Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.04.2013
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4851/2013

HOTĂRÂRE
05.04.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4851/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II – a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții B.L., H.M., M.E., S.G.L., în contradictoriu cu pârâții M.E.C.T.S. și Universitatea S.H. București, au solicitat obligarea pârâților la recunoașterea studiilor de licență parcurse la Facultatea de Sociologie – Psihologie, specializarea psihologie, din cadrul Universității S.H.

București, cu dobândirea titlului de licențiat în psihologie, obținut prin promovarea examenului de licență; eliberarea diplomei de licență prin îndeplinirea „obligației de a face” reieșită din aplicarea art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborate cu art. 67 alin. (3) din Legea învățământului nr. 84/1995, aplicabile pentru perioada studiilor reclamantelor, dar și a prevederilor cuprinse în Titlul III – Despre Contracte și Convenții, Capitolul VII – Despre efectele obligațiilor, respectiv art. 1073 și următoarele C. civ. În fapt, reclamantele au arătat că au absolvit Facultatea de Psihologie – Sociologie, specializarea psihologie din cadrul Universității S.H.

din București, promovând examenul de licență din sesiunea iulie 2009, conform adeverințelor nr. 6949 din 23 iulie 2009, 6996 din 23 iulie 2009, 6930 din 23 iulie 2009, respectiv 6928 din 23 iulie 2009. 2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Suceava, secția a II – a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 23 din 19 ianuarie 2012, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta să elibereze reclamanților diplomele de licență în psihologie pentru examenul de licență susținut în sesiunea iulie 2009. Prin aceeași sentință, a admis cererea de chemare în garanție în formulată de pârâta Universitatea S.H. București în contradictoriu cu M.E.C.T.S., obligând chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și supliment de diplomă, pentru fiecare reclamantă.

Totodată, a respins cererea de aplicare a sancțiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea 554/2004 și a obligat fiecare pârât să plătească reclamantelor 400 lei cheltuieli de judecată. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs M.E.C.T.S. Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., respectiv faptul că instanța a pronunțat o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. S-a arătat că organizarea și desfășurarea sistemului național de învățământ superior, precum și organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale M.E.C.T.S.

Recurentul a precizat că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, obligând M.E.C.T.S. să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă, în condițiile în care persoanele în cauză au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale. Au fost invocate ca motive de recurs și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că nu au fost analizate hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, fiind luate în considerare numai contractele de studii încheiate de Universitate și metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de aceeași Universitate, documente care nu sunt opozabile Ministerului și nu pot constitui temei legal pentru acordarea diplomei de licență pentru cei care au urmat forme de învățământ organizate cu încălcarea cadrului legal.

Recurentul a arătat că instanța de fond a omis să analizeze prevederile legale care au legătură cu pricina. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a primei instanțe. 1. Argumentele corespunzătoare motivului de ordine publică Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență , c a urmare a studiilor universitare efectuate de către reclamante. Instanța de control judiciar constată că universitatea este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „ sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau unt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”. Prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea S.H. din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, stabilindu-se astfel că este o persoană juridică asimilată unei autorități publice, competentă să presteze un serviciu public.

Înalta Curte apreciază că această universitate reprezintă o unitate descentralizată de învățământ, parte a sistemului național de învățământ, dar nu este instituție publică centrală ale cărei acte administrative, tipice sau asimilate, să poată fi contestate, în primă instanță la curtea de apel. Sub aspectul competenței materiale de soluționare a cauzei este irelevantă împrejurarea că a fost chemat în judecată M.E.C.T.S. care este o autoritate publică centrală, având în vedere că art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 face referire la criteriul poziționării autorității emitente a actului administrativ contestat, în sistemul autorităților publice.

Instanța de control judiciar mai reține că, într-adevăr, instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamant) însă acest fapt nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție.

Prin urmare, aceste universități nu îndeplinesc cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificate drept organe ale autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru instituția în cauză și astfel nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

Potrivit art. 10 alin. (1) teza a I-a din Legea nr. 554/2004: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ. Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric, în cauză fiind aplicabil primul criteriu menționat. În plus, se impune a fi subliniat că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, în raport cu împrejurarea că Universitățile sunt autorități publice locale, având în vedere și prevederile art. 2 pct. 1 lit. d)) C. proc.

civ. În altă ordine de idei, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. În cauză, reclamantele au optat pentru instanța de la domiciliul lor, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU

D E C I D E Admite recursul declarat de M.E.C.T.S. împotriva sentinței nr. 23 din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II – a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 05 aprilie 2013.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-02-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 807/2013
până la eliberarea diplomei de licență, facultățile putând elibera, la cerere, adeverințe prin care să se certifice promovarea examenului de licență, precum și rezultatele la examenul de licență și valabilitatea adeverinței până la elaborar
ÎCCJ 2013-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5941/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantele J.M., A.V. și T.D.
ÎCCJ 2013-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5507/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta P. (A.) E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H." București, obligarea acesteia la eliberarea D
ÎCCJ 2012-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4569/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Gorj,
ÎCCJ 2013-10-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6961/2013
ității S.H. - promoția 2009, situație dovedită cu adeverințele atașate din 23 iulie 2009, promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009 și obținând titlu de Licențiat în Psihologie. Cu toate acestea, diploma de licență nu le-a fost e
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă