ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1907/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1907/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin Sentința nr.

3029 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta

M.E., și a constatat calitatea acesteia de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Așa acum reiese din

înscrisul depus la filele 24-25 din dosar, pârâta a fost recrutată la data de

23 martie 1978, dată la care s-a angajat să furnizeze informații organelor de

securitate sub pseudonimul „Ma.”.

După semnarea

angajamentului, pârâta a redactat note informative în care relata despre

colegii săi de liceu. În acest sens, relata despre eleva M.V., clasa a X-a C,

care „ne-a dat de înțeles că este pocăită și ca urmare merge la o casă de

adunare existentă în orașul Buhuși; împreună cu ea a mai mers și colega ei I.R.

care este de aceeași religie”, sau despre elevele C.D., care ascultă postul de

radio E.L., și M.V., care comenta chestiuni legate de Tratatul de la Varșovia.

Informațiile

furnizate de pârâtă au fost prelucrate de ofițerii de Securitate, așa cum

reiese din mențiunile făcute în subsolul notelor informative.

În drept, se reține

că, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, informator al Securității

este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note

și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin

care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar

comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

Prin raportarea

situației de fapt reținute la textul legal citat, se constată că informațiile

furnizate de pârâtă au vizat îngrădirea unor drepturi fundamentale ale omului,

respectiv dreptul la libertatea conștiinței și a religiei și dreptul la

libertatea de exprimare; concluzia este întărită de însemnările făcute de

ofițeri în subsolul notelor informative, conform cărora pârâta trebuia

instruită să relateze în continuare despre conduita persoanelor vizate.

Apărările pârâtei

legate de vârsta sa la data redactării notelor nu pot fi reținute, întrucât

excepția prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 se referă la

persoanele sub 16 ani, iar reclamanta împlinise, vârsta respectivă la data

recrutării.

Nu pot fi reținute

nici susținerile legate de ascendentul moral pe care pedagogul liceului îl avea

asupra reclamantei, întrucât o astfel de circumstanță nu se află printre

excepțiile prevăzute de textul legal citat.

Împotriva Sentinței

civile nr. 3029 din data de 22 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs în termen legal pârâta M.E. prin care s-a solicitat admiterea căii

extraordinare de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul

respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de

reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și

întemeiată pe dispozițiile art. 11 raportat la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008.

Recurenta a învederat

că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, pentru următoarele

argumente:

Textul art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008 impune îndeplinirea în mod cumulativ a trei condiții

pentru ca o persoană sa fie considerată "colaborator al Securității",

anume: 1. aceea de a fi fost furnizate informații, indiferent sub ce formă,

precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii

Securității; 2. prin aceste informații au fost denunțate activități sau

atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; 3. toate aceste informații

furnizate au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Prin urmare, a

apreciat recurenta că stabilirea calității de colaborator al Securității nu se

face, de plano, ca urmare a constatării faptului semnării unui angajament sau a

furnizării unor informații, ci prin verificarea concomitentă a întrunirii

condiției legale relative la îngrădirea drepturilor și a libertăților

fundamentale ale omului.

De aceea, textul art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ar trebui interpretat sistematic, în raport de

întreaga economie a prevederilor ordonanței, precum și istorico-teleologic,

adică în raport de împrejurările social-juridice care au stat la baza

elaborării și adoptării legii, inclusiv de dispozițiile din legea anterioară în

domeniu, lucrările preliminarii adoptării legii (proiectul inițial, discuții

doctrinare și parlamentare).

Ca o particularitate

a dosarului, recurenta a evidențiat că a fost atrasă de organele securității la

vârsta de 16 ani și trei luni, dată la care era în anul II de liceu, prea

tânără pentru a avea reprezentarea faptelor sale. De altfel, chiar legiuitorul

a înțeles să stabilească prin textul de lege mai sus enunțat că

"...persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16

ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție...".

În mod neîntemeiat

prima instanță a considerat că nu pot fi reținute susținerile legate de

ascendentul moral pe care pedagogul liceului îl avea asupra reclamantei, pe

motiv că o asemenea circumstanță nu se află printre excepțiile prevăzute de

lege, întrucât orice lege trebuie aplicată și interpretată în funcție de

împrejurările social-juridice ce au stat la baza elaborării ei. Cele șase note

au fost furnizate de recurentă în intervalul 25 mai 1978 - 19 septembrie 1980,

de la momentul împlinirii vârstei de 16 ani și 5 luni și până la momentul

împlinirii vârstei de 18 ani și 9 luni, și acestea au fost date cât timp a stat

în căminul școlii, sub observația institutoarei, și cât timp a stat la căminul

fabricii sub directa observație a ofițerului de securitate. Ulterior, pentru a

ieși de sub observația directă a acestora pârâta s-a mutat la scurt timp la un

alt cămin, apoi la o gazdă, după care a plecat la Iași, unde a fost identificată

și scoasă din evidență la 19 noiembrie 1982 conform adresei către Inspectoratul

Județean de Miliție Bacău în care se specifica că "...s-a stabilit că nu

are posibilități de informare și deci nu ne poate fi utilă în munca

informativă...".

A rezultat în cauză,

din declarația notarială autentificată sub nr. 649 din data de 24 aprilie 2010

dată de numita T.M. (sursa P.) că în toată perioada în care acest martor a

funcționat ca pedagog nu a avut cunoștință ca vreunul din elevii școlii să fi

suportat vreo consecință ca urmare a informațiilor date de recurentă. De

asemenea a rezultat, din declarația notarială autentificată sub nr. 890 din

data de 3 iunie 2010 dată de numita B. (fostă V.) T. că niciodată nu a avut cu

nimic de suferit de pe urma faptului că avea icoane pe pereți.

A concluzionat

recurenta că aceste aprecieri și caracterizări pozitive, în contextul

mențiunilor cuprinse în rapoartele întocmite, nu pot face dovada de colaborator

al Securității, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile Ordonanței de

urgență a Guvernului nr. 24/2008.

A apreciat recurenta

ca fiind nelegală susținerea din considerentele hotărârii pronunțate de

instanța de fond în sensul că informațiile furnizate de ea au vizat îngrădirea

unor drepturi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libertatea

conștiinței și a religiei și dreptul la libertatea de exprimare. Astfel, s-a

arătat, prin conținutul lor, niciuna dintre cele șase note nu au adus atingere

și nu au îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului pentru a se

putea considera aplicabil textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

neputându-se susține că în dosarul pârâtei ar fi vorba despre o îngrădire a

dreptului la libertatea de exprimare, la libertatea opiniilor, la libertatea

conștiinței, dreptul la viață privată.

În cauză recurenta a

formulat, în temeiul prevederilor art. 267 din Tratatul privind funcționarea

Uniunii Europene și a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009 privind

formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35

paragraful 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, o cerere de sesizare a

Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară dacă

dispozițiile art. 2 lit. b) teza a III-a din O.U.G. nr. 24/2008 privitoare la

vârsta de 16 ani care ar fi suficientă în opinia legiuitorului național pentru

a putea fi considerat colaborator al Securității (în condițiile îndeplinirii și

a celorlalte criterii din primele două teze ale art. 2 lit. b) din aceeași

ordonanță de urgență) încalcă dispozițiile unor Tratate și convenții

internaționale la care România este parte și care consacră vârsta prag de 18

ani pentru valabilitatea din punct de vedere juridic a efectelor actelor pe

care le semnează o persoană (cum ar fi Convenția privind drepturile copilului,

Directiva nr. 94/33/CEE din 22 iunie 1994 referitoare la protecția tinerilor în

murată, Convenția pentru apărarea drepturilor omului), cerere care a fost

respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de Ședință din data de 29 septembrie

2011.

De asemenea,

recurenta a invocat în litigiu și excepția de neconstituționalitate a tuturor

dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008, în special a

prevederilor art. 2 lit. b), art. 3 lit. a)-z), art. 7, art. 8, art. 10, art.

11, art. 24 și art. 35 din ordonanța de urgență menționată, susținându-se că

sunt nesocotite dispozițiile art. 1 alin. (3) și (4), art. 4, art. 15 alin.

(2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22,

art. 23, art. 24, art. 30, art. 21 alin. (1), art. 53 alin. (1), art. 54, art.

55, art. 57, art. 115 alin. (6), art. 116 alin. (1) din Constituția României.

Cererea recurentei a fost apreciată de instanța de control judiciar ca fiind

admisibilă, dispunându-se în consecință, prin încheierea de ședință din data de

22 martie 2012, sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate invocată de recurentă.

Prin concluziile

scrise depuse la dosarul cauzei intimatul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu

motivarea, în esență, că prima instanță a reținut în mod corect că informațiile

date de recurentă se circumscriu noțiunii de colaborator al Securității, astfel

cum este ea definită de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008

privind accesul al propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Recursul este

nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit prevederilor

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea securității, cu modificările și completările ulterioare, prin

colaborator al Securității se înțelege "persoana care a furnizat

informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări

verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau

activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au

vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana

care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de

interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în

stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind

cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este

considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar

actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a

propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu

împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în

care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana

care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară

la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea,

precum; și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau

activitatea informatorilor".

Așa fiind, în mod

evident, pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în sensul

dispozițiilor art. 2 lit. b) fraza I din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și

completările ulterioare, se cere întrunirea a două condiții cumulative: pe de o

parte, prin informațiile furnizate lucrătorilor securității să fie denunțate

activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și, pe de altă

parte, aceste informații, date de o persoană care la data colaborării cu

Securitatea împlinise vârsta de 16 ani, să fi vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În cauză, cum

judicios a reținut și instanța de fond (pe baza materialului probator pe care

s-a întemeiat Nota de constatare nr. S DI/1/730 din 5 martie 2009 emisă de

Direcția Investigații din cadrul Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității), sunt îndeplinite condițiile Ordonanței de urgență a

Guvernului nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, pentru

constatarea calității recurentei M.E. de colaborator al Securității. Recurenta

pârâtă a avut, în perioada 23 martie 1978 - 27 decembrie 1982, calitatea de

informator al organelor de securitate, cu numele conspirativ de

"Ma.", furnizând în această calitate mai multe note informative.

Prezintă relevanță,

în prezentul litigiu, numai informațiile conținute de notele informative

întocmite în zilele de 19 ianuarie 1979, 14 martie 1979 și 19 septembrie 1980,

prin care recurenta, elevă la Liceul Industrial Textil Buhuși, a transmis

Securității date despre anumite colege din internatul liceului, care fie

ascultau postul de radio "E.L.", fie făceau parte din gruparea

religioasă "O.D.", fie participau la adunări ale cultului baptist

organizate în orașul Buhuși.

Rezultă astfel că

este îndeplinită în speță condiția denunțării, prin informațiile furnizate

Securității de către recurentă, a unor activități sau atitudini potrivnice

regimului totalitar comunist, fiind considerată astfel ascultarea unor posturi

de radio străine, în special a postului "E.L.", deosebit de critic la

adresa regimului din România acelor ani, dar și practicarea unor convingeri

religioase. Pe de altă parte, este întrunită, în cauză, și cerința ca

informațiile furnizate de pârâtă să fi vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, fiind evident că prin conduita recurentei

s-au îngrădit următoarele drepturi fundamentale ale omului: - dreptul la

libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din

Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu

privire la Drepturile Civile și Politice; - dreptul la libertatea conștiinței

și a religiei prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965 și de art.

18 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice; -

dreptul la viața privată, drept prevăzut de art. 17 clin Pactul Internațional

cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Nu sunt justificate

apărările recurentei referitoare la vârsta avută la data semnării

angajamentului de colaborare și la momentul întocmirii notelor informative,

precum și cele privitoare la ascendentul moral al pedagogului internatului

liceului, niciuna din aceste împrejurări nefiind de natură să înlăture

aplicarea prevederilor clare ale art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și

completările ulterioare. Nu este considerată colaborator al Securității,

potrivit definiției date de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

"persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații,

procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei

și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive

politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și

condamnată" și, respectiv, "persoanele care, la data colaborării cu Securitatea,

nu împliniseră 16 ani, (..), în măsura în care se coroborează cu alte

probe", dar recurenta nu se află în niciuna din cele două situații.

Față de cele mai sus

arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în

cauză și că este legală și temeinică hotărârea atacată, urmează a se dispune,

în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca

nefondat a recursului declarat de pârâta M.E. împotriva Sentinței civile nr.

3029 din data de 22 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta M.E. împotriva Sentinței nr. 3029 din 22 iunie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2012.

Procesat de GGC - DG