ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5781/2020

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.11.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Târgu Mureș, Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, anularea parțială a Ordinului emis de Ministrul Justiției sub nr. x din 28.09.2016 și obligarea pârâtului Ministrul Justiției să emită un nou ordin privind reîncadrarea sa cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 începând cu data de 09.04.2015; reîncadrarea sa ținând seama de sentința civilă nr. 38/15.01.2008 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. x/2007, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 709/25.04.2008 a Curții de Apel Târgu-Mureș, cu consecința recalculării tuturor drepturilor ce i se cuvin; plata diferențelor de drepturi salariale rezultate dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite începând cu data emiterii ordinului și până la data plății efective, actualizate în funcție de indicele de inflație și în continuare, pentru viitor, precum și dobânda legală calculată de la data scadenței până la data plății efective.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 1893 din 23 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile inadmisibilității și lipsei de obiect, ca neîntemeiate.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A..

A fost anulat în parte Ordinul MJ nr. 3518/C/28.09.2016 și obligat pârâtul Ministrul Justiției să emită un ordin de încadrare salarială a reclamantei cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, cu includerea creșterilor salariale de 2%, 5% și 11% în indemnizația de încadrare brută lunară.

Au fost obligați pârâții la plata diferențelor salariale rezultate începând cu data de 09.04.2015, actualizate în funcție de indicele de inflație, și la plata dobânzii legale aferente, până la momentul achitării sumei.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Ministerul Justiției, fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a susținut că atâta timp cât intimata-reclamantă nu a criticat modalitatea de salarizare începând cu data de 01.01.2010, conform dispozițiilor legale, criticile formulate la acest moment trebuie respinse ca inadmisibile.

De asemenea, recurentul a arătat că în raport de textele legale aplicabile și având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016, instanța de fond nu a avut nici un temei legal de a aplica valoarea de referință sectorială de 405 RON de la o dată anterioară celei arătate.

A susținut recurentul și faptul că soluția instanței de fond în privința drepturilor salariale solicitate și acordate este nelegală din două perspective.

Pe de o parte, atribuția ministrului justiției este de a stabili indemnizația de încadrare a intimatei-reclamante și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate, obligație care incumbă Curții de Apel Tg Mureș.

Pe de altă parte, este nelegală acordarea diferențelor salariale pentru perioada anterioară emiterii ordinelor criticate.

Ulterior, la data de 29.10.2020, recurentul a depus note scrise, prin care a arătat că a fost emis OMJ nr. 2066/C/2018, în conformitate cu care intimatei-reclamante i s-a stabilit indemnizația la nivel maxim, începând cu data de 9.04.2015 și prin acordarea unei valori de referință sectoriale mai mare decât cea solicitată prin acțiune, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, respingerea acțiunii reclamantei ca fiind rămasă fără obiect.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Recursul formulat urmează a fi admis în considerarea emiterii la data de 24.05.2018 a Ordinului MJ nr. 2066/C/2018.

Instanța de control judiciar constată că prin Ordinul MJ nr. 2066/C/2018 s-a stabilit indemnizația de încadrare brută lunară, prin raportare la o valoare de referință sectorială, în funcție de fiecare perioada de timp individualizată, prevăzută expres în ordin, pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari, urmând ca ulterior să fie emise ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că emiterea acestui ordin, prin care este soluționată și cererea ce face obiectul cererii de chemare în judecată, a avut loc înainte de finalizarea definitivă a procesului, urmare a unor împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care Înalta Curte, în raport cu art. 194 lit. c) C. proc. civ., apreciază că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Prin ordinul arătat a fost stabilită o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și pentru aceeași perioadă, fiind astfel soluționată de către recurent cererea reclamantei.

De asemenea, prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, precum și plata dobânzilor și a actualizării cu rata inflației.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că este întemeiată excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, urmând ca în raport de soluția admiterii excepției, să admită recursul formulat, să caseze sentința atacată și, rejudecând cauza, să respingă acțiunea reclamantei pentru acest motiv.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea instanței de fond și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea reclamantei ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1893 din 23 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând cauza:

Respinge acțiunea reclamantei A. ca fiind rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 5 noiembrie 2020.