ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 794/2015

Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6491/105/2013, reclamantul I.M.A. a chemat în judecată pe pârâta SC R.A.R. SA, solicitând instanței obligarea pârâtei la acordarea grupei superioară de muncă, I-a sau a II-a pentru perioada lucrată în cadrul societății pârâte, respectiv 10 iunie 1977-01 aprilie 2001 și obligarea pârâtei la eliberarea adeverinței cuprinzând grupa de muncă. Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1025 din 10 aprilie 2014, a admis acțiunea formulată și a constatat că reclamantul beneficiază de încadrarea în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% din programul de lucru, pentru perioada 10 iunie 1997 - 1 aprilie 2001, potrivit concluziilor raportului de expertiză în specialitatea organizarea muncii salarizare, întocmit de expert A.C.

Totodată, a obligat pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens și a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Prin Decizia nr. 895 din 23 septembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC R.A.R. SA Ploiești împotriva sentinței civile nr. 1025 din 10 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova. Pârâta SC R.A.R. SA Prahova, societate aflată în procedura generală a insolvenței, prin lichidator V.I. Sprl, reprezentat de avocat E.R.C., a exercitat calea de atac intitulată „Apel” împotriva Deciziei nr. 895 din 23 septembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. (Pârâta a precizat eronat în calea de atac exercitată că decizia menționată a fost pronunțată de Tribunalul Prahova).

Calea de atac intitulată „Apel” a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6491/105/2013 ca „Recurs”, având în vedere că Înalta Curte nu are competența de soluționare a căii de atac a apelului, ci numai a recursului declarat împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel, potrivit art. 21 din Legea nr. 304/2004 și art. 97 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Dosarul a fost repartizat aleatoriu, spre soluționare C.F. Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit conform art. 493 C. proc. civ., s-a constatat că recursul nu este admisibil. S-a dispus comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să formuleze puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. În cauză, părțile nu au formulat puncte de vedere. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru considerentele care succed. În speță, obiectul cauzei îl reprezintă un conflict de muncă, astfel cum este definit prin dispozițiile art. 231 C. muncii. Potrivit art. 274 C. muncii, „ Hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept.” De asemenea, conform art. 275 C. muncii, dispozițiile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se completează cu prevederile C. proc. civ. Totodată, art. 214 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, din cap. VI „Conflictele individuale de muncă” prevede că h otărârile instanței de fond pronunțate în soluționarea conflictelor individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

Conform dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, raportat la art. 483 alin. (2)din Legea nr. 134/2010: ,,În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.

De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Din interpretarea literală și sistematică a prevederilor legale evocate, rezultă că deciziile curților de apel pronunțate în materia jurisdicției muncii nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc, prin exercitarea căii de atac a recursului. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii. Astfel fiind, în raport de textele legale menționate, se constată că Decizia civilă nr. 895 din 23 septembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, definitivă, (pronunțată în soluționarea apelului în litigiul având ca obiect conflict de muncă), nu mai poate fi atacată cu un nou apel sau cu recurs.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC R.A.R. SA Ploiești. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de SC R.A.R. SA Ploiești împotriva Deciziei nr. 895 din 23 septembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2015.