ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4219/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 3 CA din 1 februarie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența în soluționarea litigiului având ca obiect anulare act administrativ promovat de reclamanta C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, în favoarea Judecătoriei Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea, examinând conflictul de competență ivit, a apreciat că natura raporturilor juridice dintre reclamantă și societățile comerciale, utilizatoare a infrastructurii autostrăzilor și drumurilor naționale pentru care datorează tariful legal, infrastructură aflată în concesiunea companiei, sunt de natură comercială nicidecum de drept administrativ, pentru că numai în această situație se poate apela și la arbitraj, litigiile de drept administrativ fiind în competența exclusivă a instanțelor judecătorești. S-a mai constatat că, în raport de dispozițiile O.G. nr. 84/2003, sunt raporturi de drept administrativ și cad sub incidența Legii nr. 554/2004 doar raporturile întemeiate pe contractul de concesiune dintre autoritatea centrală M.T.C.T.

și companie. Reținând natura comercială a raporturilor juridice întemeiate pe contractul nr. C1., valoarea pretențiilor, luând în considerare dispozițiile art. 33 din Statutul companiei, cu raportare la dispozițiile art. 2 lit. a) raportat la art. 1 lit. a) din C. proc. civ. și art. 5 din O.U.G. nr. 119/2007, Curtea a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța. 2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâtă SC A. SRL a formulat recurs. În motivarea căii de atac, societatea recurentă apreciază că, secției de contencios administrativ, a Tribunalului Constanța îi revine competența de soluționare a cauzei, având în vedere caracterul administrativ al contractului și față de dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 5/2001. Recursul a fost înregistrat la data de 23 aprilie 2012 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1456/36/2011, iar recurenta-pârâtă SC A. SRL a fost citată cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 RON și timbrul judiciar în valoare de 0,15 RON. 3. Hotărârea instanței de recurs Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G.

nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și prin depunerea timbrului judiciar. Aceste taxe se depun la dosarul cauzei în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997. În aceste sens sunt și dispozițiile art. 302 1 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora: „La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar: „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar recurenta nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior, deși a fost citată cu mențiunea timbrării corespunzătoare, devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora instanța de control judiciar va dispune anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 3 CA din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2012.