ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 794/2015

Deliberând

asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată

pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6491/105/2013, reclamantul I.M.A. a chemat

în judecată pe pârâta SC R.A.R. SA, solicitând instanței obligarea pârâtei la

acordarea grupei superioară de muncă, I-a sau a II-a pentru perioada lucrată în

cadrul societății pârâte, respectiv 10 iunie 1977-01 aprilie 2001 și obligarea

pârâtei la eliberarea adeverinței cuprinzând grupa de muncă.

Tribunalul

Prahova, prin sentința civilă nr. 1025 din 10 aprilie 2014, a admis acțiunea

formulată și a constatat că reclamantul beneficiază de încadrarea în grupa

a II-a de muncă, în procent de 100% din programul de lucru, pentru perioada 10

iunie 1997 - 1 aprilie 2001, potrivit concluziilor raportului de expertiză în

specialitatea organizarea muncii salarizare, întocmit de expert A.C.

Totodată,

a obligat pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens și a

luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin Decizia

nr. 895 din 23 septembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC R.A.R. SA Ploiești împotriva

sentinței civile nr. 1025 din 10 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Pârâta SC

R.A.R. SA Prahova, societate aflată în procedura generală a insolvenței, prin

lichidator V.I. Sprl, reprezentat de avocat E.R.C., a exercitat calea de atac

intitulată „Apel” împotriva Deciziei nr. 895 din 23 septembrie 2014 a Curții de

Apel Ploiești, secția I civilă. (Pârâta a precizat eronat în calea de atac

exercitată că decizia menționată a fost pronunțată de Tribunalul Prahova).

Calea de

atac intitulată „Apel” a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție sub nr. 6491/105/2013 ca „Recurs”, având în vedere că Înalta Curte nu

are competența de soluționare a căii de atac a apelului, ci numai a recursului

declarat împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel, potrivit art. 21

din Legea nr. 304/2004 și art. 97 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Dosarul

a fost repartizat aleatoriu, spre soluționare C.F.

Prin

raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit conform art.

493 C. proc. civ., s-a constatat că recursul nu este admisibil. S-a dispus comunicarea

acestuia părților, pentru ca acestea să formuleze puncte de vedere, așa cum

prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ.

În cauză,

părțile nu au formulat puncte de vedere.

Analizând

recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru

considerentele care succed.

În speță, obiectul cauzei îl reprezintă

un conflict de muncă, astfel cum este definit prin dispozițiile art. 231 C.

muncii.

Potrivit art. 274 C.

muncii, „

Hotărârile pronunțate în fond

sunt definitive și executorii de drept.” De asemenea, conform art. 275 C.

muncii,

dispozițiile

referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se completează cu prevederile

C. proc. civ.

Totodată,

art. 214 din

Legea nr. 62/2011 a dialogului social, din cap. VI „Conflictele individuale de

muncă” prevede că h

otărârile instanței de fond pronunțate în

soluționarea conflictelor individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

Conform dispozițiilor art.

18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, raportat la art. 483 alin.

(2)din Legea nr. 134/2010:

,,În procesele pornite începând cu

data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015

nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94

pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. republicată,

în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de

muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind

repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri

evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea,

în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de

apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de primă instanță sunt

supuse numai apelului”.

Potrivit art.

634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile

date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Din

interpretarea literală și sistematică a prevederilor legale evocate, rezultă că

deciziile curților de apel pronunțate în materia jurisdicției muncii nu mai pot

fi supuse controlului judecătoresc, prin exercitarea căii de atac a recursului.

Totodată,

potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea

judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în

condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea

căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă

decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac

prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se

obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această

regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din

Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o

hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea

acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Astfel

fiind, în raport de textele legale menționate, se constată că Decizia civilă nr.

895 din 23 septembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă,

definitivă, (pronunțată în soluționarea apelului în litigiul având ca obiect

conflict de muncă), nu mai poate fi atacată cu un nou apel sau cu recurs.

Având în

vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de pârâta SC R.A.R. SA Ploiești.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de SC R.A.R. SA Ploiești împotriva Deciziei

nr. 895 din 23 septembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei

căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 martie 2015.