ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1269/2017

Decizia nr. 1269/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2015 pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2015, reclamanta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA să se constate că a lucrat efectiv 100% din programul de lucru în grupa a II-a de muncă, urmând a fi obligată pârâta să elibereze adeverințe în acest sens. Prin Sentința nr. 3.689 din 20 decembrie 2016 Tribunalul Prahova, secția I civilă, a admis excepția autorității de lucru judecat față de Sentința civilă nr. 543 din 17 februarie 2016 a aceleiași instanțe și a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

Tribunalul a constatat că prin Sentința nr. 543 din 17 februarie 2016 a Tribunalului Prahova, pronunțată în Dosarul nr. x/105/2015, menținută prin Decizia nr. 1.425 din 15 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, a fost respinsă acțiunea reclamantei privind constatarea beneficiului grupei a II-a de muncă pentru perioada anterioară datei de 01 aprilie 2001, în contradictoriu cu pârâta B. SA, apreciindu-se faptul că activitatea reclamantei în cadrul pârâtei nu intră în sfera de aplicare a Ordinelor nr. 50/1990 și nr. 125/1990, neputând avea astfel beneficiul grupei a II-a de muncă. Aceeași solicitare o are reclamanta și prin cererea ce face obiectul judecății în prezenta cauză, sens în care obiectul cererii din dosarul de față este identic cu cel al cererii soluționate prin sentința sus-menționată raportat la reclamantă.

Prin Decizia nr. 1.021 din 11 mai 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței menționate, reținând că în mod corect prima instanță a constatat intervenită autoritatea de lucru judecat în raport de Sentința nr. 543/2016 pronunțată în Dosar nr. x/105/2015 al Tribunalului Prahova, hotărâre împotriva căreia reclamanta nu a formulat apel. Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 11 iulie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raportul întocmit constatându-se că decizia obiect al prezentei căi de atac nu face parte din categoria hotărârilor judecătorești susceptibile de a fi atacate cu recurs.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. La data de 1 august 2017, intimata-pârâtă SC B. SA a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate, arătând că recursul este inadmisibil întrucât este declarat împotriva unei hotărâri definitive. S-a acordat termen pentru judecarea recursului la data de 20 septembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc.

civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri. În speță, Decizia nr. 1.021 din 11 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, este dată în apel în soluționarea unui litigiu de muncă având ca obiect obligarea pârâtei de a constata că reclamanta a fost încadrată în grupa a II-a de muncă și eliberarea unei adeverințe în acest sens. Or, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale ...". Prin urmare, în raport de conținutul dispozițiilor legale anterior menționate, se apreciază că recursul declarat este inadmisibil, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești fiind una definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului. Față de cele arătate, criticile deduse judecății prin intermediul motivelor de recurs nu se mai impun a fi analizate, pentru considerentele menționate, Înalta Curte urmând să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1.021 din 11 mai 2017 a Curții de Apei Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A., domiciliată în Ploiești, județ Prahova împotriva Deciziei nr. 1.021 din 11 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâta, SC B. SA, cu sediul în București sector 1. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică azi, 20 septembrie 2017. Procesat de GGC - ED