ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 289/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Trihțmahihii Prahova la data de 31 octombrie 2013 sub nr. 8464/105/2013, reclamantul G.G.F. a solicitat, în contradictoriu cu SC C. SA (fosta Î.M.S.T.E.R.O.M.) Câmpina, obligarea pârâtei să îi acorde gr.I/ll-a de muncă, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/1990, H.G. nr. 456/1990 și Ordinului nr. 969/1990. În motivare, reclamantutja arătat că a fost angajatul pârâtei în perioada 04 aprilie 1989-01 febriarie 2001, deținând funcțiile de inginer secție armături, inginer șef fabrică armături, director fabrică armături, inginer șef asigurarea calității, inginer sef C.T.C. și director de producție și în toată această perioadă, pârâta nu a aplicat dispozițiile Ordinul nr. 50/1990 în sensul că nu a beneficiat de grupe superioare de muncă deși era îndreptățit, având în vedere condițiile în care și- a desfășurat activitatea.

Prin sentința nr. 1208 pronunțata la 7 mai 2014, Tribunalul Prahova a respins acțiunea, ca neîntemeiata, iar cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtă, ca hedovedită. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că unitatea pârâtă, prin Decizia nr. 151/1996 și anexele aferente, a făcut proba faptului că și-a îndeplinit obligația legală de a nominaliza personalul muncitor care a lucrat în locuri de muncă și activități încadrate în grupe superioare de muncă, astfel încât împrejurarea că reclamanții nu a fost nominalizat în aceste liste face proba deplină a faptului că activitatea desfășurată de acesta nu poate fi încadrată în grupe superioare Ide muncă - situația astfel reținută nefiind răsturnată de reclamant prin niciun mijloc de probă.

În atare situație, tribunalul a constatat că, față de funcțiile în care a fost încadrat reclamantul, cu activitate preponderentă de birou, cât și față de mențiunile din contractele individuale de muncă unde se precizează că activitatea desfășurată de acesta;a fost nominalizată în grupa a IIl-a de muncă (condiții normale), acțiunea este neîntemeiată. Având în vedere dispozițiile art. 452 C. proc. civ., conform cărora pârâta avea obligația să facă dovada existentei și întinderii cheltuielilor de judecată, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului și constatând că Ia dosar nu s-a depus nici un fel de înscrisuri în acest sens, tribunalul a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, ca nedovedită.

Prin Decizia nr. 1090 din. 15 octombrie 2014 Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței mai sus-menționate, obligându-l pe acesta, la plata, către pârâtă, a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) Noul C. proc. civ. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a constatat că prin cererea de apel formulată în termenul prevăzut de art. 468 Noul C. proc. civ. reclamantul a criticat soluția primei instanțe sub un singur aspect, respectiv aceia că tribunalul s-a pronunțat asupra cererii dedusă judecății la termenul din 7 mai 2014, deși acesta solicitase amlnarea cauzei întrucât procedura de citare nu fusese îndeplinită.

Având însă în vedere ;că reclamantul a solicitat prin cererea sa trimiterea cauzei la prima instanță în vederea rejudeeării, tinzând în acest mod la anularea hotărârii, iar devoluțiunea operează în acest caz cu privire la întreaga cauză, în conformitate cu prevederile art. 477 alin. (2) Noul C. proc. civ., instanța de apel a analizat hotărârea sub toate aspectele și în raport de toate probele administrate. Referitor la solicitarea reclamantului de amânare a cauzei pentru lipsă de procedură, instanța de apel a constatat că aceasta a fost în mod corect respinsă, ca neîntemeiată, întrucât la fila 127 dosar se află procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare, din cuprinsul căruia rezultă că reclamantul a fost citat cu respectarea dispozițiilor art. 163 alin. (3) Noul C. proc.

civ. prin depunerea citației în cutia poștală a destinatarului, pentru termenul din 7 mai 2014. Prin încheierea din 5 martie 2014, tribunalul a încuviințat reclamantului proba cu expertiză și a desemnat pe expert A.C. în vederea efectuării raportului de expertiză, stabilind în sarcina acestuia obligația de plata a onorariului în sumă de 500 Iei. Constatând că reclamantul nu a achitat până la data de 06 mai 2014 onorariul de expertiză, deși potrivit dispozițiilor art. 331 alin. (3) Noul C. proc. civ., dovada plății onorariului trebuia depusă la grefa instanței de partea care a fost obligată prin încheiere, în termen de 5 zile de la numire, tribunalul în mod coreei a decăzut pe reclamant din proba încuviințată.

Reclamantul avea obligația, ca parte în;proces, să îndeplinească actele de procedură în condițiile și la termenele stabilite de lege sau de judecător, de a-și proba pretențiile și apărările și de a contribui la desfășurarea rară întârziere a procesului, în conformitate cu prevederile art. 10 din Noul C. proc. civ. Cu privire la fondul cauzei, instanța ;de apel a reținut» din analiza întregului material probator administrat la fond, că prima instanță a făcut o corectă apreciere a stării de fapt și o corectă aplicare a legii. În speță, astfel cum reiese din cartea def muncă a reclamantului, acesta a fost angajatul pârâtei în perioada 04 aprilie 1989-01 decembrie 2001, deținând funcțiile de inginer secție armături, inginer șef fabrică armături, director fabrică arm aluri, inginer șef asigurarea calității, inginer șef C.T.C.

și director de producție, desfășurând activitate (încadrată, potrivit mențiunilor din cartea de munca), în grupa a III-a de muncă (condiții normale ). Tot grupa a Ill-a de muncă apare menționată și în contractul individual de muncă al reclamantului din 4 aprilie 1989 în contractul individual de muncă înregistrat în registrul Camerei de muncă la 22 aprilie 1999 și în actele adiționale la contractele de muncă din 1995, 1998. Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a înscrisurilor depuse la dosar reținând că prin Decizia nr. 151/1996 și anexele aferente, intimata a făcut dovada faptului că și-a îndeplinit obligația legală de a nominaliza personalul muncitor care a lucrat în locuri de muncă și activități încadrate în grupe superioare de muncă, astfel încât, împrejurarea că reclamantul nu a fost nominalizat în aceste liste, face proba deplină a faptului că activitatea desfășurată de acesta nu poate fi încadrată în grupe superioare de muncă.

De altfel activitatea desfășurată de acesta, preponderent în birou nu poate fi încadrată nici în activitățile propuse pentru încadrare în grupa I sau a Il-a de muncă prin lista ce reprezintă anexa nr, 7 la Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul unității pe perioada 2000-2002, și cu atât mai puțin, în raport de avizul dat de Inspecția Muncii la 26 martie 2002, în Decizia nr. 79/2002, prin care s-a stabilit că doar un loc de muncă poate fi încadrat în condiții deosebite, după 1 aprilie 2001, respectiv funcția de galvanizator din Secția pompe adâncime, loc de muncă cromare veche + cromare nouă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul G.G.F., arătând că în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către intîmata-pârâtif, în condițiile în care acestea au fost respinse, ca nedovedite, de către instanța ăe fond.

Recurentul-reclamant a mai arătat că nu a beneficiat de un proces echitabil și că intimata-pârâtă ar fi trebuit să emită o adeverință prin care să acorde acestuia grupa a II-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990, iar nu să solicite cheltuieli de judecată. Înalta Curte, înregistrând; dosarul ca recurs, a procedat, la data de 10 decembrie 2014, la întocmirea aportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raportul întocmit constatându-se că decizia obiect al prezentei căi de atac nu face parte din categoria hotărârilor judecătorești susceptibile de a fi atacate cu recurs. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 10 decembrie 2014, comunicarea raportului porților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc.

civ. Prin punctul de vedere formulat la data de 18 decembrie 2014, intimata-pârâtă SC C. SA a arătat că, așa cum în mod corect s-a reținut și în raport, recursul este inadmisibil, fiind exercitat împotriva unei hotărâri ce nu este supusă unei asemenea căi de atac. Prin punctul de vedere; formulat la data de 19 decembrie 2014, recurentul-reclamant a arătat ca nu este de acord cu conținutul raportului de admisibilitate și că recursul este, admisibil. S-a acordat termen pentru judecarea recursului la data 28 ianuarie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, Iară drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri. ' În speță, Decizia nr. 1090 din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, este dată în apel în soluționarea unui litigiu de muncă, respectiv, obligarea pârâtei la emiterea unei adeverințe din care să rezulte încadrarea în grupa a 10-a de muncă, în conformitate cu prevederile Ordinul nr. 50/1990, O.G. nr. 456/1990 și Ordinul nr. 969/1990. Or, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevazțte la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de munca și asigurări sociale." Prin urmare, în raport de conținutul dispozițiilor legale anterior menționate, se apreciază că recursul declarat este inadmisibil, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești fiind una definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului. Față de cele arătate, criticile deduse judecății prin intermediul motivelor de recurs nu se mai impun a fi analizate, pentru considerentele menționate, Înalta Curte urmând să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul G.G.F. împotriva Deciziei nr. 1090 din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN MUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul G.G.F., domiciliat în Ploiești, județul Prahova împotriva Deciziei nr. 1090 din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, cu sediul în Câmpina, județ Prahova. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2015.