ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3797/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 iulie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, următoarele:

I. Să se constate discriminarea în privința categoriilor de magistrați condamnați definitiv, discriminare înfăptuită prin dispozițiile art. 65 alin. (1

1

) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată;

II. Să se constate că emiterea Hotărârii nr. 787/04.07.2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a realizat în condițiile art. 65 alin. (1

1

), cu raportare la art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, republicată, deși textul articolului 65 alin. (1

1

) discriminează între judecătorii, respectiv procurorii, condamnați definitiv, fiind astfel vădit neconstituțional;

III. Să se constate că emiterea Hotărârii nr. 787/04.07.2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a realizat în condițiile în care prin încheierea din 22.11.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2013, s-a dispus admiterea cererii referitoare la excepția de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale a României în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată.

IV. Să se dispună suspendarea procedurii de eliberare din funcția de judecător a reclamantului și suspendarea efectelor Decretului Președintelui României având ca obiect eliberarea din funcție a acestuia ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Reclamantul a solicitat ca suspendarea să se dispună până la:

- soluționarea excepției de neconstituționalitate privitoare la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, excepție ridicată în dosarul nr. x/2013, în apel, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, cerere admisă prin încheierea din 22.11.2016;

- soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată în prezentul dosar, în fața instanței de contencios administrativ și fiscal, privind dispozițiile art. 65 alin. (1

1

) din Legea nr. 303/2004, republicată, care constituie excepție de la regula instituită prin prevederile art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Prin cerere înregistrată la aceeași dată cu cererea de chemare în judecată, respectiv 27 iulie 2017, contestatorul A. a invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 65 alin. (1

1

) din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor și a solicitat să se dispună înaintarea cererii sale la Curtea Constituțională a României, în temeiul art. 16 lit. d) din Constituția României.

Prin întâmpinarea formulată la data de 28 august 2017, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția inadmisibilității cererii, excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce privește soluționarea cererii, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 131 și art. 132 din Noul C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 787 din 04.07.2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis înaintarea către Președintele României a propunerii de eliberare din funcție a domnului A., judecător suspendat din funcție la Judecătoria Bacău ca urmare a condamnării sale definitive pentru săvârșirea unor infracțiuni.

Prin Decretul nr. 668 din 20.07.2017 al Președintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr. 583/21.07.2017, domnul A. a fost eliberat din funcția de judecător la Judecătoria Bacău, ca urmare a condamnării sale definitive pentru săvârșirea unor infracțiuni.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, la primele trei capete de cerere, constatarea unor situații de discriminare concretizate în Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 787 din 04.07.2017, iar capătul patru al cererii are ca obiect suspendarea efectelor Decretului Președintelui României de eliberare a reclamantului din funcția de judecător.

În raport de conținutul său și de temeiul de drept invocat de către reclamant, respectiv dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea dedusă judecății în prezenta cauză nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluționate, în primă instanță, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție este reglementată prin dispozițiile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

Astfel, din textul legal sus citat rezultă că instanța supremă nu poate fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.

De asemenea, în materie civilă, art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că:

"Secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel."

Or, în raport dispozițiile legale anterior menționate, care cuprind norme de competență de ordine publică, precum și în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de calitatea pârâtului, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție nu este competentă material să soluționeze cauza de față, competența aparținând secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1), art. 14 și art. 15 din același act normativ.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Înalta Curte constată că, în speță, sub aspectul competenței materiale de soluționare a cererii, sunt incidente dispozițiile generale cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și nu cele speciale din art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, astfel încât, prin raportare la calitatea de autoritate publică centrală a Consiliului Superior al Magistraturii, competența aparține Curții de apel.

Fiind contestat un act emis de o autoritate publică centrală și ținând cont de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că în cauză competența de soluționare în primă instanță revine Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamantului.

Totodată, la pronunțarea acestei soluții de declinare, Înalta Curte a avut în vedere Decizia nr. 3167 din 24 octombrie 2017, pronunțată de această instanță în dosarul nr. x/2017. Prin respectiva decizie s-a dispus declinarea către Curtea de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal a competenței de soluționare a cererii formulate de contestatorul A., în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect anularea unor acte premergătoare hotărârii de eliberare din funcție a contestatorului. Înalta Curte apreciază că pentru buna administrare a justiției este util ca prezenta cauză să fie soluționată de către aceeași instanță.

Pentru considerentele expuse anterior, față de obiectul cererii reclamantului și având în vedere că pârâtul are calitatea de autoritate publică centrală, ținând cont de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., raportat la art. 96 pct. 1 din același cod și coroborat cu art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

În fața instanței competente urmează a fi puse în discuție și analizate toate celelalte cereri și excepții invocate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv de către reclamantul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Trimite acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii la Curtea de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2017.