ÎCCJ, Decizia nr. 142/2019

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea recurată

Prin Decizia nr. 3467 din 8 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A., B., C., D., E., F., G. și H. împotriva Deciziei nr. 1458 din 8 noiembrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de revizuire a reținut, în esență, că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. au în vedere situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, încălcându-se principiul puterii de lucru judecat.

În speță, este invocat caracterul mai favorabil al unei hotărâri anterioare, pronunțate de o altă instanță de judecată, însă, potrivit art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., singura soluție ce o poate da instanța de judecată în cazul de revizuire indicat este cea a anulării celei de-a doua hotărâri, potrivnică în raport cu prima hotărâre, cea de-a doua hotărâre nerespectând principiul autorității de lucru judecat.

În consecință, cererea de anulare a ultimei hotărâri este inadmisibilă, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Cererea de recurs

Împotriva Deciziei nr. 3467 din 8 noiembrie 2017 a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție au declarat recurs revizuenții, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că instanța de revizuire nu a ținut seama de împrejurarea că Decizia nr. 1458 din 8 noiembrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ce face obiectul revizuirii, este potrivnică Deciziei nr. 2159 din 21 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Se susține, în concret, că, prin această din urmă hotărâre, Curtea de Apel Timișoara "constată nelegalitatea actelor administrative de eliberare din funcție a reclamanților", aspect ignorat de Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 1458 din 8 noiembrie 2016.

Recurenții arată că motivarea instanței de revizuire este greșită, întrucât cele două hotărâri au același obiect și aceeași cauză, iar părțile, chiar dacă nu erau aceleași prin nume, erau identice prin calitatea profesională de "comisari de Gardă Financiară".

Recurenții invocă, de asemenea, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a CEDO, cu privire la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenții nu prezintă nicio critică și nu invocă niciun argument.

III. Hotărârea instanței de recurs

Examinând decizia recurată, în raport cu motivele și criticile formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Așa cum s-a menționat mai sus, recurenții susțin că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că instanța de revizuire nu a ținut seama de împrejurarea că, prin Decizia nr. 1458 din 8 noiembrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2159 din 21 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care această instanță "constată nelegalitatea actelor administrative de eliberare din funcție a reclamanților".

Instanța de recurs constată că, invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., criticile recurenților sunt susceptibile de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, iar nu pct. 8 din același cod, care vizează încălcarea normelor de drept material, nu procesual.

Criticile nu pot fi încadrate nici în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., pentru că ceea ce i se reproșează instanței de revizuire, prin motivele de recurs, nu este încălcarea autorității de lucru judecat, ci aprecierea greșită asupra aspectului pozitiv al lucrului judecat care derivă din decizia nr. 2159 din 21 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, decizie de care nu a ținut seama Curtea de Apel Suceava, în pronunțarea deciziei atacate cu revizuire.

Criticile recurenților, astfel încadrate, nu sunt întemeiate.

La data declanșării procesului finalizat cu pronunțarea deciziei sus-menționate, nr. 1458 din 8 noiembrie 2016 a Curții de Apel Suceava, 30 iunie 2015, dispozițiile legale care reglementau această cale de atac nu prevedeau posibilitatea revizuirii în cazul hotărârilor potrivnice, pentru încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat.

Astfel, la 30 iunie 2015, când a fost înregistrată cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. prevedeau că "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;".

Relevante sunt, de asemenea, dispozițiile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la aceeași dată, 30 iunie 2015, anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018.

Potrivit acestor dispoziții legale, care reglementau limitele judecății în calea de atac a revizuirii, "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre".

Rezultă, din coroborarea textelor legale citate, că soluția pe care o putea pronunța instanța de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice [art. 509 alin. (1) pct. 8], era anularea celei din urmă hotărâri, pentru încălcarea principiului autorității lucrului judecat, sub forma efectului negativ, care presupune tripla identitate, de obiect, cauză și părți, în dosarele în care au fost pronunțate hotărârile [art. 431 alin. (1) din C. proc. civ..].

Efectul pozitiv al lucrului judecat presupune că o soluție dată raporturilor deduse judecății nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluția s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți [art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.]. Prin ipoteză, în cazul puterii de lucru judecat sub aspectul pozitiv, părțile din cele două dosare trebuie să fie aceleași, diferind fie obiectul, fie cauza cererilor.

Or, așa cum s-a arătat, în forma în vigoare la data declanșării procesului în care s-a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire, dispozițiile legale incidente nu prevedeau posibilitatea ca și hotărârile judecătorești pronunțate cu nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat să facă obiect al revizuirii, limitând posibilitățile de soluționare a cauzei de către instanță la dispoziția anulării celei din urmă hotărâri.

Doar ulterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018, textul art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. a prevăzut posibilitatea ca și hotărârile judecătorești pronunțate cu nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat să facă obiect al revizuirii, stabilind că "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Cum procesul în care s-a pronunțat decizia atacată cu revizuire a fost pornit la data de 30 iunie 2015, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 (21 decembrie 2018), în condițiile art. 27 din C. proc. civ., modificarea intervenită prin această lege, care permite formularea cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri și în situația încălcării aspectului pozitiv al lucrului judecat, nu este aplicabilă în cauza de față.

În ceea ce privește întrunirea triplei identități, de părți, obiect și cauză, susținută de revizuenți prin motivele de recurs, aceasta nu va fi analizată de prezenta instanță, întrucât excede motivelor cererii de revizuire, care vizează doar încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, prin prisma unei soluții favorabile obținute în alt dosar de părți care au deținut aceeași calitate profesională.

Deciziile instanței naționale invocate în cererea de recurs (nr. 2357 din 5 iunie 2015 și nr. 668 din 31 martie 2016 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal) nu pot fi avute în vedere la soluționarea prezentei cauze, deoarece reprezintă decizii de speță, care nu au caracter obligatoriu în litigiul de față, precedentul judiciar neconstituind izvor de drept în sistemul de drept intern.

În egală măsură, jurisprudența CEDO menționată de recurenți (Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României, hotărârea din 23 septembrie 2008, pronunțată în cauza Amurăriței împotriva României, și hotărârea din 18 noiembrie 2004, pronunțată în cauza Zazanis și alții împotriva Greciei) nu poate constitui temei al admiterii căii de atac exercitate de aceste părți.

Deși statuează, în principiu, asupra necesității existenței unei practici judiciare unitare, bazate pe un tratament egal pentru părți aflate în aceeași situație juridică sau în situații juridice similare, și afirmă necesitatea respectării hotărârilor definitive, deciziile instanței europene nu pot fi valorificate, sub acest aspect, în cadrul unui asemenea demers procesual (revizuire întemeiată pe contrarietate de hotărâri într-un litigiu pornit anterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018), care nu permite înlăturarea hotărârii defavorabile obținute de părți, determinat de pronunțarea, în alte cauze și pentru alte părți, a unor hotărâri contrare.

Față de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele și criticile formulate de recurenți, hotărârea atacată fiind legală, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuenții A., B., C., D., E., F., G. și H. împotriva Deciziei nr. 3467 din 8 noiembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2019.

Procesat de GGC - LM