ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5530/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 5783 din 3 aprilie

2012, Judecătoria Constanța, secția civilă, a admis excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei Constanța, invocată de pârâta C.N.A.D.N.R. și a

declinat competența de soluționare a cauzei civile formulata de reclamantul

A.I., în contradictoriu cu pârâții O.C.P.I. Constanța, Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii și C.N.A.D.N.R., în favoarea Curții de Apel

Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că, în cauza de față, reclamantul a

solicitat, între altele, desființarea H.G. nr. 415/2010, act administrativ emis

de o autoritate publică centrală, cerere cu privire la care trebuie să se

pronunțe, în primă instanță, Curtea de Apel, potrivit art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Cu privire la

celelalte capete de cerere, instanța a apreciat că acestea au un caracter

accesoriu, soluționarea lor depinzând în mod direct de felul în care se va

soluționa cererea de desființate a hotărârii de guvern, astfel încât devin

aplicabile prevederile art. 17 C. proc. civ., cu privire la prorogarea legală

de competență asupra cererilor accesorii și incidentale.

Prin Sentința civilă

nr. 487/CA din 31 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a disjuns capătul I

din cerere privind desființarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 a

O.C.P.I. Constanța și a declinat cauza la Judecătoria Constanța,

- a constatat ivit

conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de

Casație și Justiție pentru soluționare,

- a respins capătul

de cerere privind anularea Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011 în contradictoriu

cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca fiind formulată împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă,

- a admis excepția

inadmisibilității și a respins capătul 2 - anularea Deciziei nr. 604 din 19 mai

2011, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. și capătul 3 - anularea H.G. nr.

415/2010 și H.G. nr. 200/2011, în contradictoriu cu Guvernul României pentru

lipsă procedură prealabilă,

- a respins ca

nefondat capătul de cerere pentru plata daunelor morale,

- a obligat

reclamantul la plata sumei de 124,95 RON, cheltuieli de judecată către pârâta

C.N.A.D.N.R. SA.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut că primul capăt din acțiunea formulată de reclamant și

declinată la instanța de contencios administrativ vizează desființarea

Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 a O.C.P.I. Constanța, prin care s-a

dispus radierea dreptului său de proprietate pentru imobilul cu nr. cadastral

x, de pe raza unității administrativ-teritoriale Murfatlar, înscris în C.F. nr.

X și intabularea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 255/2010, în

favoarea Statului Român.

Curtea a mai reținut

că din conținutul prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 rezultă că

obiectul unei acțiuni în contencios administrativ este limitat strict la

următoarele aspecte: anularea actului administrativ, recunoașterea dreptului

pretins și repararea pagubei cauzate și, astfel, capătul de cerere privind

radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului ce

face obiectul deciziei atacate în contencios administrativ și întabularea

dreptului respectiv în favoarea reclamantului, nu poate fi soluționat de

instanța de contencios administrativ, deoarece prin art. 50 din Legea nr.

7/1996 a fost stabilită în favoarea judecătoriei o competență materială

absolută.

S-a mai reținut în

considerentele sentinței Curții de Apel că instanța de contencios

administrativ, admițând acțiunea în anularea unui act administrativ, nu se

poate pronunța și asupra unor aspecte accesorii a cererii principale, ce nu cad

în competența sa strictă de soluționare, prorogarea legală de competență

prevăzută de art. 17 C. proc. civ., invocat de instanța de fond, neputând opera

împotriva regulilor imperative de competență.

A mai reținut Curtea

că instanța de contencios administrativ nu se poate pronunța asupra unor

aspecte ce țin de rectificarea cărții funciare, radierea unui drept de

proprietate și reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român,

respectiv întabularea acestui drept de proprietate asupra imobilului în

litigiu, decât cu încălcarea regulilor de competență, aceasta fiind datorare să

dispună disjungerea acestui petit și trimiterea spre soluționare la instanța de

drept civil, căreia îi revine competența materială.

Fiind în prezența

unui conflict negativ de competență asupra capătului de cerere disjuns, în

temeiul art. 22 C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casație și

Justiție în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform

art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Pentru a adopta

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Prin cererea de

chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, reclamantul A.I. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții O.C.P.I. Constanța, Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii și C.N.A.D.N.R., ca instanța, prin hotărârea

ce o va pronunța, să dispună următoarele:

- desființarea Încheierii

nr. 71195 din 23 septembrie 2011 emisă de O.C.P.I. Constanța;

- desființarea

Actului administrativ din 19 mai 2011 emis de către C.N.A.D.R. SA.;

- desființarea H.G.

nr. 415/;

- obligarea

pârâților, în solidar, la plata unor daune morale, în cuantum de 20.000 RON;

- obligarea

pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 5783 din 3 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Constanța s-a admis

excepția necompetenței materiale a judecătoriei și s-a declinat competența în

favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal. În fața acestei instanțe a fost citat în cauză

Guvernul României, emitentul actului a cărui anulare se solicită, respectiv

H.G. nr. 415/2010.

Astfel, primul capăt

din acțiunea formulată de reclamant și declinată la instanța de contencios

administrativ vizează desființarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011

a O.C.P.I. Constanța, prin care s-a dispus radierea dreptului său de

proprietate pentru imobilul cu nr. cadastral x, de pe raza unității

administrativ-teritoriale Murfatlar, înscris în C.F. nr. X și întabularea

dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 255/2010, în favoarea Statului

Român.

Acest capăt de

cerere, privind radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra

imobilului ce face obiectul deciziei atacate în contencios administrativ și

întabularea dreptului respectiv în favoarea reclamantului, nu poate fi

soluționat de instanța de contencios administrativ, deoarece prin art. 50 din

Legea nr. 7/1996 a fost stabilită în favoarea judecătoriei o competență

materială absolută, astfel cum în mod corect a reținut Curtea de Apel

Constanța.

Instanța de

contencios administrativ, admițând acțiunea în anularea unui act administrativ

nu se poate pronunța și asupra unor aspecte accesorii a cererii principale, ce

nu cad în competența sa strictă de soluționare, prorogarea legală de competență

prevăzută de art. 17 C. proc. civ., invocat de instanța de fond, neputând opera

împotriva regulilor imperative de competență.

De asemenea, Înalta

Curte constată că în mod corect a apreciat Curtea de Apel Constanța, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, că nu se poate pronunța

asupra unor aspecte ce țin de rectificarea cărții funciare, radierea unui drept

de proprietate și reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român,

respectiv intabularea acestui drept de proprietate asupra imobilului în litigiu

decât cu încălcarea regulilor de competență, aceasta fiind datorare să dispună disjungerea

acestui petit și trimiterea spre soluționare la instanța de drept civil, căreia

îi revine competența materială.

Având în vedere că

obiectul prezentei cauze nu îl constituie refuzul unei autorități publice de

soluționare a cererii reclamantului, astfel încât nu sunt incidente

dispozițiile Legii nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că în speță competența

de soluționare a litigiului aparține instanței de drept comun, respectiv

judecătoriei, care judecă, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ.,

toate procesele și cererile în afară de cele date prin lege în competența altor

instanțe.

Din punct de vedere

teritorial, în cauză se aplică regula de drept comun în materie de competență

teritorială instituită de art. 5 C. proc. civ., potrivit căreia cererea de

chemare în judecată se introduce la instanța de la domiciliul pârâtului.

Astfel, având în vedere că pârâtul are domiciliul în raza teritorială a

Judecătoriei Constanța, Înalta Curte constată că în speță competența de

soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Constanța.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A.I., în contradictoriu cu

pârâții O.C.P.I. Constanța, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

C.N.A.D.N.R. și Guvernul României, în favoarea Judecătoriei Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 31 mai 2013.

Procesat de GGC - AS