ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2474/2020

HOTĂRÂRE

19.11.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2474/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cauzei

Prin decizia nr. 1906 din 2 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins cererea de repunere pe rol formulată de revizuent și a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 680 din 10 mai 2019 pronunțate de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata B. S.A..

Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs revizuentul A..

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că, în mod greșit, instanța de revizuire a respins cererea ca tardiv formulată.

În speță, dacă s-a apreciat că s-a depășit termenul de o lună pentru introducerea revizuirii, dat fiind faptul că hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat a rămas definitivă la data de 10 mai 2019, iar cererea de revizuire a fost depusă la 11.06.2019, conform tichetului recomandat, emis de Oficiul Poștal Târgu - Jiu (nu la data de 12 iunie 2019, greșit reținută de către instanță), se impunea aplicarea dispozițiiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. și repunerea revizuentului în termenul procedural pentru exercitarea revizuirii, întrucât s-a depășit cu o zi datorită comunicării hotărârii la 5 iunie 2019.

Revizuirea a fost formulată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul împlinindu-se într-o zi de duminică, iar revizuirea a fost promovată marți, 11 iunie 2019.

Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 9 iulie 2020, s-a admis, în principiu, recursul și s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți, la data de 19 noiembrie 2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce succed.

Motivele de recurs, deși încadrate formal în ipoteza prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pot fi subsumate pct. 5 al articolului, întrucât criticile recurentului nu vizează încălcarea niciunei dispoziții de drept substanțial, pretinsele neregularități invocate vizând exclusiv interpretarea și aplicarea unor prevederi procedurale referitoare la termenul de declarare a căii extraordinare de atac a revizuirii.

Nu pot fi primite însă motivele de recurs.

Astfel, contrar celor susținute de către autorul recursului, se constată că dezlegarea dată cererii repunere în termen și cererii de revizuire de către Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, este conformă dispozițiilor legale incidente.

Referitor la criticile ce vizează respingerea greșită a cererii de repunere în termen, recurentul invocă dispozițiile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Ipoteza legală presupune că partea însăși, datorită unor motive temeinic justificate, a depășit termenul procedural imperativ.

Astfel, prin motive temeinic justificate, doctrina și jurisprudența arată că înțelege acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forței majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute, precum forța majoră.

Susținerea revizuentului că prezenta cerere de revizuire ar fi fost depusă doar cu o zi întârziere și că această împrejurare ar constitui prin ea însăși un motiv temeinic justificat pentru repunerea în termen nu poate fi reținută.

Astfel, motivele temeinic justificate țin de împrejurări ce aparțin exclusiv părții care le invocă, ca de exemplu, îmbolnăvirea și spitalizarea părții sau închiderea singurului oficiu poștal din localitate, în ultima zi a termenului, de unde rezultă că cererea de repunere în termenul de declarare a cererii de revizuire a fost respinsă, în mod legal, de instanța de revizuire.

Totodată, susținerea recurentului în sensul că s-ar încadra într-o situație de excepție, care se circumscrie sintagmei legale, prevăzută în art. 185, "în afară de cazul în care legea dispune altfel", nu poate fi primită, întrucât, în speță, legea prevede existența unui termen imperativ înăuntrul căruia trebuia exercitat un drept procesual, anume termenul de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, neexistând vreo dispoziție legală care să înlăture aplicarea sancțiunii decăderii în acest caz.

De asemenea, susținerea recurentului în sensul că termenul pentru exercitarea revizuirii se calculează de la comunicare, întrucât revizuire viza și considerentele hotărâri atacate, iar nu de la data la care hotărârea a rămas definitivă, întrucât, pentru motivarea revizuirii, îi este necesar să cunoască considerentele hotărârii atacate, nu poate fi primită, având în vedere faptul că dispozițiile procedurale citate prevăd fără echivoc faptul că termenul curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Astfel, cererea de revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 și următoarele din C. proc. civ., trebuie să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincțiile prevăzute în art. 511 din C. proc. civ.

De altfel, recurentul nu contestă aspectele reținute în decizia recurată în sensul că decizia civilă nr. 680/10.05.2019 a Tribunalului Gorj, a cărei anulare s-a solicitat pe calea revizuirii, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este o hotărâre care are caracter definitiv, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care a fost pronunțată la data de 10 mai 2019, iar cererea de revizuire a fost depusă la oficiul poștal la data de 12 iunie 2019, la o zi după împlinirea termenului de declarare a revizuirii, 11 iunie 2019, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol (ultima zi cade într-o zi nelucrătoare, duminică 10 iunie 2019).

Criticile recurentului vizează momentul de la care se calculează termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti […] în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

În speță, decizia atacată cu revizuire, fiind o hotărâre dată în apel, într-o cauză ce nu avea deschisă calea de atac a recursului, conform celor arătate mai sus, a devenit definitivă la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

În circumstanțele expuse, prin decizia ce formează obiectul recursului în mod corect s-a reținut că cererea de revizuire a fost formulată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant, că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Deoarece cererea de revizuire în speță a fost formulată la data de 12 iunie 2019 și având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal, în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) teza 1 din C. proc. civ., instanța de revizuire a sancționat nerespectarea acestuia cu decăderea.

La pronunțarea prezentei hotărâri, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, considerentele Curții Constituționale referitoare la constituționalitatea dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. din 2010, potrivit căreia termenul de revizuire se calculează, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri:

- "[…] 17. Curtea a reținut că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din C. proc. civ., în redactarea pe care textul o avea la data ridicării excepției de neconstituționalitate, efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă și soluționarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Așadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă -, se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, așa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție.

18.

Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea. Astfel, după cum observă Curtea, considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

19.

În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

20.

Curtea a mai reținut că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunțării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădește accesul liber la justiție al revizuentului și nici dreptul său la un proces echitabil." (Decizia nr. 536/2020 a Curții Constituționale, paragrafele 17-20, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 969 din 21 octombrie 2020).

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.