ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 399/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20 iunie 2014 pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă sub nr. x/2014, reclamanții A., B., C., D. și E. i-au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și U.M. 01394 Bucov, solicitând obligarea U.M. 01394 Bucov să le elibereze adeverințe din care să rezulte că în perioadele menționate au desfășurat activități în condiții care se încadrează în grupa a II-a de muncă, în proporție de 100% din programul de lucru.

În motivare, au arătat că au fost angajați în cadrul pârâtei U.M. 01394 Ploiești în meseriile menționate în carnetele de muncă și au desfășurat activități în condiții care se încadrează în grupa a II-a de muncă, în proporție de 100% din programul de lucru.

În drept, au invocat dispozițiile art. 194 C. proc. civ., Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, Legea nr. 164/2001 privind sistemul de pensii militare, art. 9 alin. (2), raportat la art. 2 din Hotărârea nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate, precum și toate actele normative specifice care reglementează activitatea în domeniu.

Prin întâmpinarea depusă la 24 septembrie 2014, pârâtul Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență juridică, în nume propriu și în calitate de reprezentant al Pârâtei U.M. 01394, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că meseriile în care reclamanții sunt încadrați nu se regăsesc printre activitățile care beneficiază de încadrarea în grupe de muncă în procesul-verbal nr. x/1990 în care au fost precizate și enumerate locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă și nici în anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50 din 05 martie 1990 sau în anexele la Ordinul nr. 125 din 05 mai 1990.

Pe cale de excepție, față de reclamantul F., pârâții au invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1297 din 22 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2011, prin care le-a a fost admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 960 din 12 mai 2011 a Tribunalului Prahova, sentință care a fost modificată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, au invocat dispozițiile art. 57, 205 și următoarele, art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală C. proc. civ. și punctele 5, 6, 7 și 15 din Ordinul nr. 50/1990.

Prin sentința civilă nr. 1352 din 13 mai 2015, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis față de reclamantul A. excepția autorității de lucru judecat a deciziei nr. 1297 din 22 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2011 și a respins cererea de chemare în judecată formulată de acesta pentru autoritate de lucru judecat. A admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanții B., C., A., D. și E., toți prin reprezentant B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și U.M. 01394 Bucov și, în consecință, a constatat că reclamanții beneficiază de grupa a II-a de muncă în procent de 100% pentru activitățile desfășurate în cadrul unității pârâte, pentru perioadele expres menționate în raportul de expertiză G., parte integrantă din sentință, respectiv:

- B. - perioada 01 februarie1988 - 01 aprilie2001, grupa a II-a de muncă în procent de 100%;

- C. - perioadele 16 decembrie 1978 - 01 mai 1985 și 01 decembrie 1985 - 16 iunie 1990, grupa a II-a de muncă în procent de 100%;

- D. - perioadele 07 octombrie 1975 - 17 iunie 1977 și 11 decembrie 1978 - 01 august 2000, grupa a II-a de muncă în procent de 100%;

- E. - perioadele 08 octombrie 1976 - 30 decembrie 1982 și 08 septembrie 1984 - 01 august 2000, grupa a II-a de muncă în procent de 100%. A obligat-o pe pârâta U.M. 01394 să elibereze reclamanților adeverințe din care să rezulte perioada, grupa de muncă și procentul în care aceștia și-au desfășurat activitatea și să plătească fiecărui reclamant, cu excepția reclamantului A., câte 400 RON reprezentând onorariu expert, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței sus-menționate, reclamantul A. și pârâtul Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică, în nume propriu și în calitate de reprezentat al U.M. 01394 au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 1802 din 11 noiembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1352 din 13 mai 2015 a Tribunalului Prahova, secția I civilă. A admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică, în nume propriu și în calitate de reprezentat al U.M. 01394 Bucov împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea precizată, formulată de reclamanții B., D., C. și E.. Totodată, curtea de apel a menținut dispozițiile hotărârii atacate cu privire la admiterea excepției autorității de lucru judecat față de reclamantul A. și la respingerea cererii de chemare în judecată formulată de acesta pentru autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei decizii, A., B., C., D., E. - toți prin reprezentant B., au formulat cerere de revizuire, intemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1269 din 31 mai 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins ca nefondată cererea de revizuire a deciziei nr. 1802 din 11 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii, A., B., C., D. și E. au declarat apel, intemeiat pe dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ.

Prezenta cerere, îndreptată de revizuenți împotriva unei decizii pronunțate de o curte de apel în revizuirea unei hotărâri definitive date în apel, deși denumită apel, a fost înregistrată și urmează a fi soluționată ca recurs, având în vedere faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție nu judecă în materie civilă apeluri, ci recursuri, în conformitate cu dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurenții nu au invocat niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și nu și-au structurat susținerile în funcție de niciunul dintre acestea.

Recurenții au solicitat admiterea căii extraordinare de atac și schimbarea deciziei recurate în sensul admiterii cererii introductive.

În motivare, au arătat în esență că decizia pronunțată de instanța de revizuire a fost dată fără cercetarea susținerilor lor și a înscrisurilor depuse în dovedirea acestora, respectiv a raportului de expertiză administrat în cauză, ale cărui concluzii au fost că beneficiază de grupa a II-a de muncă în proporție de 100%.

Cu privire la respingerea apelului declarat de reclamantul A., au arătat că instanța de revizuire nu le-a analizat criticile referitoare la admiterea excepției autorității de lucru judecat, în sensul neîndeplinirii condiției triplei identități, deși au susținut că în litigiul finalizat prin decizia evocată s-a solicitat acordarea grupei I de muncă pentru a fi desfășurat activități în condițiile prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul nr. 50/1990.

De asemenea, au susținut că în considerentele deciziei atacate instanța de revizuire nu a avut în vedere criticile pe care le-au formulat referitor la neanalizarea cauzei din perspectiva înlăturării stării de discriminare existentă în raport cu alți colegi de muncă, conform dispozițiilor O.G. nr. 137/2000.

În continuare, au reprodus prevederile art. 16 alin. (1) și art. 30 alin. (1) din Constituția României, art. 2 alin. (1) și art. 6 și 27 din O.G. nr. 137/2000 și au evocat jurisprudența C.E.D.O.

Totodată, recurenții au susținut că în motivarea deciziei atacate curtea de apel, în revizuire, nu s-a referit la concluziile raportului de expertiză, respectiv la îmbolnăvirile profesionale ale salariaților civili angajați ai U.M. 01394 Bucov, relevând nemulțumirea revizuenților față de soluția asupra fondului cauzei, cărora le-a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

La 22 septembrie 2016, intimații au depus întâmpinare, prin care au invocat inadmisibilitatea apelului, susținând în esență că decizia atacată este una definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4, raportat la art. 513 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere că este supusă acelorași căi de atac ca și decizia a cărei revizuire s-a solicitat, iar aceasta din urmă este la rândul ei o hotărâre definitivă, întrucât a fost dată de o instanță de apel.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenților la 30 septembrie 2016, conform proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar, iar aceștia au formulat răspuns la întâmpinare, care a fost înregistrat la dosar la 07 octombrie 2016 și comunicat intimaților.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, soluția preconizată fiind în principal, de respingere ca inadmisibil a recursului în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 513 alin. (5) și la art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. și în subsidiar de anulare a recursului în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 06 decembrie 2016, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar recurs, raportul a fost comunicat părților la 12 decembrie 2016, punându-li-se în vedere că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La 23 și respectiv la 28 decembrie 2016 intimatul Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția pentru Relații cu Parlamentul și Asistență Judiciară, a depus la dosar punct de vedere la raport, menționând că achiesează la concluziile privind anularea recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, precum și în art. 457 C. proc. civ.

Având în vedere că decizia atacată în prezentul recurs a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de revizuire a unei hotărâri definitive, verificarea admisibilității căii de atac a recursului se va face prin raportare la următoarele texte legale:

Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în soluționarea unei cereri de revizuire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Totodată, față de obiectul acțiunii deduse judecății, care în speță vizează constatarea desfășurării de activități încadrate în grupa a II-a de muncă, înscriindu-se astfel în categoria conflictelor de muncă, se reține incidența legislației speciale în materie.

Dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în varianta în vigoare la data promovării acțiunii - 20 iunie 2014, prevăd că soluționarea conflictelor individuale de muncă în primă instanță aparține tribunalui, iar cele ale art. 214 - 215 statuează că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului, în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Totodată, conform tezei finale a art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

În același sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., care prevăd că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, (...)."

Față de toate aceste considerente, rezultă că decizia pronunțată în soluționarea cererii de revizuire nu mai este susceptibilă de a fi cenzurată într-o altă cale de atac, de vreme ce chiar hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, fiind definitivă potrivit art. 634 pct. 4 C. proc. civ., nu era susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Prin urmare, prezentul recurs având ca obiect o decizie cu caracter definitiv, care nu este susceptibilă de a mai fi cenzurată în faza procesuală pendinte, urmează a fi respins ca inadmisibil, în temeiul în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 513 alin. (5) și la art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-revizuenți A., B., C., D. și E. împotriva deciziei nr. 1269 din 31 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 martie 2017.