ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3427/2020

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 444/CA din 27 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a respins cererea de sesizare a Î.C.C.J., ca inadmisibilă, și a respins recursul contencios administrativ și fiscal promovat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 394/14.06.2018, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații- pârâți U.A.T. Județul Galați și Consiliul Județean Galați, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, reclamanta A., la data de 02.05.2019, înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, la 7 mai 2019; în drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile pct. 8 al art. 509 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 830/CA din 24 iunie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei- cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 444/CA din 27.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații Unitatea Administrativ Teritorială Județul Galați și Consiliul Județean Galați, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza a fost înregistrată la data de 26 august 2019, sub nr. x/2019.

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepția tardivității formulării cererii de revizuire invocată, din oficiu, de către instanță, pentru formularea acesteia cu depășirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să o admită și să anuleze cererea de revizuire, ca fiind tardiv formulată, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întemeindu-se pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- temeiul juridic al cererii formulate de revizuentă- de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Prin urmare, legea pretinde exercitarea căii de atac în termenul menționat, termen legal, imperativ și absolut, care are ca punct/moment de plecare data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, de la care se calculează termenul de o lună prevăzut de lege pentru formularea cererii de revizuire deduse judecății, și a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Calculul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. - când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. De asemenea, alin. (2) al aceluiași text de lege dispune: când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

În cauză, revizuenta invocă pretinsa contrarietate între decizia civilă nr. 444/CA din 27 martie 2019, a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017, și Decizia nr. 1454/2018 din 22 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, solicitând anularea deciziei civile nr. 444/CA din 27 martie 2019 a Curții de Apel Constanța.

Reiese că ultima hotărâre rămasă definitivă este decizia civilă nr. 444/CA din 27 martie 2019, a Curții de Apel Constanța și, în raport de data rămânerii definitive a acesteia, se va calcula, în litigiul dedus judecății, termenul de introducere a cererii de revizuire.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate la speța dedusă judecății și în raport de dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care prevăd că sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii, reiese că data la care a rămas definitivă ultima hotărâre, a cărei revizuire se solicită, este chiar data pronunțării Deciziei nr. 444/CA din 27 martie 2019 a Curții de Apel Constanța, astfel încât, termenul de o lună, prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a împlinit în cauză la data de 27 aprilie 2019.

Or, cererea de revizuire, pentru contrarietate de hotărâri formulată de revizuentă, în cauză, a fost formulată la data de 02 mai 2019 (data poștei înscrisă pe plicul de expediere, dosar nr. x/2019 al Curții de Apel Constanța), și înregistrată la instanță la data 7 mai 2019.

Astfel, în conformitate cu raționamentul anterior prezentat, termenul de declarare a căii extraordinare de atac a revizuirii s-a împlinit încă la 27 aprilie 2019, ceea ce face ca formularea, la data de 2 mai 2019, a cererii de revizuire deduse judecății să fie realizată cu încălcarea termenului legal stipulat în acest sens.

Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părții.

În situația nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd următoarele: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Or, neexercitarea dreptului procesual- în speță, a revizuirii- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea, iar consecința este rămânerea definitivă a hotărârii pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Legea procesual civilă reglementează și situația în care partea, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispozițiile art. 186 ce dispun: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Or, Înalta Curte constată că, în speță, revizuenta nu a solicitat repunerea sa în termen.

Având în vedere această situație, cât și dispozițiile art. 185 C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel -ceea ce, în cauză, nu se poate reține-, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susținut,

Înalta Curte urmează a da eficiență textului de lege sus- evocat și, pe cale de consecință, a admite excepția tardivității cererii de revizuire, invocată din oficiu și a respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A., ca fiind tardiv formulată.

În acest context, trebuie reamintit că termenele procedurale sunt o modalitate de ordonare a realizării acțiunilor procesuale, de asigurare a celerității înfăptuirii actului de justiție și de fortificare a securității raporturilor juridice.

Cum instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, într-o jurisprudență constantă, că dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial reglementat de lege nu este unul absolut, ci este supus, prin natura sa, unor limitări legale care însă trebuie să urmărească un scop legitim și să fie necesare și proporționale, reținând că, în cazul căilor extraordinare de atac de retractare, scopul reglementării unor termene îl reprezintă principiul securității raporturilor juridice, instanța de recurs apreciază că impunerea unui termen de exercitare a căii de atac a revizuirii nu este în sine contrară dreptului de acces și nu încalcă, în circumstanțele concrete ale cauzei, în care părțile interesate nu au putut demonstra niciun motiv întemeiat pentru nerespectarea acestui termen, dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens, cauza Lungoci împotriva României, Hotărârea din 26 ianuarie 2006).

În același sens, Curtea Constituțională a României, în Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016 și Decizia nr. 258 din 24 aprilie 2018, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate având ca obiect aceste dispoziții legale, a reiterat argumentele expuse în jurisprudența sa anterioară (e.g. Decizia nr. 235 din 5 iunie 2003, publicată în M. Of. nr. 550/31.07.2003 și Decizia nr. 251 din 9 martie 2006, publicată în M. Of. nr. 319/10.04.2006), reținând că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților, iar în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21.

Astfel, prin aplicarea acestor dispoziții, imperative, nu se poate considera o încălcare a dreptului la o cale efectivă de atac (art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului). În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că liberul acces la justiție nu reprezintă un drept absolut, exercițiul acestuia fiind supus unor limite și condiții de procedură prevăzute de dreptul intern, cum sunt cele referitoare la nerespectarea termenelor procedurale, situație regăsită în speța de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității, invocată din oficiu.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A., împotriva deciziei civile nr. 444/CA din 27 martie 2019, a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017, ca tardiv formulată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2020.