ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3247/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Hotărârea nr. 227 din 28 februarie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de domnul A., judecător la Tribunalul Bihor, împotriva Hotărârii secției pentru judecători nr. 31 din 19 ianuarie 2017.

Prin hotărârea anterior menționată, secția pentru judecători a dispus suspendarea din funcție a domnului judecător, începând cu data de 19.01.2017, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție.

S-a reținut în cuprinsul hotărârii Plenului, contestate în prezentul litigiu, că prin art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 se prevede un caz de suspendare obligatorie, "ope legis" și nu facultativă, secției pentru judecători revenindu-i doar obligația de a constata incidența respectivei cauze de suspendare, fără a aprecia cu privire la oportunitatea măsurii.

În ceea ce privește prezumția de nevinovăție invocată de contestator, s-a reținut că aceasta nu este știrbită de măsura suspendării din funcție luată față de acesta, rațiunea măsurii fiind tocmai aceea de asigurare a independenței și imparțialității sistemului judiciar.

S-a menționat că suspendarea din funcție este o măsură luată pe o perioadă limitată de timp, astfel încât restrângerea dreptului la muncă este proporțională cu situația care a determinat-o și nu afectează însăși existența dreptului.

Împotriva Hotărârii nr. 227 din 28.02.2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, A. a formulat contestație, solicitând anularea Hotărârii cu consecința reintegrării în funcție.

Prin contestația formulată, s-a solicitat anularea Hotărârii Plenului nr. 227 din 28 februarie 2017, cu consecința reintegrării în funcție a părții.

În susținerea cererii, s-a învederat că prin hotărârea atacată a fost respinsă contestația formulată de parte împotriva Hotărârii secției pentru Judecători nr. 31 din 19 ianuarie 2017, prin care s-a dispus suspendarea din funcție a contestatorului ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

Contestatorul a apreciat că menținerea suspendării raporturilor de serviciu și interdicția exercitării profesiei de judecător încalcă prezumția de nevinovăție de care beneficiază până la momentul soluționării definitive a procesului penal.

A mai arătat contestatorul că nu este membru al Asociației Marea Lojă Națională din România, astfel că apartenența sa la această asociație nu trebuia menționată în declarațiile anuale de interese.

De asemenea, s-a învederat că față de acesta nu s-a dispus măsura controlului judiciar cu interdicția de a exercita profesia sau activitatea în desfășurarea căreia ar fi săvârșit fapta.

A apreciat contestatorul că suspendarea din funcție nu se justifică nici instituțional, prin raportare la deficitul de judecători și la faptul că posturile lor nu pot fi ocupate pe perioada suspendării.

Contestatorul a precizat că singurele categorii de persoane pentru care trimiterea în judecată echivalează cu o suspendare de drept din funcție sunt miniștrii și judecătorii Curții Constituționale.

Contestatorul a considerat că suspendarea exercitării profesiei îi aduce atingere dreptului la muncă, măsura dispusă de secția pentru judecători nefiind proporțională cu motivul pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației introdusă de A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Contestatorul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. a), art. 62 alin. (3) și art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare precum și cerere de suspendare a judecății cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate.

Prin Notele scrise formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii s-a apreciat, în principal, că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă și în subsidiar că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a), art. 62 alin. (3) și art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este neîntemeiată. Totodată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a judecății cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației formulată de A.

Contestația este neîntemeiată.

Potrivit art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție "când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni".

Contestatorul consideră că măsura suspendării sale din funcție pe acest temei conduce la încălcarea prezumției de nevinovăție și a dreptului la muncă.

Înalta Curte apreciază că, prin dispunerea măsurii de suspendare din funcție, în situația în care judecătorul/procurorul este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, nu conduce la nerespectarea prezumției de nevinovăție prevăzută de art. 23 alin. (1) din Constituția României, conform cărora până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare orice persoană este considerată nevinovată.

Scopul măsurii suspendării prevăzută de art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 este unul provizoriu și nu este de sancționare a judecătorului împotriva căruia a fost luată, nu se pronunță asupra vinovăției sau nevinovăției acestuia.

Măsura are și un obiectiv de protecție și de apărare a interesului public, precum și a independenței justiției.

De asemenea, suspendarea din funcție îl protejează chiar pe judecător, asigurând imparțialitatea actului de justiție.

În plus, măsura este obligatorie pentru autoritatea ce are competențe în acest sens, întrucât legiuitorul nu a lăsat acestuia nicio marjă de apreciere în aplicarea dispozițiilor legale analizate.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la muncă, Înalta Curte constată că dispozițiile constituționale restrâng exercițiul provizoriu al acestui drept, sub condiția ca măsura să fie necesară și proporțională.

Având în vedere rațiunea pentru care a fost instituită măsura și anume, protecția independenței și imparțialității, atât a sistemului judiciar cât și a judecătorului însuși, se apreciază că hotărârea luată de Plenul CSM este proporțională cu scopul urmărit cât și necesară.

Măsura este provizorie și în situația în care se dispune achitarea, etc., acesta are dreptul la repunerea în funcție și plata salariului pe toată perioada suspendării.

Față de acestea, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 contestația va fi respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 62 alin. (1) lit. a), art. 62 alin. (3) și art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992 va fi admisă, urmând a se întocmi o încheiere de trimitere în acest sens.

Referitor la cererea de suspendare a cauzei întemeiată pe disp. art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se va reține că legiuitorul a prevăzut un caz de suspendare facultativă, când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

În speță, ipoteza legală nu este îndeplinită deoarece, după abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care reglementa suspendarea de drept a judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, judecătorul poate aprecia, în anumite situații particulare și cu titlu de excepție, dacă dispune suspendarea facultativă.

În speță, ținând seama că dispozițiile legale invocate au făcut obiectul controlului de constituționalitate, în acest sens pronunțându-se și o soluție recentă, de respingere a excepției de neconstituționalitate prin Decizia nr. 242/2017, una dintre părți fiind chiar contestatorul din prezenta cauză, iar noul C. proc. civ. a prevăzut cazul de revizuire de la art. 509 alin. (1) pct. 11, cererea de suspendare va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. a), art. 62 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Respinge cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 227 din 28 februarie 2017 a Plenului Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2017.