ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1432/2019

Prin cererea înregistrată la data de 7 ianuarie 2016, reclamantul A. a solicitat Curții de Apel București, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare cu drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2% și 5% prevăzute de O.G nr. 10/2007 privind creșterile salariale; obligarea pârâtului la acordarea diferenței salariale rezultate din aplicarea creșterilor salariale de 2% și 5%, urmând să țină cont în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară.

Prin Sentința civilă nr. 1349 din 20.04.2016, Curtea de Apel București a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamantul A., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. (5) și (8) C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâtului să emită ordinele de salarizare în conformitate cu textele de lege pe care le-a invocat în motivarea recursului.

În motivarea recursului, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5) C. proc. civ., a arătat că, practic, s-a apreciat tardivă solicitarea sa adresată instanței, dar fără să se pună în discuția contradictorie a părților excepția tardivității formulării acțiunii, nerespectându-se principiile contradictorialității și al dreptului la apărare, fiind pus în imposibilitatea de a-și exprima părerea cu privire la neatacarea ordinului în termenul legal, iar referitor această împrejurare nu se putea pune problema atacării vreunui ordin, din moment ce există hotărâre irevocabilă constitutivă de drepturi, ce trebuia respectată, iar pe de altă parte nu a avut cunoștință de împrejurarea că aceste drepturi salariale nu au fost acordate și după data menționată în hotărâre decât în cursul anului 2016, când s-a achitat ultima tranșă aferentă O.U.G. nr. 71/2009 R, astfel că, față de data introducerii acțiunii, 07.01.2016, este în termenul de atacare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., a arătat că s-a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, întrucât la data de 31.12.2009, data de referință a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară, există hotărâri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia nr. 23/2015 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. x/2013 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prin care s-a hotărât că sentințele judecătorești prin care au fost acordate aceste creșteri salariale nu au fost anulate printr-o altă hotărâre judecătorească ori prin vreun act normativ ulterior, căci atunci când s-a dorit suprimarea unui drept, chiar dobândit printr-o hotărâre judecătorească, legiuitorul a făcut-o prin legiferarea expresă. Pierderea unui drept nu se poate deduce pe cale de interpretare, ci se impune prin legiferare. În consecință, aceste hotărâri irevocabile trebuie să se bucure în continuare de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, acest drept existând efectiv și permanent, lună de lună.

Atât la data pronunțării titlului executoriu, cât și în prezent, avea în patrimoniu dreptul la creșterile salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, dobândit pe cale judecătorească. Așa cum a reținut instanța supremă, majorările salariale, sub forma indexărilor prevăzute de O.G. nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, sunt considerate facta praeterita, ca urmare a recunoașterii și acordării lor printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, adică drepturi definitiv câștigate, care sunt protejate de principiul neretroactivității efectelor deciziilor pronunțate în interesul legii.

Ca urmare, având în vedere aceste considerente, a solicitat obligarea pârâtului să emită ordinele de salarizare.

Prin întâmpinare, intimatul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că sumele datorate în baza hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus acordarea indexărilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 au fost executate eșalonat potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, iar acordarea indexărilor prevăzute de O.G. nr. 10/2007 se poate face doar pentru anul 2007. Prin recursul în interesul legii soluționat conform Deciziei nr. 25/14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 916 din 22 decembrie 2011, s-a stabilit că dispozițiile O.G. nr. 10/2007 se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților.

Situației recurentului nu îi sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 23/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care se referă strict la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților. Drepturile salariale ale reclamantului sunt stabilite în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, ordinul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit indemnizația de încadrare lunară brută fiind un act administrativ cu caracter individual, legal și temeinic, emis în executarea legii. În calitate de ordonator principal de credite, procurorul general este ținut să aplice reglementările legale în vigoare referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului din cadrul parchetelor.

Prin Legea-cadru nr. 284/2010 s-a dorit crearea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, în baza acestei legi și a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, întregul personal din Ministerul Public a fost reîncadrat, începând cu data de 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare. Drepturile salariale ale reclamantului au fost stabilite în baza Capitolului I și Capitolului VIII - art. 8 alin. (2) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010, art. 1 alin. (1), (2) și art. 51, art. 11 alin. (1) și (2), art. 5 alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015 și prin Legea nr. 293/2015.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 5) și 8) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin Sentința nr. 551/21.09.2007, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de mai mulți reclamanți, printre care și reclamantul din prezenta cauză, a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale cu 5% începând cu 01.01.2007 și 2% începând cu 01.04.2007, actualizate cu indicele de inflație la data plătii efective. A admis cererea de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare acordării acestor diferențe. Sentința a rămas irevocabilă la data de 27.02.2008 prin respingerea recursurilor formulate de pârâți de către Curtea de Apel Pitești.

Recurentul reclamant, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, a chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a solicitat obligarea la emiterea unui ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare cu drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2% și 5% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, obligarea pârâtului la acordarea diferenței salariale rezultate din aplicarea creșterilor salariale de 2% și 5%.

Reclamantul a invocat faptul că i-a fost acordat dreptul reprezentând creșterile salariale de 2% și 5% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, însă, pârâtul, ca ordonator principal de credite în ceea ce îl privește, a făcut abstracție de existența acestor probe ale dreptului salarial sub forma creșterii salariale, respectiv hotărârea judecătorească constitutivă de drepturi, și a continuat să îl salarizeze în baza vechilor ordine de salarizare, care nu țineau cont de aceste drepturi și de noua interpretare legală.

Anterior formulării acțiunii, reclamantul s-a adresat pârâtului, la data de 5 ianuarie 2016, cu o cerere de emitere a unui ordin de salarizare pentru punerea în executare a Sentinței civile nr. 551/2007, irevocabilă, prin care să îi fie calculată indemnizația de încadrare lunară prin includerea tranșelor de indexare prevăzute de O.G. nr. 10/2007 și acordate prin titlul executoriu invocat, în procent total de 7%.

Pârâtul a comunicat reclamantului că adoptarea Legii nr. 330/2009, lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a marcat instituirea unui nou sistem de salarizare, principiul potrivit căruia în nivelul acceptat al indemnizației lunare de încadrare se regăsesc sporurile, adaosurile salariale, majorările, precum și alte drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a legii, prin hotărâri judecătorești, precum și prin alte modalități; a invocat art. 3 alin. (3) din Anexa VI - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției, care exclude orice posibilitate de a lua în calcul drepturi recunoscute, stabilite sau acordate altfel decât prin lege, în baza art. 5 alin. (1) din aceeași anexă, începând cu data de 01.01.2010, indemnizațiile de încadrare brute lunare se stabilesc astfel: la indemnizațiile de încadrare brute lunare stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31.12.2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a); făcând referire la indemnizația stabilită potrivit legii, iar nu la cea pe care a avut-o persoana în cauză, indemnizația de încadrare brută lunară la care se adaugă sporurile, majorările și adaosurile prevăzute expres de noua lege nu poate fi decât cea cuvenită potrivit reglementărilor legale în vigoare la data de 31.12.2009, fără luarea în calcul a creșterilor salariale stabilite prin hotărârile judecătorești; a menționat că, potrivit Deciziei nr. 23/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, creșterile salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile, vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Susținerile recurentului privind faptul că practic s-a apreciat tardivă solicitarea sa, cu nerespectarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare, sunt nefondate.

Instanța de fond a reținut, în contextul determinat de modificarea soluției legislative în ceea ce privește salarizarea personalului bugetar, începând cu Legea nr. 330/2009, și emiterea ordinului de salarizare ca urmare a reîncadrării în temeiul Legii nr. 330/2009, aspecte invocate de pârât prin întâmpinare, faptul că, deși Sentința nr. 551/21.09.2007 exista la momentul emiterii noilor ordine de salarizare, reclamantul nu a înțeles să conteste ordinul de salarizare, potrivit dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, apreciind că, în condițiile unor termene de decădere prevăzute de acesta, neincluderea sumelor în cauză în cuprinsul indemnizației brute lunare este definitivă. Instanța de fond nu a reținut tardivitatea acțiunii, a examinat acțiunea pe fond și respins-o ca neîntemeiată, aspectele invocate de recurent privind în fapt argumentarea hotărârii adoptate și motivarea soluției pronunțate asupra cererii care viza emiterea unor ordine de salarizare. Considerentele reținute de instanță vor fi examinate prin prisma motivului de casare care vizează aplicarea greșită a normelor de drept material.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, este fondat. Refuzul pârâtului de emitere a ordinelor de salarizare este nejustificat, raportat la situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile, pentru motivele care vor fi arătate în continuare; în ceea ce privește eventualele diferențe salariale neacordate reclamantului, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, rezultate din aplicarea creșterilor salariale, pârâtul, în calitate de ordonator principal de credite, căruia îi revine obligația de emitere a ordinelor de salarizare, de stabilire a drepturilor salariale, nu efectuează plata acestora.

A reținut în mod greșit instanța de fond faptul că împrejurarea că reclamantul a deținut, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a noii reglementări în materia salarizării, Legea nr. 330/2009, hotărâri judecătorești de acordare a majorărilor vizate de O.G. nr. 10/2007, nu este relevantă în cauză.

Actul normativ privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților de la acea dată, O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, prevedea că "(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.". Indemnizația de încadrare era rezultatul valorii de referință sectorială înmulțită cu coeficientul de multiplicare specific nivelului instanței la care aceștia funcționează și funcției pe care o ocupă.

Prin Sentința nr. 551/21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, irevocabilă, reclamantului i-au fost recunoscute drepturi constând în creșteri salariale cu 5% începând cu 01.01.2007 și 2% începând cu 01.04.2007, potrivit O.G. nr. 10/2007.

Creșterile salariale cu 5% începând cu 01.01.2007 și 2% începând cu 01.04.2007, stabilite prin O.G. nr. 10/2007, au avut drept consecință majorarea salariilor de bază, potrivit acestui act normativ, iar în ceea ce îl privește pe reclamant, căruia drepturile i-au fost recunoscute prin hotărâre judecătorească, majorarea indemnizație de încadrare brută lunară. Odată recunoscute și stabilite, aceste creșteri salariale au rămas incluse în indemnizație de încadrare brută lunară, având în vedere actele normative în vigoare ulterior.

Prin Legea-cadru nr. 330/2009 s-a stabilit un sistem unitar de salarizare pentru personalul bugetar plătit din bugetul general consolidat, însă reîncadrarea în noile funcții, grade, trepte și gradații nu a fost însoțită și de o calculare a salariilor prin utilizarea coeficienților de ierarhizare prevăzută în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009; prin art. 30 alin. (5) s-a prevăzut că: "În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009".

Legea-cadru nr. 330/2009 și O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora au fost abrogate de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, care a avut ca obiect, de asemenea, stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul plătit din bugetul consolidat; valorile salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare urmau a fi stabilite prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice.

Legea-cadru nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) a fost urmată de acte normative anuale de salarizare, însă plata salariilor s-a realizat în fapt pornind de la nivelul salariilor în plată din decembrie 2009, nefiind aplicate valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele legii-cadru.

În condițiile în care creșterile salariale recunoscute reclamantului prin hotărâre judecătorească au rămas incluse în indemnizație de încadrare brută lunară, indemnizația de încadrare brută lunară în decembrie 2009 includea aceste creșteri salariale, cu efecte în ceea ce privește stabilirea indemnizației de încadrare începând cu anul 2010.

Este de observat și faptul că drepturile acordate reclamantului prin hotărârea judecătorească, astfel cum susține intimatul pârât, au fost plătite eșalonat, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, nefiind avute în vedere la emiterea ordinelor de salarizare, apreciindu-se că acordarea creșterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 se poate face doar pentru anul 2007.

A reținut instanța de fond că prin Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a decis că "Dispozițiile O.G. nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților".

Potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. (2) și (4) din C. proc. civ. de la 1865, însă, decizia prin care se soluționează recursul în interesul legii se pronunță numai în interesul legii și "nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese", dezlegarea dată problemelor de drept judecate fiind obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916/22.12.2011, pe cale de consecință nu a avut niciun fel de efecte asupra hotărârii judecătorești irevocabile la data de 27.02.2008, prin care reclamantului i-au fost recunoscute drepturile salariale.

În acest sens, este de menționat și Decizia nr. 23/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 797/27.10.2015, prin care s-a decis că " În interpretarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de "indemnizație avută" și vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților."decizie obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Sunt de menționat considerentele acestei decizii, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "59. Ulterior datei de 22 decembrie 2011 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 25 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii), instanțele de judecată erau obligate să nu mai pronunțe hotărâri prin care să acorde judecătorilor creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare. Dar acest lucru nu înseamnă că instanțele judecătorești ca instituții, în calitatea lor de angajatori, sunt îndrituite să nu execute hotărârile judecătorești pronunțate anterior acestei date. (...) 61. Decizia pronunțată în recurs în interesul legii nu are însă ca efect anularea hotărârilor judecătorești din materia pensiilor pronunțate anterior, cu motivarea că nu mai subzistă temeiul juridic în baza căruia ele au fost pronunțate, din moment ce art. 517 alin. (2) din C. proc. civ. dispune că decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efect asupra hotărârilor judecătorești examinate, iar alin. (4) al aceluiași text stabilește că dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe numai de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. (...) 74. Majorările salariale, sub forma indexărilor prevăzute de O.G. nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, sunt considerate facta praeterita, ca urmare a recunoașterii și acordării lor printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, adică drepturi definitiv câștigate, care sunt protejate de principiul neretroactivității efectelor deciziilor pronunțate în interesul legii.".

Înalta Curte reține, în sensul celor expuse anterior privind includerea creșterilor salariale recunoscute reclamantului prin hotărârea judecătorească irevocabilă în indemnizația de încadrare brută lunară, și jurisprudența Curții Constituționale, care, în contextul actelor normative privind salarizarea prin care s-au eliminat diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești, a constatat că dispozițiile art. 31 alin. (11) - (14) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, introduse prin O.U.G. nr. 43/2016, prin care legiuitorul a stabilit că, la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, sunt neconstituționale.

Astfel, prin Decizia nr. 794/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1029/21.12.2016, Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (11) - (14) din O.U.G. nr. 57/2015, a constatat că "23. (...) Excluderea expresă, din sfera legalității, a hotărârilor judecătorești - a căror autoritate de lucru judecat determină prezumția că dezlegarea problemei de drept izvorăște din normele legale, și a căror forță executorie derivă tot din lege - este de natură a afecta un principiu fundamental al statului de drept, respectiv principul separației puterilor în stat. (...) 25. (...) Astfel, chiar dacă o parte dintre magistrații care beneficiază de aceste hotărâri judecătorești au deja în plată majorarea indemnizației de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești conduce la concluzia că, deși o parte dintre magistrați și din personalul asimilat au obținut majorarea indemnizației de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare.".

Cu privire la efectele hotărârilor judecătorești, Curtea Constituțională a reținut, prin aceeași decizie, că în jurisprudența sa a stabilit, că "înfăptuirea justiției, în numele legii, are semnificația că actul de justiție izvorăște din normele legale, iar forța lui executorie derivă tot din lege. (...) Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecății. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă constituțională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătorești îl constituie forța executorie a acesteia, care trebuie respectată și executată atât de către cetățeni, cât și de autoritățile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă și irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept și o obstrucționare a bunei funcționări a justiției" (în acest sens și Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68/27.01.2015, parag. 20, Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800/28.11.2012, și Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762/9.12.2013). A constatat Curtea Constituțională inclusiv faptul că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală, vizând, de fapt, întreaga Familie ocupațională a "Justiției", astfel că aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod nelegal, cu aplicarea greșită a normelor de drept material, că cererea formulată de reclamant, care s-a îndreptat împotriva refuzului pârâtului de emitere a ordinelor de salarizare cu luarea în considerare a drepturilor care i-au fost stabilite prin Sentința civilă nr. 551 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, irevocabilă, și a solicitat obligarea pârâtului la emiterea acestora, este neîntemeiată. Raportat la Sentința civilă nr. x din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, irevocabilă, și dispozițiile legale incidente, pentru motivele prezentate, refuzul pârâtului de emitere a ordinelor de salarizare este nejustificat.

Pentru aceste considerente, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite în parte acțiunea și va obligă pârâtul la emiterea ordinelor de salarizare cu luarea în considerare a drepturilor stabilite prin Sentința civilă nr. 551 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, irevocabilă, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.