio E.L., și M.V., care comenta chestiuni legate de Tratatul de la Varșovia. Informațiile furnizate de pârâtă au fost prelucrate de ofițerii de Securitate, așa cum reiese din mențiunile făcute în subsolul notelor informative. În drept, se reține că, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, informator al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin raportarea situației de fapt reținute la textul legal citat, se constată că informațiile furnizate de pârâtă au vizat îngrădirea unor drepturi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libertatea conștiinței și a religiei și dreptul la libertatea de exprimare; concluzia este întărită de însemnările făcute de ofițeri în subsolul notelor informative, conform cărora pârâta trebuia instruită să relateze în continuare despre conduita persoanelor vizate. Apărările pârâtei legate de vârsta sa la data redactării notelor nu pot fi reținute, întrucât excepția prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 se referă la persoanele sub 16 ani, iar reclamanta împlinise, vârsta respectivă la data recrutării.

Nu pot fi reținute nici susținerile legate de ascendentul moral pe care pedagogul liceului îl avea asupra reclamantei, întrucât o astfel de circumstanță nu se află printre excepțiile prevăzute de textul legal citat. Împotriva Sentinței civile nr. 3029 din data de 22 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta M.E. prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și întemeiată pe dispozițiile art. 11 raportat la art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. Recurenta a învederat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, pentru următoarele argumente: Textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 impune îndeplinirea în mod cumulativ a trei condiții pentru ca o persoană sa fie considerată "colaborator al Securității", anume: 1. aceea de a fi fost furnizate informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității; 2. prin aceste informații au fost denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; 3. toate aceste informații furnizate au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, a apreciat recurenta că stabilirea calității de colaborator al Securității nu se face, de plano, ca urmare a constatării faptului semnării unui angajament sau a furnizării unor informații, ci prin verificarea concomitentă a întrunirii condiției legale relative la îngrădirea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului. De aceea, textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ar trebui interpretat sistematic, în raport de întreaga economie a prevederilor ordonanței, precum și istorico-teleologic, adică în raport de împrejurările social-juridice care au stat la baza elaborării și adoptării legii, inclusiv de dispozițiile din legea anterioară în domeniu, lucrările preliminarii adoptării legii (proiectul inițial, discuții doctrinare și parlamentare).

Ca o particularitate a dosarului, recurenta a evidențiat că a fost atrasă de organele securității la vârsta de 16 ani și trei luni, dată la care era în anul II de liceu, prea tânără pentru a avea reprezentarea faptelor sale. De altfel, chiar legiuitorul a înțeles să stabilească prin textul de lege mai sus enunțat că "...persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție...". În mod neîntemeiat prima instanță a considerat că nu pot fi reținute susținerile legate de ascendentul moral pe care pedagogul liceului îl avea asupra reclamantei, pe motiv că o asemenea circumstanță nu se află printre excepțiile prevăzute de lege, întrucât orice lege trebuie aplicată și interpretată în funcție de împrejurările social-juridice ce au stat la baza elaborării ei.

Cele șase note au fost furnizate de recurentă în intervalul 25 mai 1978 - 19 septembrie 1980, de la momentul împlinirii vârstei de 16 ani și 5 luni și până la momentul împlinirii vârstei de 18 ani și 9 luni, și acestea au fost date cât timp a stat în căminul școlii, sub observația institutoarei, și cât timp a stat la căminul fabricii sub directa observație a ofițerului de securitate. Ulterior, pentru a ieși de sub observația directă a acestora pârâta s-a mutat la scurt timp la un alt cămin, apoi la o gazdă, după care a plecat la Iași, unde a fost identificată și scoasă din evidență la 19 noiembrie 1982 conform adresei către Inspectoratul Județean de Miliție Bacău în care se specifica că "...s-a stabilit că nu are posibilități de informare și deci nu ne poate fi utilă în munca informativă...". A rezultat în cauză, din declarația notarială autentificată sub nr. 649 din data de 24 aprilie 2010 dată de numita T.M.

(sursa P.) că în toată perioada în care acest martor a funcționat ca pedagog nu a avut cunoștință ca vreunul din elevii școlii să fi suportat vreo consecință ca urmare a informațiilor date de recurentă. De asemenea a rezultat, din declarația notarială autentificată sub nr. 890 din data de 3 iunie 2010 dată de numita B. (fostă V.) T. că niciodată nu a avut cu nimic de suferit de pe urma faptului că avea icoane pe pereți. A concluzionat recurenta că aceste aprecieri și caracterizări pozitive, în contextul mențiunilor cuprinse în rapoartele întocmite, nu pot face dovada de colaborator al Securității, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008.

A apreciat recurenta ca fiind nelegală susținerea din considerentele hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul că informațiile furnizate de ea au vizat îngrădirea unor drepturi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libertatea conștiinței și a religiei și dreptul la libertatea de exprimare. Astfel, s-a arătat, prin conținutul lor, niciuna dintre cele șase note nu au adus atingere și nu au îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului pentru a se putea considera aplicabil textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, neputându-se susține că în dosarul pârâtei ar fi vorba despre o îngrădire a dreptului la libertatea de exprimare, la libertatea opiniilor, la libertatea conștiinței, dreptul la viață privată.

În cauză recurenta a formulat, în temeiul prevederilor art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară dacă dispozițiile art. 2 lit. b) teza a III-a din O.U.G.

nr. 24/2008 privitoare la vârsta de 16 ani care ar fi suficientă în opinia legiuitorului național pentru a putea fi considerat colaborator al Securității (în condițiile îndeplinirii și a celorlalte criterii din primele două teze ale art. 2 lit. b) din aceeași ordonanță de urgență) încalcă dispozițiile unor Tratate și convenții internaționale la care România este parte și care consacră vârsta prag de 18 ani pentru valabilitatea din punct de vedere juridic a efectelor actelor pe care le semnează o persoană (cum ar fi Convenția privind drepturile copilului, Directiva nr. 94/33/CEE din 22 iunie 1994 referitoare la protecția tinerilor în murată, Convenția pentru apărarea drepturilor omului), cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de Ședință din data de 29 septembrie 2011. De asemenea, recurenta a invocat în litigiu și excepția de neconstituționalitate a tuturor dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008, în special a prevederilor art. 2 lit. b), art. 3 lit. a)-z), art. 7, art. 8, art. 10, art. 11, art. 24 și art. 35 din ordonanța de urgență menționată, susținându-se că sunt nesocotite dispozițiile art. 1 alin. (3) și (4), art. 4, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22, art. 23, art. 24, art. 30, art. 21 alin. (1), art. 53 alin. (1), art. 54, art. 55, art. 57, art. 115 alin. (6),

art. 116 alin. (1) din Constituția României. Cererea recurentei a fost apreciată de instanța de control judiciar ca fiind admisibilă, dispunându-se în consecință, prin încheierea de ședință din data de 22 martie 2012, sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de recurentă. Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că prima instanță a reținut în mod corect că informațiile date de recurentă se circumscriu noțiunii de colaborator al Securității, astfel cum este ea definită de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul al propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, cu modificările și completările ulterioare, prin colaborator al Securității se înțelege "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum; și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor". Așa fiind, în mod evident, pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) fraza I din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, se cere întrunirea a două condiții cumulative: pe de o parte, prin informațiile furnizate lucrătorilor securității să fie denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și, pe de altă parte, aceste informații, date de o persoană care la data colaborării cu Securitatea împlinise vârsta de 16 ani, să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În cauză, cum judicios a reținut și instanța de fond (pe baza materialului probator pe care s-a întemeiat Nota de constatare nr. S DI/1/730 din 5 martie 2009 emisă de Direcția Investigații din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității), sunt îndeplinite condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, pentru constatarea calității recurentei M.E. de colaborator al Securității. Recurenta pârâtă a avut, în perioada 23 martie 1978 - 27 decembrie 1982, calitatea de informator al organelor de securitate, cu numele conspirativ de "Ma.", furnizând în această calitate mai multe note informative.

Prezintă relevanță, în prezentul litigiu, numai informațiile conținute de notele informative întocmite în zilele de 19 ianuarie 1979, 14 martie 1979 și 19 septembrie 1980, prin care recurenta, elevă la Liceul Industrial Textil Buhuși, a transmis Securității date despre anumite colege din internatul liceului, care fie ascultau postul de radio "E.L.", fie făceau parte din gruparea religioasă "O.D.", fie participau la adunări ale cultului baptist organizate în orașul Buhuși. Rezultă astfel că este îndeplinită în speță condiția denunțării, prin informațiile furnizate Securității de către recurentă, a unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind considerată astfel ascultarea unor posturi de radio străine, în special a postului "E.L.", deosebit de critic la adresa regimului din România acelor ani, dar și practicarea unor convingeri religioase.

Pe de altă parte, este întrunită, în cauză, și cerința ca informațiile furnizate de pârâtă să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind evident că prin conduita recurentei s-au îngrădit următoarele drepturi fundamentale ale omului: - dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice; - dreptul la libertatea conștiinței și a religiei prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965 și de art. 18 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice; - dreptul la viața privată, drept prevăzut de art. 17 clin Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Nu sunt justificate apărările recurentei referitoare la vârsta avută la data semnării angajamentului de colaborare și la momentul întocmirii notelor informative, precum și cele privitoare la ascendentul moral al pedagogului internatului liceului, niciuna din aceste împrejurări nefiind de natură să înlăture aplicarea prevederilor clare ale art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare. Nu este considerată colaborator al Securității, potrivit definiției date de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, "persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată" și, respectiv, "persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, (..), în măsura în care se coroborează cu alte probe", dar recurenta nu se află în niciuna din cele două situații. Față de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este legală și temeinică hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta M.E. împotriva Sentinței civile nr. 3029 din data de 22 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta M.E. împotriva Sentinței nr. 3029 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2012. Procesat de GGC - DG