ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.11.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2311/2020

HOTĂRÂRE
10.11.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2311/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 12 februarie 2019 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV- a civilă, sub nr. x/2019, cererea prin care revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, în contradictoriu cu pârâții A. și B., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 4589/07.12.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, cerere întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 841/A din 28 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția tardivității cererii de revizuire formulată de revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, împotriva deciziei civile nr. 4589/07.12.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații A. și B..

A constatat nulitatea cererii de revizuire formulată de revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, împotriva deciziei civile nr. 4589/07.12.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs se susține că în mod nelegal cererea de revizuire a fost respinsă ca tardiv formulată, revizuentul arătând că, potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) C. proc. civ., termenul pentru formularea cererii de revizuire este de o lună, iar decizia civilă nr. 4589/07.12.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost comunicată la data de 10 ianuarie 2019.

Contrar celor reținute de instanța de revizuire, revizuentul arată că cererea a fost depusă la poștă la data de 6 februarie 2019, fiind confirmată în data de 8 februarie 2019.

Astfel, consideră că în mod eronat a reținut instanța de apel că cererea de revizuire a fost depusă personal la data de 12 februarie 2019.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 6 octombrie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin A.J.F.P. Constanța împotriva deciziei nr. 841A din 28 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

A fixat termen de judecată la data de 10 noiembrie 2020, ora 9

00

, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile recurentului ce vizează admiterea excepției tardivității cererii de revizuire vor fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul invocând prin cererea de recurs încălcarea unor norme de procedură.

Înalta Curte reține că cererea de revizuire este îndreptată împotriva deciziei civile nr. 4589/07.12.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, revizuentul susținând că această hotărâre este potrivnică cu decizia civilă nr. 305A/21.01.2016 prin care Tribunalul București a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte contestația la executare, a anulat în tot încheierea nr. 1/31.10.2013 emisă în dosarul de executare nr. 545TC/2013 și actele de executare subsecvente și a menținut celelalte dispoziții referitoare la respingerea ca tardive a contestației împotriva executării silite însăși, a contestației privitoare la cuantumul onorariului de expert și a contestației privind cheltuielile de executare, precum și la obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul se poate cere și dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În acest caz, termenul de exercitare a revizuirii este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În speță, hotărârea a cărei anulare se solicită pe calea revizuirii este decizia civilă nr. 4589/07.12.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, hotărâre definitivă de la data pronunțării, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor legale anterior evocate, Înalta Curte reține că, în cauză, termenul de exercitare a cererii de revizuire curge de la data de 7 decembrie 2018, iar revizuirea a fost formulată la data de 6 februarie 2019 (dată plic dosarul Curții de Apel București), peste termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Termenul de o lună calculat potrivit prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. s-a împlinit la data de 7 ianuarie 2019 (o zi de luni), împrejurare față de care, în considerarea prevederilor legale anterior menționate, se constată că în mod corect curtea de apel a admis excepția tardivității, astfel că nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aspectul invocat de revizuent în sensul că în mod greșit instanța a avut în vedere data înregistrării cererii de revizuire la Curtea de Apel București, anume data de 12 februarie 2019, și nu data predării la oficiul poștal a plicului conținând cererea de revizuire - 6 februarie 2019, nu poate conduce la o altă soluție decât cea adoptată în speță de Curtea de Apel București, luând în considerare că și data de 6 februarie 2019 este situată în afara termenului de exercitare a cererii de revizuire, termen care, în speță, astfel cum s-a arătat anterior, s-a împlinit la data de 7 ianuarie 2019.

Data la care i-a fost comunicată recurentului-revizuent hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat nu prezintă nicio relevanță sub aspectul modalității de calcul a termenului de revizuire, având în vedere dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora termenul de exercitare a revizuirii este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Decizia atacată este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că termenul pentru exercitarea căii de atac a revizuirii se calculează de la data pronunțării hotărârii, fiind lipsită de semnificație sub acest aspect data comunicării acesteia către revizuent.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin A.J.F.P. Constanța împotriva deciziei nr. 841A din 28 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2024
pe disp. art. 509 pct. 5 din C. proc. civ. formând un nou dosar, rămânând învestită cu judecarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. 1.3. Prin decizia civilă nr. 231 din data de 6 martie 2023 pronunțată de C
ÎCCJ 2020-12-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6461/2020
temeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, în parte ca inadmisibilă, iar în rest, ca nefondată. 4. Hotărârea i
ÎCCJ 2022-04-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2061/2022
1333/04.10.2019, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - D.G.R.F.P Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, ca nefondat. 2. Cerer
ÎCCJ 2020-07-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3427/2020
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 444/CA din 27 martie 2019, pronun
ÎCCJ 2019-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2015/2019
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția I Civila, la data de 07 d
Sursă