ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.01.2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1391/2016

HOTĂRÂRE
26.01.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1391/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1391/2016

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 500 din 27 februarie 2015, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a respins excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a UM x Bucov, invocată de către pârâtul Ministerul Apărării Naționale; a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele SC B. Ploiești, prin lichidator judiciar C. IPURL, SC D. și Ministerul Apărării Naționale - UM x Bucov și în consecință: a constatat că reclamantul beneficiază de grupa a II-a de muncă, în procent de 100% din programul de lucru în perioadele menționate expres în cuprinsul raportului de expertiză E., în raport de pârâtele în favoarea cărora a prestat activitate, raport care face parte integrantă din prezenta sentință; a obligat pe fiecare pârâtă să elibereze adeverințe reclamantului conform raportului de expertiză E., a luat act că reclamantul își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin Decizia nr. 1276 din 24 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale pentru UM x Bucov împotriva Sentinței nr. 500 din 27 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă; a schimbat în parte sentința, în sensul că, a respins acțiunea precizată față de pârâta UM x Bucov, ca neîntemeiată; a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Prin Decizia nr. 128 din 26 ianuarie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1276 din 24 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, formulată de revizuentul A. în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Revizuentul A. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 128 din 26 ianuarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, solicitând anularea acestei hotărâri și, pe cale de consecință, modificarea în tot a Deciziei nr. 1276 din 24 septembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, în sensul admiterii acțiunii introductive.

Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Regula în materia căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii date asupra revizuirii este aceea că o astfel de hotărâre este supusă căii de atac prevăzută de lege pentru hotărârea revizuită, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ.

În speță, decizia asupra căreia s-a exercitat calea de atac a revizuirii a fost pronunțată în calea de atac a apelului și este o hotărâre definitivă, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, în aplicarea art. 513 alin. (5) C. proc. civ., nici hotărârea pronunțată în soluționarea cererii de revizuire și anume, Decizia nr. 128 din 26 ianuarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs, nu este supusă căii de atac a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituțional în raport de prevederile art. 129 din Constituție.

Față de cele ce preced, Decizia nr. 128 din 26 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului, urmând a se dispune în consecință.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 128 din 26 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-03-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 399/2017
. 01394 au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 1802 din 11 noiembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civ
ÎCCJ 2014-12-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1646/2015
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele, Prin cererea introductivă de instanță, reclamanții O.C., R.V., R.G. și M.N. au solicitat, în contradictoriu c
ÎCCJ 2017-09-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1269/2017
Decizia nr. 1269/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2015 pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2015, reclamanta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr. 50
ÎCCJ 2016-11-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2239/2016
care a învederat că raportul întocmit în cauză nu respectă prevederile C. proc. civ., precum și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A apreciat și că decizia pe care o contestă este supusă căii de atac a apelului. Analiz
ÎCCJ 2018-11-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3985/2018
C. proc. civ., reținând și prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza
Sursă