Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.04.2019
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1906/2019

HOTĂRÂRE
04.04.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1906/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinței nr. 3198 din 24 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2019. GGC - NN

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-05-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2870/2019
Ședința publică din data de 29 mai 2019 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Ape
ÎCCJ 2019-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3205/2019
Ședința publică din data de 12 iunie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată
ÎCCJ 2019-09-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3905/2019
Ședința publică din data de 12 septembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2019-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1248/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclam
ÎCCJ 2019-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 903/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23.12.2015, reclamanta
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă