ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5530/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 5783 din 3 aprilie 2012, Judecătoria Constanța, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța, invocată de pârâta C.N.A.D.N.R. și a declinat competența de soluționare a cauzei civile formulata de reclamantul A.I., în contradictoriu cu pârâții O.C.P.I. Constanța, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și C.N.A.D.N.R., în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în cauza de față, reclamantul a solicitat, între altele, desființarea H.G.

nr. 415/2010, act administrativ emis de o autoritate publică centrală, cerere cu privire la care trebuie să se pronunțe, în primă instanță, Curtea de Apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cu privire la celelalte capete de cerere, instanța a apreciat că acestea au un caracter accesoriu, soluționarea lor depinzând în mod direct de felul în care se va soluționa cererea de desființate a hotărârii de guvern, astfel încât devin aplicabile prevederile art. 17 C. proc. civ., cu privire la prorogarea legală de competență asupra cererilor accesorii și incidentale. Prin Sentința civilă nr. 487/CA din 31 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a disjuns capătul I din cerere privind desființarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 a O.C.P.I.

Constanța și a declinat cauza la Judecătoria Constanța, - a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționare, - a respins capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011 în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, - a admis excepția inadmisibilității și a respins capătul 2 - anularea Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. și capătul 3 - anularea H.G. nr. 415/2010 și H.G. nr. 200/2011, în contradictoriu cu Guvernul României pentru lipsă procedură prealabilă, - a respins ca nefondat capătul de cerere pentru plata daunelor morale, - a obligat reclamantul la plata sumei de 124,95 RON, cheltuieli de judecată către pârâta C.N.A.D.N.R.

SA. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că primul capăt din acțiunea formulată de reclamant și declinată la instanța de contencios administrativ vizează desființarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 a O.C.P.I. Constanța, prin care s-a dispus radierea dreptului său de proprietate pentru imobilul cu nr. cadastral x, de pe raza unității administrativ-teritoriale Murfatlar, înscris în C.F. nr. X și intabularea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 255/2010, în favoarea Statului Român.

Curtea a mai reținut că din conținutul prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 rezultă că obiectul unei acțiuni în contencios administrativ este limitat strict la următoarele aspecte: anularea actului administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate și, astfel, capătul de cerere privind radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul deciziei atacate în contencios administrativ și întabularea dreptului respectiv în favoarea reclamantului, nu poate fi soluționat de instanța de contencios administrativ, deoarece prin art. 50 din Legea nr. 7/1996 a fost stabilită în favoarea judecătoriei o competență materială absolută.

S-a mai reținut în considerentele sentinței Curții de Apel că instanța de contencios administrativ, admițând acțiunea în anularea unui act administrativ, nu se poate pronunța și asupra unor aspecte accesorii a cererii principale, ce nu cad în competența sa strictă de soluționare, prorogarea legală de competență prevăzută de art. 17 C. proc. civ., invocat de instanța de fond, neputând opera împotriva regulilor imperative de competență. A mai reținut Curtea că instanța de contencios administrativ nu se poate pronunța asupra unor aspecte ce țin de rectificarea cărții funciare, radierea unui drept de proprietate și reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român, respectiv întabularea acestui drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, decât cu încălcarea regulilor de competență, aceasta fiind datorare să dispună disjungerea acestui petit și trimiterea spre soluționare la instanța de drept civil, căreia îi revine competența materială.

Fiind în prezența unui conflict negativ de competență asupra capătului de cerere disjuns, în temeiul art. 22 C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, reclamantul A.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții O.C.P.I. Constanța, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și C.N.A.D.N.R., ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună următoarele: - desființarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 emisă de O.C.P.I.

Constanța; - desființarea Actului administrativ din 19 mai 2011 emis de către C.N.A.D.R. SA.; - desființarea H.G. nr. 415/; - obligarea pârâților, în solidar, la plata unor daune morale, în cuantum de 20.000 RON; - obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 5783 din 3 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Constanța s-a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și s-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. În fața acestei instanțe a fost citat în cauză Guvernul României, emitentul actului a cărui anulare se solicită, respectiv H.G. nr. 415/2010. Astfel, primul capăt din acțiunea formulată de reclamant și declinată la instanța de contencios administrativ vizează desființarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 a O.C.P.I.

Constanța, prin care s-a dispus radierea dreptului său de proprietate pentru imobilul cu nr. cadastral x, de pe raza unității administrativ-teritoriale Murfatlar, înscris în C.F. nr. X și întabularea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 255/2010, în favoarea Statului Român. Acest capăt de cerere, privind radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul deciziei atacate în contencios administrativ și întabularea dreptului respectiv în favoarea reclamantului, nu poate fi soluționat de instanța de contencios administrativ, deoarece prin art. 50 din Legea nr. 7/1996 a fost stabilită în favoarea judecătoriei o competență materială absolută, astfel cum în mod corect a reținut Curtea de Apel Constanța.

Instanța de contencios administrativ, admițând acțiunea în anularea unui act administrativ nu se poate pronunța și asupra unor aspecte accesorii a cererii principale, ce nu cad în competența sa strictă de soluționare, prorogarea legală de competență prevăzută de art. 17 C. proc. civ., invocat de instanța de fond, neputând opera împotriva regulilor imperative de competență.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, că nu se poate pronunța asupra unor aspecte ce țin de rectificarea cărții funciare, radierea unui drept de proprietate și reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român, respectiv intabularea acestui drept de proprietate asupra imobilului în litigiu decât cu încălcarea regulilor de competență, aceasta fiind datorare să dispună disjungerea acestui petit și trimiterea spre soluționare la instanța de drept civil, căreia îi revine competența materială.

Având în vedere că obiectul prezentei cauze nu îl constituie refuzul unei autorități publice de soluționare a cererii reclamantului, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că în speță competența de soluționare a litigiului aparține instanței de drept comun, respectiv judecătoriei, care judecă, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele și cererile în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Din punct de vedere teritorial, în cauză se aplică regula de drept comun în materie de competență teritorială instituită de art. 5 C. proc. civ., potrivit căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța de la domiciliul pârâtului.

Astfel, având în vedere că pârâtul are domiciliul în raza teritorială a Judecătoriei Constanța, Înalta Curte constată că în speță competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Constanța. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A.I., în contradictoriu cu pârâții O.C.P.I. Constanța, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, C.N.A.D.N.R. și Guvernul României, în favoarea Judecătoriei Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2013. Procesat de GGC - AS