ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4504/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă, la data de 16 februarie 2016, sub nr. x/2016, și, ulterior declinată în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (sentința civilă nr. 570/2016 din 06.06.2016), sub același număr, reclamanții A. și B. au formulat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, plângere împotriva refuzului pârâtului de a soluționa cererilor lor privind emiterea pentru reclamanți a unor ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare, cu drepturile acordate prin sentințele civile nr. 683/31.10.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 129/R- CM/19.02.2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, și nr. 747/CM/14.11.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 131/R- CM/19.02.2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin care le-au fost acordate creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea pentru fiecare dintre reclamanți a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare cu drepturile acordate prin hotărârile judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007; totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului la acordarea diferențelor de indemnizații rezultate din aplicarea creșterilor salariale de 2%, 5% și 11%, la care să se calculeze sporurile și celelalte drepturi de care beneficiază, prin includerea sau adăugarea la indemnizația brută lunară, cum ar fi trebuit calculate de la data pronunțării hotărârilor judecătorești invocate.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2962, pronunțată la data de 10 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2016, a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, reclamanții B. și A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea acțiunii completată astfel cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinului de salarizare în raport de creșterile salariale de 18%, sub sancțiunea unor penalități pe fiecare zi de întârziere și pe cale de consecință, plata diferențelor salariale corespunzătoare. Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenții-reclamanți au criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate, ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care, au relevat, pe scurt situația în fapt în cauză, și, în dezvoltarea motivelor de recurs, au invocat, în esență, următoarele: Nu se susține raționamentul instanței de fond în privința soluției pronunțate numai prin împrejurarea că, începând cu 01.01.2010 modalitatea de calcul al salariilor magistraților s-a realizat potrivit prevederilor Legii nr. 330/2009 - Anexa VII/1, drepturile aferente fiind numai cele dobândite potrivit legii, întrucât dreptul este câștigat printr-o hotărâre judecătorească. Prin sentința civilă nr. 884/19.04.2016 s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că tranșele de indexare sunt și rămân incluse în indemnizația de încadrare lunară statuând recunoașterea dreptului și pe viitor. Cum sub efectul Legii nr. 330/2009 - Anexa VI art. 4 și al legilor anuale succesive de salarizare ce au urmat, drepturile salariale ale magistraților deși se calculează și în prezent prin raportare la nivelul lunii mai 2009, dată la care era aplicabilă metodologia de calcul prevăzută de O.U.G. nr. 27/2006, care face referire la indicatorul "Valoarea de referință sectorială", rezultă că efectele hotărârilor judecătorești evocate în susținerea motivelor de recurs se extind și pentru perioada aprilie 2013- octombrie 2016, data pronunțării sentinței recurate. Or, arată recurenții- reclamanți, deși hotărârile judecătorești nr. 747/14.11.2007 și nr. 884/19.04.2016 au autoritate de lucru judecat, ignorată de pârâtul Ministerul Justiției, singura opțiune pentru aceștia era obligarea autorității publice- intimatul-pârât Ministrul Justiției la emiterea actului administrativ de "recunoaștere a dreptului" și, pe cale de consecință, ca efect al emiterii acestuia, plata drepturilor reprezentând diferențele salariale corespunzătoare. Mai arată recurenții că Ordinul de ministru a cărei emitere este solicitată nu trebuie confundat cu eventualele ordine de ministru emise din oficiu în vederea aplicării diferitelor dispoziții legale privitoare la salarizarea magistraților în aceeași perioadă de referință aprilie 2013 - octombrie 2016, în cauză obligația de emitere a actului administrativ rezultă din efectele executorii ale sentințelor evocate judecătorești evocate. Intimatul-pârât Ministerul Justiției nu a emis pentru perioada de referință un ordin de recalculare a drepturilor salariale, deși nu există niciun impediment legal pentru coexistența unor ordine de salarizare emise în baza legii și a unor ordine de salarizare emise în baza hotărârilor judecătorești nr. 747/14.11.2007 și nr. 884/19.04.2016, ce se bucură de autoritate de lucru și care, astfel, se impun părților întocmai ca și legea. Totodată, susțin recurenții-reclamanți, interpretarea dată de instanța de fond deciziei ÎCCJ nr. 25/2011, pronunțată în recurs în interesul legii, este eronată, întrucât drepturile solicitate prin prezenta cerere de chemare în judecată sunt efectul unor hotărâri judecătorești irevocabile/definitive care statuează cu putere de lucru judecat asupra includerii indexărilor salariale în indemnizația de încadrare lunară și pe viitor.(s.c. nr. 884/2016). Pe de altă parte, se arată, Decizia nr. 25/02.06.2011 a fost pronunțată mult după rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 747/14.11.2007 prin decizia nr. 131/19.02.2008, iar, potrivit art. 517 alin. (2) și (4) C. proc. civ. decizia se pronunță numai în interesul legii, iar dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, numai pentru viitor de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României partea I. Recurenții consideră că se impune a sublinia că, în cauză, sunt incidente efectele Deciziei ÎCCJ nr. 23/2015, având în vedere că dezleagă chestiuni de drept și cu privire la regimul juridic al tranșelor de indexare prevăzut de O.G. nr. 10/2007, dar instanța de fond redă trunchiat conținutul unor paragrafe, fără a avea în vedere considerentele complete ale deciziei și problemele de drept dezlegate în ceea ce privește efectul constitutiv de drepturi al hotărârilor judecătorești - în acest sens recurenții amplă trimitere la cele statuate potrivit pct. 57, pct. 66, pct. 73 și pct. 74 din Decizie. Recurenții-reclamanți consideră că argumentele instanței de fond în susținerea pe fond a soluției pronunțate urmează a fi înlăturate, dat fiind faptul că prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 s-au statuat cu caracter obligatoriu, conform art. 31 din Legea nr. 47/1992, cele reținute la Pct. 23, Pct. 24, Pct. 26, Pct. 27, Pct. 28, Pct. 29, Pct. 30, Pct. 31, Pct. 32 și Pct. 34, fiind redate în recurs, de către aceștia, considerentele Curții astfel reținute la aceste paragrafe. În fine, au mai arătat recurenții- reclamanți, urmare Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 4680/C/22.12.2016, prin care, conform art. 1 începând cu 09.04.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel, care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime se recalculează la nivel maxim, iar conform art. 2 se are în vedere o valoare de referință sectorială de 381,283 RON în care se precizează că sunt cuprinse toate majorările/creșterile salariale acordate acestor categorii de personal. Ulterior, la 01.02.2017, Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 219/C, prin care valoarea de referință sectorială este recunoscută la 405, majorată cu 10%. Menționează recurenții că în ambele Ordine Ministerul Justiției face vorbire de emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale individuale până la data de 01.05.2017 în care se vor include toate drepturile salariale, implicit, cele rezultate din hotărârile judecătorești irevocabile sus- citate.

Apărarea formulată în cauză Intimatul- pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea cererii de recurs, ca neîntemeiată, și să se constate că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică. În esență, a solicitat să se constate că pretențiile privind emiterea unui ordin de încadrare cu luarea în considerare a indexărilor în procent de 18%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007, sunt neîntemeiate în ceea ce privește perioada anterioară datei de 1.08.2016, și rămase fără obiect după data de 1.08.2016, astfel încât, se impune respingerea motivelor de recurs, ca neîntemeiate. În ceea ce privește cererea privind obligarea Ministerului Justiției la plata de diferențe salariale către recurenții- reclamanți, intimatul- pârât solicită a se constata că este neîntemeiată, cât timp această instituție, în calitate de ordonator principal de credite, are exclusiv rolul de a asigura fondurile necesare instanțelor și instituțiilor din subordine.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 22 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 13 septembrie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În speță, recurenții- reclamanți B. și A. au învestit instanța de contencios administrativ competentă cu o acțiune privind recunoașterea stării de discriminare în materie salarială, în sensul obligării intimatului-pârât Ministerul Justiției la emiterea unor noi ordine de salarizare, cu includerea creșterilor salariale de 2%, 5% și 11%, la care să se calculeze sporurile și celelalte drepturi de care beneficiază, prin includerea sau adăugarea la indemnizația brută lunară, cum ar fi trebuit calculate de la data pronunțării hotărârilor judecătorești invocate. Preliminar, instanța de recurs precizează, în acord cu cele reținute și de prima instanță, că recurenții reclamanți se prevalează în susținerea pretențiilor formulate de titluri executorii, respectiv hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, prin care le-au fost acordate despăgubiri proporționale cu prejudiciul material suferit prin discriminare, echivalentul unor diferențe salariale, față de beneficiarii O.G. nr. 10/2007, respectiv personalul bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 și persoanele care îndeplinesc funcții de demnitate publică, precum și față de salarizarea procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, prin raportare la sistemul de salarizate instituit prin O.U.G. nr. 27/2006. Ca atare, instanța de fond a abordat litigiul pendinte dintr-o perspectivă corectă, fiind lipsit de echivoc faptul că prin hotărârile judecătorești invocate de recurenți nu au fost acordate majorări salariale. În plus, hotărârile judecătorești au rămas irevocabile anterior intrării în vigoare a Legii cadru nr. 330/2009. După intrarea în vigoare a acestui act normativ, magistrații au fost salarizați conform prevederilor sale, iar ulterior conform Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010, la stabilirea drepturilor salariale luându-se în considerare gradul sau trepta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau după caz, în specialitate, precum și drepturile aferente acestora, dobândite potrivit legii. Prin urmare, începând cu 1 ianuarie 2010, calculul indemnizațiilor magistraților s-a realizat potrivit Anexei nr. VI/1 la Legea nr. 330/2009, iar din analiza anexei respective rezultă că despăgubirile acordate prin hotărâri judecătorești cu titlu de reparație pentru discriminare nu se numără printre elementele care ar fi trebuit luate în considerare potrivit noii legislații. Este adevărat, prin Decizia nr. 23/2015 din 29 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe care recurenții-reclamanți o invocă în susținerea acțiunii introductive, s-a statuat că drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, se încadrează în sintagma "indemnizație avută", acestea fiind drepturi definitiv câștigate, astfel că vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților, însă, la data de 06.02.2017, față de ordinului nr. 2536/21.12.2016 privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% și a Ordinuluui nr. 332/27.01.2017 vizând creșterile aferente valorii de referință sectorială dobândite prin hotărâri judecătorești, ambele emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanții și-au precizat acțiunea introductivă în sensul că solicită obligarea pârâtului la emiterea de noi ordine de salarizare, pentru viitor, cu luarea în considerare și a creșterilor salariale reprezentând diferențele față de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT. După cum și instanța de fond a apreciat, decizia menționată nu a tranșat asupra modului de interpretare a legii în sensul dorit de recurenții-reclamanți, respectiv al includerii sau neincluderii în baza de calcul a indemnizației de încadrare a magistraților a despăgubirilor cu caracter reparator obținute prin hotărâri judecătorești în vederea înlăturării stării de discriminare, în contextul în care aceeași instanță, prin Decizia nr. 25/14.11.2011 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, a statuat că dispozițiile O.G. nr. 10/2007 nu se aplică și magistraților, astfel încât aceștia nu pot beneficia de sporurile salariale reglementate de acest act normativ. Nu în ultimul rând, Înalta Curte menționează că, aflându-se în posesia unor titluri executorii reprezentate de hotărâri judecătorești irevocabile, nimic nu îi împiedică pe recurenții-reclamanți să efectueze demersuri în vederea executării silite a acestora, având la îndemână remedii prevăzute de lege, în cadrul unor asemenea proceduri putându-se tranșa inclusiv întinderea și efectele titlurilor puse în executare inclusiv cu privire la perioada solicitată prin precizarea de acțiune, în condițiile în care starea de discriminare a fost înlăturată de legiuitor prin egalizarea prevăzută de art. 3 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 20/2016, prin stabilirea nivelului maxim al salariului/indemnizației de încadrare ținând seama și de majorările/indexările stabilite prin hotărâri judecătorești, în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale. În consecință, față de considerentele expuse, instanța supremă apreciază că judecătorul fondului a făcut o analiză corectă a cauzei deduse judecății și, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond se află la adăpost de criticile formulate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a proceda la respingerea recursului. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.