ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2650/2011

Asupra

conflictului de competență de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia

civilă nr. 853 din 28 iunie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a admis recursul formulat de SC „D.T.C." în contradictoriu cu

intimata - reclamantă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a casat

sentința civilă nr. 593 din 22 ianuarie 2010 a Judecătoriei sectorului 6 și a

trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

La rândul ei

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin sentința nr. 1337 din 22 februarie 2011 a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența materială în favoarea Judecătoriei sector 6

București.

Pentru a

hotărî astfel această instanță a reținut că hotărârea tribunalului nu este

obligatorie pentru instanță, Curtea având obligația de a-și verifica la rândul

său competența.

A apreciat că

nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 315 alin. (1) („în caz de

casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate

sunt obligatorii pentru judecătorii fondului") în condițiile în care

Tribunalul nu este instanță de recurs în raport de Curtea de Apel București.

A reținut că,

în cazul casării cu trimitere spre judecare altei instanțe, în recurs este

îndreptată eroarea instanței de fond, care avea obligația, în aprecierea

instanței ierarhic superioare acesteia, de a-și declina competența.

A apreciat că

dacă instanța ar pronunța soluția declinării competenței de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei fără a constata conflict negativ de competență,

soluționarea dosarului ar fi întârziată în mod inutil în condițiile în care

Judecătoria este ținută de soluția pronunțată în recurs de Tribunal, conform

art. 315 alin. (1) C. proc. civ. sus menționat, fiind obligată să își decline

la rândul său competența în favoarea Curții de Apel.

Curtea a

constatat că obiectul acțiunii constă în pretențiile formulate de Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția

Regională de Drumuri și Poduri București împotriva SC D.T.C. SRL, fundamentul

raportului juridic dedus judecății fiind contractul nr. 1431 din 25 august 2006,

având ca obiect încasarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale

și eliberarea rovinietelor.

Acest contract

a fost calificat drept un contract comercial având în vedere că C.N.A.D.N.R.

este o societate comercială, potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr.

84/2003, astfel că în funcție de valoarea creanței competența aparține

judecătoriei.

Constatând

conflict negativ de competență cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație

și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (II), art. 21 și art.

22 C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu

obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Soluționând

conflictul negativ ivit între Curtea de Apel București, secția a VIII a de

contencios administrativ și fiscal, și Judecătoria sector 6 București, Înalta

Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul

sesizării instanței judecătorești îl reprezintă cererea de emitere a unei

ordonanțe de plată, formulată de creditoarea Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj

în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea

întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte

comerciale, pentru obligarea debitoarei SC D.T.C. SRL la plata sumelor

restante, în speță, rate trimestriale și penalități de întârziere datorate în

baza contractului nr. 1431 din 25 august 2006 încheiat în temeiul art. 4 din

O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a

infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4

rate trimestriale a tarifului de utilizare.

Pentru

determinarea instanței competente material să soluționeze cererea de ordonanță

de plată, formulată în temeiul O.U.G. nr. 119/2007 privind întârzierea

executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, este

necesar a fi clarificată natura juridică a contractului încheiat între cele

două părți.

Din conținutul

clauzelor contractului nr. 1431 din 25 august 2006, încheiat între părți, care

se completează de drept cu prevederile O.G. nr. 15/2002 privind introducerea

tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în vigoare

la data încheierii contractului, rezultă că un asemenea contract se încheie pentru

eșalonarea tarifului de utilizare și

condiționare

a eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de

utilizare

pentru autovehiculele deținute.

Litigiul în

cauză poartă asupra executării obligațiilor de plata decurgând din contractul

anterior individualizat, reținute în sarcina debitoarei SC D.T.C. RL, ca urmare

a eliberării rovinietelor în beneficiul acesteia de către creditoarea Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională

de Drumuri și Poduri Cluj.

Având în

vedere dispozițiile procedurale ale art. 5 din O.U.G. nr. 119/2007, potrivit

cărora:

„Art. 5. - (1)

Cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă

pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

(2) In cazul

litigiilor privitoare la obligații de plată rezultând din contracte comerciale

nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei

concilierii directe prevăzute la art. 720

1

C. proc. civ.

(3)

Cererea privind creanța de plată a

prețului rezultând dintr-un

contract de

achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se

depune

la instanța de contencios administrativ competentă, care va aplica

pentru soluționarea cauzei prevederile prezentei

ordonanțe de urgență.

(4)

Judecătorul

verifică din oficiu competența instanței, procedând

conform

legii.", rezultă că instanța de contencios administrativ este competentă

numai în privința cererilor privind creanța de plată a prețului rezultând din

următoarele tipuri de contracte:

- contracte de

achiziție publică;

- contracte de

concesiune de lucrări publice;

- contracte de

concesiune de servicii.

Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, potrivit statutului

său prevăzut în anexa la O.U.G. nr. 84/2003 este „societate comercială pe

acțiuni, care își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu

prezentul statut. "

Așa cum în mod

corect a reținut Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, un asemenea contract, raportat la obiectul său,

respectiv eliberare rovinietă și încasare tarif utilizare drumuri, reprezintă

un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre care

niciuna nu este autoritate publică.

Prin urmare,

acest contract nu reprezintă un contract administrativ în sensul prevederilor

art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 și ale art. 2 alin. (1) lit. c) teza a

II-a din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența instanței specializate

de contencios administrativ, astfel că, în raportat de natura comercială a

contractului precum și de valoarea obiectului cererii, în temeiul art. 5 alin. (1)

din O.U.G. nr. 119/2007 coroborat cu art. 1 pct. 1) C. proc. civ., competența

materială de soluționare a cauzei aparține judecătoriei.

Având în

vedere aceste considerente cât și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a litigiului dintre Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj

și SC 'D.T.C. SRL, în favoarea Judecătoriei sector 6 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 mai 2011.