ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3610/2017

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 15.01.2016 sub nr. x/2016 reclamanta A. a formulat plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa cererea privind emiterea unui nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare, cu drepturile acordate prin sentința civilă nr. 872/CM/12.12.2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 198/R-CM/04.03.2008, prin care i-au fost acordate creșterile salariate de 2%, 5%, 11%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007 și a solicitat ca instanța să dispună obligarea pârâtului - Ministerul Justiției, să emită un nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare, cu drepturile acordate prin hotărârea judecătorească irevocabilă privind creșterile salariale de 2%, 5%, 11%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007, acordate începând cu datele expres menționate în sentința civilă invocată. A solicitat, totodată, obligarea pârâtului la acordarea diferențelor de indemnizații rezultate din aplicarea creșterilor salariale de 2%, 5%, 11%, la care să se calculeze sporurile și celelalte drepturi de care beneficiază, prin includerea sau adăugarea la indemnizația brută lunară, astfel cum ar fi trebuit calculate de la data pronunțării sentinței civile invocate.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 2761 din 27 septembrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepția inadmisibilității și cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, apreciind drept eronate considerentele instanței de fond referitoare la necontestarea în termenul legal a ordinelor de salarizare emise ulterior pronunțării sentinței nr. 872/12.12.2007 a Tribunalului Argeș.

Apărările intimaților Intimații-pârâți Ministerul Justiției și Curtea de Apel Pitești au depus, fiecare, întâmpinare, iar intimatul Ministerul Justiției a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru nemotivare, solicitând aplicarea sancțiunii prevăzute de dispozițiile 489 alin. (2) C. proc. civ. Pe fondul recursului, ambii intimați au solicitat respingerea acestuia și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Procedura în fața instanței de recurs La data de 29 septembrie 2017, recurenta-reclamantă A. a depus cerere de renunțare la judecata cauzei, solicitând instanței să ia act de manifestarea sa de voință. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 406 C. proc. civ. și a fost însoțită de copia conformă cu originalul a cărții de identitate a recurentei. Cererea de renunțare a fost comunicată intimaților-pârâți, însă aceștia nu au formulat punct de vedere.

Considerentele și soluția Înaltei Curți Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului promovat în cauză, constată că recurenta-reclamantă a depus cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată având ca obiect cele expuse la pct. 1 din prezenta decizie. Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentei, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității procesului civil, astfel cum este prevăzut de art. 9 C. proc. civ. Având în vedere dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, pe cele ale alin. (5) al aceluiași articol, conform cărora "când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză", dar și pe cele ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care impun judecătorului să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei de renunțare la judecată și va dispune anularea sentinței atacate.