ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 903/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23.12.2015, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate: - anularea notificării nr. x/30.07.2015 prin care pârâta a comunicat datele în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției clawback aferentă trimestrului II al anului 2015; - anularea adresei nr. x/08.09.2015, modificată prin adresa nr. x/11.12.2015, prin care C.N.A.S. a răspuns contestației administrative; - obligarea pârâtei C.N.A.S. la comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor reclamantei.

Prin sentința nr. 1769 din 26 mai 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Împotriva sentinței a declarant recurs reclamanta A. S.A. criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac recurenta a arătat că prima instanță nu a motivat în concret respingerea amplelor argumente prezentate cu privire la nelegalitatea includerii unor medicamente în cuprinsul notificării contestate, iar aprecierile instanței de fond sunt eronate, ele fiind rezultatul unei aplicări greșite a dispozițiilor art. 3 și 5 din O.U.G. nr. 77/2011.

Astfel, instanța de fond a respins motivul de nelegalitate vizând nemotivarea notificării și a reținut, fără temei, că prin formularea acestuia reclamanta contestă chiar sistemul de raportare instituit prin dispozițiile art. 5 alin. (4), (6) și 7 din O.U.G. nr. 77/2011.

Recurenta-reclamantă a precizat expres că nu contestă sistemul de raportare anterior menționat, ci faptul că pârâta C.N.A.S. nu permite accesul, prin comunicarea unor date adecvate, la

1

modalitatea în care se stabilește consumul de medicamente dintr-un trimestru și obligă la achitarea unei contribuții stablite pe baza unor informații ce nu pot fi verificate în vreun mod.

În continuare, recurenta a reluat argumente de nelegalitate a modului de stabilire a bazei de calcul a contribuției clawback și a criticat modul în care instanța de fond le-a analizat, apreciind că acesta reflectă o aplicare eronată a dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011.

Astfel, în mod eronat C.N.A.S. a determinat baza de calcul a contribuției ca fiind egală cu valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu cu valoarea vânzărilor plătitorului de contribuție, ceea ce înseamnă că au fost luate în calcul și veniturile altor entități de pe lanțul de comercializare a medicamentelor (distribuitori și farmacii), respectiv și adaosurile comerciale practicate de acestea.

În opinia recurentei, modul în care pârâta C.N.A.S. a interpretat formula legală de calcul a contribuției clawback contravine principiului justei așezări a sarcinilor fiscale dar și pe cel al certitudinii impunerii prevăzut în cuprinsul art. 3 lit. b) Codul fiscal.

În motivarea acestui punct de vedere, recurenta a invocat sentința nr. 1320 din 19 aprilie 2016 a Curții de Apel București, care, fiind sesizată cu o cerere de anulare a notificării privind plata contribuției clawback și confruntându-se cu elementul de nelegalitate privind includerea în valoarea consumului comunicat a adaosurilor comerciale ale altor entități decât plătitorul contribuției, a reținut că acest aspect nu rezultă, în afara oricărui dubiu, din cuprinsul prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, dând astfel preferință contribuabilului, în baza principiului in dubio contra fiscum.

Modul în care C.N.A.S. interpretează și aplică O.U.G. nr. 77/2011 încalcă criteriile echității, proporționalității, rezonabilității și nediscriminării, întrucât deținătorii de A.P.P. ajung să suporte o sarcină fiscală care nu este determinată de propriul lor venit, ci de cel al altor entități, aceasta întrucât din bugetul F.N.U.A.S.S., respectiv al M.S., nu este suportat doar prețul de vânzare al deținătorului de A.P.P., ci prețul final cu care medicamentul ajunge la pacient, preț care include și adaosurile comerciale, care constituie venituri ale distribuitorilor și farmaciilor.

Prezentând locul și rolul deținătorului de A.P.P. în cadrul sistemului de asigurări de sănătate, recurenta a arătat că nu există multe categorii de deținători de A.P.P., farmaciile și distribuitorii beneficiază (măcar) în aceeași măsură precum deținătorii de A.P.P. de compensarea medicamentelor, distribuitorii și farmaciile nu sunt simpli interpuși, ci urmăresc propriile avantaje comerciale, iar deținătorul de A.P.P. nu poate influența adaosurile comerciale aplicate ulterior de distribuitori și farmacii, astfel încât să stabilească prețul final al medicamentului.

De asemenea, modalitatea de interpretare și aplicare a O.U.G. nr. 77/2011 este lipsită de proporționalitate, tocmai prin mecanismul de calcul al prețului medicamentului și prin modul de stabilire a adaosurilor comerciale.

A mai susținut recurenta că prima instanță a respins, în mod eronat, elementul de nelegalitate vizând includerea a numeroase medicamente ce nu puteau fi puse pe piață în perioada de referință/trimestrul II 2015.

Astfel, notificarea cuprinde un medicament sub o formă de ambalaj pe care reclamanta nu a pus-o pe piață niciodată (cod CIM W01271001 Cuminol varianta cu 20 de comprimate), dar și medicamente care nu mai au A.P.P. valabilă (W55641001, W55641002, W13972001, W53199002, W07256001 etc.), în privința cărora pârâta nu a putut furniza înscrisuri primare (facturi de achiziție, fișse de magazine, NIR-uri). În acest context, câtă vreme C.N.A.S. nu a stabilit dacă raportările privind consumul unor medicamente au avut la bază un stoc efectiv, iar nu unul fictiv, este evident că nici raportarea consumului (ce stă la baza stabilirii contribuției clawback) nu mai poate fi reținută drept corectă.

Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a formulat întâmpinare, dar a depus concluzii scrise cu ocazia dezbaterilor din ședința publică din data de 21.02.2019, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta A. S.A. a supus controlului de legalitate exercitat în temeiul Legii nr. 554/2004 notificarea nr. x/30.07.2015 emisă de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dar și adresele nr. x/08.09.2015 și nr. y/11.12.2015 de soluționare a contestației administrative.

Prin notificarea contestată autoritatea pârâtă a comunicat reclamantei, în vederea calculării contribuției clawback, valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul II al anului 2015, precum și faptul că valoarea procentului "p" pentru acest trimestru este de 23,97%.

Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, iar Înalta Curte, fiind învestită cu recursul promovat de reclamantă, constată că soluția primei instanțe este legală și o împărtășește, întrucât aceasta reflectă o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale incidente, în raport de situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Analizând argumentele recurentei subsumate cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține, punctual, următoarele:

Referitor la nemotivarea actului atacat, se apreciază că existența sau inexistența unei motivări suficiente trebuie raportată și la actul administrativ comunicat în concret, la dispozițiile legale aplicabile, pentru a se determina dacă reclamanta, în calitatea sa de contribuabil, avea datele necesare suficiente pentru a înțelege rațiunile sarcinii fiscale.

Art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 prevede că "Valoarea procentului "p" se comunică persoanelor prevăzute la art. 1 de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, odată cu consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7)", iar, conform art. 5 alin. (7) din același act normativ "Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuția, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include și T.V.A. suportat din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate.".

Contrar susținerilor recurentei, notificarea contestată cuprinde referiri la dispozițiile legale aplicabile, precum și datele pe care legea obligă a fi comunicate către reclamantă, date care să-i permită determinarea sarcinii fiscale, precum și rațiunea din spatele acesteia. Pe de altă parte, notificarea datelor de consum nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, iar întocmirea ei nu reclamă exigența motivării în fapt sau în drept.

Valoarea aferentă a consumului centralizat de medicamente, determinată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe baza raportărilor transmise de casele județene de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică pe care o gestionează, și comunicată conform art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, poate fi contestată conform art. 6 din acest act normativ, caz în care se emite un act administrativ, calificat ca atare de lege, care, în măsura producerii unei vătămări drepturilor sau intereselor legitime unei persoane, poate fi supus controlul de legalitate conform Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, notificarea valorii aferente a consumului centralizat de medicamente nu întrunește elementele unui act administrativ, nefiind în măsură a produce efecte juridice prin el însuși, constituind, în fapt, o operațiune administrativă ce precede și pregătește un alt act administrativ, nefiind în consecință supus exigenței legale a motivării.

Condiția motivării trebuie să se regăsească la decizia de soluționare a contestației, calificată de legiuitor ca fiind un act administrativ, exigență îndeplinită de Adresele nr. x/08.09.2015 și nr. y/11.12.2015, prin care C.N.A.S. a soluționat contestația administrativă formulată împotriva notificării și a oferit răspunsuri la criticile formulate de reclamantă.

A mai invocat recurenta-reclamantă vătămarea prin însușirea unui act nemotivat în fapt, pe care instanța nu l-ar fi verificat în mod real, câtă vreme nu a avut acces la baza de date a C.N.A.S.

Înalta Curte apreciază că aspectele la care recurenta face referire nu ar reprezenta, în realitate, o motivare în fapt a actului administrativ contestat, ci ar avea ca efect comunicarea unor date suplimentare, respectiv raportările făcute de casele județene de asigurări de sănătate, date pe care O.U.G. nr. 77/2011 nu le menționează ca fiind obligatorii de comunicat contribuabilului de către C.N.A.S.

Consumul de medicamente pentru trimestrul în discuție, suportat din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății aferent vânzărilor reclamantei în calitate de plătitor de contribuție pentru care se datorează contribuția trimestrială comunicat acesteia conform art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli din domeniul sănătății, se întemeiază pe raportările caselor de asigurări de sănătate județene.

Această valoare se obține prin centralizarea consumului la nivel național pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferente medicamentelor din lista depusă la Casa Națională de Asigurări de Sănătate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață pentru care se datorează contribuția trimestrială.

În conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 1518/890 din 3 noiembrie 2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente, furnizorii de servicii medicale răspund de corectitudinea și exactitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate. Prin urmare, acest mecanism este unul care are la bază raportări însușite și asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate și transmise C.N.A.S., iar aceste date au fost transmise recurentei așa cum au fost comunicate C.N.A.S.

Deci, ceea ce a pus C.N.A.S. la dispoziția recurentei-reclamante sunt informațiile a căror comunicare a fost reglementată de legiuitor ca fiind obligatorie, iar, câtă vreme a inclus în notificarea contestată toate datele prevăzute cu caracter obligatoriu de dispozițiile legale, nu se poate considera că informațiile furnizate de C.N.A.S. sunt netransparente.

Totodată, raportările efectuate de către casele județene de asigurări de sănătate către C.N.A.S. în conformitate cu prevederile Ordinului C.N.A.S. nr. 927/2011 pentru aprobarea machetei de raportare de către Casele de Asigurări de Sănătate a consumului centralizat de medicamente sunt situații valorice centralizate pe canalele de eliberare (farmacii cu circuit deschis, unități sanitare cu paturi si centre de dializă). Aceste documente nu sunt întocmite distinct pe fiecare medicament (cod CIM) sau deținător APP/reprezentanți legali ai acestora, astfel încât nu oferă informații relevante legate de consumul trimestrial individual al fiecărui plătitor de contribuție și de consumul centralizat aferent medicamentelor.

Așadar, actele normative incidente nu stabilesc în sarcina C.N.A.S. obligația urmăririi trasabilității unui medicament pe piață, astfel încât la nivelul acesteia să existe informații legate de activitatea comerciala a unui deținător de autorizație de punere pe piață.

Pe cale de consecință, coroborând valoarea procentului "p" cu modalitatea de calcul a acestuia prevăzută la art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 și valoarea totală de consum afișată pe site-ul C.N.A.S., aceasta din urmă nu a făcut decât să respecte prevederile legale referitoare la modalitatea de calcul a procentul "p" instituită de O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale legislației secundare aferente.

În condițiile în care calculul procentului "p" notificat recurentei-reclamante a respectat la momentul emiterii actului administrativ atacat legislația în vigoare, precum și actele normative emise pentru punerea în aplicare a legislației principale și care nu au fost atacate și anulate pentru nelegalitate, Înalta Curte nu poate stabili că modalitatea de calcul încalcă drepturile subiective ale recurentei, iar solicitarea recurentei-reclamante, de a-i fi comunicate și alte informații pe care le apreciază necesare în scopul stabilirii contribuției pe care o datorează, este lipsită de suport legal.

În privința susținerilor recurentei referitoare la încălcarea principiului predictibilității fiscale și al certitudinii impunerii, Înalta Curte reține că acest principiu este definit în art. 3, alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în vigoare la momentul emiterii notificării contestate, ca fiind reprezentat de certitudinea fiscală, respectiv de elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

Așa fiind, principiul predictibilității fiscale are în vedere calitatea legii fiscale și nu conduita organului fiscal în procedura de aplicare a legii prin emiterea de acte administrative corespunzătoare, analiza respectării acestui principiu presupunând analiza dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, competență ce ar exceda atribuțiilor instanțelor judecătorești.

Totuși, sub acest aspect, este de remarcat că dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011 au făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate, care a fost respinsă prin Decizia nr. 484/2014.

S-a arătat în această decizie "în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui "just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, paragrafele 41 și 49).

În cauză, reglementarea criticată a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populației la medicamentele cu și fără contribuție personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naționale de sănătate, și ținând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuție sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanțare a sistemului public de sănătate în regim de urgență, în vederea asigurării asistenței medicale a populației. În acest context și pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat și drepturile particularilor vizați prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuției stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori și farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menționate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP."

Referitor la principiul predictibilității fiscale, Curtea Constituțională a mai precizat că "deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuției trimestriale reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, "Ministerul Sănătății Publice stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății publice, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală (OTC)." În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus."

4.3. Referitor la critica recurentei-reclamante privind caracterul excesiv al contribuției, prin includerea TVA și a adaosurilor comerciale ale celorlalți subiecți din lanțul de distribuție, Înalta Curte reține că, potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, "Stabilirea, calculul și declararea contribuției se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, prevăzute la art. 4 alin. (3), pe baza informațiilor furnizate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Contribuția trimestrială se declară de către plătitori la organul fiscal competent, până la termenul de plată al acesteia prevăzut la alin. (8).".

Informațiile furnizate de CNAS erau reglementate în art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 care avea următorul conținut:

"Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. I, până la finele lunii următoare expirării trimestrului, consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate ".

Totodată, conform art. 3 alin. (1) ce stabilește modul de calcul al taxei:

"Contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție".

Așadar, în condițiile în care s-ar accepta opinia recurentei, este evident că nu s-ar mai putea stabili procentul "p", de vreme ce, în cuprinsul formulei de calcul, se include valoarea consumului de medicamente, iar nu consumul.

Pe de altă parte, aceasta nu a justificat o vătămare prin indicarea valorii consumului în notificarea contestată, în condițiile în care, pentru a se calcula taxa fiscală pe care o datorează, formula de calcul conține valoarea consumului de medicamente, așa cum, de altfel, i-a fost comunicat de către intimata-pârâtă.

Legiuitorul nu a stabilit că această contribuție trimestrială se aplică vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, ci consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Or, consumul trimestrial de medicamente poate să difere de vânzările trimestriale ale DAPP-urilor, acest consum fiind cunoscut doar de către furnizorii de servicii medicale și medicamente, care raportează consumul de medicamente către casele de asigurări de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 77/2011.

Pe de altă parte, norma legală reprezentată de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, adică a medicamentelor suportate din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, este valoarea finală la care medicamentele ajung la pacienți prin farmacii spitale și centre de dializă.

Acest lucru rezultă din modul de centralizare a datelor prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, care prevede că farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă care utilizează medicamente raportează consumul de medicamente, casele de asigurări de sănătate raportând mai departe C.N.A.S. consumurile astfel centralizate. C.N.A.S. centralizează consumul de medicamente și îl comunică DAPP. În plus față de consumurile individuale, C.N.A.S. determină și valoarea consumului total trimestrial în vederea determinării valorii procentului "p".

Așadar, valoarea consumului de medicamente se determină în funcție de valoarea de compensare a medicamentelor și nu în funcție de prețul de vânzare practicat de deținătorul de APP în lanțul de distribuție. În acest context, este de menționat faptul că existența intermediarilor în lanțul de distribuție al medicamentelor este impusă prin lege, farmaciile și distribuitorii fiind intermediari în circuitul medicamentelor de la deținătorul de APP la pacienți.

Este evident că, în accepțiunea O.U.G. nr. 77/2011, vânzările realizate de către recurenta-reclamanta nu au relevanță în stabilirea, calcularea și declararea contribuției trimestriale, legiuitorul reglementând expres că la calculul contribuției trimestriale se au în vedere datele aferente valorii consumului din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, respectiv medicamentele eliberate asiguraților.

Pe acest aspect, prin Decizia nr. 484/25.09.2014 a Curții Constituționale, în care s-a analizat aspectul dacă prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 sunt neconstituționale, în măsura în care "procentul "p" se aplică nu la valoarea vânzărilor deținătorilor de autorizații de punere pe piață (APP), ci la valoarea de compensare/decontare plătită de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, valoare care include adaosurile distribuitorilor și farmaciilor", instanța de control constituțional a reținut faptul că,

"36. În cauză, reglementarea criticată a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populației la medicamentele cu și fără contribuție personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naționale de sănătate, și ținând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuție sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanțare a sistemului public de sănătate în regim de urgență, în vederea asigurării asistenței medicale a populației. În acest context și pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat și drepturile particularilor vizați prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuției stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori și farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menționate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP.

Avându-se în vedere considerentele acestei decizii, Înalta Curte constată că este corectă determinarea valorii consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție plecând de la valoarea de compensare din prețul final al acestor medicamente, iar faptul că, atât prețul de referință cât și prețul de decontare se stabilesc prin raportare la prețul de vânzare cu amănuntul, în structura căruia nu intră doar prețul de producător, ci și adaosul de distribuitor, nu este un aspect de nelegalitate, deținătorii de autorizații de punere pe piață cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor și influența adaosurilor, pe care le pot negocia, pentru plata unei contribuții într-un cuantum mai redus.

Pe lângă această decizie, poate fi reținută și Decizia Curții Constituționale nr. 789/2015.

Instanța de contencios constituțional a avut în vedere, în esență, că nu poate fi reținută o încălcare a principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituție, atâta timp cât în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui "just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. La punerea în aplicare a politicilor statale, mai ales a celor sociale și economice, această marjă de apreciere vizează atât aprecierea cu privire la existența unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și alegerea modalităților de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc".

Din această perspectivă, contribuția trimestrială la care sunt obligați deținătorii de autorizații de punere pe piață apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceștia beneficiază de un real avantaj, și anume, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor având, așadar, o exclusivitate în a se îndestula din cele două fonduri.

Prin urmare, având în vedere vasta jurisprudență a instanței de contencios constituțional potrivit căreia, au caracter obligatoriu nu numai dispozitivul, ci și considerentele deciziilor acesteia, Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate nici argumentele recurentei-reclamante referitoare la nelegalitatea includerii adaosului comercial practicat de farmacii și distribuitori în calculul contribuției clawback și, implicit, la încălcarea art. 14 din protocolul 1 la CEDO, referitor la interzicerea discriminării.

Ultima critică formulată în recurs, referitoare la medicamentul Cuminol cod CIM W01271001 și la alte medicamente despre care se susține că nu există sau nu mai deține autorizație de punere pe piață, este, de asemenea, nefondată. În privința primului medicament, instanța de fond a constatat, în mod corect, că eroarea a fost generată de diferența de ambalaj sau concentrație, iar critica este lipsită de finalitate câtă vreme nu se relevă și implicația financiară semnificativă a acestei erori.

Referitor la celelalte medicamente, Înalta Curte reține că toate codurile CIM indicate au declarate de reclamantă inclusiv în "Lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuție trimestrială" aferentă trimestrului II 2015, iar potrivit art. 730 alin. (9) din Legea nr. 95/2006, "dacă pentru un medicament nu se solicită reînnoirea autorizației de punere pe piață în termenul prevăzut la alin. (2), medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cantităților distribuite în rețeaua farmaceutică, dar nu mai mult de un an de la expirarea autorizației de punere pe piață."

În final, în privința cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că acesta nu este fondat, întrucât în considerentele hotărârii atacate, prima instanță a analizat motivele de nelegalitate invocate și a explicat în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a pronunțat soluția în cauză.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și reflectă o aplicare corectă a dispozițiilor de drept material, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva sentinței nr. 1769 din 26 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2019.