ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4851/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

judecății

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții

de Apel Suceava, secția a II – a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, reclamanții B.L., H.M., M.E., S.G.L., în

contradictoriu cu pârâții M.E.C.T.S. și Universitatea S.H. București, au

solicitat obligarea pârâților la recunoașterea studiilor de licență parcurse la

Facultatea de Sociologie – Psihologie, specializarea psihologie, din cadrul

Universității S.H. București, cu dobândirea titlului de licențiat în

psihologie, obținut prin promovarea examenului de licență; eliberarea diplomei

de licență prin îndeplinirea „obligației de a face” reieșită din aplicarea art.

1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, coroborate cu art. 67 alin. (3) din Legea

învățământului nr. 84/1995, aplicabile pentru perioada studiilor reclamantelor,

dar și a prevederilor cuprinse în Titlul III – Despre Contracte și Convenții,

Capitolul VII – Despre efectele obligațiilor, respectiv art. 1073 și

următoarele C. civ.

În fapt, reclamantele

au arătat că au absolvit Facultatea de Psihologie – Sociologie, specializarea

psihologie din cadrul Universității S.H. din București, promovând examenul de

licență din sesiunea iulie 2009, conform adeverințelor nr. 6949 din 23 iulie 2009,

6996 din 23 iulie 2009, 6930 din 23 iulie 2009, respectiv 6928 din 23 iulie 2009.

2.

Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel Suceava,

secția a II – a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

23 din 19 ianuarie 2012, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți, a

obligat pârâta să

elibereze

reclamanților diplomele de licență în psihologie pentru examenul de licență

susținut în sesiunea iulie 2009.

Prin aceeași sentință, a admis cererea de chemare în

garanție

în formulată de pârâta Universitatea S.H. București

în contradictoriu cu M.E.C.T.S., obligând chematul în garanție să aprobe

tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și supliment de

diplomă, pentru fiecare reclamantă.

Totodată,

a respins cererea de aplicare a sancțiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea

554/2004 și a obligat fiecare pârât să plătească reclamantelor 400 lei

cheltuieli de judecată.

3.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a

declarat recurs

M.E.C.T.S.

Recurentul a criticat

hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art.

304 pct. 4 C. proc. civ., respectiv faptul că instanța a pronunțat o hotărâre

cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

S-a arătat că

organizarea și desfășurarea sistemului național de învățământ superior, precum

și organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt

atribuții exclusive ale M.E.C.T.S.

Recurentul a precizat

că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, obligând M.E.C.T.S.

să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă, în condițiile în

care persoanele în cauză au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale.

Au fost invocate ca

motive de recurs și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că

nu au fost analizate hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate

să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele

de învățământ respective, fiind luate în considerare numai contractele de

studii încheiate de Universitate și metodologia organizării și desfășurării

examenelor de finalizare a studiilor emisă de aceeași Universitate, documente

care nu sunt opozabile Ministerului și nu pot constitui temei legal pentru

acordarea diplomei de licență pentru cei care au urmat forme de învățământ

organizate cu încălcarea cadrului legal.

Recurentul a arătat

că instanța de fond a omis să analizeze prevederile legale care au legătură cu

pricina.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu

prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că sentința atacată a fost pronunțată cu

încălcarea competenței materiale a primei instanțe.

corespunzătoare motivului de ordine publică

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei

cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru

anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și

repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât

privat, cât și public.

Obiectul prezentului

litigiu îl constituie obligarea unei instituții de învățământ superior

la eliberarea

diplomei

de licență

,

c

a

urmare a studiilor universitare efectuate

de către reclamante.

Instanța

de control judiciar constată că universitatea este încadrată în noțiunea de

autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr.

554/2004, potrivit cărora „

sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei

legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut

statut de utilitate publică sau unt autorizate să presteze un serviciu public,

în regim de putere publică”.

Prin Legea nr. 443/2002,

a fost înființată Universitatea S.H. din București, ca instituție de învățământ

superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a

sistemului național de învățământ, stabilindu-se astfel că este o persoană

juridică asimilată unei autorități publice, competentă să presteze un serviciu

public.

Înalta Curte

apreciază că această universitate reprezintă o unitate descentralizată de

învățământ, parte a sistemului național de învățământ, dar nu este instituție

publică centrală ale cărei acte administrative, tipice sau asimilate, să poată

fi contestate, în primă instanță la curtea de apel.

Sub aspectul

competenței materiale de soluționare a cauzei este irelevantă împrejurarea că a

fost chemat în judecată M.E.C.T.S. care este o autoritate publică centrală,

având în vedere că art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 face referire la

criteriul poziționării autorității emitente a actului administrativ contestat,

în sistemul autorităților publice.

Instanța de control

judiciar mai reține că, într-adevăr, instituțiile de învățământ superior, fie

ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite

prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării

ciclului de pregătire urmat de reclamant) însă acest fapt nu le plasează în

vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această

reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se

manifesta prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu

Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin

ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție.

Prin urmare, aceste

universități nu îndeplinesc cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificate drept organe ale autorității publice centrale. De altfel, niciun act

normativ nu conține o asemenea reglementare pentru instituția în cauză și

astfel nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

Potrivit art. 10 alin.

(1) teza a I-a din Legea nr. 554/2004:

„Litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează

în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Specificul litigiilor

care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația

publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința

competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul

valoric, în cauză fiind aplicabil primul criteriu menționat.

În plus, se impune a

fi subliniat că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de

contencios administrativ, în raport cu împrejurarea că Universitățile sunt

autorități publice locale, având în vedere și prevederile art. 2 pct. 1 lit. d))

C. proc. civ.

În altă ordine de idei,

în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate

adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului;

dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se

poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În cauză, reclamantele

au optat pentru instanța de la domiciliul lor, astfel că nu se mai poate pune

în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de M.E.C.T.S. împotriva sentinței nr. 23 din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava,

secția a II – a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 05 aprilie 2013.