ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1646/2015

Asupra cauzei de față, prin raportare la

dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

constată următoarele,

Prin

cererea introductivă de instanță, reclamanții O.C., R.V.,

R.G. și M.N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC U. SA, pronunțarea

unei hotărâri prin care să se constate că pentru perioadele menționate în anexa

la cererea de chemare în judecată au avut meserii și au desfășurat activități

care se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100% și să fie obligată

pârâta la eliberarea adeverințelor.

În ședința publică din 19 decembrie 2014, reclamanții

și-au precizat acțiunea conform concluziilor raportului de expertiză.

Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin sentința nr. 2989

din 19 decembrie 2014 a admis acțiunea precizată formulată de reclamanți în contradictoriu

cu pârâta SC U. SA și, în consecință, a constatat că aceștia beneficiază de

grupa I de muncă, în procentele și perioadele menționate expres în cuprinsul

raportului de expertiză, inclusiv îndreptare eroare materială, expert B.V. care

face parte integrantă din sentință. A obligat pe pârâtă să elibereze

reclamanților adeverințe conform raportului de expertiză, inclusiv îndreptare

eroare materială, B.V. A luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de

judecată.

Curtea de Apel Ploiești,

secția I civilă, prin Decizia nr. 577 din 27 aprilie 2015,

a admis apelul

declarat de pârâta SC U. SA împotriva sentinței civile nr. 2989 din 19

decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova și, în consecință, a schimbat,

în parte, hotărârea atacată, în sensul că a admis, în parte, acțiunea precizată

formulată de reclamanții R.V., M.N. și R.G. A constatat că reclamanții

menționați beneficiază de grupa I de muncă, în procent de 100% după cum

urmează: R.V. pentru perioada 1 ianuarie 1981 - 28 februarie 1988; M.N. pentru

perioada 1 ianuarie 1980 - 1 iulie 1989; R.G. pentru perioada 21 august 1995 -

1 aprilie 2001. A obligat pe pârâtă să elibereze adeverințe în acest sens. A

respins în rest acțiunea precizată a acestor reclamanți și, în totalitate,

acțiunea precizată a reclamantului O.C., ca neîntemeiate.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs

reclamantul O.C., înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 14

mai 2015 și înaintat de această instanță, Înaltei Curți de Casație și Justiție,

spre soluționare.

Învestită cu

soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a procedat, la data de 26 mai 2015, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3,

la data de 26 mai 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin.

(3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea

punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

La data de 5 iunie

2015, recurentul - reclamant O.C. a depus punct de vedere la raport.

Constatându-se

încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 11 iunie 2015,

s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 17 iunie 2015, în

temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce

succed:

În speță, prin Decizia

nr. 577 din 27 aprilie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,

a admis apelul

declarat de pârâta SC U. SA împotriva sentinței civile nr. 2989 din 19

decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova și, în consecință, a schimbat,

în parte, hotărârea atacată, în sensul că a admis, în parte, acțiunea precizată

formulată de reclamanții R.V., M.N. și R,G,. A constatat că reclamanții

menționați beneficiază de grupa I de muncă, în procent de 100% după cum

urmează: R.V. pentru perioada 1 ianuarie 1981 - 28 februarie 1988; M.N. pentru perioada

1 ianuarie 1980 - 1 iulie 1989; R.G. pentru perioada 21 august 1995 - 1 aprilie

rest, acțiunea precizată a acestor reclamanți și, în totalitate, acțiunea

precizată a reclamantului O.C., ca neîntemeiate.

Potrivit art. 634 alin.

(1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel,

fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, „în

procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până

la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate

în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și

activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie

de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori

judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la

1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse

recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea

prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Or, obiectul

prezentului dosar îl reprezintă un conflict de muncă.

Se reține că prin

dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina

părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele

stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte

condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C.

proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei

hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului

judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului

constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția

României.

În consecință, Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul O.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul O.C., împotriva Deciziei nr. 577

din 27 aprilie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 17 iunie 2015.