ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2105/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 28.08.2018, în Dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, doamnele judecător A., B. și C., membre ale completului C1R, au declarat că se abțin de la soluționarea cauzei nr. x/101/2017, având în vedere că din conținutul cererii formulate, cât și din memoriul depus în 17.08.2018, rezultă că sunt formulate critici împotriva Deciziei nr. 2517/2018, pe care au pronunțat-o, fiind astfel incompatibile de a soluționa această cale de atac.

La data de 28.08.2018, în Dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, revizuentul D., a formulat cerere de recuzare a președintelui completului CD 11P/CAF (Tribunalul Mehedinți) E., emitent al Sentinței nr. 1/26.02.2018, și a președintelui completului Cl -contencios (Curtea de Apel Craiova) C., care a pronunțat Decizia nr. 2.517/29.06.2018.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 41 pct. 1 din C. proc. civ.

Prin Încheierea nr. 90, pronunțată în data de 3 septembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de abținere formulată de doamnele judecător A., B. și C., membre ale completului C1R, cu privire la Dosarul nr. x/2017, și cererea de recuzare a judecătorilor E. și C., formulată de revizuentul D.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs revizuentul D., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, admiterea cererii de recuzare și anularea actelor emise de judecători, respectiv Sentința nr. 1/2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, și Decizia nr. 2.517/29.06.2018, a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Recurentul a susținut că soluționarea cererii de recuzare s-a făcut printr-o încheiere, care este o "hotărâre a instanței"', din care lipsesc "considerentele hotărârii judecătorești, parte structurală a hotărârii judecătorești în care instanța arată motivele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorilor, precum cele pe baza cărora au fost înlăturate sau respinse cererile".

A precizat că motivul, așa precum l-a invocat în documentația trimisă la data de 27.08.2018, este "incompatibilitate absolută", conform art. 45 din C. proc. civ.

Totodată a menționat că acest aspect ce rezultă din actele emise de judecătorii aflați, de facto, în această stare de incompatibilitate absolută.

Prin întâmpinările depuse, intimatele-pârâte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 9/2018, și a Legii nr. 290/2003, au solicitat, fără a invoca excepții, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

La data de 2 noiembrie 2018, recurentul-reclamant a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cererea de recurs prin prisma criticilor dezvoltate de recurent, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile procedurale incidente cauzei, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat pentru argumentele în continuare prezentate.

Verificând încheierea atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, reține că nu este fondat recursul, neputându-se susține incidența uneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, în speță fiind respectate exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, se constată că petentul a înțeles să formuleze în data de 28 august 2018, cerere de recuzare, în cadrul Dosarului x/2017, în care depusese în temeiul art. 443 - 444 din C. proc. civ., la 3 august 2018, o cerere de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 2.517 din 28 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

În cadrul cererii de recuzare s-a susținut că domnul judecător E., a pronunțat Sentința nr. 1/2018, în Dosarul nr. x/2017, al Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și doamna judecător C. a intrat în compunerea completului de judecată ce a pronunțat Decizia nr. 2.517/29.06.2018, în Dosarul nr. x/2017, al Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în care s-a soluționat calea de atac a recursului împotriva Sentinței nr. 1/2018.

Înalta Curte, constată că sesizând Curtea de Apel, cu cererea de recuzare, petentul a invocat existența cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 41 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., iar completul investit cu soluționarea ei a apreciat că, în speță nu este incident acest caz.

Verificând susținerile recurentului, din cuprinsul dosarelor atașate cauzei, în care acesta a avut calitatea de revizuent, se rețin următoarele:

Doamna judecător C. a făcut parte din completurile care au pronunțat următoarele hotărâri: Decizia nr. 1.936/26.05.2016, în Dosarul nr. x/2015 (prin care s-a respins ca tardiv recursul declarat împotriva Deciziei nr. 151/2016), Decizia nr. 2.517/29.06.2016, în Dosarul nr. x/2016 (în care s-a respins ca recursul declarat împotriva Sentinței nr. 1/2018, de respingere a cererii de revizuire a Sentinței nr. 151/2016), și Decizia nr. 2.815/04.09.2018, în Dosarul nr. x/2017 (soluționarea cererii de completare a Deciziei nr. 2517/2016).

Domnul judecător E. a pronunțat încheierea din data de 19 iunie 2017, în Dosarul nr. x/2017 (prin care a anulat o cerere de revizuire a Sentinței nr. 151 pronunțată în data de 27.01.2016, de către Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 200 din C. proc. civ.), și Sentința nr. 1/2018, în Dosarul nr. x/2017 (prin care a respins o altă cererea de revizuire ca inadmisibilă).

Recurentul a formulat cereri de recuzare împotriva celor doi domni judecători din cadrul dosarelor menționate anterior, iar aceștia, la rândul lor, au formulat cereri de abținere, toate fiind respinse.

Se mai reține că, prin hotărârile indicate, cei doi magistrați au pronunțat soluții pe excepții sau pe admisibilitatea căii extraordinare de atac și nu asupra fondului cauzei.

Înalta Curte, coroborând toate textele de lege incidente cu actele și lucrările dosarului, constată că, în mod corect, au fost respinse, prin încheierea recurată, cererea de abținere și cererea de recuzare.

Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față, instanța de control judiciar consideră că încheierea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus, în mod sumar, argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se, la solicitările părților, actele dosarelor și dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Conform prevederilor art. 44 alin. (1) și art. 41 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., judecătorul este incompatibil să soluționeze cauza și poate fi recuzat când "(...) a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza, cu excepția cazului în care este chemat să se pronunțe asupra unor chestiuni decât cele dezlegate de instanța de apel sau, după caz, de recurs".

Aceste norme sunt destinate înlăturării suspiciunilor de soluționare părtinitoare a pricinii și recunosc părții în proces posibilitatea de a solicita ca un alt judecător să se pronunțe asupra cererii sale.

Potrivit prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituție, și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 ("Justiția este... imparțială și egală pentru toți"), în favoarea judecătorului operează prezumția de imparțialitate, astfel că partea care invocă prevederile legii procesuale sus-menționate trebuie să facă dovada contrară acestei prezumții.

În cauză, însă, recurentul nu a făcut această dovadă, respectiv faptul că judecătorii recuzați s-au pronunțat anterior pe fond cu privire la prezentul dosar.

Mai mult din verificarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că cei doi magistrați au făcut parte din completuri diferite, unul pronunțând soluția pe fondul cauzei într-o cerere de revizuire, iar celălalt a făcut parte din membrii mai multor completuri de judecată care au constatat tardivitatea unei căi de atac extraordinară ori au verificat, în recurs, dacă în mod corect judecătorul fondului a respins, pe excepție, cerere de revizuire ca inadmisibilă. Aspecte prezentate anterior nu atrag incompatibilitatea absolută a judecătorilor, întrucât prin hotărârile pronunțate nu au soluționat fondul cauzei.

Totodată, trebuie precizat că dosarele indicate prin cererea de recurs au obiecte diferite, completurile de judecată pronunțându-se asupra unor aspecte distincte.

Înalta Curte, apreciază că este neîntemeiată și nu va avea în vedere susținerile recurentului referitoare la incompatibilitatea celor doi judecători, în sensul că nu ar putea fi obiectivi și sunt subordonați intimaților, întrucât actele dosarului dovedesc contrariul, iar completul care a soluționat cererea de recuzare a aplicat corect dispozițiile legale incidente și a respectat dreptul părților la un proces echitabil.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D., împotriva Încheierii nr. 90, din 03 septembrie 2018, a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2019.

GGC - OB