ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3467/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Expunerea situației de fapt derivând din hotărârile judecătorești pronunțate în cauză

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 30.06.2015, astfel cum aceasta a fost precizată, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală București, au solicitat:

- obligarea paratei la plata unei despăgubiri egale cu salariile în cuantum integral, actualizate, indexate, majorate și recalculate la data plătii, din data încetării raportului de muncă, respectiv 31 octombrie 2013, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești;

- reangajarea și plata individuală/persoana a sumei de 100.000 RON, cu titlu de daune morale;

- anularea deciziilor de eliberare în funcție nr. 1035/23.09.2013, 1028/23.09.2013, nr. 1033/23.09.2015, nr. 1027/23.09.2016, nr. 3158/27.09.2015 și nr. 1031/23.09.2015 emise de Garda Financiară - Comisariatul General.

Prin precizările formulate în scris, reclamanții au invocat și excepția de nelegalitate a deciziilor de încetare a raporturilor de serviciu atacate în prezenta cauză, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că aceste acte s-au întemeiat pe reglementări de lege neconstituționale, fapt constatat de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 351/2015.

De asemenea, reclamanții au arătat că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, având în vedere că potrivit art. 32 alin. (1) lit. b) și art. 40 ambele din Noul C. proc. civ. nu poate sta în nume propriu în instanță, conform prevederilor cuprinse în Hotărârea nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, unde la art. 1) și art. 7) pct. 33), se prevede faptul că ANAF, este în subordinea MFP și nu poate acționa decât în numele Ministerului Finanțelor Publice (nicidecum în nume propriu ca și în prezentul dosar x/2015) și numai în baza mandatului emis de Ministerul Finanțelor Publice.

Prin cererea formulată și depusă la dosar, numiții H. și I. au înțeles să formuleze cerere de intervenție în interes propriu, aceasta având un conținut similar cu cererea de chemare în judecată, prin care aceștia au solicitat:

- obligarea paratei la plata unei despăgubiri egale cu salariile în cuantum integral, actualizate, indexate, majorate și recalculate la data plătii, din data încetării raportului de muncă, respectiv 31 octombrie 2013, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești;

- reangajarea și plata individuală/persoana a sumei de 100.000 RON, cu titlu de daune morale;

- anularea deciziilor de eliberare in funcție nr. 1030/23.09.2013, și nr. 979/23.09.2015 emise de Garda Financiară - Comisariatul General.

Prin precizările ulterioare, intervenienții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F., iar prin concluziile scrise depuse la data de 13.04.2016, și-au completat cererea în ce privește temeiurile juridice ale solicitărilor adresate instanței.

Prin încheierea de ședință din 9 martie 2016, Tribunalul Botoșani a încuviințat în principiu cererea de intervenție principală în nume propriu formulată de numiții H. și I., având în vedere faptul că prin această cerere se invocă un interes propriu și un drept aflat în strânsă legătură cu cel dedus judecății prin cererea principală.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, pârâta ANAF București, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a deciziilor de eliberare din funcție justificat de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii.

Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 209 din 13 aprilie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și cererile de intervenție principală formulate de intervenienții H. și I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală București și a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., intervenienții H. și I. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală București.

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1458 din 8 noiembrie 2016 a respins, ca nefondate, recursurile (principal și incident).

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

În ceea ce privește recursul reclamanților, instanța a reținut că acesta este motivat în esență de faptul că urmare a deciziei nr. 351 din 07.05.2015 a Curții Constituționale, modificarea legislativă operată prin O.U.G. nr. 82/2013 asupra prevederilor art. 95 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 a fost declarată neconstituțională, astfel încât pârâta avea obligația și nu posibilitatea de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici lista funcțiilor publice vacante, cu consecința ca în cazul identificării unei funcții vacante corespunzătoare în perioada de preaviz, funcționarul public să fie transferat în interesul serviciului sau la cererea. În aceste condiții, întrucât pârâta nu a făcut dovada publicării pe site-ul propriu a listei funcțiilor publice vacante, aceasta le-a afectat garanțiile dreptului la muncă făcând ca deciziile de încetare a raporturilor de muncă să fie nelegale.

Înainte de a se pronunța cu privire la efectivitatea îndeplinirii obligației de punere la dispoziție a funcțiilor publice vacante, curtae de apel a reținut că doar dovedirea acestei situații nu face singură dovada vătămării reclamanților într-un drept recunoscut de lege, în așa fel încât să fie pusă la îndoială legalitatea actelor administrative contestate.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

(2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".

Conform art. 2 alin. (1) lit. a) din același act normativ, este persoană vătămată "orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate".

Mai exact, susține instanța, afirmând că nepunerea la dispoziție a listei menționate i-a privat de posibilitatea de a obține transferul în condițiile prevăzute de art. 95 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, reclamanții trebuiau să dovedească faptul că în această listă se regăseau funcții publice corespunzătoare pe care să le ocupe prin transfer sau că persoane aflate în situații similare au beneficiat de un asemenea regim, în așa fel încât să aducă instanței dovezi că această presupusă nepublicare le-a adus un prejudiciu, o vătămare.

De altfel, este de observat faptul că posibilitatea celor destituiți în condițiile art. 95 alin. (1) lit. a), c) și e) de a solicita transferul pe posturi publice vacante în condițiile art. 95 alin. (6) din lege, nu era condiționată de punerea la dispoziție a listei funcțiilor publice vacante, aceștia având posibilitatea în perioada de preaviz să facă o cerere de transfer fără să indice expres postul pe care vor să se transfere, situație în care pârâta ar fi avut obligația să le indice care sunt locurile vacante. Mai mult decât atât, în chiar cuprinsul deciziei de eliberare din funcție este făcută mențiunea privind site-ul pe care se va publica lista funcțiilor publice vacante, nici unul dintre reclamanți nefăcând cel puțin o sesizare formală că acest site nu ar fi fost funcțional în respectiva perioadă sau că nu ar fi conținut lista în discuție.

În fine, în considerarea principiului activității legii civile, instanța a observat că deciziile Curții Constituționale au putere obligatorie numai pentru viitor, în conformitate cu art. 147 pct. 4 din Constituția României, astfel încât, în forma în vigoare a legii de la data emiterii deciziilor contestate, punerea la dispoziție a listei posturilor vacante era doar o recomandare și nu o obligație pentru pârâtă.

În ceea ce privește critica vizând greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, instanța a respins-o ca lipsită de interes, în condițiile în care chiar reclamanții au înțeles să se judece cu această entitate, așa cum rezultă din chiar petitul acțiunii.

Referitor la recursul incident declarat în cauză de Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a reținut că acesta este nefondat în ce privește ambele critici formulate:

Astfel, critica vizând inadmisibilitatea acțiunii a fost respinsă în considerarea faptului că acțiunile avute în vedere de alin. (5) al arz. 9 din Legea nr. 554/2004 pot viza obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ iar reclamanții au solicitat emiterea unui asemenea act - reîncadrarea lor într-o funcție publică.

În ce privește critica tardivității formulării cererii, Curtea a observat că în mod corect judecătorul fondului a reținut că acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 poate fi introdusă în termen de 1 an de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se declară neconstituțională prevederea legală, termen neîmplinit la data sesizării instanței.

Motivele și temeiul legal al cererii de revizuire

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire revizuenții A., B., D., E., F., G. H. și I., criticând-o pentru nelegalitate.

În drept revizuenții au invocat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.

În argumentele prezentate în susținerea admisibilității cererii de revizuire revizuenții au susținut că instanța de recurs nu a ținut seama de dispozițiile art. 431 alin. (2) din Noul C. proc. civ., dispoziții ce permite opunerea lucrului judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, contrarietatea considerentelor fiind dată prin faptul că în dosarul nr. x se acceptă faptul că deciziile de eliberare din funcție a funcționarilor din Garda Financiară Botoșani sunt legale iar prin Decizia nr. 2159/2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x instanța a constatat nelegalitatea deciziilor de eliberare din funcție a funcționarilor publici de la Garda Financiară Timiș, fapt ce are o strânsă legătură cu prezentul dosar în care de asemeni se contestă în principal nelegalitatea deciziilor de eliberare din funcție a funcționarilor publici din Garda Financiară.

Au învederat că în interpretarea art. 431 alin. (2) din Noul C. proc. civ., legiuitorul nu a mai cerut tripartitate identică de părți, prin a statua că singură condiție/cerință impusă de legiuitor, constituie faptul "să aibă legătură" cu soluționarea acestuia din urmă; că prin cererea de recurs nu a fost posibilă opunerea lucrului anterior judecat (Decizia nr. 2159/2016), întrucât la data formulării acesteia (02.06.2016) această hotărâre nu se afla în posesia lor, nefiind pronunțată la această dată; că instanța de recurs nu a dat eficiență considerentelor și dispozitivului Deciziei nr. 2159/2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x.

Au solicitat ca în cadrul revizuirii să fie aplicat tratamentul considerentelor și dispozitivului din Decizia nr. 2159/21 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara și să se constate nelegalitatea actelor administrative de eliberare din funcție și a funcționarilor publici de la Garda Financiară Botoșani.

În concluzie, au solicitat admiterea cererii de revizuire, admiterea recursului, anularea hotărârii recurate, cu consecința pronunțării unei hotărâri, în lumina și spiritul Deciziei nr. 2159/21. iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara.

În drept, au invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală București a invocat excepția necompetentei materiale a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și Fiscal și a solicitat declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a invocat și excepția inadmisibilității cererii de revizuire și a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a instanței intimatul a solicitat admiterea acesteia și declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

A arătat că față de motivul de revizuire invocat și faptul că instanța superioară în grad față de Curtea de Apel Timișoara este Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze revizuirea care formează obiectul prezentului dosar este Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pe fondul cauzei, a arătat că decizia nr. 1458/08.11.2016 pronunțată de Curtea de Apei Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x nu încalcă autoritatea de lucru a deciziei nr. 2159/21.06.2016 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x.

A invocat dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că cele două hotărâri pretins potrivnice nu sunt pronunțate cu privire la aceleași părți, același obiect și aceeași cauză.

Declinarea de competență

Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 499 din 20 martie 2017, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenții A., B., D., E., F., G., H., I. și A. împotriva deciziei nr. 1458 din 8 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x, intimați fiind Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală București și C., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție București, secția de contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite dosarul.

Constatând că revizuenții au solicitat prin cererea formulată anularea deciziei nr. 1458 din 08.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în ds. nr. 1621/40/2015, instanța a reținut, referitor la competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe existența unor hotărâri definitive contradictorii, art. 510 alin. (2) C. proc. civ. că în cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.

Considerentele Înaltei Curți cu privire la cererea de revizuire

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal cauza a fost înregistrată sub nr. x.

Analizând motivele invocate de revizuenți și apărările intimatei prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cadrul acestei căi de atac, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu poate fi primită, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

( .)

pct. 8" există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Motivul de revizuire invocat în susținerea cererii vizează ipoteza în care există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Dispozițiile citate au în vedere situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat.

Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

În temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre".

În speță, prin cererea formulată, revizuenții au solicitat anularea Deciziei nr. 1458 din 8 noiembrie 2016 ca fiind potrivnică cu Decizia nr. 2159/2016 din 21 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara în dosarul nr. x.

Așadar, în cauză se invocă caracterul mai favorabil al unei hotărâri anterioare, pronunțată de o alta instanță de judecată, însă, potrivit textului de lege mai sus citat, singura soluție pe care o poate da instanța de judecată în cazul de revizuire indicat este cea a anulării celei de-a doua hotărâri, potrivnică în raport cu prima, hotărâre care nu a respectat principiul autorității de lucru judecat.

Drept urmare, cererea de anulare a ultimei hotărâri, ca o consecință a admiterii cererii de revizuire, respectiv a Deciziei nr. 1458 din 8 noiembrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, este inadmisibilă, în cauză nefiind îndeplinte condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul de drept al soluției adoptate în revizuire

În considerarea acestor argumente, din perspectiva dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 cu referire la art. 513 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire declarată de revizuenții A., B., D., E., F., G., H., I. împotriva Deciziei nr. 1458 pronunțate la data de 08 noiembrie 2016 de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenții A., B., D., E., F., G., H., I. împotriva Deciziei nr. 1458 pronunțate la data de 08 noiembrie 2016 de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 noiembrie 2017.